„Lecția 4 Material pentru pregătirea cursantului: Doctrina revelației”, Bazele restaurării – Material pentru pregătirea cursantului (2019)
„Lecția 4 Material pentru pregătirea cursantului”, Bazele restaurării – Material pentru pregătirea cursantului
Lecția 4 Material pentru pregătirea cursantului
Doctrina revelației
Gândiți-vă la următoarea invitație profetică făcută de președintele Russell M. Nelson: „În zilele care vor veni, nu va fi posibil să supraviețuim spiritual fără influența îndrumătoare, conducătoare, alinătoare și constantă a Duhului Sfânt… Vă implor să vă dezvoltați capacitatea spirituală de a primi revelație” („Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Ensign sau Liahona, mai 2018, p. 96).
În timp ce studiați acest material, căutați adevăruri care vă pot ajuta să vă măriți capacitatea spirituală de a primi și a recunoaște revelația.
Secțiunea 1
Cum pot să-mi dau seama când îmi vorbește Dumnezeu?
În iarna dintre anii 1828-1829, un învățător în vârstă de 22 de ani, pe nume Oliver Cowdery, a aflat despre profetul Joseph Smith și despre plăcile de aur în timp ce închiria o cameră de la părinții lui Joseph în Palmyra, New York. După ce s-a rugat în privat pentru a ști dacă ceea ce auzise era adevărat, Oliver a simțit o confirmare convingătoare printr-un sentiment de pace. El a călătorit la Harmony, Pennsylvania, unde l-a întâlnit pe profet. Convins că mesajul pe care Joseph l-a împărtășit despre Evanghelia restaurată era adevărat, Oliver a slujit în calitate de copist al lui Joseph în traducerea Cărții lui Mormon. La scurt timp după ce Oliver a început să ajute cu traducerea, profetul a primit revelații prin care lui Oliver i s-au dat instrucțiuni privind dorința lui de a ajuta la traducere. Cuvintele Domnului adresate lui Oliver, din Doctrină și legăminte 6:14-15, 22-23, ne ajută să înțelegem mai bine modurile în care El ne poate vorbi.
Când Joseph a primit această revelație „Oliver a fost uimit. El i-a spus imediat lui Joseph despre rugăciunea sa [anterioară] și despre mărturia divină pe care o primise. El a spus că nimeni nu putea să știe despre aceasta decât Dumnezeu” [Saints: The Story of the Church of Jesus Christ in the Latter Days (Sfinții – relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă), vol. 1, The Standard of Truth (Standardul adevărului), 1815-1846 [2018], p. 62].
Când Oliver a dorit să traducă o parte din plăci, Domnul l-a învățat mai multe despre primirea revelației.
Vorbind despre modul în care Domnul comunică atât minții, cât și inimii noastre prin puterea Duhului Sfânt, vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat o modalitate prin care acest lucru se poate întâmpla.
Un mesaj transmis inimii este ceva mai mult decât un sentiment general. Domnul începe, adesea, prin intermediul impresiilor. Dacă le recunoaște importanța și se supune lor, omul poate dobândi o capacitate mai mare de a primi instrucțiuni mai detaliate în minte. (Richard G. Scott, „Helping Others to Be Spiritually Led” [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 11 aug. 1998, p. 4], ChurchofJesusChrist.org)
Vârstnicul Craig C. Christensen, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat și dânsul despre acest lucru.
Cu toții avem experiențe legate de Duhul Sfânt, chiar dacă poate nu ne dăm mereu seama. Când gânduri inspirate ne vin în minte, știm că sunt adevărate datorită sentimentelor spirituale care ne pătrund în inimă. (Craig C. Christensen, „Un dar nespus de mare de la Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 14)
Poate că uneori vă întrebați dacă un gând sau un sentiment este cu adevărat de la Dumnezeu. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, explică modul în care Îl putem deosebi pe Duhul Sfânt de propriile gânduri în prezentarea video „Patterns of Light, Part 2: Discerning Light (Tipare ale luminii, partea a doua: distingerea luminii)” (2:12).
Secțiunea 2
Ce pot să fac pentru a înlesni spiritul revelației în viața mea?
Uneori, este posibil să vă simțiți frustrați când vi se pare că nu primiți revelația pe care o căutați. Când se întâmplă acest lucru, gândiți-vă la instrucțiunea Domnului dată lui Oliver Cowdery când s-a simțit frustrat că nu putea primi revelația necesară pentru a traduce plăcile (vedeți Saints [Sfinții], 1:62-64).
Președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, a explicat un principiu pe care îl putem învăța din învățăturile oferite de Domnul lui Oliver Cowdery.
Noi vom primi îndemnuri ale Spiritului după ce vom fi făcut tot ce ne stă în putință, când suntem afară, în soare, lucrând, și nu atunci când stăm la umbră și ne rugăm pentru a primi îndrumare în legătură cu primul pas pe care să-l facem…
Astfel facem tot ce ne stă în putință. Apoi, așteptăm ca Domnul să ne ofere revelația Sa. El are timpul Său…
Faptul de a fi învățați de Spirit nu este un lucru pasiv. Adesea, mesajele Domnului nu vin până când nu am studiat problemele în mintea noastră. Apoi, primim confirmarea. (Dallin H. Oaks, „In His Own Time, in His Own Way”, Ensign, aug. 2013, p. 24, 26)
Chiar și atunci când v-ați pregătit să primiți revelație prin intermediul demnității și faptelor voastre bazate pe credință, este posibil ca răspunsurile Domnului să nu vină imediat.
Vârstnicul Scott ne-a sfătuit cele ce urmează.
Ce faceți când v-ați pregătit cu grijă, v-ați rugat cu ardoare, așteptând un răspuns într-un timp rezonabil și, totuși, nu simțiți să fi primit vreun răspuns? Puteți să vă exprimați recunoștința când se întâmplă așa, căci este o dovadă a încrederii Sale. Când trăiți în mod demn și alegerea dumneavoastră este compatibilă cu învățăturile Salvatorului, iar dumneavoastră trebuie să acționați, faceți acest lucru cu încredere… Când trăiți în neprihănire și acționați cu încredere, Dumnezeu nu vă va lăsa să mergeți prea departe fără a vă da un sentiment de avertizare, dacă ați făcut o alegere greșită. (Richard G. Scott, „Să folosim darul divin al rugăciunii”, Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 10)
Secțiunea 3
Cum este primită revelația de obicei?
Vizionați prezentarea video „Patterns of Light: Spirit of Revelation (Tipare de lumină – spiritul revelației)” (3:04) sau studiați declarația de mai jos a vârstnicului Bednar.
Unele revelații sunt primite imediat și cu intensitate; altele sunt recunoscute treptat și subtil…
O lumină care este aprinsă într-o cameră întunecată este asemănătoare cu primirea unui mesaj rapid, complet și pe de-a întregul de la Dumnezeu. Mulți dintre noi am avut experiența acestui model de revelație atunci când ni s-a dat un răspuns la o rugăciune sinceră sau ni s-a oferit îndrumarea sau protecția necesară, în acord cu voința lui Dumnezeu și în momentul ales de El… Totuși, acest model de revelație tinde să fie mai mult rar decât obișnuit.
Creșterea treptată a luminii care radiază de la soarele care răsare este la fel ca primirea unui mesaj de la Dumnezeu „rând după rând, precept după precept” (2 Nefi 28:30). Mult mai frecvent, revelația vine în cantități mici de-a lungul timpului și este acordată în conformitate cu dorința, demnitatea și pregătirea noastră… Acest model de revelație tinde să fie mai mult obișnuit decât rar…
O altă experiență obișnuită legată de lumină ne ajută să învățăm un adevăr suplimentar despre modelul de revelație „rând după rând, precept după precept”. Uneori, soarele răsare într-o dimineață care este înnorată sau cețoasă. Din cauza condițiilor meteorologice, percepția luminii este mai dificilă și aflarea momentului exact când răsare soarele la orizont nu este posibilă. Cu toate acestea, într-o astfel de dimineață, avem suficientă lumină pentru a recunoaște o nouă zi și pentru a ne rezolva treburile.
În mod asemănător, primim de multe ori revelație fără a recunoaște exact în ce fel sau când primim revelația. (David A. Bednar, „Spiritul revelației”, Ensign sau Liahona, mai 2011, p. 88-89)