Care Biserică este adevărată?
În această perioadă de mare agitaţie, mintea mea a fost cuprinsă de reflecţii serioase şi de mari nelinişti… Îmi spuneam deseori: Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot s-o recunosc?
În timp ce mă frământam sub apăsarea greutăţilor deosebit de mari cauzate de disputele dintre aceste grupări religioase, am citit, într-o zi, epistola lui Iacov, capitolul întâi, versetul al cincilea, care spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată“.
Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta, atunci, în inima mea. Părea că intră cu putere mare în fiecare fibră a inimii mele. Am meditat iar şi iar asupra lui, ştiind că, dacă vreo persoană avea nevoie de înţelepciune de la Dumnezeu, eu eram aceea; pentru că nu ştiam cum să fac şi, dacă nu puteam obţine mai multă înţelepciune decât aveam atunci, niciodată nu aveam să ştiu; pentru că învăţătorii de religie ai diferitelor grupări religioase înţelegeau aceleaşi pasaje din scripturi în moduri atât de diferite, încât se distrugea toată încrederea în lămurirea întrebării printr-un apel la Biblie.
În cele din urmă, am ajuns la concluzia că trebuie, fie să rămân în întuneric şi în confuzie, fie să fac aşa cum îndrumă Iacov, şi anume, să cer de la Dumnezeu. M-am hotărât până la urmă să „cer de la Dumnezeu“, ajungând la concluzia că, dacă El dădea înţelepciune acelora cărora le lipsea înţelepciunea şi o dădea cu mână largă şi fără mustrare, puteam să îndrăznesc.