2022
Cine a fost Enoh?
Ianuarie/februarie 2022


Vino și urmează-Mă

Cine a fost Enoh?

Moise 6-7

Enoch’s family tree

Ilustrații de Denis Freitas

Acest arbore genealogic îi prezintă pe cei doi bărbați cu numele Enoh din linia lui Adam și a Evei. Enoh, fiul lui Cain, nepotul lui Adam (vedeți Moise 5), nu este aceeași persoană cu Enoh, fiul lui Iared, care era la a șasea generație de la Adam și care a clădit orașul Sion (vedeți Moise 6-7).

Cum a răspuns profetul Enoh chemării sale?

image of the prophet Enoch

Când Enoh a fost chemat să propovăduiască pocăința, el s-a simțit nepotrivit, spunându-I Domnului că era „lent la exprimare” (Moise 6:31). Dar Dumnezeu i-a dat putere lui Enoh și i-a promis: „Deschide-ți gura, și ea îți va fi umplută, și Eu îți voi da ție exprimarea” (Moise 6:32). Mulți au ajuns să creadă în cuvintele sale, iar Enoh a întemeiat orașul Sion.

Amintind de exemplul lui Enoh, vârstnicul David A. Bednar i-a liniștit pe aceia dintre noi care se simt copleșiți, incapabili sau nepregătiți pentru o nouă chemare sau o responsabilitate că „promisiunea Domnului a fost valabilă în ziua lui Enoh și este valabilă și astăzi” („În puterea Domnului ”, Conferința Generală, oct. 2004).