Principii ale slujirii, martie 2020
Să slujim prin intermediul slujirii în templu
Când îi ajutăm pe alții să se bucure de binecuvântările din templu, noi slujim.
Liahona, Martie 2020
Frecventarea templului merită tot efortul! Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat că „timpul pe care îl petrecem în templu este important pentru salvarea și exaltarea noastră și a familiilor noastre…
Fiecare dintre noi are nevoie de întărire și instruire spirituală constante posibile doar în casa Domnului.”1.
Frecventarea templului necesită ca noi să ne gestionăm timpul, responsabilitățile și resursele, precum și să fim pregătiți din punct de vedere spiritual. Noi slujim atunci când identificăm obstacolele care îi împiedică pe surorile și frații noștri să meargă la templu și îi ajutăm să găsească soluții.
Templul este o binecuvântare de care se poate bucura oricine
Meg, o soră misionară întoarsă recent, se îndrepta către intrarea în Templul Kona din Hawaii când a observat o tânără care stătea singură pe o bancă afară. Meg a simțit că trebuie să-i vorbească, dar nu știa ce să-i spună. Așa că, ea a întrebat-o despre înțelesul unui tatuaj pe care tânăra îl avea pe gleznă. Acesta a fost începutul unei conversații care i-a permis tinerei, pe nume Lani, să-și împărtășească povestea.
Lani i-a povestit lui Meg despre străduința ei de a redeveni pe deplin activă în Biserică, despre membrii minunați care o ajutau și despre speranța ei de a fi pecetluită într-o zi cu fetița ei.
Meg a invitat-o pe Lani să vină și să stea împreună cu ea în camera de așteptare a templului. Încă nu puteau merge mai departe în templu, dar puteau, cel puțin, să-i treacă pragul. Lani a fost de acord și ele au intrat împreună pe ușa principală. Un lucrător din templu le-a condus la o bancă aflată sub o pictură cu Salvatorul.
În timp ce s-au așezat împreună pe bancă, Lani a șoptit: „Chiar doream să intru astăzi în templu, dar aveam emoții”. Pentru că Meg a urmat îndemnul Spiritului, a ajutat-o pe Lani să primească răspuns la rugăciunea ei tăcută.
Idei pentru a-i ajuta pe cei care nu dețin o recomandare pentru templu
Chiar și cei care nu dețin încă o recomandare pentru templu pot fi binecuvântați de templu.
-
Împărtășiți-vă sentimentele despre modul în care Domnul v-a binecuvântat prin munca din templu.
-
Invitați pe cineva să participe la casa deschisă a unui templu sau să meargă la centrul pentru vizitatori. Găsiți casele deschise care urmează să aibă loc pe temples.ChurchofJesusChrist.org.
-
Vedeți fotografii și aflați mai multe despre templu pe temples.ChurchofJesusChrist.org.
Ușurați-le altora frecventarea templului
Chiar și pentru membrii care dețin o recomandare pentru templu, frecventarea templului poate fi o provocare. Unii pot fi nevoiți să călătorească distanțe lungi. Alții pot avea copii mici sau membri ai familiei care sunt în vârstă și au nevoie de îngrijire. Putem lucra împreună pentru a face ca slujirea în templu să fie posibilă pentru toată lumea.
Leola Chandler s-a simțit copleșită având grijă de soțul ei bolnav și de cei patru copii ai lor. Astfel, ea a hotărât să-și facă timp în fiecare zi de marți pentru a merge la un templu din apropiere. Acest lucru a devenit o sursă de pace și putere în viața ei.
Într-o zi, a auzit că unele surori mai în vârstă din episcopia ei doreau foarte mult să meargă la templu, dar nu aveau mijloace de transport. Leola s-a oferit să le ducă la templu cu mașina. Următorii 40 de ani, rareori s-a dus la templu singură.2
Leola a fost binecuvântată și i-a binecuvântat pe alții când s-a oferit să-i ducă la templu.
Idei pentru a-i ajuta pe alții să meargă la templu
Cum puteți să-i ajutați pe alții să meargă mai des la templu? Puteți descoperi că aceste idei vă ajută și pe dumneavoastră.
-
Mergeți împreună. Oferiți-vă să asigurați sau să aranjați transportul pentru cineva. Acest lucru poate încuraja și pe altcineva să meargă la templu.
-
Rugați membrii familiei dumneavoastră sau ai episcopiei să vă ajute să înfăptuiți rânduieli pentru strămoșii dumneavoastră, în special atunci când aveți multe nume ale membrilor familiei pregătite pentru rânduieli.
-
Oferiți-vă să aveți grijă de copii, astfel încât părinții să poată merge la templu. Sau plănuiți să aveți grijă, pe rând, unii de copiii altora.
Când templul este la distanță mare
Chandradas „Roshan” și Sheron Antony, din Colombo, Sri Lanka, au hotărât să fie pecetluiți în templu. Prietenii lor, Ann și Anton Kumarasamy, erau foarte entuziasmați pentru ei. Dar știau că a ajunge la Templul Manila din Filipine nu era ușor sau ieftin.
Roshan și Sheron au economisit bani și au rezervat bilete de avion cu mai multe luni înainte, pentru a putea cumpăra bilete pe care să și le permită. În cele din urmă, a venit ziua. Cu toate acestea, în timpul escalei din Malaezia, au descoperit că, pentru a continua drumul spre Filipine, aveau nevoie fie de o viză, fie să zboare cu o altă companie aeriană. Nu era posibil să obțină viză și nu-și permiteau să cumpere bilete de la o altă companie aeriană. Dar nu se puteau gândi să se întoarcă acasă fără a fi pecetluiți.
Neștiind ce altceva să facă, Roshan l-a sunat pe Anton. Anton și Ann doreau cu disperare să-i ajute. Ei erau unul dintre puținele cupluri din Sri Lanka pecetluite în templu și știau că era o mare binecuvântare. Dar își folosiseră de curând economiile pentru a ajuta un membru al familiei care avea nevoie și nu aveau destui bani pentru a-i ajuta pe Roshan și Sheron să cumpere bilete pentru un alt zbor.
În Sri Lanka, există obiceiul ca mirele să-i cumpere miresei un lănțișor de aur, astfel încât ea să aibă o rezervă de bani în caz că soțul ei moare. Ann a hotărât să-și vândă lănțișorul pentru a ajuta la cumpărarea noilor bilete. Darul ei generos a făcut posibil ca Roshan și Sheron să ajungă la timp la templul din Manila.
„Cunosc valoarea pecetluirii în templu”, a spus Ann. „Știam că Roshan și Sharon aveau să întărească foarte mult ramura noastră. Nu doream ca ei să rateze această ocazie”3.
Idei pentru a-i ajuta pe cei care nu pot să meargă la templu
Puteți fi chemat să le slujiți unor persoane care nu pot merge des sau nu pot merge deloc la templu din cauza distanței sau costurilor. Dar puteți găsi moduri pentru a le ajuta să aprecieze binecuvântările templului.
-
Predați sau participați împreună la clasa de pregătire pentru templu sau cea de istorie a familiei.
-
Oferiți-le o fotografie cu un templu pentru a o expune în casa lor.
-
Dacă ați fost la templu, împărtășiți-vă sentimentele despre experiența pe care ați trăit-o și mărturia pe care o aveți despre rânduielile din templu.
-
Ajutați-i să învețe mai multe despre legămintele pe care le-au făcut și cum să le respecte. Aveți în vedere să folosiți articolul „Understanding Our Covenants with God: An Overview of Our Most Important Promises (Să înțelegem legămintele noastre cu Dumnezeu – un rezumat al promisiunilor noastre cele mai importante)”, din revista Liahona, iulie 2012.
© 2020 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. Tipărit în S.U.A. Aprobarea versiunii în limba engleză: 6/19. Aprobarea traducerii: 6/19. Titlul original: Ministering Principles, March 2020. Romanian. 16985 171