Prima Viziune a lui Joseph Smith
În conformitate cu hotărârea mea de a cere de la Dumnezeu, m-am retras în pădure să fac încercarea. Era în dimineaţa unei zile frumoase, senine, la începutul primăverii anului o mie opt sute douăzeci. Era pentru prima dată în viaţa mea când făceam o astfel de încercare, pentru că în mijlocul tuturor frământărilor mele, eu nu încercasem, încă, niciodată să mă rog cu glas tare.
După ce m-am retras în locul unde plănuisem dinainte să merg, uitându-mă în jurul meu şi văzându-mă singur, am îngenuncheat şi am început să înalţ dorinţele inimii mele către Dumnezeu. De abia începusem, când imediat am fost cuprins de o putere care m-a copleşit în întregime şi care a avut o influenţă atât de uimitoare asupra mea, încât mi-a legat limba, astfel că nu am putut vorbi. Un întuneric de nepătruns s-a aşternut în jurul meu şi mi s-a părut pentru un moment că eram condamnat la o distrugere subită.
Dar, adunându-mi toate puterile pentru a-L chema pe Dumnezeu să mă elibereze din puterea acestui duşman care pusese stăpânire pe mine şi chiar în clipa când eram gata să mă las cuprins de disperare şi să mă las pradă distrugerii – nu unei nimiciri imaginare, ci puterii unei fiinţe reale din lumea nevăzută, care avea putere atât de uimitoare cum nu mai simţisem niciodată la vreo fiinţă – chiar în acest moment de mare panică, am văzut un stâlp de lumina exact deasupra capului meu, mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea.
Imediat ce a apărut, m-am simţit eliberat de duşmanul care mă ţinea legat. Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!“.
Scopul meu, mergând să-L întreb pe Domnul, era să ştiu care dintre toate confesiunile era adevărată, pentru ca să ştiu căreia să mă alătur. De aceea, imediat ce am devenit stăpân pe mine astfel încât să pot vorbi, Le-am întrebat pe cele două Personaje, care stăteau deasupra mea în lumină, care dintre toate confesiunile era cea adevărată (pentru că la vremea aceea inima mea nu simţise niciodată că toate erau greşite) – şi căreia trebuia să mă alătur.
Mi s-a răspuns că nu trebuie să mă alătur nici uneia dintre ele, pentru că toate erau greşite; şi Personajul care mi s-a adresat a spus că toate crezurile erau lucruri abominabile în ochii Lui; că acei învăţători erau toţi corupţi, că „ei se apropie de Mine cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine; ei propovăduiesc ca doctrine poruncile oamenilor, având o formă de evlavie, dar ei neagă puterea ei“.
El mi-a interzis din nou să mă alătur vreuneia dintre ele; şi multe alte lucruri mi-a spus El mie, pe care nu le pot scrie acum. Când mi-am revenit, eram lungit pe spate uitându-mă la cer. Când lumina a dispărut, nu mai aveam forţă dar, în curând, revenindu-mi într-o oarecare măsură am plecat acasă.