Conferința generală
Ce mare va fi bucuria voastră
Conferința Generală, octombrie 2023


13:48

Ce mare va fi bucuria voastră

Vă invit acum să vă luați cunoștințele și experiența, împreună cu mărturiile pe care le-ați dobândit în timp și să mergeți în misiune.

Dragi frați și surori, gândurile mele de astăzi sunt despre adunarea lui Israel, ceea ce președintele Russell M. Nelson numește „cel mai important lucru care se petrece pe pământ astăzi”. Nu există nimic care să se compare în amploare, în importanță, în măreție”1.

Adunarea este dovada supremă a faptului că „valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu”2. Este atât de simplu. Îi adunăm pe copiii lui Dumnezeu în aceste zile din urmă pentru ca ei să poată avea „binecuvântări [revărsate asupra capetelor] lor”3 și promisiunile „[bogățiilor] eternității”4. Prin urmare, pentru a-l aduna pe Israel avem nevoie de misionari – mult mai mulți decât cei care slujesc în prezent.5 Astăzi, mă adresez numeroșilor seniori cu experiență, membri ai Bisericii, care ar putea sluji ca misionari. Domnul are nevoie de dumneavoastră. Avem nevoie de dumneavoastră în New York și Chicago, Australia și Africa, Thailanda și Mexic și peste tot în lume.

Permiteți-mi să vă duc înapoi în anul 2015. Eram membru nou chemat în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Una dintre responsabilitățile minunate pe care le avem în calitate de apostoli este de a desemna misionari în câmpurile lor de muncă. În calitate de membru al Celor Șaptezeci, participasem la acest proces6, dar, acum, în calitate de apostol, simțeam întreaga greutate a însărcinării. Am început prin a desemna, rugându-mă, un număr mare de tineri vârstnici și surori, unul câte unul, în misiuni din întreaga lume. Apoi, am trecut la cuplurile de misionari seniori. Erau zece pe listă. Nu prea multe. Surprins, l-am întrebat pe colegul meu de la Departamentul Misionari: „De câte avem nevoie în această săptămână pentru a acoperi cererile?”.

El a răspuns: „De trei sute”.

Acest moment de trezire mi-a rămas în minte: zece cupluri pentru a acoperi trei sute de cereri.

Președintele Russell M. Nelson a încurajat cuplurile „să îngenuncheze și să-L întrebe pe Tatăl Ceresc dacă e timpul potrivit ca ei să slujească în misiune”7. Dintre toate condițiile, a spus dânsul, „dorința de a sluji este cea mai importantă”8.

După cum spun scripturile: „Dacă doriți să-L slujiți pe Dumnezeu, voi sunteți chemați la această lucrare”9. Această lucrare are întru totul legătură cu legea recoltei. În Ioan, citim: „Și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp”10.

Am văzut legea recoltei împlinită în propria mea familie.

Cu câțiva ani în urmă, eram în vizită la membri ai familiei când episcopul m-a rugat să fiu ultimul vorbitor în cadrul adunării de împărtășanie.11 Când coboram din prezidiu, o femeie s-a apropiat de mine împreună cu cei șapte copii ai ei și s-a prezentat ca fiind sora Rebecca Guzman.

Ea a întrebat: „Vârstnice Rasband, îi cunoașteți pe Rulon și Verda Rasband?”.

M-am bucurat și i-am răspuns: „Ei sunt părinții mei”.

Puteți să vă dați seama ce a urmat. Cu permisiunea Rebeccăi, care este împreună cu membri ai familiei ei aici, în Centrul de conferințe, împărtășesc povestea familiei ei.12

Sora Verda și vârstnicul Rulon Rasband.

Părinții mei, vârstnicul Rulon și sora Verda Rasband, slujeau în calitate de cuplu de misionari seniori în Misiunea Fort Lauderdale, Florida.13 Ei făceau prozelitism și, prin îndrumare divină, au bătut la ușa casei Rebeccăi. Ea era doar o adolescentă și îi plăcea să asculte muzica familiei Osmond, în special, pe prietenul nostru Donny – care este alături de noi astăzi.14 Ea ascultase interviurile lor din presă și aflase că erau membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Simțea că era ceva diferit la ei și, gândindu-se că ar putea fi religia lor, Rebecca a petrecut doi ani cercetând crezurile Bisericii în biblioteca școlii. Așadar, când un cuplu drăguț a bătut la ușa familiei ei și s-a prezentat ca fiind un cuplu de misionari sfinți din zilele din urmă, ea a fost surprinsă.

„Mama mi-a spus să scap de ei”, a scris Rebecca ulterior, „dar inima mea a spus: «Nu». M-am uitat la chipurile lor și am simțit atât de multă căldură și dragoste. Amintirea încă îmi aduce lacrimi în ochi și emoție profundă în inimă”15.

Rebecca i-a invitat înăuntru și părinții mei misionari i-au împărtășit un mesaj ei, celor două surori mai mici și, în pofida obiecțiilor ei, mamei ei.

Rebecca mi-a spus: „Părinții dumneavoastră au fost minunați răspunzând la toate întrebările pe care le-am avut. Încă le pot vedea chipurile ca și cum ar fi fost învăluite de lumină. O îmbrățișam mereu pe mama dumneavoastră când pleca iar ea o ajuta întotdeauna pe mama să se simtă confortabil și respectată. Tatăl dumneavoastră avea mereu o sclipire în ochi când ne învăța despre Isus Hristos. El a încercat să-l includă pe tatăl meu în discuții și, în cele din urmă, l-a convins. Tatăl meu era bucătar la un club local și a început să gătească pentru părinții dumneavoastră, pregătind inclusiv plăcinta cu lămâie preferată a tatălui dumneavoastră”16.

Când vârstnicul și sora Rasband i-au cerut Rebeccăi și familiei ei să citească scriptura Cartea lui Mormon, Rebecca a citit-o în cinci zile. Ea a dorit să fie botezată imediat, dar ceilalți membri ai familiei ei nu erau pregătiți. După patru luni, Rebecca a insistat să fie botezată și să se alăture Bisericii adevărate. Ea a scris: „Fiecare fibră a sufletului meu știa că este adevărată”17. În data de 5 aprilie 1979, misionarii au botezat-o pe Rebecca, în vârstă de 19 ani, pe mama ei și două surori. Tatăl meu a fost martor la botez.

Când am întâlnit-o pe Rebecca și familia ei la Biserică, am făcut o fotografie cu familia ei. Am dus-o acasă la mama mea în vârstă și ea a ținut-o aproape de inima ei. Apoi mi-a spus: „Ronnie, aceasta este una dintre cele mai fericite zile din viața mea”.

Familia Guzman, familia Rasband și familia Osmond.

Reacția mamei mele mă face să adresez această întrebare seniorilor noștri: „Ce faceți în această etapă a vieții dumneavoastră?”. Există atât de multe moduri în care misionarii seniori pot face ceea ce nimeni altcineva nu poate face. Sunteți o forță remarcabilă a binelui, cu experiență în Biserică și pregătiți să-i încurajați și să-i salvați pe copiii lui Dumnezeu.

Unii dintre dumneavoastră ar putea să gândească: „Dar cum să-i lăsăm pe nepoți? Ne-ar fi dor de evenimentele importante ale familiei, zilele de naștere, prieteni și chiar de animalele noastre de companie”. Dacă aș fi întrebat-o pe mama de ce ea și tata s-au dus în misiune, știu că ar fi spus: „Am nepoți. Doresc ca ei să știe că tatăl vostru și cu mine am slujit în misiune, am dorit să fim un exemplu pentru urmașii noștri și am fost binecuvântați, atât de binecuvântați”.

În timp ce vizitam misiuni din întreaga lume, am văzut slujirea remarcabilă a legiunii noastre de misionari seniori. Este clar că ei sunt fericiți făcând „[voia] Domnului” și „lucrarea Domnului”18.

Pentru unii, și sperăm că pentru mii dintre dumneavoastră, slujirea cu timp deplin în misiune într-un alt colț al lumii va fi locul potrivit.19 Iar alții, ar putea prefera să slujească acasă într-o misiune de deservire a Bisericii. Din pricina problemelor de sănătate și a altor circumstanțe, există persoane care nu pot sluji. Înțelegem aceste situații și sper că veți putea găsi moduri de a-i sprijini pe cei care slujesc. Urmați sfatul profetului și rugați-vă pentru a ști ce dorește Domnul să faceți.

Câmpurile misiunii din întreaga lume au nevoie de ajutorul dumneavoastră. Președintele Nelson a spus despre misionarii noștri seniori: „Sunt tineri în spirit, înțelepți și dornici să lucreze”20.

În câmpul misiunii, aveți multe ocazii: puteți sluji în birourile misiunilor sau în temple, îi puteți întări pe misionarii tineri, puteți sprijini ramuri mici, puteți lucra în centre FamilySearch sau în locuri istorice, puteți preda la institut, puteți oferi slujire umanitară, puteți lucra cu tineri adulți, puteți ajuta în centre pentru ocuparea forței de muncă sau în ferme ale Bisericii. Detaliile referitoare la modurile de a sluji, ce vi se potrivește cel mai bine, unde este nevoie de dumneavoastră și cum vă puteți pregăti să mergeți sunt abordate pe site-ul „Senior Missionary (Misionari seniori)”.21 Puteți, de asemenea, să discutați cu episcopul sau președintele dumneavoastră de ramură.

Am chemat multe cupluri să slujească și am văzut cum lumina lui Hristos le-a umplut înfățișarea.22 La întoarcerea lor, ei au descris cum s-au apropiat mai mult de Domnul și unul de altul, simțind Spiritul Domnului revărsându-se asupra lor și știind că ei aduc o schimbare în bine.23 Cine nu ar dori acest lucru?

O misiune poate fi cel mai important capitol din viața unui cuplu. Un titlu bun poate fi „Domnul meu va avea nevoie de mine”.24 Este posibil să fiți în locuri necunoscute; totuși, puterea Spiritului vă va face să vă simțiți ca acasă.

Părinții mei și zeci de mii de cupluri de misionari care s-au întors din misiune și-au depus mărturia despre bucuria pe care au găsit-o în munca misionară. În scripturile din zilele din urmă, Domnul a spus: „Și dacă va fi ca voi să lucrați toate zilele propovăduind pocăința către acest popor și veți aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăția Tatălui Meu”25!

Isaia ne-a oferit o descriere poetică a ceea ce înseamnă să slujești în „câmpul” misiunii. Scripturile ne spun: „[Câmpul] este lumea”26. Acest mare profet din vechime a scris: „Da, veți ieși cu bucurie, și veți fi călăuziți în pace. Munții și dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, și toți copacii din câmpie vor bate din palme”27. Munții, dealurile, câmpiile și copacii pot fi asemănați cu președinții de misiuni, episcopii, conducătorii de districte, membrii și cei care caută adevărul, dar „ei nu știu unde să-l găsească”28. Ei vor depune mărturie că misionarii seniori schimbă chiar peisajul cu mărturia lor despre Salvatorul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos.

În calitate de apostol al Domnului Isus Hristos, vă rog să slujiți ca misionari în adunarea lui Israel și poate chiar să mai slujiți încă o dată. Avem nevoie de dumneavoastră – avem nevoie de dumneavoastră. Vă suntem recunoscători vouă, seniorilor, pentru viața pe care ați trăit-o și pentru că ați fost exemple în căminele, episcopiile și țărușii dumneavoastră. Vă invit acum să vă luați cunoștințele și experiența, împreună cu mărturiile pe care le-ați dobândit în timp și să mergeți în misiune. Mă rog ca data viitoare când mă voi așeza să desemnez cupluri de seniori, sute dintre dumneavoastră să vă așteptați cu nerăbdare chemarea.

De asemenea, vă promit că, pe măsură ce slujiți, veți simți dragostea Domnului în viața dumneavoastră, Îl veți cunoaște, El vă va cunoaște și „ce mare va fi bucuria voastră”29. Slujirea dumneavoastră devotată pentru Isus Hristos vă va inspira și binecuvânta familia, nepoții și strănepoții. „Pacea și dragostea [vor fi] înmulțite”30 în viața lor în anii care vor urma. Vă promit. În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Russell M. Nelson, „Speranța lui Israel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iun. 2018), Biblioteca Evangheliei.

  2. Doctrină și legăminte 18:10.

  3. 3 Nefi 10:18.

  4. Doctrină și legăminte 78:18.

  5. Biserica are 71.000 de misionari cu timp deplin în 414 misiuni din întreaga lume, din America de Nord și America de Sud până în Europa și Africa, Asia și Australia/Oceania. Există 34.000 de misionari seniori care deservesc Biserica. (Informație de la Departamentul Misionari, sept. 2023.)

  6. Vedeți Ronald A. Rasband, „Chemarea divină a unui misionar”, Liahona, mai 2010, p. 52-53.

  7. Russell M. Nelson, „Senior Missionary Moments”, Liahona, apr. 2016, p. 27.

  8. Russell M. Nelson, „Misionarii seniori și Evanghelia”, Liahona, nov. 2004, p. 81.

  9. Doctrină și legăminte 4:3.

  10. Ioan 4:36.

  11. Eram în New York, S.U.A., participând la botezul nepoatei mele Brooklyn și la binecuvântarea nepoatei mele Ella, în aprilie 2006.

  12. Scrisoare de la Rebecca Guzman adresată vârstnicului Ronald A. Rasband, 8 septembrie 2009.

  13. Părinții mei au slujit în misiunea Fort Lauderdale, Florida, în 1979.

  14. Familia Osmond a fost un grup muzical american cunoscut pentru cântecele lor pop. Grupul a atins apogeul faimei la mijlocul anilor 1970, participând la spectacole de varietăți televizate. Donny și Marie și-au continuat cariera în televiziune și pe scenă, în timp ce frații au cântat timp de decenii ca artiști de muzică country în Branson, Missouri.

  15. Scrisoare de la Rebecca Guzman, 8 sept. 2009.

  16. Scrisoare de la Rebecca Guzman, 8 sept. 2009.

  17. Scrisoare de la Rebecca Guzman, 8 sept. 2009.

  18. Doctrină și legăminte 64:29.

  19. Ocaziile misionarilor seniori îmbracă multe forme și cuplurile sau surorile senioare pot menționa preferințe, precum și o însărcinare cu timp deplin sau o însărcinare privind slujirea în Biserică. În cele din urmă, profetul Bisericii emite chemarea pentru slujirea cu timp deplin. Președinții de țăruși oferă însărcinări privind slujirea în Biserică. Slujirea poate varia între 6 luni și 23 de luni, iar misionarii seniori au mai multă flexibilitate și o activitate mai puțin obositoare decât misionarii tineri. Vedeți seniormissionary.ChurchofJesusChrist.org.

  20. Russell M. Nelson, „Misionarii seniori și Evanghelia”, Liahona, nov. 2004, p. 79.

  21. Vedeți seniormissionary.ChurchofJesusChrist.org.

  22. Vedeți Alma 5:14. „Înfățișarea” poate fi descrisă ca reflectând atitudinea spirituală și starea de spirit a unei persoane.

  23. Vedeți Iuda 1:22; Mosia 4:20.

  24. Vedeți „Voi merge unde vei vrea Tu”, Imnuri, nr. 174.

  25. Doctrină și legăminte 18:15.

  26. Domnul a explicat: „Țarina este lumea… secerișul este sfârșitul veacului” (Matei 13:38-39).

  27. Isaia 55:12.

  28. Doctrină și legăminte 123:12.

  29. Doctrină și legăminte 18:15.

  30. Iuda 1:2.