Institut
Lecţia 15 Munca din templu şi de întocmire a istoriei familiei


15

Munca din templu şi de întocmire a istoriei familiei

Introducere

Potenţialii misionari şi misionarii cu timp deplin pot grăbi lucrarea de salvare învăţând despre temple şi munca de întocmire a istoriei familiei şi, apoi, ajutându-i pe alţii să simtă Spiritul care însoţeşte această lucrare. Istoria familiei poate fi un mijloc puternic de a găsi persoane cărora să li se propovăduiască şi de a întări credinţa convertiţilor recent şi a membrilor mai puţin activi. Participarea la munca de întocmire a istoriei familiei întoarce inimile oamenilor către strămoşii lor şi către Domnul. Istoria familiei este un instrument pe care misionarii îl pot folosi pentru a-i invita pe alţii să vină la Hristos şi să primească rânduielile salvării.

Pregătire prealabilă

Sugestii pentru predare

Importanţa înzestrării în templu

Arătaţi o imagine a unui templu din regiunea dumneavoastră şi, apoi, citiţi următorul citat al preşedintelui Howard W. Hunter:

Imagine
Preşedintele Howard W. Hunter

„Să pregătim fiecare misionar să se ducă la templu fiind demn şi să facă din acea experienţă un lucru chiar mai important decât primirea chemării în misiune” („Follow the Son of God”, Ensign, nov. 1994, p. 88).

Pentru a-l accentua, puteţi da citatul din nou şi, apoi, îi puteţi întreba pe cursanţi:

  • În ce fel poate fi participarea la rânduielile din templu un „eveniment mai important” decât primirea chemării în misiune? (Răspunsurile posibile pot include: Spre deosebire de o misiune, care este temporară, legămintele pe care le facem în templu sunt eterne; binecuvântările din templu oferă tărie misionarilor demni.)

Rugaţi un cursant să citească primul paragraf din secţiunea „Temple şi istoria familiei” de la pagina 88 din Predicaţi Evanghelia Mea. Apoi, adresaţi întrebările:

  • Care sunt unele dintre binecuvântările pe care le putem primi în templu?

  • În ce fel pot ajuta aceste binecuvântări o persoană care se străduieşte să vină la Hristos?

Pentru a vedea în ce fel sunt binecuvântaţi misionarii participând la rânduielile din templu înainte de slujirea lor misionară, rugaţi membrii clasei să deschidă la Doctrină şi legăminte 109:22-23 şi explicaţi că aceste versete fac parte din rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland. Rugaţi un cursant să citească versetele cu glas tare, în timp ce membrii clasei urmăresc în scripturile lor şi caută binecuvântările din templu pe care le primesc slujitorii Domnului. Apoi, ajutaţi-i să identifice un principiu predat în aceste versete, adresând următoarea întrebare:

  • Cum vă ajută aceste versete să înţelegeţi de ce este atât de important ca misionarii să primească binecuvântările din templu înainte de a pleca în misiune? (Răspunsurile cursanţilor pot fi rezumate prin acest principiu: Primirea binecuvântărilor din templu îi ajută pe misionari să meargă în lume având ajutor şi putere divine. Puteţi să scrieţi pe tablă acest principiu.)

Afişaţi următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească, cu glas tare:

Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland

„Este atât de important ca voi să înţelegeţi că mersul la templu pentru a vă primi înzestrarea… [este] o parte esenţială din pregătirea voastră pentru misiune. [Trebuie] să înţelegeţi însemnătatea acelor legăminte din templu [şi] legătura inerentă dintre înzestrarea voastră de acolo şi succesul vostru misionar. Într-adevăr, sensul propriu al cuvântului înzestrare transmite însemnătatea acelei legături vitale. O înzestrare este un dar …

Ştiţi că nu puteţi face singuri această lucrare. Trebuie să avem ajutorul cerului, trebuie să avem darurile lui Dumnezeu… Lucrarea aceasta este atât de importantă, iar opoziţia duşmanului faţă de ea este atât de mare, încât avem nevoie de toată puterea divină pentru a ne spori efortul şi a ajuta la progresul constant al Bisericii” („Keeping Covenants: A Message for Those Who Will Serve a Mission”, New Era, ian. 2012, p. 3-4).

Adresaţi întrebarea:

Explicaţi că, înainte de a primi înzestrarea în templu, membrii demni trebuie să primească o recomandare pentru templu de la conducătorii locali ai preoţiei. Apoi, expuneţi afirmaţia următoare şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare celor din clasă:

„O recomandare pentru templu semnifică faptul că am fost găsiţi demni printr-un interviu desfăşurat de un membru al episcopatului nostru sau de preşedintele de ramură şi, de asemenea, un interviu desfăşurat de un membru al preşedinţiei noastre de ţăruş sau al preşedinţiei de misiune. Interviurile pentru recomandările pentru templu sunt prilejuri de a ne examina demnitatea. În fiecare dintre aceste interviuri, conducătorii noştri ai preoţiei ne vor întreba despre comportamentul şi credinţa noastră. Conducătorii noştri ai preoţiei păstrează confidenţiale aceste interviuri …

Acestea sunt câteva dintre subiectele despre care vă vor adresa întrebări conducătorii voştri ai preoţiei:

  1. mărturia voastră despre Tatăl nostru Ceresc, Isus Hristos şi Duhul Sfânt;

  2. dacă îl susţineţi pe preşedintele Bisericii;

  3. dacă ţineţi legea castităţii, plătiţi zeciuiala, sunteţi cinstiţi cu alţii şi ţineţi cuvântul de înţelepciune;

  4. dacă vă străduiţi să participaţi la adunările Bisericii, să ţineţi legămintele pe care le-aţi făcut şi vă păstraţi viaţa în armonie cu poruncile Evangheliei” („Being Worthy to Enter the Temple”, Ensign, aug. 2010, p. 8-9 sau Liahona, aug. 2010, p. 12-13).

  • În ce mod vă ajută cerinţele privind demnitatea să înţelegeţi natura sacră a templului şi a chemării voastre ca misionar?

  • Dacă nu sunt prea sacre sau personale, ce experienţe care v-au ajutat să înţelegeţi şi să simţiţi importanţa templului şi lucrării care are loc acolo puteţi împărtăşi?

Rugaţi cursanţii să se gândească ce vor face pentru a-şi primi în mod demn înzestrarea în templu.

Înainte să mergeţi mai departe, le puteţi preciza cursanţilor dumneavoastră că, în calitate de misionari, ei trebuie să facă tot ce pot pentru a îndemna noii convertiţi să se pregătească să meargă la templu. Probabilitatea ca nou-convertiţii să rămână activi şi, apoi, să se ducă mai târziu la templu pentru a-şi primi înzestrarea şi a se pecetlui este mai mare dacă aceştia se duc la templu pentru a face botezuri pentru şi în folosul strămoşilor lor. Încheiaţi această parte a lecţiei împărtăşindu-vă mărturia cu privire la templu şi la tăria spirituală pe care aţi dobândit-o preaslăvind acolo.

Planul lui Dumnezeu de a-i mântui pe cei morţi

Reamintiţi-le cursanţilor că, după ce Isus Hristos a murit, El a vizitat lumea spiritelor (vezi 1 Petru 3:18-20; 4:6). Apoi, rugaţi cursanţii să deschidă la Doctrină şi legăminte 138:29-35. Explicaţi că această secţiune cuprinde descrierea viziunii pe care a avut-o preşedinte Joseph F. Smith despre lumea spiritelor. Invitaţi doi cursanţi să citească versetele pe rând, cu glas tare. Apoi, adresaţi întrebările:

  • Ce a făcut Salvatorul pentru a organiza predicarea Evangheliei pentru cei morţi în lumea spiritelor?

  • În ce fel ne ajută versetele 33-35 să înţelegem mijloacele prin care cei care acceptă Evanghelia în lumea spiritelor pot primi rânduielile salvării? (Acelora care acceptă mesajul Evangheliei li se pot înfăptui rânduieli în numele lor.)

Rugaţi doi cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, ultimele două paragrafe din secţiunea „Temple şi istoria familiei” de la pagina 88 din Predicaţi Evanghelia Mea. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Cum face planul Domnului ca salvarea să fie posibilă şi pentru oamenii care mor fără să primească rânduieli esenţiale ale Evangheliei? (Cei în viaţă pot înfăptui rânduieli salvatoare pentru şi în folosul celor care au murit.)

Misiunea lui Ilie

Explicaţi că Ilie a fost un profet din Vechiul Testament care a trăit în jurul anului 900 î.Hr. Profetul Maleahi a profeţit că Ilie se va întoarce pe pământ (vezi Maleahi 4:5-6), iar când Moroni i-a apărut lui Joseph Smith în 1823, el i-a repetat faptul că Ilie se va întoarce. Rugaţi un cursant să citească cu glas tare Joseph Smith – Istorie 1:38-39 în timp ce membrii clasei urmăresc în scripturile lor, căutând ce l-a învăţat Moroni despre Ilie. Adresaţi întrebarea:

  • Ce a învăţat Joseph Smith despre Ilie? (Deşi pot folosi cuvinte diferite, cursanţii trebuie să înţeleagă faptul că, înainte de cea de-a Doua Venire a lui Isus Hristos, Ilie urma să se întoarcă pe pământ şi să întoarcă inimile copiilor spre părinţii lor.)

  • Ce înseamnă faptul că inimile copiilor vor fi întoarse spre părinţii lor? (Oamenii vor deveni interesaţi şi preocupaţi de bunăstarea eternă a familiilor lor din trecut, prezent şi viitor. Acest interes este unul dintre motivele pentru care oamenii caută înregistrările despre strămoşii lor şi participă la rânduieli pentru şi în folosul lor.)

Explicaţi cursanţilor că, la o săptămână după ce Templul Kirtland a fost dedicat în 1836, au avut loc evenimente speciale care sunt consemnate în Doctrină şi legăminte 110. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 110:13-16, în timp ce membrii clasei urmăresc în scripturile lor, căutând ce a restaurat Ilie pe pământ. Adresaţi cursanţilor întrebările:

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă în ce fel sunt familiile binecuvântate prin cheile preoţiei, rugaţi un cursant să citească cu glas tare primul paragraf din secţiunea „Căsătoria eternă” din Predicaţi Evanghelia Mea, pagina 87. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Potrivit acestui paragraf, care este unul dintre scopurile pentru care Ilie a restaurat pe pământ cheile de pecetluire? (Deşi cursanţii pot folosi cuvinte diferite, ei trebuie să identifice următoarea doctrină: Prin cheile de pecetluire ale preoţiei, pot fi înfăptuite rânduieli sacre în templu care unesc familiile împreună, pentru eternitate.)

  • Cum v-au binecuvântat aceste chei – pe voi, pe familiile voastre, pe rudele voastre sau pe prietenii voştri?

Scrieţi pe tablă: „spiritul lui Ilie”. Apoi, expuneţi citatele următoare şi invitaţi doi cursanţi să le citească cu glas tare celor din clasă:

Imagine
Vârstnicul Russell M. Nelson

Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a definit spiritul lui Ilie ca fiind „o manifestare a Duhului Sfânt care depune mărturie despre natura divină a familiei” („A New Harvest Time”, Ensign, mai 1998, p. 34).

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a oferit o explicaţie suplimentară despre cum influenţează spiritul lui Ilie pe fiecare în parte: „Această influenţă distinctă a Duhului Sfânt încurajează oamenii să găsească, să se informeze şi să-şi iubească strămoşii şi pe membrii familiei – atât pe cei din trecut, cât şi pe cei din prezent.

Spiritul lui Ilie are impact atât asupra oamenilor din cadrul Bisericii, cât şi asupra celor din afara ei… Totuşi, în calitate de membri ai Bisericii restaurate a lui Isus Hristos, noi avem responsabilitatea stabilită prin legământ de a-i identifica pe strămoşii noştri şi de a înfăptui pentru ei rânduielile Evangheliei necesare salvării …

Din aceste motive facem cercetări cu privire la istoria familiei, construim temple şi înfăptuim rânduieli pentru şi în folosul celor morţi. Din aceste motive a fost trimis Ilie să restaureze autoritatea de pecetluire care leagă în cer şi pe pământ” („Inimile copiilor se vor întoarce”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 25).

Ajutaţi cursanţii să identifice şi să înţeleagă mai bine doctrinele predate de vârstnicul Nelson şi vârstnicul Bednar, adresând următoarele întrebări:

  • La ce ne referim când spunem „spiritul lui Ilie”?

  • În ce fel ne poate influenţa Duhul Sfânt sentimentele legate de familie? (Spiritul lui Ilie, care este o influenţă caracteristică Duhului Sfânt, depune mărturie despre natura divină a familiei şi ne ajută să ne preţuim membrii familiei, atât pe cei din trecut, cât şi pe cei din prezent. De asemenea, dă naştere în inima noastră unei dorinţe de a oferi rânduieli salvatoare strămoşilor noştri.)

  • Aţi simţit vreodată că inima voastră s-a întors în vreun fel spre strămoşii voştri? Dacă da, ce îndemn aţi primit? (Dacă este necesar, amintiţi-le cursanţilor de lecţiile precedente despre felul în care comunică Duhul Sfânt cu noi.)

Participarea la munca de întocmire a istoriei familiei

Arătaţi-le cursanţilor un arbore genealogic cu patru generaţii completat sau un arbore genealogic în formă de evantai de pe FamilySearch.org. Rugaţi cursanţii să spună ce informaţii conţin aceste documente.

Daţi fiecărui cursant un arbore genealogic cu patru generaţii necompletat. Oferiţi cursanţilor un moment pentru a studia formularul şi a-l completa pe cât de bine pot cu numele strămoşilor lor.

Imagine
Foaie de prezentare – Arborele genealogic

Adresaţi cursanţilor întrebările:

  • Unde aţi putea găsi informaţiile necesare pentru a vă completa informaţiile genealogice? (Amintiţi-le cursanţilor că, în primul rând, trebuie să ceară ajutor de la părinţi, bunici sau alţi membri ai familiei. Consultanţii la nivel de ramură sau episcopie responsabili cu istoria familiei pot fi, de asemenea, de mare ajutor în ceea ce priveşte cercetarea istoriei familiei. În plus, cursanţii trebuie să aibă în vedere site-ul web al Bisericii pentru cercetarea istoriei familiei, FamilySearch.org.)

Întrebaţi dacă unii cursanţi ar dori să-şi împărtăşească experienţele privind folosirea site-ului web FamilySearch pentru a afla despre strămoşii lor. Dacă cursanţii nu au folosit FamilySearch, oferiţi-le o scurtă trecere în revistă cu privire la ce pot găsi acolo. Puteţi chiar accesa FamilySearch.org pe un calculator şi puteţi genera o căutare folosind numele uneia dintre rudele decedate ale cursanţilor dumneavoastră. Accentuaţi că FamilySearch este un instrument care ne ajută să ne identificăm strămoşii şi să pregătim informaţiile despre ei pentru a le trimite la templu pentru rânduieli făcute pentru şi în folosul lor.

Explicaţi-le cursanţilor că o altă modalitate de a face muncă de întocmire a istoriei familiei este de a aduna povestiri despre strămoşii lor şi membrii familiei. Povestirile de familie ne pot ajuta să simţim spiritul lui Ilie şi să ne dezvoltăm dragostea şi aprecierea pentru membrii familiei care au trăit înaintea noastră. Puteţi împărtăşi o scurtă povestire despre unul dintre strămoşii dumneavoastră. Apoi, adresaţi întrebările:

  • În ce mod vă sunt influenţate sentimentele faţă de membrii familiei de povestirile de familie?

  • În ce fel vă ajută să înţelegeţi mai bine cine sunteţi şi ce puteţi deveni?

Arătaţi prezentarea video „The Time Is Now” (3:20). În timp ce urmăresc discuţia pe care vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a avut-o cu tinerii, îndemnaţi cursanţii să se gândească la motive pentru care au început sau pentru care ar începe să participe la munca de întocmire a istoriei familiei:

  • Ce aţi învăţat de la vârstnicul Bednar şi de la tinerii din această prezentare video despre munca de întocmire a istoriei familiei?

  • Ce sentimente au avut aceşti tineri când au participat la munca de întocmire a istoriei familiei?

Spuneţi-le cursanţilor că vârstnicul Bednar le-a făcut o promisiune tinerilor care participă la munca din templu şi la cea de întocmire a istoriei familiei. Expuneţi următorul citat şi invitaţi un cursant să-l citească cu glas tare:

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

„Când răspundeţi cu credinţă acestei invitaţii [de a participa în munca de istorie a familiei şi a înfăptui botezuri pentru şi în folosul strămoşilor voştri], inimile voastre se vor întoarce spre strămoşi. Promisiunile făcute lui Avraam, Isaac şi Iacov vor fi întipărite în inimile voastre. Binecuvântarea voastră patriarhală, în care vă este declarată descendenţa, vă va lega de aceşti strămoşi şi va avea mai multă însemnătate pentru voi. Dragostea şi recunoştinţa voastră faţă de strămoşii voştri vor creşte. Mărturia voastră despre Salvator şi convertirea la El vor deveni profunde şi statornice. Iar eu vă promit că veţi fi protejaţi împotriva influenţei tot mai intense a duşmanului. Pe măsură ce participaţi la această lucrare sfântă şi o îndrăgiţi, veţi fi protejaţi în tinereţea voastră şi pe tot parcursul vieţii voastre” („Inimile copiilor se vor întoarce”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 26-27).

Adresaţi cursanţilor întrebările:

  • Pe care dintre binecuvântările menţionate de vârstnicul Bednar aţi vrea să o obţineţi şi de ce? (Răspunsurile pot include principiul că participarea la munca de întocmire a istoriei familiei întăreşte nivelul convertirii noastre în relaţia cu Salvatorul şi ne oferă protecţie spirituală împotriva duşmanului.)

Îi puteţi ajuta pe cursanţi să împărtăşească experienţe personale legate de munca de întocmire a istoriei familiei adresând întrebări precum sunt următoarele:

  • În ce fel aţi avut parte în vieţile voastre de una sau mai multe dintre binecuvântările promise?

  • Aţi descoperit – voi sau vreun membru al familiei voastre – numele vreunui strămoş şi aţi fost la templu pentru a fi botezaţi pentru şi în folosul acelei persoane? În ce fel a fost acea experienţă diferită de aceea de a fi fost botezat pentru o persoană care nu vă este rudă?

  • Dacă niciun cursant nu a avut această experienţă, puteţi adresa întrebarea: În ce fel aţi avut parte de binecuvântările promise înfăptuind botezuri pentru şi în folosul celor morţi?

Dacă, în timpul discuţiei purtate în clasă, descoperiţi unul sau mai mulţi cursanţi care au participat la munca de întocmire a istoriei familiei şi au sentimente puternice cu privire la aceasta, îi puteţi ruga să împărtăşească ce sfaturi ar oferi cuiva de vârsta lor care încă nu a început să facă muncă de întocmire a istoriei familiei.

Folosirea istoriei familiei pentru a-i invita pe alţii să vină la Hristos

Spuneţi-le cursanţilor că faptul de a căuta informaţii genealogice a devenit, azi, o pasiune din ce în ce mai populară. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a preşedintelui Gordon B. Hinckley:

Imagine
Preşedintele Gordon B. Hinckley

„Milioane de oameni din întreaga lume se ocupă de documente genealogice. De ce? De ce fac ei acest lucru? Cred că acest lucru se întâmplă deoarece ei au fost influenţaţi de spiritul acestei lucrări, pe care îl numim spiritul lui Ilie. Inimile copiilor se întorc către părinţii lor. Majoritatea dintre ei nu văd un scop anume în aceasta, poate în afară de o curiozitate puternică şi care îi motivează.

Trebuie să fie un scop în acest enorm sacrificiu de timp şi bani. Acel scop, despre care depunem mărturie solemnă, este de a identifica generaţiile de oameni care au murit, astfel încât, în folosul lor, să fie înfăptuite rânduieli pentru binecuvântarea şi progresul lor eterne şi nesfârşite” („A Century of Family History Service”, Ensign, mart. 1995, p. 62).

Adresaţi întrebarea:

  • Cum s-ar putea folosi misionarii de acest interes global crescând faţă de istoria familiei pentru a le împărtăşi altora Evanghelia?

Rugaţi cursanţii să citească cu glas tare primele trei paragrafe şi ultimul paragraf din secţiunea „Istoria familiei” din Predicaţi Evanghelia Mea, paginile 176-179. Rugaţi-i să caute de ce este faptul de a vorbi cu cei care nu sunt membri despre istoria familiei o modalitate firească şi neagresivă pentru misionari de a începe o conversaţie. După ce citesc aceste paragrafe, adresaţi întrebarea:

  • În ce fel pot fi conversaţiile despre munca de întocmire a familiei un instrument eficient pentru misionari de a găsi persoane cărora să le propovăduiască? (Cursanţii trebuie să înţeleagă faptul că istoria familiei poate fi o resursă puternică pentru a-i găsi pe cei pe care Domnul îi pregăteşte să accepte Evanghelia.)

După răspunsurile cursanţilor, arătaţi prezentarea video „Family History and Missionary Work – Finding” (3:53). În timp ce-l urmăresc, rugaţi-i să se gândească în ce fel pot folosi istoria familiei ca subiect pentru a începe conversaţii cu alţii.

După prezentarea video, adresaţi întrebările:

  • Ce au făcut misionarii în această prezentare video pentru a începe o conversaţie cu alţii despre munca de întocmire a istoriei familiei?

  • Ce efect au avut conversaţiile despre munca de istorie a familiei asupra potenţialilor simpatizanţi?

Spuneţi-le cursanţilor că, acum, vor face o interpretare de roluri, încercând să invite pe cineva să afle mai multe lucruri despre Biserică folosind un arbore genealogic. (Sau i-aţi putea ruga să se gândească în ce fel se pot folosi de o povestire despre unul dintre strămoşii lor pentru a începe o conversaţie despre Evanghelie.) Pentru a ajuta cursanţii să ducă la capăt cu succes această însărcinare, rugaţi-i să-şi împărtăşească ideile despre cum să folosească un tabel cu arborele genealogic (sau o povestire despre un strămoş) pentru a începe o conversaţie despre istoria familiei şi cum poate duce aceasta la un mesaj despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos. În timp ce răspund, scrieţi-le ideile pe tablă.

Recurgeţi la unele dintre ideile lor şi faceţi o demonstraţie în faţa clasei cum să folosiţi tabelul cu arborele genealogic pentru a începe o conversaţie cu cineva despre Evanghelie. Apoi, împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi şi rugaţi-i să facă la fel. După ce fiecare cursant a avut ocazia să predea unui alt membru din clasă, adresaţi câteva întrebări suplimentare, cum ar fi:

  • Ce credeţi că a mers bine în acest exemplu de predare?

  • Ce aţi dori să faceţi mai bine?

Dacă timpul vă permite, explicaţi că, în multe zone în care vor sluji, misionarii sunt rugaţi să ajute la întărirea credinţei şi angajamentului membrilor mai puţin activi ai Bisericii. Istoria familiei poate fi un instrument valoros pentru a ajuta acele persoane să simtă Duhul Sfânt şi să vină la Hristos. Apoi, arătaţi prezentarea video „Family History and Missionary Work” (3:05) şi rugaţi cursanţii să caute modalităţi prin care munca de întocmire a istoriei familiei poate fi folosită pentru a ajuta membrii mai puţin activi:

După prezentarea video, adresaţi întrebarea:

  • Cum poate fi întărită credinţa membrilor mai puţin activi prin conversaţiile despre munca de întocmire a istoriei familiei şi doctrina despre familiile eterne?

Acordaţi-le cursanţilor un moment să se gândească ce pot face acum şi ce ar face ca misionari pentru a folosi munca de întocmire a istoriei familiei ca instrument pentru a-i invita pe alţii să vină la Hristos. (După cum sunteţi îndemnat de Spirit, puteţi ruga câţiva cursanţi să-şi împărtăşească răspunsurile membrilor clasei.) Depuneţi-vă mărturia despre principiile predate în această lecţie.

Invitaţii de a acţiona

Invitaţi cursanţii să se implice acum în lucrarea salvării făcând unul sau mai multe dintre următoarele lucruri:

  • creaţi-vă un cont SZU pentru a putea accesa FamilySearch.org. Dacă este posibil, creaţi şi tipăriţi un tabel cu arborele genealogic pentru patru generaţii sau un arbore genealogic în formă de evantai cu informaţii despre familia voastră;

  • arătaţi unui prieten sau vecin tabelul vostru cu arborele genealogic pentru patru generaţii şi invitaţi-l să înveţe mai mult despre istoria familiei. Stabiliţi o dată pentru a vizita cu prietenul vostru un consultant responsabil cu istoria familiei sau o bibliotecă de istorie a familiei;

  • folosind FamilySearch.org, identificaţi unul sau mai mulţi dintre strămoşii voştri care au nevoie să li se înfăptuiască rânduieli pentru şi în folosul lor. Dacă este posibil, pregătiţi informaţiile necesare ca munca în templu pentru ei să fie înfăptuită şi faceţi rânduielile botezului şi confirmării în numele lor.

Tipărește