Să ne umplem căminele cu lumină şi adevăr
Cheryl A. Esplin
a doua consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare
Pentru a ne opune presiunii exercitate de lume, noi şi familiile noastre trebuie să fim plini de lumina şi adevărul Evangheliei.
Spiritul mi-a umplut inima în timp ce am ascultat aceste familii propovăduind acest adevăr sacru: „Dumnezeu ne-a dat o familie”1. Muzica inspirată este doar unul dintre multele mijloace prin care putem simţi Spiritul şoptindu-ne, umplându-ne cu lumină şi adevăr.
Noţiunea de a fi plini de lumină şi adevăr a devenit deosebit de importantă pentru mine datorită unei experienţe pe care am avut-o cu mulţi ani în urmă. Am participat la o adunare în care membrele Comitetului General al Tinerelor Fete ţineau o lecţie despre întemeierea de familii şi cămine puternice din punct de vedere spiritual. Pentru a demonstra vizual acest lucru, o conducătoare a Tinerelor Fete a ridicat două cutii de apă minerală. Într-o mână ţinea o cutie goală şi în cealaltă una nedeschisă, plină cu apă minerală. Întâi, a strâns cutia goală; care a început să se îndoaie şi, apoi, s-a deformat complet din cauza presiunii. După aceea, cu cealaltă mână, ea a strâns cutia nedeschisă. Aceasta şi-a menţinut forma. Nu s-a îndoit şi nici nu s-a deformat aşa cum se întâmplase cu cealaltă cutie goală – deoarece era plină.
Noi asemuim elementele acestei demonstraţii cu vieţile noastre individuale şi cu familiile şi căminele noastre. Când suntem plini de Spirit şi de adevărul Evangheliei, noi avem puterea de a ne opune forţelor lumii din afară, care ne înconjoară şi acţionează împotriva noastră. Cu toate acestea, dacă noi nu suntem plini din punct de vedere spiritual, noi nu avem tăria interioară de a rezista presiunilor din afară şi putem să ne prăbuşim atunci când forţele acţionează împotriva noastră.
Satana ştie că, pentru a ne opune presiunii exercitate de lume, noi şi familiile noastre trebuie să fim plini de lumina şi adevărul Evangheliei. De aceea, el face tot ce stă în puterea lui pentru a diminua importanţa adevărului Evangheliei, a-l denatura şi a-l distruge şi a ne ţine departe de acest adevăr.
Multe dintre noi am fost botezate şi am primit darul Duhului Sfânt, al Cărui rol este acela de a revela şi a ne învăţa adevărul tuturor lucrurilor.2 Odată cu privilegiul acestui dar, vine şi responsabilitatea de a căuta adevărul, de a trăi potrivit adevărului pe care-l cunoaştem şi de a împărtăşi şi a apăra adevărul.
Căminele noastre sunt locurile în care putem căuta, cel mai bine, să fim plini de lumină şi adevăr. Cuvintele refrenului cântecului pe care l-am ascultat ne amintesc că „o familie Dumnezeu ne-a dat pentru a ne ajuta”3. Familiile sunt atelierul Domnului pe pământ, pentru a ne ajuta să învăţăm Evanghelia şi să trăim conform principiilor ei. Venim în familiile noastre cu îndatorirea sacră de a ne ajuta să ne întărim una pe alta.
Familiile eterne puternice şi căminele pline de Spirit nu apar din senin, fără să se muncească pentru ele. Ele necesită efort deosebit, timp şi cer ca fiecare membru al familiei să-şi facă partea. Fiecare cămin este diferit, dar fiecare cămin în care există chiar o singură persoană care caută adevărul poate aduce o schimbare.
Noi suntem sfătuiţi permanent să dezvoltăm cunoştinţele noastre spirituale prin rugăciune, prin studiu şi meditarea asupra scripturilor şi cuvintelor profeţilor în viaţă. Preşedintele Dieter F. Uchtdorf, în cuvântarea dânsului de la conferinţa generală, vorbind despre obţinerea unei mărturii despre lumină şi adevăr a spus:
„Dumnezeul Nepieritor şi Atotputernic… le va vorbi celor care se apropie de El cu inimă sinceră şi cu intenţie adevărată.
El le va vorbi prin intermediul viselor, viziunilor, gândurilor şi sentimentelor”.
Preşedintele Uchtdorf a continuat: „Lui Dumnezeu Îi pasă de dumneavoastră. El vă va asculta întrebările personale şi vă va răspunde la ele. Răspunsurile la rugăciunile dumneavoastră vor veni în felul Lui şi la timpul ales de El şi, astfel, dumneavoastră trebuie să învăţaţi să daţi ascultare glasului Său”4.
O poveste scurtă despre istoria unei familii ilustrează acest sfat.
Cu câteva luni în urmă, am citit mărturia surorii străbunicului meu, Elizabeth Staheli Walker. Când era copil, Elizabeth a emigrat din Elveţia în America împreună cu familia ei.
După ce Elizabeth s-a căsătorit, ea, soţul ei şi copiii locuiau în Utah, lângă graniţa cu statul Nevada, unde administrau un oficiu poştal. Căminul lor era un loc de popas pentru călători. Toată ziua şi toată noaptea ei trebuiau să fie pregătiţi pentru a găti şi servi mâncare pentru călători. Era o muncă grea, epuizantă şi ei aveau puţin timp de odihnă. Dar cel mai important lucru care o preocupa pe Elizabeth era conversaţia cu oamenii.
Elizabeth a spus că, până în acel moment, ea crezuse totdeauna despre Cartea lui Mormon că era adevărată, că profetul Joseph Smith fusese împuternicit de Dumnezeu să facă ceea ce a făcut şi că mesajul său era planul vieţii şi al salvării. Dar viaţa pe care o ducea nu era una care să întărească o asemenea credinţă.
Unii dintre călătorii care poposeau erau instruiţi, educaţi, oameni inteligenţi şi întotdeauna discuţia în jurul mesei ei era despre faptul că Joseph Smith a fost „un impostor viclean” care scrisese el însuşi Cartea lui Mormon şi, apoi, a distribuit-o pentru a face bani. Ei se comportau ca şi cum a gândi orice altceva era absurd, pretinzând „că mormonismul era o nebunie şi o minciună”.
Toate aceste discuţii o făceau pe Elizabeth să se simtă izolată şi singură. Nu era nimeni cu care să discute, nu avea timp nici să-şi spună rugăciunile – deşi ea se ruga în timp ce muncea. Era prea speriată să spună ceva celor care ridiculizau religia ei. Ea spunea că trebuia să admită că ei spuneau adevărul şi simţea că nu ar fi putut să-şi apere credinţa dacă ar fi încercat.
Mai târziu, Elizabeth şi familia ei s-au mutat. Elizabeth a spus că avea mai mult timp să se gândească şi că atenţia ei nu mai era atât de distrasă tot timpul. Deseori, mergea jos în pivniţă şi se ruga Tatălui Ceresc cu privire la lucrurile care o tulburau – cu privire la povestirile pe care acei oameni, aparent inteligenţi, le spuseseră despre Evanghelie, pe care ei o considerau a fi o minciună, şi despre Joseph Smith şi Cartea lui Mormon.
Într-o noapte, Elizabeth a avut un vis. Ea a spus: „Părea că stăteam lângă un drum îngust de căruţe, care ducea la baza unui deal; în sus, la jumătatea dealului, am văzut un om privind în jos care vorbea sau părea că vorbeşte unui tânăr care stătea îngenuncheat şi era aplecat deasupra unei gropi în pământ. Braţele tânărului erau întinse şi părea că voia să ajungă la ceva ce era în groapă. Am văzut capacul de piatră care părea că fusese înlăturat de pe groapa asupra căreia băiatul era aplecat. Pe drum, erau mulţi oameni, dar niciunul dintre ei nu părea să fie vreun pic interesat de cei doi oameni de pe deal. În acest vis, era ceva care m-a impresionat într-un mod atât de neobişnuit, încât m-am trezit imediat… Nu puteam povesti visul nimănui, dar mă simţeam mulţumită deoarece însemna că îngerul Moroni îl instruia pe băiatul Joseph în momentul în care primea plăcile”.
În primăvara anului 1893, Elizabeth s-a dus în oraşul Salt Lake, la dedicarea templului. Ea a descris experienţa sa: „Acolo, înăuntru, am văzut aceeaşi imagine [pe care] o văzusem în visul meu; cred că era [un] vitraliu. Am fost sigură că, dacă vedeam chiar dealul Cumora, acesta nu ar fi arătat mai real. Mă simt mulţumită deoarece mi-a fost arătată în vis imaginea îngerului Moroni care-i dădea plăcile de aur lui Joseph Smith”.
Mulţi ani după ce a avut acest vis şi cu câteva luni înainte de a muri, la vârsta de aproape 88 de ani, Elizabeth a avut un gând care i-a produs o impresie puternică. Ea a spus: „Gândul mi-a venit tot atât de clar… ca şi când cineva îmi spusese… «Nu-ţi îngropa mărturia în pământ»”5.
După multe generaţii, urmaşii lui Elizabeth continuă să fie întăriţi de mărturia ei. La fel ca Elizabeth, noi trăim într-o lume în care există multe îndoieli şi critici care ridiculizează şi se opun adevărurilor pe care le preţuim. Putem auzi poveşti care derutează şi mesaje contradictorii. La fel ca Elizabeth, va trebui să facem tot ce este posibil pentru a menţine, în special în momente grele, lumina şi adevărul pe care le avem în prezent. Răspunsurile la rugăciunile noastre poate nu vor veni într-un mod spectaculos, dar trebuie să găsim momente de linişte pentru a căuta mai multă lumină şi mai mult adevăr. Şi, când le vom primi, avem responsabilitatea de a trăi conform principiilor acestora, de a le împărtăşi şi de a le apăra.
Vă depun mărturie că ştiu că, atunci când ne umplem inimile şi căminele cu lumina şi adevărul Salvatorului, vom avea tăria interioară de a rezista în toate situaţiile. În numele lui Isus Hristos, amin.
Notă. În data de 4 aprilie 2015, sora Esplin a fost eliberată din chemarea de a doua consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare şi susţinută în chemarea de primă consilieră în cadrul aceleiaşi preşedinţii.