Templul sfânt
În temple, membrii Bisericii, care dovedesc ei înşişi că sunt demni, pot participa la cea mai înaltă rânduială de mântuire care a fost revelată omenirii.
În temple, noi putem participa la cea mai înaltă rânduială de mântuire care a fost revelată omenirii.
Sunt multe motive pentru care o persoană ar trebui să dorească să vină la templu. Chiar înfăţişarea lor exterioară pare să sugereze scopurile lor profund spirituale. Acest lucru este mult mai evident între pereţii templului. Deasupra uşii templului apare omagiul: „Sfinţenie Domnului”. Când intri în oricare templu dedicat, eşti în casa Domnului.
În temple, membrii Bisericii, care dovedesc ei înşişi că sunt demni, pot participa la cea mai înaltă rânduială de mântuire care a fost revelată omenirii. Acolo, într-o ceremonie sacră, o persoană poate fi spălată şi unsă, instruită, înzestrată şi pecetluită. Şi după ce noi înşine am primit aceste binecuvântări, noi putem oficia pentru cei care au murit fără să fi avut aceeaşi ocazie. În temple, rânduielile sacre sunt realizate în mod asemănător atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei morţi.
Rânduielile şi ceremoniile din templu sunt simple, frumoase şi sacre.
O citire atentă a scripturilor dezvăluie faptul că Domnul nu a spus tuturor oamenilor toate lucrurile. Erau stabilite unele competenţe care erau necesare înainte de primirea informaţiilor sacre. Ceremoniile din templu intră în această categorie.
Noi nu discutăm despre rânduielile din templu în afara templelor. Nu s-a intenţionat niciodată să se limiteze cunoştinţele despre ceremoniile din templu la un număr de câţiva aleşi care să fie obligaţi să se asigure că alţii nu vor afla despre aceste ceremonii. De fapt, este exact contrariul. Din toată inima, noi îndemnăm fiecare suflet să se pregătească pentru a merge la templu şi a participa la ceremoniile îndeplinite acolo. Cei care au fost la templu au fost învăţaţi să înţeleagă un ideal: într-o zi, fiecare suflet care trăieşte şi fiecare suflet care a trăit vreodată vor avea posibilitatea să asculte Evanghelia şi să accepte sau să respingă ceea ce oferă templul. Dacă această ocazie este respinsă, responsabilitatea respingerii revine persoanei respective.
Rânduielile şi ceremoniile din templu sunt simple. Ele sunt frumoase. Ele sunt sacre. Ele sunt păstrate confidenţiale, astfel încât să nu poată fi oferite celor care nu sunt pregătiţi să le primească. Curiozitatea privind ceremoniile din templu nu este o pregătire. Nici chiar interesul profund nu este o pregătire. Pregătirea pentru rânduieli include paşi preliminari: credinţa, pocăinţa, botezul, confirmarea, demnitatea, o maturitate şi o atitudine demnă a celui care vine invitat ca oaspete în casa Domnului.
Cei care sunt demni pot intra în templu.
Toţi cei care sunt demni şi se pregătesc din toate punctele de vedere pot intra în templu pentru a cunoaşte acolo ceremoniile şi rânduielile sacre.
De îndată ce aveţi anumite sentimente despre valoarea binecuvântărilor din templu şi despre caracterul sacru al rânduielilor realizate în templu, veţi avea reţineri în a pune întrebări despre standardele înalte stabilite de Domnul pentru intrarea în templul sfânt.
Trebuie să deţineţi o recomandare valabilă pentru a fi admis în templu. Această recomandare trebuie să fie semnată de oficianţii corespunzători ai Bisericii. Numai cei care sunt demni trebuie să meargă la templu. Episcopul dumneavoastră local sau preşedintele dumneavoastră de ramură au responsabilitatea de a se informa despre demnitatea dumneavoastră personală înainte ca dumneavoastră să vă primiţi rânduielile în templu. Acest interviu are mare importanţă, pentru că este o ocazie de a vă examina, împreună cu un slujitor rânduit al Domnului, comportamentul dumneavoastră în viaţă. Dacă este ceva greşit în viaţa dumneavoastră, episcopul vă va putea ajuta să rezolvaţi problema. Prin această procedură, puteţi să vă afirmaţi demnitatea sau puteţi fi ajutat să vă stabiliţi demnitatea de a intra în templu cu aprobarea Domnului.
Interviul pentru o recomandare pentru templu se desfăşoară în particular, între episcop şi membrul Bisericii. Aici, membrului Bisericii i se adresează întrebări despre conduita sa personală, despre demnitate şi loialitate faţă de Biserică şi oficianţii ei. Persoana respectivă trebuie să confirme că este curată din punct de vedere moral şi că respectă Cuvântul de înţelepciune, că plăteşte o zeciuială integrală, că trăieşte în armonie cu învăţăturile Bisericii şi că nu este afiliată sau nu are simpatie faţă de grupuri apostate. Episcopul este instruit că, în tratarea acestor probleme cu fiecare persoană intervievată, confidenţialitatea este de maximă importanţă.
Răspunsurile acceptabile la întrebările episcopului vor stabili, în mod obişnuit, demnitatea unei persoane în vederea primirii unei recomandări pentru templu. Dacă un solicitant nu respectă poruncile sau există ceva nerezolvat în viaţa lui care trebuie pus în ordine, va fi necesar ca el să demonstreze pocăinţă adevărată înainte ca o recomandare pentru templu să fie eliberată.
După ce episcopul a condus un asemenea interviu, preşedintele de ţăruş vă intervievează, în acelaşi mod, înainte de a putea primi rânduielile dumneavoastră în templu.
Învăţătura din templu este simbolică.
Înainte de a merge la templu pentru prima dată, sau chiar după ce aţi mers de mai multe ori, s-ar putea să fiţi ajutaţi de înţelegerea faptului că învăţătura din temple este realizată în mod simbolic. Domnul, Învăţătorul Suprem, ne-a dat multe din instrucţiunile Sale în acest fel.
Templul este o mare şcoală. Este o casă de studiu. În temple, atmosfera este menţinută în aşa fel încât acolo să fie locul ideal pentru însuşirea lucrurilor care sunt profund spirituale. Regretatul vârstnic John A. Widtsoe, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a fost un distins rector universitar şi un savant renumit în lume. El avea un deosebit respect pentru munca din templu şi odată a spus:
„Rânduielile din templu cuprind întregul plan al salvării, aşa cum a fost el predat, din când în când, de conducătorii Bisericii şi elucidează probleme greu de înţeles. Nu este nevoie să denaturezi sau să schimbi învăţăturile din templu pentru a le face să se încadreze în marea schemă a salvării. Perfecţiunea filozofică a înzestrării este unul dintre marile argumente pentru veridicitatea rânduielilor din templu. Mai mult, această perfecţiune a examinării şi prezentării planului Evangheliei face din slujirea în templu una dintre cele mai eficiente metode de împrospătare a memoriei privind întreaga structură a Evangheliei” („Temple Worship”, Utah Genealogical and Historical Magazine, aprilie 1921, p. 58).
Dacă veţi merge la templu şi vă veţi aminti că învăţătura este simbolică, niciodată nu veţi pătrunde adevăratul spirit fără a pleca cu viziunea extinsă, simţindu-vă puţin mai exaltaţi, având cunoştinţe sporite referitoare la lucrurile care sunt spirituale. Planul de predare este superb. Este inspirat. Domnul, El Însuşi, Învăţătorul Suprem, a propovăduit, constant, în pilde către ucenicii Săi – o cale verbală de a reprezenta simbolic lucrurile care altfel ar fi fost dificil de înţeles.
Templul, însuşi, devine un simbol. Dacă aţi văzut unul dintre temple noaptea, deplin luminat, ştiţi ce privelişte impresionantă poate oferi acesta. Casa Domnului, scăldată în lumină, conturându-se în noapte, devine un simbol al puterii şi al inspiraţiei Evangheliei lui Isus Hristos, stând ca un far călăuzitor într-o lume care se scufundă tot mai mult în întuneric spiritual.
După intrarea în templu, vă schimbaţi hainele de stradă cu haine albe de templu. Această schimbare are loc într-un vestiar, unde fiecărei persoane îi este asigurat un dulap şi un spaţiu pentru îmbrăcat care este personal. În templu, idealul decenţei este menţinut cu atenţie. Când vă aşezaţi hainele în dulapul dumneavoastră, părăsiţi acolo, odată cu ele, grijile, preocupările şi distracţiile. Păşiţi afară din această mică zonă personală îmbrăcaţi în alb şi aveţi un sentiment de egalitate şi de unitate, deoarece toţi în jurul dumneavoastră sunt îmbrăcaţi în mod similar.
Căsătoria în templu este rânduiala fundamentală din templu.
Aceia dintre dumneavoastră care aşteptaţi cu nerăbdare să vă căsătoriţi în templu poate doriţi să ştiţi ce se va petrece. Noi nu cităm cuvintele rânduielii de pecetluire în afara templului, dar putem descrie camera de pecetluire (căsătorie) ca fiind frumoasă ca aranjament, liniştită şi senină prin spirit şi sfântă prin munca sacră ce se realizează acolo.
Înainte de venirea cuplului la altar pentru rânduiala de pecetluire, oficiantul are privilegiul de a oferi unele sfaturi, iar tânărul cuplu de a le primi. Acestea sunt unele dintre sfaturile pe care tânărul cuplu le poate asculta cu această ocazie:
„Astăzi este ziua nunţii voastre. Sunteţi cuprinşi de emoţia căsătoriei. Templele au fost construite ca un sanctuar pentru rânduieli de felul acesta. Nu suntem în lume. Lucrurile din lume nu se aplică aici şi nu vor avea influenţă asupra a ceea ce facem aici. Am ieşit afară din lume şi am venit în templul Domnului. Aceasta devine ziua cea mai importantă din vieţile voastre.
Voi aţi fost invitaţi pe pământ, v-aţi născut din părinţi care au pregătit un tabernacol muritor pentru ca spiritul vostru să locuiască în el. Fiecare dintre voi a fost botezat. Botezul, o rânduială sacră, este simbolul curăţirii, simbolul morţii şi al învierii, simbolul mersului înainte într-o viaţă nouă. Botezul include pocăinţa şi iertarea păcatelor. Împărtăşania este o reînnoire a legământului de la botez şi noi putem, dacă trăim potrivit lui, să obţinem iertarea păcatelor noastre.
„Tu, mire, ai fost rânduit la preoţie. Ţi s-a conferit prima dată Preoţia aaronică şi probabil ai progresat prin toate oficiile din cadrul acesteia – diacon, învăţător şi preot. Apoi, a venit ziua în care ai fost găsit demn de a primi Preoţia lui Melhisedec. Această preoţie, preoţia cea mai mare, este definită ca preoţia după ordinul cel mai sfânt al lui Dumnezeu sau preoţia sfântă după ordinul Fiului lui Dumnezeu (vezi Alma 13:18; Helaman 8:18; Doctrină şi legăminte 107:2-4). Ţi s-a dat un oficiu în preoţie. Acum eşti vârstnic.
Fiecare dintre voi a primit înzestrarea sa. În acea înzestrare, aţi fost investiţi cu potenţial etern. Dar toate aceste lucruri, într-un sens, au fost preliminare şi pregătitoare pentru venirea dumneavoastră la altar pentru a fi pecetluiţi ca soţ şi soţie pentru timp şi toată eternitatea. Acum deveniţi o familie, liberă de a acţiona în crearea vieţii, pentru a avea posibilitatea prin devotament şi sacrificiu să aduceţi copii pe lume şi să-i creşteţi şi să-i întreţineţi în siguranţă de-a lungul existenţei lor muritoare; pentru a-i vedea venind într-o zi, aşa cum aţi venit şi voi, să participe la aceste sacre rânduieli din templu.
Voi veniţi de bunăvoie şi aţi fost socotiţi demni. A vă accepta unul pe altul în cadrul legământului căsătoriei este o mare responsabilitate, una care aduce cu ea binecuvântări peste măsură.”
Puterea de pecetluire leagă pe pământ şi în ceruri.
Dacă înţelegem atât istoria, cât şi doctrina muncii în templu, noi trebuie să înţelegem ce este puterea de pecetluire. Trebuie să examinăm, cel puţin până la un anumit nivel, de ce cheile autorităţii de folosire a puterii de pecetluire sunt cruciale.
„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: «Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?» …
Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: «Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu!»
Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: «Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri.
Şi eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri»”(Matei 16:13, 16-19).
Petru trebuia să deţină cheile. Petru trebuia să deţină puterea de pecetluire, acea autoritate care are puterea de a lega sau de a pecetlui pe pământ ori de a dezlega pe pământ, la fel urmând să fie şi în ceruri. Aceste chei aparţin preşedintelui Bisericii – profetului, văzătorului şi revelatorului. Această putere sacră de pecetluire este acum a Bisericii. Nimic altceva nu este privit cu mai multă contemplare sacră de către cei care cunosc importanţa acestei autorităţi. Nimic nu este păstrat cu mai multă atenţie. Există relativ puţini bărbaţi cărora li s-a delegat această putere de pecetluire pe pământ la un moment dat – în fiecare templu sunt fraţi cărora li s-a dat puterea de pecetluire. Nimeni nu o poate primi decât de la profetul, văzătorul şi revelatorul şi preşedintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
Profetul Joseph Smith a spus că i s-a pus frecvent întrebarea: „«Nu putem fi salvaţi fără a primi toate acele rânduieli, etc.?» Voi răspunde, nu, nu plenitudinea salvării. Isus a spus: «În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Mă duc să vă pregătesc un loc.» [Vezi Ioan 14:2.] Casă numită astfel aici ar fi trebuit să fie tradusă împărăţie; şi fiecare persoană care este exaltată până la cel mai înalt locaş trebuie să trăiască în conformitate cu o lege celestială şi întreaga lege, de asemenea” (în History of the Church, 6:184).
Munca din templu este o sursă de putere spirituală
Templele sunt adevăratul centru al forţei spirituale a Bisericii. Trebuie să ne aşteptăm că adversarul va încerca să ne împiedice pe noi ca Biserică şi pe noi ca persoane individuale să participăm în această muncă sacră şi inspirată. Munca din templu provoacă atât de multă opoziţie deoarece este sursa unei foarte mari puteri spirituale pentru sfinţii din zilele din urmă şi pentru întreaga Biserică.
La dedicarea pietrei din capul unghiului de la templul Logan, Utah, preşedintele George Q. Cannon, care era atunci în Prima Preşedinţie, a făcut această declaraţie:
„Fiecare piatră de temelie care este aşezată pentru un templu şi fiecare templu terminat conform ordinii pe care Domnul a revelat-o pentru preoţia Lui sfântă, reduce puterea Satanei pe pământ şi creşte puterea lui Dumnezeu şi a sfinţeniei, dă cerului o putere considerabilă în folosul nostru, invocă şi cheamă asupra noastră binecuvântările Dumnezeilor eterni şi ale celor care trăiesc în prezenţa lor” (în „The Logan Temple” Millennial Star, 12 noiembrie. 1877, p. 743).
Când membrii Bisericii sunt supăraţi sau când decizii cruciale îi apasă greu, este un lucru obişnuit pentru ei să meargă la templu. Este un loc bun pentru a ne înlătura grijile. În templu, putem dobândi o perspectivă spirituală. Acolo, în timpul slujirii în templu, suntem „în afara lumii”.
Uneori minţile noastre sunt atât de ocupate cu probleme şi există atâtea lucruri care pretind atenţie în acelaşi timp, încât chiar nu putem gândi şi vedea corect. La templu, praful confuziei pare că se şterge, ceaţa şi pâcla par să se ridice şi putem „vedea” lucruri pe care nu le puteam vedea înainte şi putem găsi o cale de a trece de supărările noastre pe care nu o ştiusem înainte.
Domnul ne va binecuvânta când participăm la munca rânduielilor sacre în temple. Binecuvântările nu vor fi limitate la slujirea noastră în templu. Vom fi binecuvântaţi în toate problemele noastre.
Munca noastră din templu ne acoperă cu un scut şi o protecţie.
Nicio muncă nu protejează mai mult această Biserică decât munca din templu şi cercetarea istoriei familiei, care o sprijină. Nicio muncă nu ne purifică mai mult din punct de vedere spiritual. Nicio muncă pe care o facem nu ne dă mai multă putere. Nicio muncă nu pretinde un standard mai înalt de neprihănire.
Munca noastră din templu ne acoperă cu un scut şi o protecţie, atât ca persoane individuale, cât şi ca popor.
Deci, veniţi la templu – veniţi şi cereţi binecuvântările dumneavoastră. Este o muncă sacră.
Templul Panama City, Panama. Dedicat la 10 august 2008.
Templul Tokyo, Japonia. Dedicat la 27 octombrie 1980.
Templul Curitiba, Brazilia. Dedicat la 1 iunie 2008.