Mângâietorul
Preşedintele Henry B. Eyring
primul consilier în Prima Preşedinţie
Îmi depun mărturia că Hristos cel Viu Îl trimite pe Duhul Sfânt acelora pe care am făcut legământ să-L ajutăm să-i mângâie.
Dragile mele surori, este o bucurie pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră. Mă gândesc la mama mea, la soţia mea, la fiicele şi nurorile mele, la bunicile mele – unele dintre ele se află aici. Acest program minunat mă face să le apreciez mai mult. Ştiu că o astfel de familie şi o viaţă de familie atât de minunată sunt rezultatul faptului că membrii familiei L-au pus pe Salvator în centrul vieţii lor. În această seară, noi am vorbit despre El în muzică, în rugăciuni şi în cuvântări inspirate. Una dintre însuşirile pe care le apreciem atât de mult la Salvator este infinita Sa compasiune.
În această seară, dumneavoastră aţi simţit că El vă cunoaşte şi vă iubeşte. Aţi simţit dragostea Sa pentru acelea care stau în jurul dumneavoastră. Dânsele sunt surorile dumneavoastră, fiice de spirit ale Tatălui Ceresc. El se îngrijeşte de dânsele cum se îngrijeşte de dumneavoastră. El le înţelege tristeţile. El doreşte să le mângâie.
Mesajul meu din această seară este că puteţi şi trebuie să aveţi un rol important în mângâierea pe care El o aduce acelora care au nevoie de mângâiere. Puteţi să vă îndepliniţi mai bine rolul dacă veţi cunoaşte mai multe despre modul în care El răspunde rugăciunilor prin care se cere ajutor.
Mulţi se roagă Tatălui Ceresc pentru a fi mângâiaţi, pentru a fi ajutaţi să-şi poarte poverile durerii, singurătăţii şi temii. Tatăl Ceresc aude acele rugăciuni şi le înţelege nevoile. El şi Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos înviat, au promis ajutor.
Isus Hristos a făcut această promisiune:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.
Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”1.
Poverile pe care slujitorii Săi credincioşi trebuie să le poarte în viaţă devin mai uşoare datorită ispăşirii Sale. Povara păcatului poate fi îndepărtată, dar încercările din viaţa muritoare de care au parte oamenii buni pot fi poveri grele.
Aţi văzut astfel de teste în vieţile oamenilor buni pe care îi iubiţi. Aţi simţit dorinţa de a-i ajuta. Există un motiv pentru care aveţi compasiune faţă de ei.
Sunteţi membre de legământ ale Bisericii lui Isus Hristos. Când aţi venit în Biserică, în inima dumneavoastră a început o mare schimbare. Aţi făcut un legământ şi aţi primit o promisiune care a început să vă schimbe felul de a fi.
Prin cuvintele rostite la apele lui Mormon, Alma a descris ce aţi promis la botez şi ce va însemna aceasta pentru dumneavoastră şi toţi cei din jurul dumneavoastră – în special familia dumneavoastră. El vorbea acelora care erau pe cale să facă legămintele pe care le-aţi făcut dumneavoastră iar ei, de asemenea, au primit promisiunea pe care Domnul v-a făcut-o dumneavoastră:
„Iată, aici sunt apele lui Mormon (căci aşa erau ele numite) şi acum, după cum sunteţi dornici să vă alăturaţi turmei lui Dumnezeu şi să vă numiţi poporul Lui şi sunteţi dornici să purtaţi greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare;
Da, şi sunteţi dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi şi să fiţi martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să vă aflaţi, chiar până la moarte, ca să puteţi fi mântuiţi de Dumnezeu şi să vă număraţi printre aceia de la învierea dintâi, pentru ca să puteţi avea viaţă veşnică”2.
Acesta este motivul pentru care simţiţi că doriţi să ajutaţi o persoană care se străduieşte să meargă înainte deşi se află sub greutatea suferinţei şi necazurilor. Dumneavoastră aţi promis că Îl veţi ajuta pe Domnul să le facă poverile mai uşoare şi să fie mângâiaţi. Vi s-a dat puterea să-L ajutaţi pe Domnul să uşureze aceste poveri atunci când aţi primit darul Duhului Sfânt.
Înainte de a fi răstignit, Salvatorul a descris modul în care El ajută la uşurarea poverilor şi în care dă tărie pentru a fi purtate. El a ştiut că ucenicii Săi aveau să fie îndureraţi. El a ştiut că ei aveau să se teamă pentru viitorul lor. El a ştiut că ei se vor îndoi de capacitatea lor de a merge mai departe.
De aceea El le-a făcut următoarea promisiune, pe care ne-o face nouă şi tuturor ucenicilor Săi adevăraţi:
„Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămînă cu voi în veac;
şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi”3.
Apoi, El a promis:
„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”4.
Chiar în ultimele câteva săptămâni, am văzut împlinirea acestei promisiuni în viaţa mea şi în vieţile acelora care s-au rugat ca poverile lor să fie uşurate. Miracolul uşurării poverilor s-a produs în modul promis de Domnul. El şi Tatăl Ceresc L-au trimis ucenicilor Săi pe Duhul Sfânt ca Mângâietor.
De curând, trei generaţii din cadrul unei familii plângeau moartea unui băieţel de cinci ani. El a murit într-un accident în timp ce se afla în vacanţă cu familia sa. Mi s-a oferit ocazia de a vedea din nou cum îi binecuvântează Domnul pe cei credincioşi cu alinare şi tărie de a îndura.
Am văzut modul în care Domnul a făcut ca poverile lor grele să fie mai uşoare. Mă aflam alături de ei în calitate de slujitor de legământ al Domnului – aşa cum dumneavoastră veţi fi deseori în viaţă – „dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc… şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi”5.
Pentru că ştiam că era adevărat, mi-a făcut plăcere şi am fost liniştit când bunicii m-au invitat să mă întâlnesc cu ei şi cu părinţii băieţelului înainte de funeralii.
M-am rugat pentru a şti cum puteam să-L ajut pe Domnul să-i mângâie. Au stat împreună cu mine în sufrageria noastră. În acea seară friguroasă, am încălzit camera cu un mic foc în cămin.
M-am simţit îndrumat să le spun că îi iubeam. Le-am spus că simţisem dragostea Domnului pentru ei. În numai câteva cuvinte, am încercat să le spun că jeleam pentru ei, lucru pe care numai Domnul îl ştia, şi că am putut să simt perfect durerea şi întristarea lor.
După ce am spus acele cuvinte, am simţit îndrumarea de a-i asculta cu dragoste în timp ce ei vorbeau despre sentimentele lor.
În ora în care am fost împreună, ei au vorbit mult mai mult decât mine. Am putut simţi în glasurile lor şi vedea în ochii lor că Duhul Sfânt le atinsese inimile. Ei au vorbit despre ce se întâmplase şi ce au simţit în cuvintele unei mărturii simple. Duhul Sfânt le adusese deja pacea pe care o dă speranţa în viaţa eternă, când fiul lor, care murise fără păcat, putea fi al lor veşnic.
Când am dat fiecăruia dintre ei o binecuvântare a preoţiei, am mulţumit pentru influenţa Duhului Sfânt care S-a aflat acolo. Mângâietorul venise aducându-ne tuturor speranţă, curaj şi tărie sporită.
În acea seară, am văzut cum lucrează Domnul cu noi pentru a uşura poverile poporului Său. Vă aduceţi aminte, în Cartea lui Mormon, când poporul Său a fost aproape zdrobit de poverile puse asupra lui de supraveghetori fioroşi.
Oamenii s-au rugat pentru a fi mângâiaţi, aşa cum fac mulţi dintre cei pe care îi iubim şi cărora le slujim. Iată consemnarea despre care ştiu că este adevărată:
„Şi Eu, de asemenea, voi uşura poverile care sunt puse pe umerii voştri pentru ca nici măcar să nu le simţiţi pe spinările voastre, chiar când sunteţi în sclavie; şi aceasta o voi face Eu pentru ca voi să fiţi martori pentru Mine de acum încolo şi pentru ca voi să ştiţi cu siguranţă că Eu, Domnul Dumnezeu, vizitez poporul Meu în suferinţele lui.
Şi acum, s-a întâmplat că poverile care erau puse asupra lui Alma şi a fraţilor lui s-au făcut uşoare; da, Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-şi poată purta poverile cu uşurinţă, iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului”6.
Am văzut acest miracol de nenumărate ori. Noi uşurăm cel mai bine poverile altora ajutându-L pe Domnul să-i întărească. De aceea Domnul a inclus în responsabilitatea noastră de a-i alina pe alţii porunca de a fi martorii Săi în toate timpurile şi în toate locurile.
În acea seară în sufrageria mea, tatăl şi mama acelui băieţel au depus mărturie despre Salvator. Duhul Sfânt a venit şi noi toţi am fost mângâiaţi. Părinţii au fost întăriţi. Povara durerii nu a dispărut, dar ei au primit puterea de a suporta tristeţea. Credinţa lor a crescut. Tăria lor va continua să crească pe măsură ce ei o cer şi trăiesc astfel încât s-o primească.
Aceeaşi mărturie a Spiritului despre ispăşire, pe care am simţit-o în acea seară, a fost ceea ce l-a întărit pe Iov să-şi ducă povara:
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu”7.
Această mărturie a Spiritului i-a dat tărie să îndure. El a acceptat să treacă prin durere şi prin lipsa mângâierii din partea oamenilor din jurul său pentru a vedea bucuria pe care o pot avea cei credincioşi după ce au trecut cu credinţă prin încercările lor.
A fost adevărat în cazul lui Iov. El a avut binecuvântări în această viaţă. Povestea lui Iov se încheie cu acest miracol:
„În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi…
În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moştenire printre fraţii lor.
Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile”8.
Mărturia Spiritului despre ispăşirea ce avea să aibă loc a fost aceea care l-a ajutat pe Iov să treacă prin încercările pe care viaţa este menită să le includă. Aceasta face parte din marele plan al fericirii pe care Tatăl l-a întocmit pentru noi. El a permis Fiului Său să ne dea, prin sacrificiul Său ispăşitor pentru noi, speranţa care ne mângâie oricât de greu ar fi drumul spre casă, spre El.
Tatăl şi Fiul au trimis Duhul Sfânt să-i mângâie şi să-i întărească, în această viaţă, pe ucenicii Învăţătorului.
Eu am văzut acest miracol al mângâierii când am ajuns la capela la care aveau loc funeraliile băieţelului. Am fost oprit de o tânără pe care nu o cunoşteam. Mi-a spus că venise la funeralii pentru a jeli şi a oferi mângâiere dacă putea.
Mi-a spus că venise la funeralii în parte pentru a se alina pe ea însăşi. Mi-a spus că primul ei copil murise de curând. Purta în braţe o fetiţă drăgălaşă. M-am apropiat pentru a vedea faţa zâmbitoare a fetiţei. Am întrebat-o pe mamă: „Cum o cheamă”. A răspuns repede şi cu placere: „Numele ei este Joy (Bucurie). Bucuria vine întotdeauna după tristeţe”.
Ea şi-a depus mărturia în faţa mea. Am putut vedea că avea parte de pace şi mângâiere de la singura sursă sigură. Numai Dumnezeu cunoaşte inimile şi, ca urmare, numai El poate spune cu adevărat: „Ştiu ce simţi”. Eu îmi pot imagina doar bucuria şi tristeţea ei, dar Domnul, care o iubeşte, ştie.
Eu pot şti numai în parte cât de mult se bucură El de fiecare dată când dumneavoastră, ucenicii Săi, Îl ajutaţi să aducă o clipă de pace şi bucurie unui copil al Tatălui nostru Ceresc.
Depun mărturie că Domnul a cerut fiecăruia dintre noi, ucenicii Săi, să ne purtăm unul altuia poverile. Noi am promis că vom face acest lucru. Îmi depun mărturia că Domnul, prin ispăşirea şi învierea Sa, a biruit puterea morţii. Îmi depun mărturia că Hristos cel Viu Îl trimite pe Duhul Sfânt acelora pe care am făcut legământ să-L ajutăm să-i mângâie.
Ca şi mine, dumneavoastră toate sunteţi martore ale adevărului inscripţionării de pe broşa pe care mama a purtat-o timp de peste 20 de ani, în calitate de membră a Comitetului General al Societăţii de Alinare. „Caritatea niciodată nu piere.”9 Încă nu cunosc înţelesul complet al acestor cuvinte. Dar mi-am făcut o idee văzând-o întânzind o mână de ajutor acelora care aveau nevoie. Scripturile ne spun acest adevăr: „Caritatea este dragostea pură a lui Hristos”10.
Dragostea Sa niciodată nu piere şi noi nu vom înceta vreodată să simţim în inimile noastre îndemnul de a „[jeli] împreună cu cei care jelesc… şi [a-i mângâia] pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi”11. Nici pacea pe care El o promite nu ne va părăsi atât timp cât vom sluji altora în numele Său.
Ca martor al Său, sunt recunoscător pentru ceea ce faceţi atât de bine în a-I ajuta pe Domnul Isus Hristos cel Viu şi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, să întărească genunchii care se clatină şi să înalţe mâinile obosite12. Sunt recunoscător din toată inima pentru femeile din viaţa mea, care m-au ajutat şi m-au binecuvântat ca adevărate ucenice ale lui Isus Hristos. În numele lui Isus Hristos, amin.