„Să găsim planul divin în familia noastră care «nu este ideală»”, Liahona, ian. 2023.

Tineri adulți

Să găsim planul divin în familia noastră care „nu este ideală”

Jenet Erickson

Profesor asistent de istorie și doctrină a Bisericii, Universitatea Brigham Young

Faptul de a nu avea familia „ideală” în viața muritoare poate fi dureros, dar ne putem folosi realitatea vieții de zi cu zi pentru a ne apropia mai mult de Salvator.

Imagine

tânără adultă cu întrebări despre familie

Ilustrații de David Green

Nimic nu aduce sentimente mai profunde de însemnătate, bucurie, dorință și durere decât relațiile esențiale pentru experiența noastră din viața muritoare – relațiile noastre de familie. Și, deoarece aceste relații contează atât de mult, conducătorii noștri din Biserică au fost inspirați să emită „Familia: o declarație oficială către lume”¹. Adevărurile ei depun mărturie despre un Tată iubitor Care dorește ca noi să cunoaștem modelele divine care duc la fericire eternă în viața de familie.

Președintele Henry B. Eyring, al doilea consilier în Prima Președinție, ne-a învățat: „Deoarece Tatăl nostru Își iubește copiii, El nu ne va lăsa să ghicim ce contează cel mai mult în această viață cu privire la unde este locul în care atenția noastră ar putea aduce fericire sau indiferența noastră ar putea aduce tristețe”². Aceasta include nenumăratele roluri sacre pe care le-am putea avea în familie în această viață: fiică sau fiu, soră sau frate, mamă sau tată, mătușă sau unchi, bunică sau bunic.

Adevărurile din declarația despre familie luminează calea către „idealul etern” pe care mulți dintre noi îl doresc profund – relații de familie puternice, fericite și eterne. Problema este că noi trăim în „viața muritoare reală”. Iar acea diferență dintre „real” și „ideal” poate fi dureroasă. Uneori, în loc să o privim ca pe o lumină care să ne îndrume, putem chiar să simțim declarația oficială despre familie ca pe un memento amar despre momentul în care „nu am reușit” în îndeplinirea „idealului”.

Poate că ne dorim foarte mult să ne căsătorim, dar nu vedem aceasta ca pe o posibilitate.
Poate că ne-am căsătorit și am trecut printr-un divorț devastator.
Poate că ne dorim copii pe care nu-i putem avea.
Este posibil să fi fost abuzați în relațiile de familie în care am avut încredere.
Poate am trăit experiențe dureroase importante din cauza alegerilor membrilor dragi ai familiei.
Ne putem simți divizați în pofida celor mai bune eforturi de a aduce unitate printre cei dragi nouă.
Putem chiar să ne simțim dezamăgiți de dorințele și promisiunile neîmplinite.

În realitate, cu toții vom cunoaște încercări, durere și tristețe în viața de familie – unii mai mult decât alții. Într-o oarecare măsură, noi, toți, vom ieși din tiparele ideale rezumate în declarația despre familie.

Ceea ce poate nu ne dăm seama este planul divin în această realitate.

Să-L căutăm pe Salvator și să ne supunem Lui

Fiind o femeie necăsătorită, care timp de mulți ani am vrut să mă căsătoresc și să am copii, mi-am dorit și am crezut că scopul fundamental al vieții mele era acela de a atinge idealurile vieții de familie stabilite în declarația despre familie. Totuși, în pofida celor mai sincere eforturi ale mele, nu am putut să le fac să aibă loc cum credeam că ar trebui. Acea luptă a fost dureroasă.

La acea vreme, nu puteam vedea lucrarea miraculoasă pe care Domnul o înfăptuia în inima mea prin acea luptă.

Privind în urmă, dorințele mele neîmplinite au jucat un rol sacru în îndreptarea inimii mele către Mântuitorul meu pentru a căuta pacea și îndrumarea pe care numai El mi le putea oferi și în aprofundarea încrederii în dragostea Sa perfectă și în puterea Sa sporită. Rugăciunea zilnică, studiul scripturilor și, în special, cuvintele de la conferința generală au devenit o ancoră plină de speranță și îndrumare. M-am simțit îndemnată să mă îndrept către cuvintele binecuvântării mele patriarhale – și la alte binecuvântări ale preoției – pentru a găsi dragoste și îndrumare care erau personale pentru mine de la Tatăl meu Etern.

Când mi-am revărsat inima către Domnul, chiar când am fost ispitită să abandonez cu amărăciune, în mintea și în inima mea au venit impresii sacre care m-au asigurat că El știa unde sunt, că viața mea avea un plan frumos și că puteam avea încredere în El. Sentimentul de apartenență pe care îl oferă legămintele³ cu Mântuitorul meu a devenit o conduită de pace și bucurie profunde care depășește orice altă sursă de împlinire sau fericire.

Am ajuns să înțeleg că, deși am crezut că scopul vieții mele era să-mi îndeplinesc visurile despre familia ideală, Domnul a făcut posibil ceea ce vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a numit scopul fundamental al vieții muritoare. Citându-l pe regele Beniamin, dânsul a explicat: „Poate scopul fundamental… este să devenim «un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul», ceea ce va necesita ca noi să devenim «ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot așa cum un copil se supune tatălui său»”⁴.

Nevoia mea de ajutor și tărie din partea Salvatorului m-a făcut să caut și să trăiesc experiența inimii Sale de supunere, blândețe, umilință, răbdare și dragoste. În acest proces, am fost schimbată de puterea Sa sporită. Și, într-adevăr, aceasta a fost ceea ce mi-am dorit cel mai mult. Ceea ce părea atât de mult să „nu fie ideal” pregătise, de fapt, calea pentru cel mai frumos „ideal”.

Prietenul și colegul meu, Ty Mansfield, a descris un adevăr asemănător. Fiind un bărbat care se confruntă cu atracția față de persoane de același sex, Ty a fost martor la creșterea spirituală care poate avea loc pe măsură ce ne ancorăm viața în Isus Hristos și Îi încredințăm, de bunăvoie, toată inima, permițându-I să sfințească toate experiențele dificile spre binele nostru. Pentru Ty, acest lucru a început când Spiritul l-a învățat că, „indiferent dacă mă căsătoresc vreodată, sunt iubit și acceptat de Dumnezeu infinit. Responsabilitatea mea este să continui să mă concentrez să trăiesc câte o zi pe rând, căutând și urmând îndemnurile Spiritului”⁵. Și, în cele din urmă, încrederea în Dumnezeu l-a făcut pe Ty să aibă o căsnicie fericită, frumoasă și eternă cu soția sa.

Să dezvoltăm o relație mai profundă cu Salvatorul

Și eu, în cele din urmă, m-am căsătorit după ce m-am întrebat dacă o voi face vreodată. Dar nevoia de a fi profund ancorată în Isus Hristos a continuat, dacă nu chiar a crescut, în anii de când am fost pecetluită cu soțul meu. Am început, din nou, să-L caut pe El pentru a avea pace în timp ce mă luptam cu sterilitatea. Nu știam cum aș putea avea vreodată bucuria pe care o speram în viața de familie fără copii. Dar, chiar și după ce soțul meu și cu mine am fost binecuvântați cu doi copii, m-am concentrat adesea asupra slăbiciunilor mele ca mamă. Deși, în cele din urmă, am avut ceea ce mi-am dorit mereu, într-un fel, diferența dintre „ideal” și „real” părea să crească.

Aceste circumstanțe m-au invitat să mă gândesc din nou la scopurile vieții muritoare și la procesul rânduit de Divinitate prin care progresăm. Poate că scopul vieții nu este, de fapt, să atingem familia ideală. Poate că idealul nici măcar nu există în viața muritoare. Poate că familia este, în schimb, o ocazie de a progresa.

De fapt, poate că realitatea care este atât de dureroasă, „mai puțin decât ideală”, îndeplinește, de fapt, scopul sacru de a invita creșterea de care avem nevoie pentru a trăi într-adevăr relații „ideale”. Poate că puterea constă în faptul că diferența profundă dintre real și ideal ne invită să avem o relație mai profundă cu Isus Hristos, în care El vindecă și sfințește ceea ce pare frânt, clădind înțelepciune, tărie și dragoste în acest proces. În mod miraculos, prin harul și mântuirea Sa și numai prin El, putem deveni genul de oameni care există în cadrul relațiilor pe care noi căutăm să le avem în cer.

Am ajuns să cred că „perfecțiunea” nu este cu adevărat posibilă în relațiile de familie, pentru nimeni – cel puțin în această viață. Dar onestitatea, integritatea și apropierea sinceră sunt. De fapt, faptul de a pretinde sau a aștepta perfecțiunea va interfera cu o apropiere sinceră de Dumnezeu, de familiile noastre și de alții. În schimb, când ne permitem să fim văzuți așa cum suntem cu adevărat de Hristos, de familiile noastre și de alții, inclusiv în tot ceea ce este „mai puțin decât ideal”, putem invita puterea Sa purificatoare în viața noastră. Putem simți puterea Sa miraculoasă de a împăca ce nu se poate împăca, de a ne umple de dragostea Sa și de a ne schimba în ființe care au relații mai profunde cu El și cu cei dragi nouă.

Poate că scopul cel mai sacru al declarației despre familie este acela de a ne asigura că, datorită lui Isus Hristos, familia „ideală” poate fi destinul etern pentru fiecare dintre noi.

În calitate de fii și fiice preaiubiți ai unor Părinți Cerești, noi, toți, facem parte dintr-o familie eternă. Experiența noastră unică în viața muritoare este o parte esențială a planului Tatălui nostru de a ne ajuta să progresăm și să „realizăm, în cele din urmă, destinul nostru divin ca moștenitori ai vieții eterne”⁶ – aceeași viață frumoasă de familie pe care El o trăiește, oricât de diferită ar fi de idealul pe care pare că îl trăiesc acum familiile noastre. Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat: „Ispășirea lui Isus Hristos a anticipat și, în cele din urmă, va compensa toate lipsurile și pierderile pentru cei care se întorc către El. Nimeni nu este predestinat să primească mai puțin din tot ceea ce are Tatăl pentru copiii Săi”⁷.

Așa cum Domnul i-a promis lui Iacov în mijlocul încercărilor familiei sale „mai puțin ideale”, relația Sa de legământ cu noi ne asigură: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ți spun” (Genesa 28:15). Pe măsură ce Îl urmăm, indiferent cum arată realitățile noastre imperfecte, El nu ne va „părăsi”, până când nu devenim tot ceea ce ne dorim să fim, legați în relațiile de familie de bucurie sublimă pentru eternitate.