Seminare și institute
Lecţia 3 Supunerea aduce binecuvântări


Lecţia 3

Supunerea aduce binecuvântări

Introducere

Supunerea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu este una dintre căile prin care putem să ne arătăm recunoştinţa pentru binecuvântările Sale minunate. Salvatorul este exemplul desăvârşit de supunere. Dorinţa noastră de a fi supuşi creşte pe măsură ce dragostea noastră pentru Dumnezeu creşte. Supunerea faţă de porunci face posibil ca Dumnezeu să ne acorde ajutorul de care avem nevoie atunci când încercăm să îndeplinim însărcinări grele.

Lecturi de bază

Sugestii pentru predare

1 Nefi 2:2-4, 9-13, 16, 19-20; Mosia 2:20-24, 41

Prin supunerea noastră, ne arătăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi primim cele mai mari binecuvântări ale Sale

Expuneţi declaraţia următoare a vârstnicului Joseph B. Wirthlin (1917-2008), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi rugaţi un cursant să o citească.

Vârstnicul Joseph B. Wirthlin

„Cum putem noi vreodată să ne plătim datoria pe care o avem faţă de Salvator? El a plătit o datorie pe care n-a făcut-o, pentru a ne elibera pe noi de o datorie pe care niciodată n-am fi putut s-o plătim. Datorită Lui, noi vom trăi pentru totdeauna. Datorită ispăşirii Sale infinite, păcatele noastre pot fi curăţate, permiţându-ne să experimentăm cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu: viaţa eternă.

Ce preţ poate avea un astfel de dar? Putem noi să răscumpărăm vreodată un asemenea dar? („Datorii pământeşti, datorii cereşti”, Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 43).

Acordaţi cursanţilor un moment pentru a discuta posibilele răspunsuri la ultima întrebare adresată de vârstnicul Wirthlin. Încurajaţi cursanţii să caute principii şi doctrine pe parcursul lecţiei care ne ajută să răspundem la această întrebare.

Rugaţi cursanţii să citească, în gând, Mosia 2:20-24. Rugaţi-i să caute ceea ce regele Beniamin ne-a învăţat în legătură cu felul în care ar trebui să ne vedem în relaţia cu Dumnezeu.

  • De ce credeţi că regele Beniamin ne-a învăţat că, indiferent de ceea ce facem, suntem încă „slujitori netrebnici” ai lui Dumnezeu?

  • Cu toate că nu putem să plătim vreodată datoria pe care o avem faţă de Dumnezeu, ce ne sugerează aceste versete că putem să facem pentru a ne arăta recunoştinţa pentru tot ceea ce a făcut pentru noi? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă următorul principiu: Atunci când recunoaştem datoria noastră eternă faţă de Dumnezeu, avem dorinţă să-L slujim şi să ţinem poruncile Sale.)

Spuneţi cursanţilor faptul că una dintre relatările minunate din scripturi despre supunerea faţă de Dumnezeu se găseşte la începutul Cărţii lui Mormon, unde este consemnat modul în care profetul Lehi şi familia sa au răspuns atunci când Dumnezeu le-a cerut să facă ceva foarte dificil. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, 1 Nefi 2:2-4.

  • De ce ar fi fost dificil pentru familia lui Lehi să se supună poruncii lui Dumnezeu de a părăsi Ierusalimul?

Rugaţi cursanţii să studieze 1 Nefi 2:9-13, 16 şi să caute diferenţele dintre atitudinile şi comportamentul lui Laman şi Lemuel şi cele ale lui Nefi ca răspuns la această poruncă. (Notă. Această activitate îi va încuraja pe cursanţi să folosească metoda comparării şi confruntării, o importantă metodă de studiu al scripturilor.)

  • Care sunt cuvintele şi expresiile care descriu reacţia lui Laman şi Lemuel? (Ei erau încăpăţânaţi, au cârtit şi n-au cunoscut lucrările lui Dumnezeu.)

  • Cum a reacţionat Nefi la porunca de a părăsi Ierusalimul? (El a fost umil; a dorit să cunoască tainele lui Dumnezeu; a crezut cuvintele tatălui său, care era profet; s-a rugat.)

  • De ce a fost reacţia lui Nefi la cuvintele tatălui său diferită de cea a fraţilor săi?

Acordaţi cursanţilor un moment să cugete dacă sunt mai asemănători lui Laman şi Lemuel sau lui Nefi atunci când li se cere să facă ceva dificil de către Domnul sau de către conducătorii Bisericii Sale.

Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, 1 Nefi 2:19-20. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute promisiunea pe care Domnul i-a făcut-o lui Nefi.

  • Ce afirmaţie din aceste versete rezumă ceea ce Domnul i-a promis lui Nefi? (Asiguraţi-vă că ei înţeleg următorul principiu: Dacă ţinem poruncile, vom prospera în ţară. Puteţi să subliniaţi că aceasta reprezintă una dintre cele mai des întâlnite teme din Cartea lui Mormon. Puteţi să încurajaţi cursanţii ca, pe măsură ce studiază Cartea lui Mormon, să observe diferitele moduri prin care această temă este repetată.)

  • Pentru ce calităţi l-a lăudat Domnul pe Nefi? De ce credeţi că aceste calităţi sunt importante pentru fiecare dintre noi în relaţia pe care o avem cu Domnul?

  • Cu toate că supunerea nu are întotdeauna ca rezultat prosperitate din punct de vedere temporal, ce binecuvântări putem să aşteptăm ca rezultat al supunerii noastre faţă de Domnul? (Pentru a ajuta cursanţii să răspundă la această întrebare, puteţi să citiţi Mosia 2:41.)

2 Nefi 31:6-10, 15-16; Mosia 15:7; 3 Nefi 11:11; 12:19-20, 48

Urmarea exemplului de supunere al Salvatorului ne ajută să venim la El şi la Tatăl

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Vârstnicul Robert D. Hales

„Dintre toate lecţiile pe care le învăţăm din viaţa Salvatorului, niciuna nu este mai clară şi mai puternică decât cea privind supunerea” („Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”, Ensign sau Liahona, mai 2014, p. 35).

  • Ce exemple din viaţa Salvatorului ilustrează supunerea Sa?

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să discute această întrebare, rugaţi-i să citească Mosia 15:7 şi 3 Nefi 11:11 şi să caute ceea ce Isus era dispus să facă pentru a se supune Tatălui Său.

Rugaţi cursanţii să citească, pe rând, cu glas tare, 2 Nefi 31:6-10, 15-16, în timp ce membrii clasei caută ceea ce putem să învăţăm din exemplul Salvatorului despre importanţa supunerii şi despre binecuvântările care vin datorită supunerii.

  • Ce putem să învăţăm din exemplul Salvatorului despre importanţa supunerii? Ce putem să învăţăm din exemplul Salvatorului despre binecuvântările care vin datorită supunerii? (Asiguraţi-vă că respectivii cursanţi înţeleg acest principiu: Pe măsură ce urmăm exemplul Salvatorului de supunere faţă de Tatălui Său, vom rămâne pe cărarea îngustă care duce la salvare.)

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Robert D. Hales şi invitaţi un cursant să o citească.

Vârstnicul Robert D. Hales

„Supunerea spirituală matură este «Supunerea Salvatorului». Ea este motivată de dragostea adevărată faţă de Tatăl Ceresc şi de Fiul Său… Dragostea noastră pentru Salvator este cheia către supunerea asemănătoare celei a Salvatorului” („Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”, p. 36-37).

  • De ce este dragostea pentru Tatăl Ceresc şi Isus Hristos „cheia” către supunerea faţă de porunci?

Subliniaţi faptul că Isus Hristos înviat i-a învăţat pe nefiţi despre scopul supunerii faţă de porunci. Rugaţi cursanţii să citească 3 Nefi 12:19-20, 48 pentru a descoperi aceste scopuri.

  • Potrivit acestor versete, care a spus Salvatorul că erau motivele pentru care ni s-au dat poruncile? (Cursanţii trebuie să înţeleagă următorul principiu: Pe măsură ce venim la Hristos şi ţinem poruncile Sale, vom deveni mai asemănători Lui şi Tatălui nostru din Cer şi vom fi salvaţi.)

  • În ce moduri v-a ajutat supunerea de care aţi dat dovadă să veniţi la Salvator?

Acordaţi cursanţilor un moment să cugete la ceea ce pot să facă pentru a fi mai supuşi faţă de poruncile Tatălui Ceresc, pentru a putea fi mai asemănători Lui şi Fiului Său.

1 Nefi 3:4-7, 15-16; 4:1-2; 7:12; 17:1-31; 18:1-4

Domnul oferă ajutor celor care sunt supuşi

Rugaţi cursanţii să se gândească la un moment în care ţinerea unei anumite porunci a lui Dumnezeu a părut a fi ceva greu de făcut sau când îndeplinirea unei chemări în Biserică sau a unei însărcinări a fost solicitantă. Amintiţi cursanţilor că Nefi şi fraţii săi au avut de înfruntat pericolul şi posibilitatea morţii atunci când Dumnezeu le-a poruncit să se întoarcă la Ierusalim pentru a obţine plăcile de aramă. Rugaţi cursanţii să citească 1 Nefi 3:4-7 şi să găsească un principiu pe care îl pot învăţa din exemplul lui Nefi care să le mărească capacitatea de a fi supuşi.

  • Ce principiu putem să învăţăm din reacţia lui Nefi la o poruncă greu de îndeplinit dată de Dumnezeu? (Scrieţi următorul principiu, pe tablă, pe măsură ce cursanţii îl descoperă: Dacă noi căutăm să facem ceea ce Domnul porunceşte, El va pregăti o cale pentru ca noi să îndeplinim acea poruncă.)

Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă acest principiu, scrieţi, pe tablă, următoarele referinţe şi acordaţi-le timp pentru a le citi şi pentru a căuta cum a reacţionat Nefi atunci când căuta să îndeplinească lucrurile grele pe care i se poruncise să le facă: 1 Nefi 3:15-16; 4:1-2; 7:12. După ce cursanţii împărtăşesc ceea ce au găsit, explicaţi că, ulterior, Nefi a descris unele căi prin care Domnul îi ajută pe cei care ţin poruncile Sale. Rugaţi cursanţii să citească 1 Nefi 17:1-4 şi să identifice căile prin care Domnul ne ajută. De asemenea, rugaţi cursanţii să marcheze expresia „şi astfel vedem”, folosită de Nefi, care este folosită în toată Cartea lui Mormon pentru a-i pregăti pe cititori să acorde o atenţie deosebită cuvintelor care urmează.

În timp ce cursanţii împărtăşesc răspunsurile lor, scrieţi următoarele cuvinte pe tablă:

A hrăni

A întări

A da mijloace

Rugaţi cursanţii să parcurgă repede, timp de câteva minute, relatarea din 1 Nefi 17:5-31, 18:1-4 şi să caute exemple ale modului în care Domnul a hrănit familia lui Lehi, a întărit-o sau i-a oferit mijloace.

  • În ce moduri a hrănit sau întărit Domnul pe membrii familiei lui Lehi? Cum le-a oferit mijloace pentru a-i ajuta?

  • Ce binecuvântări oferite de Domnul familiei lui Lehi sunt asemănătoare cu binecuvântările de care avem nevoie în zilele noastre?

  • Când aţi avut parte de ajutorul Domnului, într-unul dintre aceste moduri, atunci când v-aţi străduit să vă supuneţi Lui?

Amintiţi cursanţilor faptul că Domnul cere supunerea noastră pentru a putea să ne binecuvânteze din abundenţă în strădania noastră de a deveni asemănători Lui. Împărtăşiţi următoarea declaraţie a preşedintelui Harold B. Lee (1899-1973).

Preşedintele Harold B. Lee

„Cea mai importantă dintre toate poruncile lui Dumnezeu este aceea care vă este cel mai greu să o ţineţi astăzi… Depăşiţi-o pe aceasta şi, apoi, începeţi cu următoarea care este cel mai greu de ţinut pentru dumneavoastră. Aceasta este calea prin care vă sfinţiţi prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu” (Teachings of Presidents of the Church: Harold B. Lee [2000], p. 30).

Rugaţi cursanţii să se gândească la o poruncă pe care le este greu să o ţină. Încurajaţi-i să facă un plan de a deveni mai supuşi, pentru a fi mai demni să primească ajutorul Domnului.

Materiale de citit pentru cursanţi