Speranţa luminii oferite de Dumnezeu
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf
al doilea consilier în Prima Preşedinţie
În timp ce căutăm să ne dezvoltăm dragostea faţă de Dumnezeu şi ne străduim să ne iubim aproapele, lumina Evangheliei ne va cuprinde şi ne va înălţa.
Accesul la cunoaştere
Preţuiesc un tablou pe care îl am în biroul meu, intitulat Accesul la cunoaştere. A fost realizat de un prieten de-al meu, un artist danez, pe nume Johan Benthin, care a fost primul preşedinte de ţăruş din Copenhaga, Danemarca.
Tabloul înfăţişează o cameră întunecată cu o uşă deschisă prin care străbate o lumină. Mi se pare interesant faptul că lumina care străbate prin uşă nu umple întreaga cameră – ci doar spaţiul din faţa uşii.
Pentru mine, întunericul şi lumina din acest tablou sunt o metaforă a vieţii. O parte a condiţiei noastre de fiinţe muritoare este să ne simţim, uneori, ca şi cum am fi înconjuraţi de întuneric. Poate că am pierdut pe cineva drag; poate că un copil s-a depărtat de la calea cea dreaptă; poate că am fost diagnosticaţi cu o boală gravă; poate că avem probleme legate de locul de muncă sau poate că suntem copleşiţi de îndoieli şi temeri; sau poate că ne simţim singuri sau respinşi.
Chiar dacă ne simţim pierduţi în mijlocul problemelor noastre curente, Dumnezeu ne promite speranţa oferită de lumina Sa – El promite să ne lumineze calea înaintea noastră şi să ne arate drumul care să ne scoată din întuneric.
O cameră întunecată
Aş dori să vă vorbesc despre o femeie care a crescut într-o cameră întunecată – o să o numesc Jane.
Încă de la vârsta de trei ani, Jane a fost, în repetate rânduri, bătută, denigrată şi abuzată. A fost ameninţată şi batjocorită. Se trezea în fiecare dimineaţă fără a şti dacă va mai supravieţui până a doua zi. Persoanele care ar fi trebuit să o protejeze erau cei care au torturat-o şi au permis ca abuzul să continue.
Pentru a se putea proteja, Jane a învăţat să fie lipsită de sentimente. Ea nu mai spera să fie salvată, aşa că a renunţat la sentimente pentru a se proteja de ororile realităţii în care trăia. Nu exista lumină în lumea ei, aşa că s-a lăsat pradă întunericului. Cu o insensibilitate care poate fi dobândită doar printr-un contact permanent şi necruţător cu răul, ea a acceptat faptul că ar putea fi ucisă în orice moment.
Apoi, la vârsta de 18 ani, Jane a descoperit Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Bucuria şi speranţa Evangheliei restaurate i-au atins inima şi a acceptat invitaţia de a fi botezată. Pentru prima dată, lumina a pătruns în viaţa ei şi ea a văzut un drum luminos în faţa ei. A părăsit întunericul din lumea ei şi a decis să meargă la o şcoală aflată la mare distanţă de cel care o abuza. În sfârşit, ea s-a simţit eliberată de mediul plin de întuneric şi rău – liberă să se bucure de pacea dulce şi de vindecarea miraculoasă a Salvatorului.
Totuşi, câţiva ani mai târziu, după ce persoana care a abuzat-o murise, Jane s-a văzut, din nou, chinuită de amintirile întâmplărilor oribile din tinereţea ei. O tristeţe şi furie profunde ameninţau să distrugă minunata lumină pe care o găsise în Evanghelie. Şi-a dat seama că, dacă îşi va concentra atenţia asupra acelui întuneric, cel care a chinuit-o urma să aibă o victorie finală.
Ea a apelat la consiliere psihologică, a cerut ajutor medical şi a început să îşi dea seama că, pentru ea, cea mai bună cale de a se vindeca era să înţeleagă şi să accepte faptul că întunericul există – dar să nu se concentreze tot timpul asupra lui. Deoarece, după cum ştia acum, există şi lumină – şi asupra acesteia ea a ales să se concentreze.
Ţinând cont de lucrurile prin care a trecut, Jane ar fi putut cu uşurinţă să devină o persoană răzbunătoare, crudă sau violentă. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Dar ea a rezistat ispitei de a răspândi întunericul prin a se comporta agresiv din cauza furiei, durerii şi cinismului. În schimb, ea s-a concentrat asupra speranţei că va fi vindecată cu ajutorul lui Dumnezeu. Ea a ales să fie o sursă de lumină şi şi-a dedicat viaţa pentru a-i ajuta pe alţii. Această decizie a ajutat-o să uite trecutul şi să-şi croiască un viitor glorios şi luminos.
A devenit învăţătoare, iar astăzi, la câteva decenii mai târziu, dragostea ei a influenţat viaţa a sute de copii, ajutându-i să conştientizeze că sunt valoroşi, că sunt importanţi. Ea a devenit o apărătoare neobosită a celor slabi, a celor persecutaţi şi a celor descurajaţi. Ea îi ajută, îi întăreşte şi îi inspiră pe toţi cei din jurul ei.
Jane a învăţat că vindecarea se produce atunci când te îndepărtezi de întuneric şi te îndrepţi către speranţa oferită de o lumină mai strălucitoare. Atunci când a pus în practică în viaţa ei credinţa, speranţa şi caritatea, ea a reuşit nu numai să îşi transforme propria viaţă, dar şi să binecuvânteze pentru totdeauna vieţile multora.
Lumina este atrasă de lumină
Poate că unii dintre dumneavoastră simţiţi că întunericul vă acaparează din ce în ce mai mult. S-ar putea să vă simţiţi copleşiţi de griji, frică şi îndoială. Pentru dumneavoastră şi pentru fiecare dintre noi, repet un adevăr minunat şi sigur: lumina lui Dumnezeu este adevărată. Este disponibilă tuturor! Dă viaţă tuturor lucrurilor1. Are puterea de a calma cea mai puternică durere. Poate fi un leac pentru singurătatea şi boala sufletelor noastre. În momentele de disperare, ne poate aduce o speranţă plină de strălucire. Ne poate lumina viaţa chiar şi în cele mai negre momente. Ne poate lumina calea şi ne poate ajuta să trecem prin cea mai întunecată noapte, aşteptând promisiunea unui nou răsărit.
Acesta este „Spiritul lui Isus Hristos”, care „dă lumină fiecărui om care vine pe lume”2.
Cu toate acestea, lumina spirituală este rareori obţinută de aceia care stau pur şi simplu în întuneric, aşteptând ca cineva să o aprindă. Este nevoie să dăm dovadă de credinţă, să căutăm şi să recunoaştem lumina lui Hristos. Lumina spirituală nu poate fi percepută cu ochiul firesc. Însuşi Isus Hristos ne-a învăţat: „Eu sunt lumina care străluceşte în întuneric şi întunericul nu a înţeles-o”3. Pentru că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; Şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”4.
Cum căutăm şi recunoaştem speranţa oferită de lumina lui Dumnezeu?
În primul rând, începeţi acum, indiferent de circumstanţele în care vă aflaţi.
Este minunat să ştim că noi nu trebuie să fim perfecţi ca să avem parte de binecuvântările şi darurile Tatălui nostru Ceresc. Noi nu trebuie să aşteptăm până devenim perfecţi pentru a primi binecuvântările lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu începe să ne binecuvânteze în momentul în care noi începem să căutăm lumina.
Cel mai bun loc de unde puteţi începe este chiar locul în care vă aflaţi acum. Nu contează cât de nepregătiţi credeţi că sunteţi sau cât de în urmă credeţi că vă aflaţi faţă de alţii. Chiar în momentul în care dumneavoastră începeţi să Îl căutaţi pe Tatăl dumneavoastră Ceresc, în acel moment, speranţa luminii Sale va începe să se trezească, să crească şi să vă înnobileze sufletul5. S-ar putea ca întunericul să nu dispară cu totul deodată, dar lumina se va ivi, la fel de sigur cum noaptea se sfârşeşte la apariţia zorilor.
În al doilea rând, îndreptaţi-vă inima către Domnul.
Exprimaţi-vă în rugăciune cele mai profunde sentimente şi explicaţi Tatălui dumneavoastră Ceresc ceea ce simţiţi. Recunoaşteţi faptul că aveţi slăbiciuni. Exprimaţi-vă recunoştinţa şi cele mai profunde sentimente şi dorinţe. Spuneţi-I ce încercări aveţi de înfruntat. Rugaţi-L, în numele lui Hristos, să vă ofere sprijin şi tărie. Rugaţi-vă ca urechile să vă fie deschise, pentru a putea auzi glasul Său. Rugaţi-vă ca ochii să vă fie deschişi, pentru a putea vedea lumina Sa.
În al treilea rând, mergeţi în lumină.
Tată dumneavoastră Ceresc ştie că veţi face greşeli. El ştie că vă veţi poticni – poate chiar de multe ori. Acest lucru Îl întristează, dar El vă iubeşte. El nu doreşte să vă risipească speranţa şi dorinţa de a progresa. Dimpotrivă, El doreşte să progresaţi şi să deveniţi persoana care sunteţi menită să deveniţi.
În acest scop, El L-a trimis pe acest pământ pe Fiul Său să lumineze calea şi să trecem în siguranţă peste pietrele de poticnire puse în calea noastră. El ne-a oferit Evanghelia, care ne învaţă calea pe care trebuie să o urmeze un ucenic. Ne învaţă lucrurile pe care trebuie să le ştim, să le facem şi ne învaţă cum trebuie să fim pentru a păşi în lumina Sa, mergând pe urmele Fiului Său Preaiubit, Salvatorul nostru.
Lumina învinge întunericul
Da, vom face greşeli.
Da, vom şovăi.
Dar, în timp ce căutăm să ne dezvoltăm dragostea faţă de Dumnezeu şi ne străduim să ne iubim aproapele, lumina Evangheliei ne va cuprinde şi ne va înălţa. Întunericul va dispărea cu siguranţă, deoarece nu poate exista în prezenţa luminii. Pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu El Se va apropia de noi6. Şi, zi de zi, speranţa luminii oferite de Dumnezeu va creşte în noi, „din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei”7.
Îi invit pe toţi cei care simt că merg în întuneric să se bazeze pe această promisiune sigură făcută oamenilor de către Salvator: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”8.
O lumină în Africa
Cu mulţi ani în urmă, soţia mea, Harriet, şi cu mine am avut o experienţă memorabilă care ne-a dat ocazia să vedem această promisiune îndeplinită. Ne aflam în vestul Africii, o frumoasă parte a lumii în care Biserica creşte şi sfinţii din zilele din urmă sunt încântători. Totuşi, ţările din vestul Africii trec prin multe încercări. În mod special, m-am întristat din pricina sărăciei pe care am văzut-o. În oraşe, rata şomajului este mare şi familiile se luptă deseori pentru a-şi asigura necesităţile zilnice şi pentru siguranţa lor. Mi s-a frânt inima să văd că mulţi din membrii preţioşi ai Bisericii trăiesc într-o asemenea sărăcie. Dar am aflat, de asemenea, că aceşti membri demni se ajută unul pe celălalt pentru a-şi uşura greutăţile lor mari.
În cele din urmă, am ajuns la una dintre casele de întruniri de lângă un oraş mare. Dar, în loc să întâlnim oameni împovăraţi şi absorbiţi de întuneric, noi am descoperit oameni bucuroşi care radiau lumină! Bucuria pe care o simţeau faţă de Evanghelie era molipsitoare şi ne-a înălţat spiritele. Iubirea cu care ne-au înconjurat ne-a făcut să ne simţim umili. Zâmbetele lor erau sincere şi molipsitoare.
Îmi amintesc că, atunci, m-am întrebat dacă existau oare pe faţa pământului oameni mai fericiţi decât ei. Chiar dacă acei sfinţi dragi erau copleşiţi de dificultăţi şi încercări, ei erau plini de lumină!
În timpul adunării, la scurt timp după ce începusem să vorbesc, a avut loc o pană de curent în clădire şi noi am rămas într-un întuneric total.
Timp de câteva minute, nu am putut să văd pe nimeni din congregaţie, dar am putut vedea şi simţi zâmbetele minunate ale sfinţilor noştri. O, cât de mult mi-a plăcut să fiu cu acei oameni minunaţi!
Capela a rămas în continuare în întuneric, aşa că m-am aşezat lângă soţia mea şi am aşteptat ca lumina să revină. În timp ce aşteptam, s-a întâmplat ceva remarcabil.
Câţiva membri au început să cânte unul dintre imnurile restaurării. Apoi, alţii s-au alăturat lor. Şi, apoi, încă mulţi alţii. La scurt timp, glasurile calde şi emoţionante ale corului format au umplut capela.
Aceşti membri ai Bisericii nu aveau nevoie de cărţile de imnuri; ei ştiau pe de rost fiecare cuvânt al fiecărui imn pe care îl cântau. Şi au cântat un imn după imn cu o putere şi un spirit care mi-au atins sufletul.
În cele din urmă, luminile s-au aprins din nou şi camera a fost inundată de lumină. Când Harriet şi cu mine ne-am uitat unul la celălalt, aveam lacrimi pe obraji.
În mijlocul unui mare întuneric, aceşti sfinţi minunaţi şi frumoşi au umplut clădirea Bisericii şi sufletele noastre cu lumină.
A fost o experienţă care ne-a mişcat profund – una pe care Harriet şi cu mine nu o vom uita niciodată.
Veniţi la lumină
Da, din când în când, vieţile noastre par că sunt afectate sau chiar învăluite în întuneric. Uneori, noaptea care ne înconjoară ni se va părea apăsătoare, descurajatoare şi înfricoşătoare.
Inima mea este îndurerată din cauza necazurilor pe care le aveţi de înfruntat, din cauza singurătăţii dureroase sau a temerilor greu de suportat pe care le trăiţi.
Totuşi, eu depun mărturie că speranţa noastră vie se află în Isus Hristos! El este calea adevărată, neprihănită şi puternică ce duce către cunoaşterea divină.
Eu depun mărturie că, avându-L pe Hristos, întunericul nu ne va învinge. Întunericul nu va fi triumfător în faţa luminii lui Hristos.
Eu depun mărturie că întunericul nu poate exista în faţa luminii strălucitoare a Fiului Dumnezeului Cel Viu!
Invit pe fiecare dintre dumneavoastră să-şi deschidă inima faţă de El. Căutaţi-L prin studiu şi rugăciune. Veniţi la Biserica Lui, chiar la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Învăţaţi despre El şi despre Evanghelia Lui, participaţi în mod activ, ajutaţi-vă unii pe alţii şi slujiţi-I cu bucurie Dumnezeului nostru.
Dragi fraţi şi surori, chiar şi după cea mai întunecată noapte, Salvatorul lumii vă va conduce treptat către zorii dulci şi strălucitori care, fără îndoială, vor răsări şi în interiorul dumneavoastră.
Pe măsură ce vă îndreptaţi către speranţa luminii oferite de Dumnezeu, veţi descoperi compasiunea, dragostea şi bunătatea unui Tată Ceresc iubitor, „în [care] nu este întuneric”9. Depun mărturie despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.