Recompense pentru reclădire
Când am văzut ruinele rămase în urma cutremurului, m-am întristat. Dar apoi am înţeles că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care au murit, precum şi pe cei care au supravieţuit.
Deoarece trăiesc în Shanghai, China, am avut ocazia să merg cu un grup de la şcoală în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei pentru a ajuta la clădirea de case pentru victimele cutremurului care a devastat zona cu câţiva ani în urmă. Am lucrat din greu aşezând cărămizi, încărcând mortar cu lopata, împingând roabe pline cu cărămizi şi dând cărămizi din mână în mână. A doua zi m-a durut spatele, iar mănuşile îmi erau pline de găuri. Totuşi, călătoria a fost pentru mine o experienţă de neuitat şi mi-a întărit mărturia despre valoarea mea individuală şi despre valoarea individuală a fiecărei persoane, una dintre valorile Tinerelor Fete.
Pe măsură ce am lucrat din greu în fiecare zi, am observat că mi-a crescut credinţa în propria mea valoare. M-am simţit bine cu privire la propria mea persoană, deoarece am făcut lucruri pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale celor mai puţin norocoşi decât mine.
De asemenea, noi am avut ocazia să vizităm o şcoală din acea zonă. Când am ajuns, o mulţime de copilaşi drăguţi au venit alergând spre noi. Când i-am văzut pe toţi aceşti copilaşi minunaţi, am recunoscut, de asemenea, valoarea lor individuală. Ei, toţi, sunt copii frumoşi ai lui Dumnezeu şi am simţit cu tărie că El îi iubeşte şi îi cunoaşte pe fiecare dintre ei.
Spre sfârşitul călătoriei mele am avut şansa să mergem la un adăpost, în timp ce ne duceam să luăm masa de prânz. Când am ajuns acolo, totuşi, am aflat că acesta fusese distrus în timpul cutremurului. Era cea mai mare distrugere pe care am văzut-o vreodată. Mi-a venit să plâng. Tavanele şi pereţii clădirilor erau prăbuşiţi, copacii din apropiere căzuseră şi era moloz peste tot. Un bolovan imens se rostogolise din munte şi zdrobise o parte dintr-o clădire, făcând ca tavanul şi peretele să se prăbuşească. Pe una dintre treptele de la uşă se afla un singur pantof.
În timp ce mă gândeam la acesta şi la faptul că oameni fuseseră omorâţi în acest dezastru, mă străduiam să înţeleg cum de permisese Tatăl Ceresc să se întâmple aceasta. Nu i-a iubit? Apoi m-am gândit la ceea ce discutasem la clasa Tinerelor Fete şi am înţeles că da, El i-a iubit. El i-a cunoscut şi i-a iubit pe fiecare în parte. Cei care au murit în acea zi erau cu toţii copiii lui Dumnezeu. La început, acest lucru m-a făcut să fiu chiar mai tristă atunci când mă gândeam la acel lucru. Dar, apoi, am înţeles că aceşti oameni erau în lumea spiritelor şi s-au putut întoarce din nou la Tatăl Ceresc. Acest gând m-a alinat şi mi-a dat un sentiment de pace.
Ştiu că sunt un copil al lui Dumnezeu cu o mare valoare individuală. Suntem cu toţii copiii Tatălui nostru Ceresc, care ne cunoaşte personal. El ne iubeşte cu o dragoste care este mai profundă şi mai puternică decât îşi poate imagina vreodată oricare dintre noi. Această înţelegere a fost plantată adânc în inima mea în timp ce am lucrat şi am slujit printre oamenii care suferiseră atât groaznic în cutremurul din Sichuan.
Ashley Dyer (dreapta) a ajutat la reclădirea caselor pentru rezidenţii locali după cutremurul de pământ care a avut loc în anul 2008 în Sichuan, China.
Fotografie prin amabilitatea Ashley Dyer.