O istorie a templelor
Atât în timpurile străvechi, cât și în cele moderne, poporul de legământ al Domnului a privit construirea templelor ca pe o lucrare care le era cerută în mod special.
Un loc pus deoparte
Ideea de bază a unui templu este și a fost întotdeauna aceea a unui loc pus deoparte special pentru slujire sacră; într-un sens mai restrâns, un templu este o clădire construită și dedicată exclusiv pentru rânduieli și ceremonii sacre.
Latinescul templum era echivalentul cuvântului evreiesc beth Elohim și semnifica locuința lui Dumnezeu; prin urmare, însemna exact casa Domnului.
Asemenea edificii au fost ridicate în multe epoci diferite, atât de către cei care preaslăveau idoli, cât și de către cei care-L urmau pe Dumnezeu, cel adevărat şi viu. În timp ce curțile de afară ale unor astfel de temple erau folosite ca locuri pentru adunări generale și ceremonii publice, existau întotdeauna zone în interiorul clădirii în care numai preoții consacrați puteau intra și în care, se pretindea, că se manifesta prezența dumnezeirii. Templele nu au fost niciodată privite ca locuri pentru adunări publice obișnuite, ci ca edificii sacre consacrate celor mai solemne ritualuri ale acelui sistem special de preaslăvire.
Tabernacolul străvechiului Israel
În vremurile de demult, poporul Israelului se distingea printre națiuni ca fiind constructori de sanctuare în numele lui Dumnezeu cel Viu. Slujirea le era cerută în mod special de către Iehova, pe care ei pretindeau că-L slujesc. Istoria Israelului ca națiune datează începând cu Exodul. Nici nu scăpaseră bine de influența idolatriei egiptene, că li s-a cerut să pregătească un sanctuar, în care Iehova urma să-Și manifeste prezența și să-Și facă voința cunoscută, în calitate de Domn și Rege acceptat de ei.
Tabernacolul a fost sfințit pentru Israel ca fiind locașul sfânt al Domnului. A fost construit în acord cu planul și specificațiile revelate (vezi Exodul 26-27). Era o structură compactă și portabilă, și, deși era ținut într-un cort, era făcut din cele mai bune, mai prețuite și mai scumpe materiale pe care le aveau oamenii. Această construcție de excelență era jertfa unei națiuni față de Domnul. Sub toate aspectele construcției sale, tabernacolul era tot ce putea da mai bun poporul și Iehova a sfințit darul oferit prin divina Sa acceptare.
După ce Israel s-a stabilit în țara promisă și când, după patru decade de pribegit în pustie, poporul de legământ a luat în sfârșit în stăpânire țara Canaanului, tabernacolul a fost pus într-un loc de odihnă în Silo; și într-acolo mergeau triburile să afle voința și cuvântul lui Dumnezeu (vezi Iosua 18:1; 19:51; 21:2; Judecătorii 18:31; 1 Samuel 1:3, 24; 4:3-4). După aceea a fost mutat la Gabaon (vezi 1 Cronici 21:29; 2 Cronici 1:3) și mai târziu în cetatea lui David, sau Sion (vezi 2 Samuel 6:12; 2 Cronici 5:2).
Templul lui Solomon
David, al doilea rege al Israelului, a dorit și a planificat să construiască o casă Domnului, declarând că era nepotrivit ca el, regele, să locuiască într-un palat din cedru, în timp ce sanctuarul lui Dumnezeu era pus doar într-un cort (vezi 2 Samuel 7:2). Dar Domnul a vorbit prin gura lui Natan, profetul, respingând oferta propusă, deoarece David, rege al Israelului, deși din multe puncte de vedere un om după inima lui Dumnezeu, păcătuise; și păcatul lui nu fusese iertat (vezi 2 Samuel 7:1-13; 1 Cronici 28:2-3). Totuși, lui David i s-a permis să adune material pentru casa Domnului, al cărei edificiu nu el, ci Solomon, fiul său, trebuia să-l construiască.
Imediat după urcarea lui Solomon pe tron, el a stabilit ce trebuia făcut. A pus fundația în al patrulea an al domniei sale și clădirea a fost terminată în șapte ani și jumătate. Ridicarea templului lui Solomon a fost un eveniment al epocii, nu numai în istoria Israelului, ci și în cea a lumii.
Conform cronologiei de comun acceptată, templul a fost terminat în jurul anului 1005 î.H. Prin arhitectură și construcție, prin proiectare și bogăție, este cunoscut ca fiind una dintre cele mai remarcabile clădiri din istorie. Slujbele de dedicare au durat șapte zile – o săptămână de bucurie sfântă în Israel. Acceptarea cu plăcere de către Domnul s-a manifestat prin norul care a umplut camerele sacre atunci când s-au retras preoții: „Căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu” (2 Cronici 5:14; vezi, de asemenea, Exodul 40:35; 2 Cronici 7:1-2).
Pângărirea templului lui Solomon
Superioritatea acestui edificiu splendid a fost de scurtă durată. La treizeci și patru de ani după dedicare și doar cinci ani după moartea lui Solomon, a început declinul său; iar acest declin a dus repede la o stare generală de degradare datorită hoției și, în final, s-a ajuns de fapt la pângărire. Solomon fusese atras pe căi greșite prin viclenia femeilor idolatre și metodele sale încăpățânate au dus la creșterea nedreptății în Israel. Templul și-a pierdut repede sanctitatea iar Iehova Și-a retras prezența protectoare din locul care nu mai era sfânt.
Egiptenilor, din a căror robie fusese eliberat poporul, li s-a permis din nou să asuprească Israelul. Șișac, împăratul Egiptului, a cucerit Ierusalimul „a luat visteriile Casei Domnului” (1 Împărați 14:25-26). Pângărirea a continuat de-a lungul secolelor. La două sute șaizeci de ani după jefuirea facută de egipteni, Ahaz, împăratul lui Iuda, a mutat altarul și a sfărâmat tăbliile de la temelie și a lăsat doar casa care odinioară fusese templu (vezi 2 Împărați 16:7-9, 17-18; vezi, de asemenea, 2 Cronici 28:24-25). Mai târziu, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a terminat prădarea templului și a distrus clădirea prin foc (vezi 2 Cronici 36:18-19; vezi, de asemenea, 2 Împărați 24:13; 25:9).
Templul lui Zorobabel
Astfel, cu aproximativ 600 de ani înainte de venirea pe pământ a Domnului nostru, Israel a fost lăsat fără templu. Poporul devenise idolatru și foarte ticălos, iar Domnul i-a respins și le-a respins sanctuarul. Împărăția lui Israel, cuprinzând aproximativ 10 din cele 12 triburi, a fost cotropită de asirieni în jurul anului 721 î.H., și un secol mai târziu împărăția lui Iuda a fost supusă de babilonieni. Timp de 70 de ani poporul lui Iuda – cunoscuți după aceea ca iudei – au rămas în captivitate, chiar așa cum fusese prezis (vezi Ieremia 25:11-12; 29:10).
Apoi, sub domnia prietenoasă a lui Cir (vezi Ezra 1, 2) și Dariu (vezi Ezra 6), li s-a permis să se întoarcă la Ierusalim și să ridice încă o dată un templu, în acord cu credința lor. În amintirea conducătorului lucrării, templul restaurat este cunoscut în istorie ca templul lui Zorobabel. Deși acest templu era mult inferior ca detalii de finisare și mobilier, în comparație cu splendidul templu al lui Solomon, a fost, cu toate acestea, tot ceea ce putea poporul construi mai bine, iar Domnul l-a acceptat ca reprezentând o ofertă de dragoste și devotament a copiilor Săi de legământ.
Templul lui Irod
Cu aproximativ 16 ani înainte de nașterea lui Hristos, Irod I, împăratul Iudeii, a început reconstruirea templului lui Zorobabel, atunci decăzut și, în general, ruinat. Timp de cinci secole acea structură se păstrase și, fără îndoială, devenise o ruină datorită neglijării și trecerii timpului.
Multe întâmplări din viața pământeană a Salvatorului sunt legate de templul lui Irod. Este evident din scripturi că, deși s-a opus degradării și folosirii templului în scopuri comerciale care violaseră sanctitatea acestuia, Hristos a recunoscut și a confirmat sfinţenia incintei templului. Sub orice nume ar fi putut fi acesta cunoscut, era pentru El casa Domnului.
Distrugerea completă a templului fusese prevestită de Domnul nostru în timp ce încă trăia pe pământ (vezi Matei 24:1-2; Marcu 13:1-2; Luca 21:6). În anul 70 d.h. templul a fost distrus în întregime prin foc, în timpul capturării Ierusalimului de către romanii conduși de Titus.
Temple în vechea Americă
Templul lui Irod a fost ultimul templu ridicat în emisfera estică în timpurile străvechi. De la distrugerea acelui mare edificiu până la vremea restabilirii Bisericii lui Isus Hristos în secolul al 19-lea, singura noastră consemnare despre clădirea de temple este cea menționată așa cum se găsește în Cartea lui Mormon, care confirmă că templele erau ridicate pe ceea ce este cunoscut acum ca fiind continentul american, dar avem puține detalii despre construcție și puține date privind rânduielile care aveau loc în aceste temple din vest. Oamenii au construit un templu în jurul anului 570 î.H. și aflăm că acesta a fost modelat după templul lui Solomon, deși era mult inferior acelei structuri superbe în grandoare și bogăție (vezi 2 Nefi 5:16).
Când Domnul înviat S-a arătat nefiților pe continentul vestic, El i-a găsit adunați laolaltă de jur-împrejurul templului (vezi 3 Nefi 11:1-10).
Totuși, Cartea lui Mormon nu face nicio referire la temple dintr-o perioadă atât de îndepărtată ca cea în care a fost distrus templul din Ierusalim; și, pe lângă aceasta, națiunea nefită a fost distrusă la aproape patru secole după Hristos. Prin urmare, este evident că pe ambele emisfere templele au încetat să existe în perioada de început a apostaziei și concepția adevărată despre templu, ca un loc diferit de alte clădiri religioase, a dispărut din rândul omenirii.
Apostazia și restaurarea
Timp de multe secole nu I s-a oferit Domnului niciun sanctuar; într-adevăr, se pare că nu a fost recunoscută o asemenea necesitate. Este adevărat că au fost ridicate multe edificii, majoritatea dintre ele costisitoare și mari. Dintre acestea unele le erau dedicate lui Petru și Pavel, lui Iacov și Ioan; altele Mariei Magdalena și fecioarei Maria. Dar niciunul nu a fost ridicat prin autoritate și nume în onoarea lui Isus, Hristosul. Printre multitudinea de capele și altare, de biserici și catedrale, Fiul Omului nu a avut un loc al Lui.
Nu a avut până când nu a fost restaurată Evanghelia în secolul al 19-lea, până când nu s-a manifestat din nou printre oameni preoția sfântă, cu vechile ei puteri și privilegii. Și să ne amintim că autoritatea de a vorbi și de a acționa în numele lui Dumnezeu este esențială pentru templu, iar templul n-are valoare fără autoritatea sacră a preoției sfinte. Prin Joseph Smith, Evanghelia din vechime a fost restaurată pe pământ și vechea lege a fost restabilită. În decursul timpului, prin slujirea profetului, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost organizată și stabilită prin manifestările puterii divine.
Templele din zilele din urmă
Biserica a început chiar din primele zile ale istoriei ei să prevadă ridicarea unui templu (vezi Doctrină și legăminte 36:8; 42:36; 133:2). În prima zi a lunii iunie 1833, printr-o revelație dată prin intermediul profetului Joseph Smith, Domnul a indicat construirea imediată a unei case sfinte în care El a promis să-i înzestreze pe slujitorii Săi aleși cu putere și autoritate (vezi Doctrină și legăminte 95). Oamenii au răspuns chemării cu bunăvoință și devotament. În ciuda sărăciei lucie și amenințați de o persecuție constantă, lucrarea a fost dusă la sfârșit, iar în martie 1836, primul templu din vremurile moderne a fost dedicat la Kirtland, Ohio (vezi Doctrină și legăminte 109). Slujbele de dedicare au fost marcate de manifestări divine comparabile cu cele care au avut loc la dedicarea primului templu din vremurile străvechi și, mai târziu, cu alte ocazii, când ființe cerești au apărut în locuri sacre aducând oamenilor revelații ale voinței divine. În acel loc, Domnul Isus a fost, din nou, văzut și auzit (vezi Doctrină și legăminte 110:1-10).
După doi ani de la dedicarea sa, Templul Kirtland a fost abandonat de către oamenii care l-au construit; ei au fost forțați să fugă din cauza persecuției și, odată cu plecarea lor, templul sacru a devenit o casă obișnuită.
Migrația sfinților din zilele din urmă a avut loc prima dată spre Missouri și mai târziu spre Nauvoo, Illinois. Abia se stabiliseră în noua lor locuință, când glasul revelației s-a auzit chemând poporul să clădească, din nou, o casă sacră pentru numele lui Dumnezeu.
Deși era evident că oamenii vor fi forțați să fugă din nou, și cu toate că știau că templul avea să fie abandonat curând după terminare, ei au lucrat din greu și cu sârguință pentru a finisa și mobila edificiul în mod adecvat. A fost dedicat la 30 august 1846, dar chiar înainte de terminarea clădirii, exodul poporului începuse.
Templul a fost abandonat de aceia care îl ridicaseră în sărăcie și prin sacrificiu. În noiembrie 1848, a fost victima unei incendieri intenționate și, în mai 1850, o tornadă a demolat ceea ce rămăsese din zidurile înnegrite.
La 24 iulie 1847, pionierii mormoni au stabilit o așezare pe locul unde acum se află orașul Salt Lake. Câteva zile mai târziu, Brigham Young, profet și conducător, a indicat locul în preeria acoperită cu tufiș de salvie și, izbind pământul arid cu toiagul său, a declarat: „Aici va fi templul Dumnezeului nostru”. Pe acel loc se află acum Piața templului, în jurul căreia s-a întins orașul. Templul Salt Lake a fost construit în 40 de ani; cheia de boltă a fost pusă la 6 aprilie 1892 și templul terminat a fost dedicat un an mai târziu.
O însărcinare divină
Atât în timpurile străvechi, cât și în cele moderne, poporul de legământ al Domnului a privit construirea templelor ca pe o lucrare specială ce trebuia făcută de mâinile lor. Este clar că un templu este mai mult decât o capelă sau o biserică, mai mult decât o sinagogă sau o catedrală; este un edificiu ridicat drept casa Domnului, dedicată celei mai strânse comuniuni între Domnul și sfânta preoție și consacrată celor mai înalte și mai sacre rânduieli. Mai mult, pentru a fi într-adevăr un templu sfânt – acceptat de Dumnezeu și recunoscut de El ca fiind casa Sa – sacrificiul trebuie să fi fost necesar și, atât darul, cât și cel care-l oferă, trebuie să fie demni.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă declară că este posesoarea sfintei preoții restaurată din nou pe pământ și că este investită cu misiunea divină de a ridica și a întreține temple dedicate numelui și slujirii adevăratului Dumnezeul cel Viu, și de a administra în interiorul acelor sacre edificii rânduielile preoției, al căror efect va fi legarea atât pe pământ, cât și dincolo de mormânt.
Interiorul Templului Kirtland, cum a fost fotografiat în primii ani ai secolului 20.
Moise ungându-l pe Aaron pentru a sluji ca preot în tabernacol.
Tabernacolul a slujit ca un templu portabil în timpul rătăcirii Israelului în pustiu.
Terminat în anul 1005 î.H., Templul lui Solomon este una dintre cele mai remarcabile clădiri din istorie.
Slujbele de dedicare ale Templului lui Solomon au durat șapte zile – o săptămână de bucurie sfântă în Israel.
În timpul captivității lor babiloniene, evreilor li s-a permis să se întoarcă în Israel și să construiască din nou templul.
Multe întâmplări din viața pământeană a Salvatorului demonstrează că El a recunoscut sanctitatea templului.
Când Salvatorul înviat a apărut pe continentul american, El a mers la templu.
După ani de apostazie, autoritatea necesară pentru preaslăvirea în templu a fost restaurată prin Joseph Smith.
Primul templu din zilele din urmă a fost dedicat la Kirtland, Ohio, în martie 1836.
Curând după sosirea în valea Salt Lake, Brigham Young a declarat: „Aici va fi templul”.
Din 1839 și până în prezent, mai mult de 130 de temple au fost construite și dedicate în întreaga lume.
Templul Tampico, Mexic. Dedicat la 20 mai 2000.
Templul Apia, Samoa. Dedicat la 5 august 1983. Dedicat din nou la 4 septembrie 2005.
Templul Madrid, Spania. Dedicat la 19 martie 1999.