Să ne întărim credinţa
Rosemary M. Wixom
preşedinta generală a Societăţii Primare
Fiecare din noi putem să ne întărim credinţa în Isus Hristos şi să găsim bucurie pe parcursul călătoriei noastre individuale.
Preşedinte Monson, în această dimineaţă de Paşte, suntem atât de recunoscători să auzim glasul profetului nostru în viaţă. Vă preţuim cuvintele, la fel cum vă preţuim şi sfaturile: „Să găsim bucuria de a trăi”1 şi „Viitorul este la fel de strălucitor ca şi credinţa dumneavoastră”2.
Anul acesta, copiii de la Societatea Primară împărtăşesc bucuria şi puterea credinţei lor în Isus Hristos, atunci când intonează imnul „Ştiu că Salvatorul meu mă iubeşte”. Ei cântă adevărul: „Ştiu că El trăieşte! … Îi dau inima mea”3. Precum copiii de la Societatea Primară, fiecare din noi putem să ne întărim credinţa în Isus Hristos şi să găsim bucurie pe parcursul călătoriei noastre individuale.
La o adunare de duminica recentă, a Societăţii de Alinare, am ascultat o tânără mamă împărtăşind o parte din călătoria ei spre convertire. Ea a crescut în Biserică, având părinţi care i-au predat Evanghelia. Ea a frecventat Societatea Primară, Tinerele Fete şi seminarul. I-a plăcut să înveţe şi să descopere adevăruri. Ea căuta permanent să ştie de ce se întâmplau lucrurile. Vârstnicul Russell M. Nelson a spus: „Domnul poate să înveţe numai o minte care-şi pune întrebări”4. Şi această tânără fată era capabilă să înveţe.
După ce a terminat liceul, s-a dus la universitate, a fost pecetluită în templu cu un tânăr care se întorsese din misiune şi a fost binecuvântată să aibă copii minunaţi.
Cu un spirit de cercetare, această mamă a continuat să pună întrebări. Dar, pe măsură ce întrebările au devenit tot mai dificile, la fel s-a întâmplat şi cu răspunsurile. Şi, uneori, nu găsea răspunsuri – sau nu erau răspunsuri care să aducă pace. În cele din urmă, în timp ce căuta răspunsuri, apăreau tot mai multe întrebări şi ea a început să se îndoiască chiar de temelia credinţei ei.
În timpul acesta de confuzie, unele persoane din jurul ei spuneau: „Sprijină-te pe credinţa mea”. Dar ea se gândea: „Nu pot. Nu înţelegeţi; nu vă confruntaţi cu aceste probleme”. Ea a explicat: „Doream să fiu politicoasă cu cei care nu aveau îndoieli, dacă şi ei erau politicoşi cu mine”. Şi mulţi au fost.
Ea a spus: „Părinţii mei ştiau cum mă simţeam şi nu mă necăjeau în legătură cu această problemă. Ei au ales să mă iubească în timp ce eu încercam să înţeleg pentru mine însămi. De asemenea, episcopul acestei tinere mame s-a întâlnit cu ea, deseori, şi a vorbit despre încrederea lui în ea.
Membrii episcopiei, de asemenea, nu au ezitat să-i ofere dragoste şi ea s-a simţit inclusă în rândul lor. Episcopia nu era un loc în care oamenii încercau să pară perfecţi; era un loc în care oamenii se hrăneau spiritual.
„A fost interesant”, îşi aminteşte. „În această perioadă am simţit o puternică legătură cu bunicii mei care muriseră. Ei mă sprijineau şi mă îndemnau să continui să încerc. Am simţit că ei spuneau: «Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le cunoşti»”.
În pofida numărului mare de oameni care o sprijineau, ea a devenit mai puţin activă. Ea a spus: „Nu m-am îndepărtat de Biserică din cauza comportamentului necorespunzător, pentru că nu-mi păsa de lucrurile spirituale, ca o scuză de a nu trăi conform poruncilor sau ca un mod facil de a face faţă problemelor mele. Am simţit că am avut nevoie să găsesc răspunsul la întrebarea «Ce cred eu cu adevărat?»”
Cam în această perioadă, a citit o carte care cuprinde scrierile Maicii Tereza, care a avut sentimente asemănătoare. Într-o scrisoare din anul 1953, Maica Tereza a scris: „Te rog să te rogi în mod special pentru mine pentru a nu strica munca Sa şi pentru ca Domnul nostru să-şi facă simţită prezenţa – pentru că este un întuneric îngrozitor în mine, de parcă totul ar fi mort. A fost mai mult sau mai puţin aşa, încă de când am început «lucrarea». Roagă-L pe Domnul nostru să-mi dea curaj”.
Arhiepiscopul Périer a răspuns: „Dumnezeu te îndrumă, dragă Maică; nu eşti atât de mult în întuneric precum crezi. Calea de urmat poate să nu fie, întotdeauna, clară de la început. Roagă-te pentru cunoaştere; nu lua hotărâri prea repede, ascultă ceea ce au ceilalţi de spus, ai în vedere argumentele lor. Întotdeauna vei găsi ceva care să te ajute… Îndrumată de credinţă, rugăciune şi raţiune, cu intenţii bune, ai îndeajuns”5.
Prietena mea s-a gândit că, dacă Maica Tereza a putut să-şi urmeze credinţa fără să aibă toate răspunsurile şi fără un sentiment de claritate a tuturor lucrurilor, probabil şi ea putea. Putea să facă doar un mic pas înainte – şi, apoi, încă unul. Putea să se concentreze asupra adevărurilor în care credea şi să lase acele adevăruri să-i umple mintea şi inima.
Când s-a gândit la ce s-a întâmplat, ea a spus: „Mărturia mea devenise ca o grămadă de cenuşă. Fusese mistuită de foc. Tot ce rămăsese era credinţa în Isus Hristos. Ea a continuat: „Dar El nu te părăseşte atunci când ai întrebări. Când cineva încearcă să ţină poruncile, întotdeauna are acces la Salvator. Rugăciunea şi studiul scripturilor au devenit foarte importante”.
Primul pas pentru a-şi reclădi credinţa a fost să înceapă cu adevărurile de bază ale Evangheliei. A cumpărat o carte de imnuri pentru Societatea Primară şi a început să citească versurile. A început să iubească aceste imnuri. S-a rugat pentru credinţă care să-i ridice povara pe care o simţea.
A învăţat că, atunci când întâlnea o afirmaţie care o făcea să se îndoiască, „putea să se oprească, să aibă în vedere modul în care această idee nouă avea legătură cu lucrurile în care credea deja şi să reflecteze la felul în care acest aspect al Evangheliei îi influenţa viaţa”. Ea a spus: „De obicei, mă întrebam: «Aceasta este calea corectă pentru mine şi pentru familia mea?» Uneori, mă întrebam: «Ce vreau să creadă copiii mei?» Mi-am dat seama că voiam ca ei să se căsătorească în templu. Acesta a fost momentul în care credinţa s-a întors în inima mea”.
Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus: „Umilinţa, credinţa şi influenţa Duhului Sfânt [vor fi] întotdeauna elemente ale fiecărei căutări a adevărului”6.
Deşi avea întrebări despre modul în care a apărut Cartea lui Mormon, ea nu putea nega adevărurile pe care le ştia din Cartea lui Mormon. Se concentrase asupra studiului Noului Testament, pentru a-L înţelege mai bine pe Salvator. „Dar, în cele din urmă”, a spus ea, „m-am regăsit recitind Cartea lui Mormon, pentru că îmi plăcea sentimentul pe care-l aveam când citeam despre Isus Hristos şi ispăşirea Sa.”
Ea a concluzionat că „trebuie să ai propriile experienţe spirituale în ceea ce privesc adevărurile cuprinse în acea carte”, şi ea le avea. Ea a explicat: „Am citit din Mosia şi am simţit că îmi arată calea pe care trebuie să merg: «Credeţi în Dumnezeu; credeţi că El este şi că El a creat toate lucrurile… ; credeţi că El are toată înţelepciunea şi toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ; credeţi că omul nu înţelege toate lucrurile pe care Domnul le poate înţelege»7”.
Cam în perioada aceasta a primit chemarea să slujească la Societatea Primară, ca pianistă. „Era ceva uşor”, a spus ea. „Doream ca şi copiii mei să facă parte din Societatea Primară şi acum puteam să fiu cu ei. Şi încă nu eram pregătită să predau.” În timp ce slujea, a continuat să simtă din partea celor din jurul ei invitaţia: „Vino; noi dorim să fii cu noi, te vom accepta indiferent care este nivelul tău de spiritualitate şi vom lucra cu tine la nivelul tău. Oferă-ne orice ai de oferit”.
Cântând imnurile de la Societatea Primară, ea s-a gândit, deseori: „Aici sunt adevărurile pe care le iubesc. Încă pot să depun mărturie. Voi spune doar acele lucruri pe care le cunosc şi în care am încredere. Poate că nu este o ofrandă perfectă de cunoaştere, dar va fi ofranda mea. Dobândesc o mărturie mai puternică despre lucrurile pe care le mărturisesc. Este minunat să mă întorc la esenţa Evangheliei şi să simt având claritate”.
În acea dimineaţă de duminică, în timp ce o ascultam pe această tânără soră împărtăşind povestea călătoriei sale, mi-am amintit că noi toţi trebuie să ne clădim temelia „pe stânca Mântuitorului nostru”8. Mi-am amintit, de asemenea, sfatul vârstnicului Jeffrey R. Holland: „Ţineţi-vă bine de ceea ce ştiţi deja şi fiţi puternici până veţi primi mai multă cunoaştere”9.
Pe parcursul lecţiei ei, am ajuns să cunosc cu mai multă fervoare că răspunsurile la întrebările noastre sincere vin atunci când căutăm cu seriozitate şi când trăim conform poruncilor. Mi-am amintit că, deseori, credinţa noastră ne ajută să credem în lucruri care, la momentul respectiv, nu ni se par logice.
Şi, cât aş vrea să fiu ca aceia care au înconjurat-o pe această tânără mamă, oferindu-i dragoste şi sprijin. Preşedintele Dieter F. Uchtdorf a spus: „Suntem cu toţii pelerini în căutarea luminii lui Dumnezeu în timp ce călătorim pe calea uceniciei. Nu-i judecăm pe alţii pentru cantitatea de lumină pe care o au sau nu; ci, întreţinem şi susţinem toată lumina până când devine clară, strălucitoare şi adevărată”10.
Când copiii de la Societatea Primară intonează „A Child’s Prayer” („Rugăciunea unui copil”), ei întreabă: „Tată, în ceruri eşti cu-adevărat? Şi auzi şi răspunzi când un copil Te-a rugat?”11
Noi, de asemenea, putem să ne întrebăm: „Este Tatăl Ceresc cu adevărat acolo?” doar pentru a ne bucura – aşa cum a făcut prietena mea – când răspunsurile vin prin asigurări tăcute şi simple. Depun mărturie că acele asigurări vin pe măsură ce voia Sa devine şi voia noastră. Depun mărturie că acel adevăr există astăzi pe pământ şi Evanghelia Sa o putem găsi în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. În numele lui Isus Hristos, amin.