Un popor motivat să meargă la templu
Ţineţi o fotografie a unui templu în casa dumneavoastră, astfel încât copiii dumneavoastră să o poată vedea. Învăţaţi-i despre scopurile casei Domnului.
Templul este simbolul măreţ al calităţii noastre de membri ai Bisericii.
Ce lucru extraordinar este pentru noi să avem privilegiul de a merge la templu pentru propriile noastre binecuvântări. Apoi, după ce am mers la templu pentru propriile noastre binecuvântări, ce măreţ privilegiu să realizăm lucrarea pentru cei care au trăit înaintea noastră. Acest aspect al muncii din templu este o muncă altruistă. Oricând realizăm munca în templu pentru alte persoane, există o binecuvântare care se întoarce asupra noastră. Astfel, nu trebuie să fie nicio surpriză faptul că Domnul doreşte ca poporul Său să fie un popor motivat să meargă la templu.
Domnul Însuşi, în revelaţiile Sale către noi, a stabilit că templul este simbolul măreţ al membrilor Bisericii. Gândiţi-vă la atitudinile şi comportamentele neprihănite pe care Domnul ni le-a indicat că trebuie să le dezvoltăm în sfatul dat sfinţilor din Kirtland prin profetul Joseph Smith atunci când ei se pregăteau să clădească un templu. Sfatul este, încă, aplicabil:
„Organizaţi-vă; pregătiţi tot ce este necesar; şi întemeiaţi o casă, chiar o casă de rugăciuni, o casă de post, o casă de credinţă, o casă de învăţătură, o casă de slavă, o casă a ordinii, o casă a lui Dumnezeu” (Docrină şi legăminte 88:119). Reflectă cu adevărat aceste atitudini şi comportamente ceea ce doreşte fiecare dintre noi şi ceea ce caută să fie?
Toate eforturile noastre în Biserică duc spre templul sfânt.
Toate eforturile noastre pentru proclamarea Evangheliei, perfecţionarea sfinţilor şi mântuirea celor morţi duc spre templul sfânt. Aceasta se întâmplă deoarece rânduielile din templu sunt absolut cruciale; noi nu ne putem întoarce în prezenţa lui Dumnezeu fără ele.
Într-adevăr, Domnul doreşte ca poporul Său să fie un popor motivat să meargă la templu. Dorinţa din adâncul inimii mele este ca fiecare membru al Bisericii să fie demn de a merge la templu. Sper ca fiecare membru adult al Bisericii să fie demn – şi să deţină – o recomandare valabilă pentru templu, chiar dacă distanţa faţă de templu nu îi permite să o folosească imediat sau în mod frecvent.
Templul este sfânt Domnului; el trebuie să ne fie sfânt şi nouă.
Să fim un popor care merge la templu şi care iubeşte templul. Să mergem la templu cât de des ne permit timpul, mijloacele şi circumstanţele personale. Să mergem nu numai pentru strămoşii noştri decedaţi, ci să mergem pentru binecuvântările personale ale preaslăvirii în templu, pentru sanctitatea şi siguranţa care sunt asigurate între acei pereţi sacri şi consacraţi ai templului. Templul este un loc al frumuseţii, este un loc al revelaţiei, este un loc al păcii. Este casa Domnului. Este sfânt Domnului. Trebuie să fie sfânt şi pentru noi.
Să împărtăşim copiilor noştri sentimentele spirituale pe care le avem în temple. Să-i învăţăm într-un mod mai serios şi mai accesibil lucrurile pe care le putem spune într-un mod potrivit despre scopurile casei Domnului. Ţineţi o fotografie a unui templu în casa dumneavoastră, astfel încât copiii dumneavoastră să o poată vedea. Învăţaţi-i despre scopurile casei Domnului. Ajutaţi-i să planifice din primii lor ani să meargă acolo şi să rămână demni de acea binecuvântare.
Domnul este mulţumit atunci când mergem demni la templu.
Este plăcut Domnului ca tineretul nostru să meargă demn la templu şi să realizeze botezurile ca împuterniciţi pentru cei care nu au avut ocazia să fie botezaţi în timpul vieţii lor muritoare. Este plăcut Domnului când mergem demni la templu pentru a face personal propriile noastre legăminte cu El şi pentru a fi pecetluiţi ca familii şi cupluri. Şi este plăcut Domnului atunci când mergem demni la templu pentru a efectua aceleaşi rânduieli salvatoare pentru cei care au murit, mulţi dintre ei aşteptând cu nerăbdare îndeplinirea acestor rânduieli în numele lor.
Pentru ca templul să fie cu adevărat un simbol pentru noi, trebuie să dorim să fie astfel. Trebuie să trăim demni de a intra în templu. Trebuie să respectăm poruncile Domnului nostru. Dacă putem să ne modelăm viaţa după Învăţător şi să considerăm învăţăturile Sale ca fiind modelul suprem pentru noi înşine, nu ne va fi dificil să fim demni de a merge la templu, să fim consecvenţi şi loiali în toate aspectele vieţii muritoare, pentru că vom fi devotaţi faţă de un singur standard sacru de conduită şi de credinţă. Fie acasă sau la magazine, fie la şcoală sau după ce a trecut mult timp de când am terminat şcoala, fie că acţionăm complet singuri sau împreună cu mulţi alţii sau în grup, drumul nostru va fi clar şi standardele noastre vor fi evidente.
Capacitatea de a fi credincios propriilor principii, de a trăi cu integritate şi credinţă corespunzător propriului crez – este lucrul care contează cel mai mult. Acel devotament faţă de principiul adevărat – în vieţile noastre individuale, în căminele şi familiile noastre şi în toate locurile în care întâlnim şi influenţăm alţi oameni – acel devotament este ceea ce, până la urmă, cere Dumnezeu de la noi. Se cere un devotament – din tot sufletul, respectat cu tărie, un devotament preţuit etern, faţă de principiile care ştim că sunt adevărate în poruncile date de Dumnezeu. Dacă vom fi fideli şi credincioşi faţă de principiile Domnului, atunci vom fi întotdeauna demni de a merge la templu şi Domnul şi templele Sale sfinte vor fi simbolul măreţ al calităţii noastre de ucenici ai Săi.
Templul Kirtland. Dedicat la 27 martie 1836.
Templul Logan, Utah. Dedicat la 17 mai 1884. Rededicat la 13 martie 1979.