„Unde ai fost?”, Liahona, ian. 2023.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Unde ai fost?
A trebuit să accept timpul și scopurile lui Dumnezeu pe măsură ce am învățat să o iubesc pe bunica mea așa cum o iubesc Tatăl Ceresc și Isus Hristos.
În pofida bolii bunicii, tot ceea ce face pentru mine este pentru că mă iubește.
Fotografie obținută prin amabilitatea autorului
„Unde ai fost, copilul meu?”, a întrebat bunica în timp ce îmi răspundea la ușă. Tocmai mă întorsesem dintr-o misiune cu timp deplin în El Salvador. Ochii bunicii străluceau de bucurie văzându-mă din nou. I-am simțit brațele delicate și calde când le-a înfășurat în jurul gâtului meu.
Am avut o conversație plăcută în timp ce i-am răspuns la întrebările despre misiunea mea. M-am emoționat când i-am povestit despre oamenii, mâncarea, munca asiduă și miracolele din misiunea mea. După ce am terminat, a devenit brusc tăcută. Apoi, a întrebat: „Unde ai fost, copilul meu?”.
Aparent, nu asculta. Așadar, am început din nou conversația. După numai 20 de minute, ea a întrebat pentru a treia oară: „Unde ai fost, copilul meu?”.
Ceva nu era în regulă. Curând am aflat că, după aproximativ un an după ce plecasem în misiune, bunica mea fusese diagnosticată cu boala Alzheimer.
Am simțit o mare dorință de a o ajuta pe bunica. Timp de doi ani, am predicat despre dragostea pe care Dumnezeu o are pentru copiii Săi. Acum aveam ocazia de a trăi potrivit acelor învățături. Deși știam că avea să fie dificil, m-am oferit să mă mut la ea pentru a o putea ajuta.
Primele câteva luni au fost cele mai grele. La fel ca în câmpul misiunii, a avea răbdare și a-mi controla frustrarea au devenit un loc de muncă cu timp deplin. Și, ca în timpul misiunii mele, a trebuit să accept timpul și scopurile lui Dumnezeu pe măsură ce am învățat să o iubesc pe bunica mea așa cum o iubesc Tatăl Ceresc și Isus Hristos.
A trăi alături de bunica este uneori ca și cum ai trăi alături de trei persoane diferite. Uneori, nu poate suporta să aibă pe altcineva în casă. Uneori, dorește grija și atenția mea, fiind fericită că nu este singură. Uneori, nu se poate gândi decât cu ce poate să-l hrănească pe nepotul ei care tocmai s-a întors din misiune. „Nu fă aceasta!” poate deveni repede: „De ce nu faci aceasta?”.
Cu toate acestea, bunica mea a fost o mare binecuvântare pentru mine. Știu că, în pofida bolii ei, tot ceea ce face pentru mine este pentru că mă iubește.
Cele mai dulci și mai sincere cuvinte ale bunicii mele vin de fiecare dată când mă întorc acasă de la școală sau de la muncă. Cu o privire blândă, mă îmbrățișează, îmi sărută obrajii și întreabă cu dragoste: „Unde ai fost, copilul meu?”.