Cronica sfântă
Aproape de satul Manchester, ţinutul Ontario din statul New York, se află un deal de mărime considerabilă, şi cel mai înalt din împrejurimi. Pe partea de vest a acestui deal, nu departe de vârf, sub o piatră de mărime considerabilă, se aflau plăcile, depozitate într-o cutie de piatră. Această piatră era groasă şi rotunjită în mijlocul părţii superioare şi mai subţire pe margini, astfel încât partea din mijloc era vizibilă deasupra pământului, iar marginea era acoperită, de jur împrejur, cu pământ.
După ce am îndepărtat pământul, mi-am procurat o pârghie pe care am fixat-o sub marginea pietrei şi, cu puţin efort, am ridicat-o. Am privit înăuntru şi acolo am văzut, într-adevăr, plăcile, Urimul şi Tumimul şi platoşa aşa cum declarase mesagerul. Cutia în care se aflau ele era formată prin împreunarea pietrelor într-un fel de ciment. Pe fundul cutiei se aflau două pietre aşezate transversal faţă de cutie şi pe aceste pietre erau aşezate plăcile şi celelalte lucruri împreună cu ele.
Am încercat să le scot afară, dar mesagerul mi-a interzis şi am fost înştiinţat, din nou, că nu sosise încă timpul pentru ca ele să apară şi nici nu va sosi decât peste patru ani de la acea dată; dar mi-a spus că va trebui să vin în acel loc exact peste un an de la acea dată şi că se va întâlni cu mine acolo şi că eu va trebui să continuu să fac astfel până va veni vremea să obţin plăcile.
Ca urmare, după cum mi-a fost poruncit, m-am dus la sfârşitul fiecărui an şi, de fiecare dată, am găsit acolo pe acelaşi mesager şi, la fiecare dintre întrevederile noastre, am primit instrucţiuni şi informaţii de la el referitoare la ceea ce va face Domnul şi cum şi în ce fel va trebui condusă împărăţia Sa în zilele din urmă.
Deoarece posibilităţile materiale ale tatălui meu erau foarte limitate, eram nevoiţi să muncim cu mâinile noastre, angajându-ne cu ziua, ori într-alt fel, după cum se ivea ocazia. Câteodată eram acasă şi câteodată în altă parte şi, printr-o muncă necontenită, am putut să ne creăm o existenţă confortabilă.
În cele din urmă, a venit timpul pentru a obţine plăcile, Urimul şi Tumimul şi platoşa. În a douăzeci şi doua zi a lui septembrie, o mie opt sute douăzeci şi şapte, ducându-mă, ca de obicei, la sfârşitul unui alt an, la locul unde erau depozitate aceste lucruri, acelaşi mesager ceresc mi le-a dat împreună cu această poruncă: că eu va trebui să fiu răspunzător pentru ele; dacă le voi pierde prin nepăsare sau prin neglijenţa mea de orice fel, voi fi nimicit; dar, dacă voi depune toate eforturile să le păstrez până când el, mesagerul, le va cere înapoi, ele vor fi protejate.
Curând am aflat motivul pentru care primisem porunci atât de stricte de a le păstra în siguranţă şi de ce mesagerul spusese că, după ce voi fi făcut ceea ce mi s-a cerut, el le va cere înapoi. Pentru că, imediat ce s-a aflat că plăcile erau în posesia mea, au fost depuse cele mai înverşunate eforturi pentru a-mi fi luate. Orice stratagemă ce a putut fi inventată a fost folosită în acest scop. Persecuţia a devenit mai amară şi mai aspră decât înainte şi mulţimi mă urmăreau să mi le ia, dacă s-ar fi putut. Dar, prin înţelepciunea lui Dumnezeu, ele au rămas în siguranţă în mâinile mele până când am împlinit prin ele ceea ce mi s-a cerut. Când, conform înţelegerii, mesagerul mi le-a cerut înapoi, eu i le-am dat şi el le are în grija sa până în această zi, fiind cea de a doua zi a lunii mai, o mie opt sute treizeci şi opt…
În ziua a cincea a luni aprilie 1829, Oliver Cowdery, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci, a venit la mine. El mi-a spus că, fiind învăţător la o şcoală din apropierea locuinţei tatălui meu şi cum tatăl meu era unul dintre cei care-şi trimiteau copiii la şcoală, a stat un timp în pensiune la el şi, în timpul cât s-a aflat acolo, familia i-a relatat împrejurările în care am primit plăcile şi, în consecinţă, venise pentru a-mi pune întrebări.
La două zile după sosirea domnului Cowdery (fiind 7 aprilie), am început să traduc Cartea lui Mormon, iar el a început să scrie pentru mine.