Instruire privind programa de învățământ
Instruire privind crearea unui plan de alocare a timpului pentru predare


„Instruire privind crearea unui plan de alocare a timpului pentru predare”, Instruire privind programa de învățământ pentru seminar (2025)

Imagine
Bărbat lucrând la calculator.

Anexă

Instruire privind crearea unui plan de alocare a timpului pentru predare

Introducere

La seminar, cursanții studiază Evanghelia lui Isus Hristos atât prin lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor, cât și prin lecțiile de pregătire pentru viață. Tabelul de mai jos enumeră diferitele categorii asociate acestor tipuri de lecții.

Categorii ale lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor

Categorii ale lecțiilor de pregătire pentru viață

Categorii ale lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor

  • Lecțiile asociate programului săptămânal Vino și urmează-Mă

  • Evaluează-ți cunoștințele

  • Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic

Categorii ale lecțiilor de pregătire pentru viață

  • Cunoașterea doctrinei – Găsirea răspunsurilor la întrebările mele

  • Metode de studiu al scripturilor

  • Pentru întărirea tineretului – A face alegeri

  • Clădirea bizuirii pe forțele proprii

  • Sănătatea fizică și emoțională

  • Pregătire pentru educație și ocuparea unui loc de muncă în viitor

  • A avea succes la școală

  • Pregătire pentru misiune

  • Pregătire pentru templu

  • Învățături ale conducătorilor Bisericii

Când creați un plan de alocare a timpului pentru predare, poate fi dificil să știți când și cât de des să programați aceste tipuri diferite de lecții pe parcursul anului. Această instruire este menită să îndrume administratorii, coordonatorii și învățătorii programului pentru a crea un plan de alocare a timpului pentru predare care să asigure ca aceste categorii de lecții să fie predate într-un mod echilibrat corespunzător.

Principii de urmat când creați un plan de alocare a timpului pentru predare

Cele patru principii de mai jos pot fi utile pentru a le înțelege și a le urma atunci când creați un plan de alocare a timpului pentru predare.

Principiul 1. Urmați programul săptămânal Vino și urmează-Mă când planificați lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor.

Conținutul lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor este menit să se alinieze cu ceea ce studiază cursanții individual și alături de familiile lor acasă. De aceea, învățătorii trebuie, în general, să predea lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor în aceeași săptămână în care sunt programate în manualul Vino și urmează-Mă. Ocazional, lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor pot fi predate la seminar când nu se aliniază cu ritmul din Vino și urmează-Mă, dar aceste excepții trebuie să fie rare, iar învățătorii trebuie să evite predarea lecțiilor care sunt cu mult în urma sau înaintea programului Vino și urmează-Mă.

Principiul 2. Planificați în mod corespunzător lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor și lecțiile de pregătire pentru viață în fiecare săptămână.

Lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor (inclusiv lecțiile Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic și Evaluează-ți cunoștințele) și lecțiile de pregătire pentru viață sunt importante pentru experiența de la seminar. Străduiți-vă să oferiți o abordare echilibrată a modului în care programați aceste lecții în fiecare săptămână. De exemplu, în medie, în programele cu cinci întâlniri pe săptămână, se predau, de obicei, trei lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor și două lecții de pregătire pentru viață.

Imagine
Tabel general cu balanța sugerată

Pot fi câteva săptămâni în care ar fi potrivit să modificați această balanță sugerată. De exemplu, în timpul cursului despre Cartea lui Mormon, învățătorii pot aloca o parte mai mare din timpul lor pentru lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor în timpul săptămânii în care predau despre apariția Salvatorului consemnată în 3 Nefi. Pot exista alte săptămâni în care învățătorii pot petrece mai mult timp cu lecțiile de pregătire pentru viață. Pentru a ajuta învățătorii și administratorii programelor să ia aceste hotărâri, programa cuprinde uneori două sau patru lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor într-o săptămână, în loc de cele trei obișnuite. Săptămâni ca acestea vă pot ajuta să știți când s-ar putea pune un accent mai mare pe cursul de studiu al scripturilor sau pe lecțiile de pregătire pentru viață. Când sunt mai puțin de trei lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor, puteți include mai multe lecții de pregătire pentru viață în acea săptămână. Dacă sunt mai mult de trei lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor, puteți petrece mai puțin timp în acea săptămână cu lecțiile de pregătire pentru viață.

Totuși, faceți tot ce puteți pentru a preda fiecare dintre lecțiile de pregătire pentru viață în timpul anului școlar. Lecțiile de pregătire pentru viață pot fi găsite în manual după lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor.

Îndrumările de mai jos vă pot ajuta să hotărâți când să programați diferitele categorii de lecții de pregătire pentru viață.

  • Programați un număr similar de lecții de pregătire pentru viață pentru fiecare jumătate a cursului. Acest lucru va ajuta învățătorii să aibă un echilibru între lecțiile destinate cursului de studiu al scripturilor și lecțiile de pregătire pentru viață pe tot parcursul anului.

  • Asigurați-vă că învățătorii pe care îi supravegheați predau aceleași lecții de pregătire pentru viață în aceeași jumătate a cursului. Acest lucru va ajuta la prevenirea repetării lecțiilor de pregătire pentru viață la care cursanții vor participa dacă vor schimba învățătorii după terminarea unei jumătăți a cursului.

  • Urmați instrucțiunile oferite de zonele, regiunile sau programele locale. Zonele, regiunile sau programele locale pot oferi îndrumare cu privire la când să predăm unele sau toate lecțiile de pregătire pentru viață.

  • Folosiți sugestiile privind alocarea timpului pentru predare din secțiunile Prezentare generală pentru fiecare dintre categoriile Pregătire pentru viață. Fiecare categorie de lecții de pregătire pentru viață include sugestii privind alocarea timpului pentru predare în secțiunea sa intitulată „Prezentare generală”. Aceste sugestii vă pot ajuta să hotărâți când ar putea fi cel mai bine să fie predate unele dintre lecțiile de pregătire pentru viață. De exemplu, în prezentarea generală „Pregătirea pentru educație și ocuparea unui loc de muncă”, se sugerează să se predea lecția intitulată „Importanța educației” spre începutul anului școlar. Secțiunile „Prezentare generală” pot oferi, de asemenea, îndrumare cu privire la anumite lecții de pregătire pentru viață care sunt mai eficiente atunci când sunt predate în ordine sau aproape una de alta.

  • Identificați perioadele din an în care le este cel mai util cursanților să parcurgă anumite lecții de pregătire pentru viață. Pot exista perioade ale anului când ar fi cel mai bine să predați anumite lecții de pregătire pentru viață. De exemplu, cel mai bine ar fi să predați lecții de pregătire pentru misiune spre sfârșitul anului școlar, dacă sunt cursanți într-o clasă de seminar care vor pleca în curând în misiune. Sau unele dintre lecțiile despre sănătatea fizică și emoțională pot fi predate într-o perioadă a anului în care cursanții pot simți niveluri mai ridicate de stres.

  • Identificați lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor care au legătură cu una dintre categoriile de lecții de pregătire pentru viață. Lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor cuprind adesea conținut pe care lecțiile de pregătire pentru viață se pot baza. De exemplu, puteți să programați lecții de pregătire pentru templu lângă fragmente din scripturi care se concentrează asupra templului, cum ar fi Doctrină și legăminte 95; 109-110; 124; 127-128; Exodul 35-40; sau 1 Împărați 6-9.

Principiul 3. Cursanții trebuie să aibă, cu regularitate, ocazii de a cugeta, împărtăși și demonstra ceea ce învață.

Manualul conține lecțiile Evaluează-ți cunoștințele și Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic care apar periodic de-a lungul lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor. Acestea sunt componente importante ale experienței cursanților la seminar. Lecțiile Evaluează-ți cunoștințele oferă cursanților ocazii de a explica doctrina cheie și de a cugeta asupra modului în care progresează spiritual. Participarea la aceste lecții este, de asemenea, o cerință pentru ca respectivii cursanți să primească credite la seminar. Lecțiile Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic le oferă cursanților ocazii de a lucra pentru a obține rezultatele cunoașterii doctrinei.

Când creați planul de alocare a timpului pentru predare, nu omiteți lecțiile Evaluează-ți cunoștințele sau Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic care au loc când seminarul este în desfășurare. Totuși, nu trebuie să mutați lecțiile Evaluează-ți cunoștințele sau Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic care ar urma să aibă loc atunci când cursanții nu sunt la școală, cum ar fi vacanța de vară sau cea de iarnă.

Principiul 4. Planificați lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor pe care le veți evalua ulterior.

În unele săptămâni, pot fi mai multe lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor care ar putea fi predate decât zile disponibile pentru predarea lor. De aceea, va trebui adesea să luați hotărâri în legătură cu lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor pe care să le programați. Când luați aceste hotărâri, acordați prioritate lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor care 1) au legătură cu ceea ce se va discuta în lecțiile Evaluează-ți cunoștințele și 2) cuprind fragmente care conțin doctrină. Făcând astfel, este mai probabil ca lecțiile cele mai relevante și mai importante din punct de vedere doctrinar din cadrul cursului de studiu al scripturilor să fie programate.

Cele de mai jos vă pot ajuta să știți cum să identificați lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor care au legătură cu lecțiile Evaluează-ți cunoștințele și Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic.

  • Identificarea lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor care au legătură cu lecțiile Evaluează-ți cunoștințele. Activitățile din cadrul diferitelor lecții din cursul de studiu al scripturilor sunt adesea menționate în lecțiile Evaluează-ți cunoștințele. Citirea lecțiilor Evaluează-ți cunoștințele pe care le-ați programat vă poate ajuta să cunoașteți lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor cărora le puteți acorda prioritate în planul dumneavoastră de alocare a timpului pentru predare.

  • Identificarea lecțiilor din cadrul cursului de studiu al scripturilor care cuprind fragmente care conțin doctrină. Programa de învățământ pentru seminar din fiecare an cuprinde 24 de fragmente care conțin doctrină. O listă cu aceste fragmente poate fi găsită în Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2023). Dacă școala este în desfășurare când urmează lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor care cuprind un fragment care conține doctrină, acele lecții trebuie predate. Totuși, nu este necesar să predați lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor cu fragmente care conțin doctrină atunci când acele lecții au loc în timp ce cursanții nu sunt la școală, cum ar fi în timpul vacanței de vară sau de iarnă.

Exemplu pas cu pas de creare a unui plan de alocare a timpului pentru predare

Există o diversitate de moduri în care puteți crea un plan de alocare a timpului pentru predare folosind principiile enumerate mai sus. De exemplu, puteți completa planul de alocare a timpului pentru predare în ordinea de mai jos.

  1. Programați lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor, inclusiv:

    • lecții Evaluează-ți cunoștințele;

    • lecții Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic;

    • lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor care pregătesc cursanții pentru oricare dintre lecțiile enumerate mai sus.

  2. Programați lecții de pregătire pentru viață.

  3. Adaptați după cum este necesar.

Studiu de caz

Sora Mendoza este învățătoare la seminarul de dimineața devreme. Ea și coordonatorul ei, fratele Amasio, pregătesc un plan de alocare a timpului pentru predare pentru cursul Doctrină și legăminte, care va începe în luna ianuarie. Mai jos este o descriere a modului în care sora Mendoza și fratele Amasio au putut folosi cei trei pași enumerați mai sus pentru a-și crea planul de alocare a timpului pentru predare.

Pasul 1. Programați lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor

Sora Mendoza și fratele Amasio au început să-și creeze planul de alocare a timpului pentru predare planificând toate lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor în săptămânile în care urma să aibă loc seminarul. Ei s-au asigurat că au programat lecțiile astfel încât să corespundă conținutului studiat în Vino și urmează-Mă.

Ei au parcurs lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor și au identificat toate lecțiile Evaluează-ți cunoștințele și Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic din fiecare jumătate a cursului. Ei au observat că cinci lecții din Evaluează-ți cunoștințele vor avea loc atunci când cursanții vor fi la școală: două în prima jumătate a anului școlar și trei în a doua jumătate.

Apoi, sora Mendoza și fratele Amasio au observat că cinci lecții Cunoașterea doctrinei – Exercițiu practic vor avea loc în timpul desfășurării seminarului: trei în prima jumătate a anului școlar și două în a doua jumătate.

Apoi, sora Mendoza și fratele Amasio au citit fiecare lecție Evaluează-ți cunoștințele pe care au pus-o în planul lor de alocare a timpului pentru predare. Ei au observat asupra căror lecții din cadrul cursului de studiu al scripturilor s-a concentrat fiecare dintre activitățile de evaluare. Ei și-au făcut o notiță (*) lângă fiecare dintre aceste lecții în planul de alocare a timpului pentru predare, astfel încât sora Mendoza să le poată sublinia în mod corespunzător și să spună cursanților ce activități vor urma mai târziu.

Apoi, sora Mendoza și fratele Amasio au identificat, pentru curs, cele 24 de fragmente care conțin doctrină. Ei au descoperit că 11 dintre fragmentele care conțin doctrină sunt incluse în lecțiile care vor fi predate când seminarul este în curs de desfășurare în prima jumătate a anului școlar și doar 7 vor fi predate în a doua jumătate. Au hotărât să scrie cu caractere aldine titlul fiecăreia dintre aceste lecții în planul lor de alocare a timpului pentru predare, astfel încât sora Mendoza să știe când să se asigure că va sublinia fragmentele care conțin doctrină ca parte a lecției.

Pasul 2. Programați lecții de pregătire pentru viață

După ce au programat toate lecțiile din cadrul cursului de studiu al scripturilor, sora Mendoza și fratele Amasio au început să programeze lecții de pregătire pentru viață în planul lor de alocare a timpului pentru predare.

Fratele Amasio oferise anterior îndrumare tuturor învățătorilor pe care îi supraveghează în legătură cu lecțiile de pregătire pentru viață care ar trebui predate în timpul fiecărei jumătăți a cursului. El a oferit această îndrumare pentru a se asigura că lecțiile de pregătire pentru viață care urmau să fie predate cursanților în timpul fiecărei jumătăți a cursului nu vor fi dublate. El a simțit că acest lucru ar fi deosebit de important în cazul în care ar fi fost chemat un alt învățător pentru a preda a doua jumătate a cursului.

Instrucțiunile fratelui Amasio au fost enumerate după cum urmează.

Lecții de pregătire pentru viață pe care a hotărât să le includă în prima jumătate a cursului:

  • Cunoașterea doctrinei – Găsirea răspunsurilor la întrebările mele (toate cele cinci lecții);

  • Metode de studiu al scripturilor (toate cele cinci lecții);

  • A avea succes la școală (toate cele patru lecții);

  • Sănătatea fizică și emoțională (toate cele șapte lecții);

  • „Pregătire pentru Conferința Generală” (predați înainte de Conferința Generală din aprilie);

  • „Studierea mesajelor slujitorilor Domnului” (predați spre începutul cursului);

  • Opt mesaje de la conducătorii Bisericii folosind „Tipar – Învățături ale conducătorilor Bisericii” (distribuite în mod egal de-a lungul primei jumătăți a cursului).

Lecții de pregătire pentru viață pe care a hotărât să le includă în a doua jumătate a cursului:

  • Clădirea bizuirii pe forțele proprii (toate cele patru lecții);

  • Pentru întărirea tineretului – A face alegeri (toate cele șase lecții);

  • Pregătire pentru educație și ocuparea unui loc de muncă în viitor (toate cele patru lecții);

  • Pregătire pentru misiune (toate cele cinci lecții);

  • Pregătire pentru templu (toate cele patru lecții);

  • „Pregătire pentru Conferința Generală” (predați înainte de Conferința Generală din octombrie).

Sora Mendoza și fratele Amasio au programat toate lecțiile de pregătire pentru viață în planul lor de alocare a timpului pentru predare. Unele dintre lecțiile de pregătire pentru viață au fost plasate în anumite săptămâni pentru a se alinia cu secțiunile din Doctrină și legăminte studiate în Vino și urmează-Mă, datorită sugestiilor făcute în secțiunile „Prezentare generală” pentru diferitele categorii de lecții. Ei au programat altele în funcție de momentul în care au simțit că le-ar fi cel mai util cursanților să parcurgă subiectele respective.

După ce au programat lecțiile de pregătire pentru viață în planul lor de alocare a timpului pentru predare, mai aveau încă patru clase în prima jumătate a cursului și patru în a doua jumătate a cursului care nu aveau o lecție programată. Ei au stabilit că aceste clase aveau să fie lecții despre cuvântări ale conducătorilor Bisericii de la cea mai recentă conferință generală. Sora Mendoza va folosi „Tipar – Învățături ale conducătorilor Bisericii” pentru a preda aceste lecții.

Pasul 3. Adaptați după cum este necesar

Sora Mendoza și fratele Amasio s-au uitat peste planul de alocare a timpului pentru predare pe care l-au creat împreună pentru a vedea dacă erau necesare modificări. Și-au dat seama că au trecut cu vederea o săptămână în care seminarul nu avea să aibă loc din cauza unei pauze pe care cursanții urmau să o aibă în programul lor școlar. În cursul acestei săptămâni, cursanții aveau să studieze, de asemenea, un fragment care conține doctrină. Atât fratele Amasio cât și sora Mendoza au simțit că această lecție trebuia programată fie cu o săptămână înainte, fie cu o săptămână după. Au hotărât să o mute în săptămâna precedentă. Pentru a face acest lucru, ei trebuiau să înlocuiască una dintre celelalte lecții programate. Au hotărât să pună acea lecție în locul uneia dintre lecțiile Învățături ale conducătorilor Bisericii. Aceasta a fost singura modificare pe care au trebuit să o facă în planul lor de alocare a timpului de predare.

Atât sora Mendoza, cât și fratele Amasio s-au simțit bine în legătură cu hotărârile pe care le-au luat. Sora Mendoza s-a simțit încrezătoare că membrii clasei ei aveau să aibă parte de o experiență pozitivă la seminar, care avea să-i aducă mai aproape de Tatăl Ceresc și Isus Hristos. Ea a fost recunoscătoare că aceste hotărâri au fost luate înainte de a începe să predea, astfel încât, în timpul anului școlar, să se poată concentra asupra pregătirii lecției pe care o va preda în continuare. S-a simțit ușurată pentru că nu a trebuit să hotărască ce lecții să predea în timpul săptămânii, pe lângă faptul de a le pregăti.

Tipărește