Dumnezeu ne-a dat o familie
Carole M. Stephens
prima consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii de Alinare
Noi aparţinem familiei lui Dumnezeu şi această familie are nevoie de noi.
Este oare ceva mai frumos şi mai profund decât adevărurile simple şi pure ale Evangheliei care sunt predate într-un cântec al Societăţii Primare? Toate fetele de la Societatea Primară care sunt astă-seară aici cunosc acest cântec despre care am să vorbesc. L-aţi învăţat pentru prezentarea realizată anul trecut de către copii în cadrul adunării de împărtăşanie.
Cuvintele cântecului „Dumnezeu ne-a dat o familie”1 – interpretat mai devreme în această adunare – ne amintesc de doctrina pură. Învăţăm, nu doar că Dumnezeu ne-a dat o familie ci, de asemenea, că fiecare dintre noi face parte din familia lui Dumnezeu.
Primul vers al cântecului ne învaţă: „Familia lui Dumnezeu sunt eu! Şi voi şi alţii sunteţi ai Săi copii”. Din declaraţia despre familie, noi învăţăm: „În existenţa lor premuritoare, fiii şi fiicele de spirit L-au cunoscut şi L-au preaslăvit pe Dumnezeu ca Tată al lor Etern”. În acea existenţă, am învăţat despre identitatea noastră ca femei. Ştiam că, fiecare, eram „o fiică iubită… a unor părinţi cereşti”2.
Călătoria noastră prin viaţa muritoare pe pământ nu a schimbat aceste adevăruri. Noi aparţinem familiei lui Dumnezeu şi această familie are nevoie de noi. Fiecare familie de pe pământ este diferită. Şi, în timp ce facem tot ce este posibil pentru a crea familii tradiţionale puternice, calitatea de membru în familia lui Dumnezeu nu depinde de niciun alt fel de statut – stare civilă, statut de părinte, situaţie financiară, situaţie socială sau chiar statutul pe care îl postăm pe reţelele de socializare.
Facem parte din ea. „Noi suntem fiice ale Tatălui nostru Ceresc, care ne iubeşte şi pe care Îl iubim.”3
Mesajul conţinut în al doilea vers al imnului îl dezvoltă pe cel din primul. „Pe pământ ne-a trimis pe noi, pe voi, familie aici s-avem”.
În viaţa premuritoare, am învăţat că vom avea nevoie să petrecem o perioadă în viaţă muritoare. Noi am „acceptat planul [Tatălui Ceresc] prin care copiii Lui puteau obţine un trup fizic şi dobândi experienţă în viaţa de pe pământ pentru a progresa către perfecţiune şi, în final, pentru a îndeplini destinul [nostru] divin ca moştenitori ai vieţii eterne”4.
Vârstnicul Richard G. Scott a explicat că „am fost învăţaţi că scopul venirii noastre aici este de a fi puşi la probă, încercaţi şi testaţi”5. Aceste testări sunt la fel de diferite şi numeroase precum oamenii care sunt supuşi lor. Eu nu a trebuit niciodată să trec printr-un divorţ sau prin durerea şi nesiguranţa care vin când eşti părăsită şi nu am avut responsabilitatea unei mame care este singură. Nu am trăit experienţa pierderii unui copil, a imposibilităţii de a avea un copil sau a atracţiei faţă de persoane de acelaşi gen. Nu am avut de îndurat vreun abuz, boală cronică sau vreo dependenţă. Acestea nu au fost ocaziile mele de testare.
Pe bună dreptate, unele dintre dumneavoastră gândiţi acum: „Bine, soră Stephens, dumneavoastră nu înţelegeţi!”. Şi vă răspund că poate aveţi dreptate. Nu înţeleg complet încercările dumneavoastră. Dar prin testele şi încercările mele – cele care m-au obligat să îngenunchez – am ajuns să-L cunosc pe Cel care înţelege – El care a fost „obişnuit cu suferinţa”6, care a trecut prin toate experienţele şi care înţelege totul. De asemenea, am trecut prin toate testele vieţii muritoare pe care tocmai le-am menţionat din perspectiva unei fiice, mame, bunici, surori, mătuşi şi prietene.
În calitate de fiice ale lui Dumnezeu care ţin legămintele, noi avem prilejul nu doar să învăţăm din încercările noastre, ci şi să ne unim în empatie şi compasiune când sprijinim alţi membri ai familiei lui Dumnezeu în încercările lor, precum ne-am angajat să o facem.
Când facem astfel, ajungem, de asemenea, să înţelegem şi să avem încredere în faptul că Salvatorul cunoaşte greutăţile drumului şi poate să ne îndrume prin orice suferinţă şi dezamăgire am avea. El este caritate pură şi dragostea Lui „rabdă în vecii vecilor”7 – în parte prin noi – când Îl urmăm.
Ca fiice ale lui Dumnezeu şi ucenice ale lui Isus Hristos, atunci, noi „[acţionăm] potrivit acelor sentimente pe care Dumnezeu le-a plantat în [inimile noastre]”8. Sfera noastră de influenţă nu este limitată la membrii familiei noastre.
Recent, am avut ocazia să o vizitez pe sora Yazzie din ţăruşul Chinle, Arizona, în locuinţa ei din bârne şi lut. Când m-a întâmpinat în căminul ei, primul lucru pe care l-am observat au fost numeroasele fotografii înrămate, cu familia şi misionarii, de pe pereţii şi mesele ei. Aşa că am întrebat-o: „Dragă soră Yazzie, câţi nepoţi aveţi?”.
Surprinsă de întrebarea mea, a ridicat din umeri. Derutată de răspunsul ei, m-am uitat la fiica sa, sora Yellowhair, care a răspuns: „Nu ştie câţi nepoţi are. Noi nu îi numărăm. Toţi copiii o numesc «Bunica» – ea este bunică pentru toţi”.
Sora Yazzie nu-şi limitează dragostea şi sentimentele ei la familia sa biologică. Ea înţelege ce înseamnă să-şi extindă sfera de influenţă când umblă din loc în loc şi face bine, binecuvântând, hrănind şi apărând familia lui Dumnezeu. Ea înţelege că „ori de câte ori o femeie întăreşte credinţa unui copil, ea contribuie la întărirea unei familii – acum şi în viitor”9.
Mai departe, refrenul cântecului explică scopul vieţii noastre muritoare: „O familie Dumnezeu ne-a dat pentru a ne ajuta”. Salvatorul a predicat: „Fiţi unul; şi dacă nu sunteţi unul, nu sunteţi ai Mei”10. Declaraţia despre familie ne învaţă că, în calitate de fii şi fiice iubite ai părinţilor cereşti, noi avem o natură divină, o identitate eternă şi un scop. Dumnezeu doreşte ca noi să fim una. Dumnezeu are nevoie ca noi să fim una – fiice care ţin legămintele, unite în diversitatea vieţilor noastre individuale11, care doresc să înveţe tot ce este necesar pentru a se întoarce în prezenţa Sa, pecetluite cu El ca parte a familiei Sale eterne.
„Rânduielile şi legămintele sacre ce se fac în templele sfinte [ne] dau posibilitatea să [ne întoarcem] în prezenţa lui Dumnezeu, iar familiilor [noastre] să fie unite pentru eternitate.”12 Rânduielile pe care le primim şi legămintele pe care le facem la botez şi în templele sfinte unesc familia lui Dumnezeu de ambele părţi ale vălului – unindu-ne cu Tatăl prin intermediul Fiului Său, care S-a rugat: „Ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una cu noi”13.
Când ne folosim timpul în viaţa muritoare pentru a studia şi a pune în practică învăţăturile Salvatorului, noi devenim mai asemănători Lui. Ajungem să înţelegem că El este calea – singura cale – prin care putem învinge încercările din viaţa muritoare, putem fi vindecaţi şi ne putem întoarce la casa noastră cerească.
Mesajul ultimului vers din refren este asemănător cu cel de la începutul cântecului: “Ne iubeşte pe toţi pentru că suntem familia Sa”. Planul Tatălui pentru copiii Săi este un plan al dragostei. Este un plan care îi uneşte pe copiii Săi – familia Sa – cu El. Vârstnicul Russell M. Nelson a spus: „Tatăl Ceresc avea doar două dorinţe pentru copiii Săi… nemurirea şi viaţa eternă, «care înseamnă viaţă lângă El, înapoi acasă»”14 Acele dorinţe pot fi realizate numai dacă noi, de asemenea, împărtăşim dragostea pe care Tatăl Ceresc o are pentru familia Lui, ajutându-i pe alţii şi împărtăşindu-le planul Său.
În urmă cu 20 de ani, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au dat o mână de ajutor întregii lumi când au publicat o declaraţie despre familie. De atunci, atacurile asupra familiei au crescut.
Dacă vrem să avem succes în responsabilităţile noastre sacre, în calitate de fiice ale lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem importanţa eternă a planului Tatălui nostru Ceresc pentru familia Sa şi responsabilitatea noastră individuală de a preda adevărurile acestui plan. Preşedintele Howard W. Hunter a explicat:
„Este foarte necesar ca femeile din Biserică să stea alături de fraţi şi să-i sprijine în stoparea creşterii răului care ne înconjoară şi în înaintarea lucrării Salvatorului nostru…
Vă rugăm stăruitor să slujiţi, folosind influenţa dumneavoastră puternică de a face bine, în întărirea familiilor noastre, a bisericilor noastre şi a comunităţilor noastre”15.
Dragi surori, noi aparţinem familiilor. Noi suntem iubite. Este nevoie de noi. Avem un scop divin, o muncă divină, o poziţie divină în Biserică şi în împărăţia lui Dumnezeu şi în familia Sa eternă. Simţiţi în adâncul inimii că Tatăl Ceresc vă iubeşte şi doreşte ca dumneavoastră şi cei pe care-i iubiţi să fiţi lângă El? La fel cum „Tatăl Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos, sunt perfecţi… speranţele Lor pentru noi sunt perfecte”16. Planul Lor pentru noi este perfect şi promisiunile Lor sunt sigure. Despre aceste adevăruri, depun mărturie cu recunoştinţă, în numele lui Isus Hristos, amin.