Perspectiva eternă a Evangheliei
Vârstnicul Rafael E. Pino
din Cei Şaptezeci
În cazul deciziilor care au consecinţe eterne, este esenţial să avem o perspectivă a Evangheliei.
Într-o revelaţie primită de Moise, ni se spune despre intenţia declarată a Tatălui Ceresc: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului”1. Potrivit acelei declaraţii, dorinţa Tatălui este de a le oferi tuturor ocazia de a primi bucurie deplină. Revelaţiile din zilele din urmă ne dezvăluie faptul că Tatăl nostru Ceresc a întocmit un mare plan al fericirii pentru toţi copiii Săi, un plan foarte special pentru ca noi să ne putem întoarce să trăim în prezenţa Lui.
Înţelegerea acestui plan al fericirii ne oferă o perspectivă eternă şi ne ajută să preţuim cu adevărat poruncile, rânduielile, legămintele, precum şi încercările şi suferinţele.
Un principiu cheie ne este predat de Alma: „De aceea, Dumnezeu le-a dat porunci, după ce le-a făcut cunoscut planul mântuirii”2.
Este interesant să observăm ordinea în procesul predării. Mai întâi, Tatăl nostru Ceresc i-a învăţat pe Adam şi pe Eva planul mântuirii şi, apoi, le-a dat porunci.
Acesta este un adevăr important. Înţelegerea planului îi va ajuta pe oameni să ţină poruncile, să ia decizii mai bune şi să aibă motivaţia corectă.
De când slujesc în Biserică, am fost martor al devotamentului şi credinţei membrilor Bisericii din diferite ţări, unele dintre aceste ţări confruntându-se cu probleme politice, sociale sau economice. Un factor comun pe care l-am observat la aceşti membri credincioşi este perspectiva pe care o au cu privire la eternitate. Perspectiva eternă a Evangheliei ne ajută să înţelegem locul pe care îl avem în planul lui Dumnezeu, să acceptăm greutăţile şi să progresăm prin intermediul lor, să luăm decizii şi să ne concentrăm vieţile asupra potenţialului nostru divin.
Perspectiva este modul în care vedem lucrurile când le privim de la o anumită distanţă şi ne permite să apreciem adevărata lor valoare.
Este ca şi cum am fi în pădure şi am avea un copac în faţa noastră. Dacă nu ne retragem puţin, nu vom putea aprecia cu adevărat pădurea. Odată, am vizitat jungla amazoniană din Leticia, Columbia, aproape de graniţele cu Brazilia şi Peru. Nu i-am putut aprecia vastitatea până când nu am zburat deasupra ei pentru a avea o perspectivă.
Când erau mici, copiii noştri obişnuiau să se uite la un post de televiziune pentru copii care difuza un program numit Ce vedeţi? Pe ecran era prezentat ceva filmat cu un cadru foarte apropiat şi copiii trebuiau să ghicească acel ceva pe măsură ce cadrul imaginii se lărgea. Imediat ce acel ceva se vedea în întregime, puteai spune cu uşurinţă că este o pisică, o plantă, o bucată dintr-un fruct şi aşa mai departe.
Îmi amintesc că, odată, ei se uitau la acel program şi acesta prezenta ceva filmat cu un cadru foarte apropiat care, pentru ei, era foarte urât, chiar dezgustător, dar, când cadrul s-a lărgit, ei şi-au dat seamă că era o pizza delicioasă. Apoi, mi-au spus: „Tati, cumpără-ne una ca aceea!”. După ce au înţeles ce era, ceva ce iniţial arăta neplăcut pentru ei, a ajuns să fie ceva foarte atrăgător.
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc o altă experienţă. La noi acasă, copiilor noştri le plăcea foarte mult să facă puzzle-uri. Probabil că toţi am avut ocazia de a face un puzzle. Unele sunt compuse din multe piese mici. Îmi amintesc că unul dintre copiii noştri (nu voi menţiona numele său pentru a-i proteja identitatea) obişnuia să se concentreze asupra fiecărei piese şi, când vreuna nu se potrivea în locul în care credea că trebuie să fie, se enerva şi credea că nu este bună şi voia să o arunce. În cele din urmă, el a învăţat să facă un puzzle când a înţeles că fiecare piesă mică are locul ei în imaginea finală, chiar şi atunci când nu ştia imediat unde se potriveşte.
Acesta este un mod de a medita la planul Domnului. Nu trebuie să ne preocupăm de fiecare dintre părţile lui separat, ci să încercăm să ne concentrăm asupra imaginii de ansamblu ţinând minte care va fi rezultatul final. Domnul ştie unde se potriveşte fiecare piesă astfel încât să se încadreze în plan. Toate poruncile au o importanţă eternă în contextul marelui plan al fericirii.
Este extrem de important să nu luăm, prin perspectiva vieţii muritoare, decizii care au consecinţe eterne. În cazul deciziilor care au consecinţe eterne, este esenţial să avem o perspectivă a Evangheliei.
Vârstnicul Neal A. Maxwell ne-a învăţat: „Deşi putem fi «ancoraţi» de speranţa noastră măreaţă şi supremă, lucrurile la care sperăm în această viaţă pot fi diferite. Putem să sperăm la o mărire de salariu, o întâlnire specială, o victorie electorală sau o casă mai mare – lucruri care se pot sau nu realiza. Credinţa în planul Tatălui ne oferă rezistenţă chiar şi în mijlocul năruirii unor asemenea speranţe pe termen scurt. Speranţa ne menţine «angajaţi cu sârguinţă» în cauze bune chiar şi atunci când acestea par cauze pierdute (vezi D&L 58:27)”3.
Faptul de a nu avea o perspectivă eternă sau a o pierde ne poate determina să avem o perspectivă lumească drept standard al nostru personal şi să luăm decizii care nu sunt în acord cu voia lui Dumnezeu.
Cartea lui Mormon menţionează atitudinea pe care a adoptat-o Nefi şi atitudinea lui Laman şi a lui Lemuel. Cu toţii înduraseră numeroase suferinţe şi greutăţi; totuşi, atitudinile lor faţă de acestea au fost foarte diferite. Nefi a spus: „Iar binecuvântările Domnului asupra noastră erau aşa de mari, încât, în timp ce noi am trăit cu carne crudă în pustiu, femeile noastre au avut lapte din abundenţă pentru copiii lor şi au fost puternice, da, chiar la fel ca şi bărbaţii; şi au început să suporte călătoriile fără să cârtească”4.
Laman şi Lemuel, pe de altă parte, s-au plâns amarnic. „Şi astfel, Laman şi Lemuel, fiind cei mai în vârstă, s-au plâns împotriva tatălui lor. Şi ei au cârtit pentru că n-au cunoscut lucrările Dumnezeului care i-a făcut”5. A nu şti sau a nu lua în considerare „lucrările [lui Dumnezeu]” este o modalitate de a pierde perspectiva eternă, iar a cârti este doar unul dintre simptome. Deşi Laman şi Lemuel au fost martorii multor miracole împreună cu Nefi, ei au exclamat, spunând: „Şi noi am rătăcit prin pustiu toţi aceşti ani mulţi; şi femeile noastre au muncit din greu, fiind grele cu copii; şi ele au născut copii în pustiu şi au suferit toate lucrurile în afară de moarte; şi ar fi fost mai bine dacă ele ar fi murit înainte de a fi părăsit Ierusalimul decât să fi suferit aceste neajunsuri”6.
Acelea au fost două atitudini foarte diferite, deşi greutăţile şi suferinţele pe care le-au înfruntat au fost asemănătoare. Evident, perspectivele lor au fost diferite.
Preşedintele Spencer W. Kimball a scris următoarele: „Dacă am privi viaţa muritoare drept întreaga noastră existenţă, durerea, tristeţea, eşecul şi viaţa scurtă ar fi o calamitate. Dar, dacă privim viaţa drept un lucru etern care a existat din trecutul nostru îndepărtat din viaţa premuritoare şi va exista în viitorul etern de după moarte, atunci toate întâmplările pot fi puse în perspectiva corectă”7.
Vârstnicul David B. Haight a spus o poveste despre sculptorul Michelangelo pentru a ilustra importanţa faptului de a vedea totul dintr-o perspectivă corectă: „În timp ce sculptorul cizela un bloc de marmură, un băiat venea zilnic şi îl privea timid. Când figura lui David a început să prindă contur şi a apărut din acea piatră, întreagă, astfel ca toată lumea s-o admire, băiatul l-a întrebat pe Michelangelo: «Cum ai ştiut că era acolo?»”8.
Perspectiva prin intermediul căreia sculptorul a văzut acel bloc de marmură a fost diferită de cea a băiatului care l-a privit lucrând. Viziunea artistului cu privire la posibilităţile conţinute în acea piatră i-a permis să creeze o operă de artă.
Domnul ştie ce vrea să realizeze cu fiecare dintre noi. El ştie ce fel de reformă vrea să facă în vieţile noastre şi noi nu avem dreptul de a-L sfătui. Gândurile Sale sunt mai măreţe decât ale noastre.9
Depun mărturie că avem un Tată Ceresc iubitor, drept şi milostiv care a pregătit un plan pentru fericirea noastră eternă. Depun mărturie că Isus Hristos este Fiul Său şi Salvatorul lumii. Eu ştiu că preşedintele Thomas S. Monson este un profet al lui Dumnezeu. Spun aceste lucruri în numele lui Isus Hristos, amin.