O temelie sigură

Episcopul Dean M. Davies

al doilea consilier în Episcopatul care prezidează

Să acceptăm invitaţia Salvatorului de a veni la El! Să ne clădim viaţa pe o temelie solidă şi sigură!

Pe 17 octombrie 1989, în timp ce conduceam de la serviciu spre casă, mă apropiam de un semafor situat la intersecţia dintre străzile Market şi Beale, în San Francisco, California. În acel moment, am simţit o zguduitură la maşină şi mi-am spus: „Cred că am făcut pană”. În timp ce maşina continua să se zguduie, am observat un autobuz destul de aproape de mine şi mi-am spus: „Acel autobuz tocmai m-a lovit!”. Apoi, maşina a început să se zguduie din ce în ce mai mult şi mi-am spus: „Am pană la toate cele patru cauciucuri”. Însă nu făcusem nici pană şi nici autobuzul nu mă lovise – avea loc un cutremur foarte puternic! Când m-am oprit la semafor, asfaltul de pe strada Market se unduia asemenea valurilor mării. În timp ce pământul continua să se cutremure, o clădire înaltă de birouri situată în faţa mea se balansa dintr-o parte în alta şi, dintr-o clădire veche situată în stânga mea, cădeau cărămizi.

Cutremurul Loma Prieta s-a produs în Golful San Francisco la ora 5:04 după-amiaza, omorând 12,000 de persoane, rănind peste 3.700 de oameni şi lăsând 12.000 de persoane fără case.

Cutremurul a cauzat daune grave în zona Golfului San Francisco, cele mai mari înregistrându-se în zona cu sol instabil din San Francisco şi Oakland. În San Francisco, districtul Marina fusese „construit pe un sol format dintr-un amestec de nisip, pământ, moloz… şi alte materiale şi a cărui umiditate era extrem de ridicată din cauza pânzei de ape subterană. O parte din solul respectiv era format din moloz vărsat în Golful San Francisco după cutremurul din anul 1906 care a avut loc în San Francisco”¹.

În jurul anului 1915, pe acest teren au fost construite clădiri de apartamente. În timpul cutremurul din anul 1989, amestecul instabil, saturat de apă, format din pământ, nisip şi moloz a devenit o masă lichidă, provocând, astfel prăbuşirea clădirilor. Clădirile nu fuseseră construite pe o temelie sigură.

Cutremurul din San Francisco a afectat multe vieţi, inclusiv pe a mea. Cugetarea asupra evenimentelor din acea zi îmi reconfirmă, în minte şi în inimă, faptul că pentru a înfrunta cu succes furtunile, cutremurele şi calamităţile vieţii, trebuie să construim pe o temelie sigură.

Profetul nefit, Helaman, a propovăduit cu claritate despre importanţa de a ne clădi vieţile pe o temelie sigură, chiar pe temelia reprezentată de Isus Hristos: „Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă” (Helaman 5:12).

În procesul de construcţie a templelor din zilele noastre, se acordă o mare atenţie proiectării, procesului de construcţie şi materialelor de construcţie folosite. În locul unde urmează să fie construit templul, se efectuează testări şi studii geologice amănunţite ale solului. Sunt luate în considerare studiile privind vântul, precipitaţiile şi schimbările climaterice din zonă pentru ca templul finalizat să poată rezista nu doar furtunilor şi climatului specific zonei, ci templul este proiectat şi poziţionat astfel încât să reziste cutremurelor, taifunurilor, inundaţiilor şi celorlalte calamităţi naturale neprevăzute, care pot avea loc. În cazul multor temple, piloni din ciment sau oţel sunt introduşi adânc în pământ pentru a fixa temeinic temelia templului.

Asemenea arhitecţilor şi constructorilor din zilele noastre, Tatăl nostru iubitor şi blând din Cer şi Fiul Său au pregătit planuri, unelte şi alte resurse pentru uzul nostru, pentru ca noi să ne clădim şi să ne structurăm vieţile ca ele să fie ferme şi de nezdruncinat. Planul este planul salvării, marele plan al fericirii. Planul ne oferă o imagine şi o cunoaştere clare privind începutul şi sfârşitul şi paşii esenţiali, inclusiv rânduielile, care sunt necesare pentru ca fiecare dintre copiii Tatălui să se poată întoarce în prezenţa Sa şi să locuiască alături de El pentru eternitate.

Credinţa, pocăinţa, botezul, darul Duhului Sfânt şi îndurarea până la sfârşit fac parte din planul structural al vieţii. Ele ajută la formarea pilonilor corespunzători care ne vor fixa temeinic viaţa în ispăşirea lui Isus Hristos. Acestea modelează şi conturează temelia vieţii omului. Apoi, la fel cum planul templului are specificaţii care oferă instrucţiuni detaliate referitoare la modul de a forma şi integra componente esenţiale, rugăciunea, cititul scripturilor, luarea din împărtăşanie şi primirea rânduielilor esenţiale ale preoţiei devin „specificaţiile” care ajută la integrarea şi fixarea temeliei vieţii.

Echilibrul în aplicarea acestor specificaţii este vital. De exemplu, în procesul de realizare a betonului sunt folosite cantităţi exacte de nisip, pietriş, ciment şi apă pentru a obţine duritate maximă. O cantitate greşită sau lipsa unuia dintre aceste elemente ar face ca betonul să fie moale şi nu ar putea să-şi îndeplinească scopul său important.

În mod asemănător, dacă, în viaţa noastră, nu avem un echilibru corespunzător cu privire la rugăciunea personală şi ospătarea zilnică din scripturi, la întărirea săptămânală prin luarea din împărtăşanie şi la participarea frecventă la rânduielile preoţiei, precum rânduielile din templu, riscăm şi noi să fim slăbiţi în structura noastră spirituală.

Pavel, în scrisoarea sa către Efeseni, a folosit aceste cuvinte pe care le putem aplica referitor la nevoia de a avea o dezvoltare echilibrată şi completă a caracterului şi sufletului: „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2:21).

Rugăciunea este unul dintre pilonii cei mai fundamentali şi mai importanţi ai credinţei şi caracterului nostru. Prin intermediul rugăciunii, ne putem exprima recunoştinţa, dragostea şi devotamentul faţă de Dumnezeu. Prin intermediul rugăciunii, ne conformăm voinţei Lui şi, în schimb, primim tăria de a ne trăi viaţa conform învăţăturilor Sale. Rugăciunea este calea pe care trebuie s-o urmăm pentru a căuta îndrumarea Sa în vieţile noastre, însăşi revelaţia.

Alma ne-a învăţat: „Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine; da, atunci când te culci noaptea, culcă-te în Domnul pentru ca El să poată să vegheze asupra ta în somnul tău; iar atunci când te scoli dimineaţa, lasă-ţi inima să fie plină de mulţumiri către Dumnezeu; şi dacă tu faci aceste lucruri, atunci vei fi înălţat în ultima zi” (Alma 37:37).

Faptul de a-I împărtăşi lui Dumnezeu gândurile, sentimentele şi dorinţele noastre, prin intremediul rugăciunii sincere spusă din inimă, trebuie să devină pentru fiecare dintre noi la fel de important şi firesc precum respiratul şi mâncatul.

Studiul zilnic din scripturi ne va întări, de asemenea, credinţa şi caracterul. Aşa cum avem nevoie de mâncare pentru a ne hrăni trupurile fizice, spiritele şi sufletele noastre vor fi hrănite şi întărite când ne ospătăm din cuvintele lui Hristos care se găsesc în scrierile profeţilor. Nefi ne-a învăţat: „Ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi” (2 Nefi 32:3).

Deşi cititul din scripturi este bun, doar cititul în sine nu este suficient pentru a cuprinde întreaga amploare şi profunzime a învăţăturilor Salvatorului. Studiul, cugetarea şi punerea în practică a cuvintelor lui Hristos, aşa cum se găsesc în scripturi, vor aduce cu ele înţelepciune şi cunoaştere dincolo de puterea noastră de înţelegere. Acestea ne vor întări angajamentul şi ne vor oferi rezervele spirituale de care avem nevoie pentru a face tot ce ne stă în putinţă.

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le putem face pentru a ne întări vieţile şi a rămâne ferm clădiţi pe temelia Salvatorului este acela de a lua, în mod demn, din împărtăşanie în fiecare săptămână. Rânduiala împărtăşaniei oferă fiecărui membru al Bisericii ocazia de a cugeta la viaţa sa înainte de a lua din împărtăşanie, de a se gândi la acţiunile făcute sau la cele pe care ar fi trebuit să le facă dar nu le-a făcut şi de care trebuie să se pocăiască şi, apoi, de a lua din apă şi din pâine, simbolurile sacre care ne amintesc de trupul şi sângele lui Isus Hristos, o mărturie a ispăşirii Sale. Dacă luăm din acestea cu sinceritate şi umilinţă, ne reînoim legămintele eterne, suntem curăţaţi şi sfinţiţi şi primim promisiunea că Spiritul Său va fi totdeauna cu noi. Spiritul funcţionează ca un fel de mortar, o verigă de legătură care nu doar sfinţeşte, dar ne şi aduce aminte de toate lucrurile şi depune mărturie din nou şi din nou despre Isus Hristos. Luarea, în mod demn, din împărtăşanie ne întăreşte legătura personală cu piatra de temelie, cu Însuşi Isus Hristos.

În timpul slujirii Sale, Salvatorul a predicat cu dragoste şi caritate doctrinele, principiile şi acţiunile necesare care urmau să ne protejeze viaţa şi să ne întărească propriul caracter. În încheierea Cuvântării de pe munte, El a spus:

„De aceea, acela care va asculta de aceste spuse ale Mele şi le va înfăptui, pe acela îl voi asemăna Eu cu un om înţelept care şi-a zidit casa pe o stâncă –

Iar ploaia a căzut şi potopurile au venit şi vânturile au suflat şi au lovit casa aceea; şi ea nu s-a dărâmat, căci a fost zidită pe o stâncă.

Şi fiecare care va asculta de aceste spuse ale Mele şi care nu le va înfăptui, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip –

Iar ploaia a căzut şi potopurile au venit şi vânturile au suflat şi au lovit casa aceea; şi ea a căzut; şi mare a fost căderea ei” (3 Nefi 14:24–27; vezi, de asemenea, Matei 7:24–27)

Dragi fraţi şi surori, niciunul dintre noi nu ne-am construi, cu bună ştiinţă, căminul, locul de muncă sau casa sacră de preaslăvire pe nisip, pe moloz sau fără planuri sau materiale corespunzătoare. Să acceptăm invitaţia Salvatorului de a veni la El! Să ne clădim viaţa pe o temelie solidă şi sigură!

Mărturisesc cu umilinţă că dacă ne fixăm cu fermitate viaţa pe Isus Hristos şi în ispăşirea Sa şi dacă urmăm cu atenţie planurile Sale cu privire la fericirea noastră, inclusiv rugăciunea zilnică, studiul zilnic din scripturi şi luarea din împărtăşanie în fiecare săptămână, vom fi întăriţi, vom avea parte de creştere personală reală şi de convertire trainică, vom fi mai bine pregătiţi să rezistăm furtunilor şi calamităţilor vieţii, vom avea parte de bucuria şi fericirea promise şi vom avea siguranţa că vieţile noastre au fost clădite pe o temelie sigură – o temelie care nu va ceda niciodată. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.