Caracteristici ale fericirii
A clădi pe temelia lui Isus Hristos este esențial pentru fericirea noastră.
Cu ani în urmă, în timpul unei călătorii de serviciu, am stat în avion lângă un bărbat din Olanda. Eram nerăbdător să vorbesc cu el, pentru că slujisem în Belgia și Olanda ca tânăr misionar.
După ce am făcut cunoștință, el mi-a dat cartea de vizită pe care era consemnată denumirea unică a profesiei sale, „profesor de fericire”. Am spus câteva cuvinte despre profesia lui uimitoare și am întrebat ce făcea un profesor de fericire. El a spus că îi învăța pe oameni cum să aibă o viață fericită stabilindu-și relații și scopuri cu însemnătate. Am spus: „Este minunat, dar ce-ar fi dacă i-ai putea învăța cum să continue aceste relații dincolo de mormânt și ai răspunde la alte întrebări ale sufletului, cum ar fi: «Care este scopul vieții», «Cum ne putem înfrânge slăbiciunile» și «Unde mergem după ce murim?»”. El a fost de acord că ar fi uluitor dacă am avea răspunsurile la acele întrebări și am avut plăcerea să-i împărtășesc că noi le avem.
Astăzi, doresc să vorbesc despre câteva principii esențiale ale fericirii adevărate care par să nu fie înțelese de mulți în această lume derutantă, în care multe lucruri sunt interesante, dar puține sunt importante cu adevărat.
Alma a învățat poporul din zilele sale: „Dar iată, v-am spus că vor fi multe lucruri care vor veni; și iată, există un singur lucru care este mai important decât toate celelalte – deoarece, iată, nu mai este mult pentru că Mântuitorul trăiește și va veni la poporul Său”1.
Această declarație este la fel de importanță și pentru noi astăzi, când ne gândim și ne pregătim pentru a Doua Venire a lui Hristos!
De aceea, prima mea constatare este că a clădi pe temelia lui Isus Hristos este esențial pentru fericirea noastră. Aceasta este o temelie sigură, „o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”2. Făcând astfel, ne pregătim pentru încercările vieții, oricare ar fi ele.
Cu mulți ani în urmă, am fost cu fiul nostru Justin într-o tabără de vară a cercetașilor. După ce activitățile au început, el a anunțat emoționat că el și prietenii lui voiau să câștige insigna de merit la tras cu arcul. Pentru aceasta, era necesar ca băieții să treacă un scurt test scris și să lovească ținta cu săgețile.
Mi s-a strâns inima. În acea vreme, Justin era foarte fragil din cauza fibrozei chistice, o boală cu care se lupta încă de la naștere. Mă întrebam dacă putea să întindă coarda arcului destul de mult pentru a trimite săgeata la țintă.
În timp ce el și prietenii lui s-au dus la clasa pentru arcași, eu m-am rugat în tăcere ca el să nu fie umilit în această experiență. După două ore de neliniște, l-am văzut urcând pe cărare către mine cu un zâmbet larg pe față. „Tată!”, a exclamat el. „Am primit insigna de merit! Am lovit în centru; a fost ținta de lângă mine, dar am lovit în centru!” Trăsese de coarda arcului cu toată puterea și lăsase săgeata să zboare fără a-i putea controla traiectoria. Cât îi sunt de recunoscător acelui instructor înțelegător, care nu a spus: „Îmi pare rău, ai greșit ținta!”. Ci, văzând limitele lui Justin și efortul său onest, el a răspuns cu bunătate: „Foarte bine!”.
Așa va fi și pentru noi, dacă vom face tot ce vom putea pentru a-L urma pe Hristos și profeții Săi în pofida limitelor noastre. Dacă venim la El ținându-ne legămintele și pocăindu-ne de păcatele noastre, vom auzi cu bucurie lauda Salvatorului nostru: „Bine, rob bun și credincios”3.
Îmi depun mărturia despre divinitatea Salvatorului lumii și dragostea Sa mântuitoare și puterea Sa de a ne vindeca, întări și înălța când ne străduim, cu sinceritate, să venim la El. Altfel, nu există niciun mod prin care să urmăm mulțimea și, de asemenea, să ne îndreptăm spre Isus. Salvatorul a învins moartea, boala și păcatul și a asigurat o cale pentru ca, în cele din urmă, să devenim perfecți, dacă Îl urmăm cu toată inima.4
A doua mea constatare este că este esențial pentru fericirea noastră să ne aducem aminte că suntem fii și fiice ale unui Tată Ceresc iubitor. Cunoașterea și încrederea în această realitate schimbă totul.
Cu mai mulți ani în urmă, călătorind cu avionul spre casă de la o însărcinare a Bisericii, sora Sabin și cu mine am stat chiar în spatele unui bărbat imens, care avea tatuată, pe partea din spate a capului său chel, o față mare, furioasă, precum și cifra 439.
Când am aterizat, am spus: „Scuzați-mă, domnule. Vă supărați dacă vă întreb care este semnificația cifrei tatuate pe cap?” Nu am îndrăznit să întreb despre fața furioasă.
El a spus: „Aceea sunt eu. Este cine sunt eu. Acel teritoriu, 219, îmi aparține”.
Pe capul lui era, de fapt, cifra patru sute treizeci și nouă, așa încât am fost surprins că se înșelase, pentru că cifra era atât de importantă pentru el.
M-am gândit cât de trist era că identitatea și stima de sine ale acestui om se bazau pe o cifră asociată teritoriului unei bande răufăcătoare. Mi-am spus: „Acest bărbat cu înfățișare dură a fost odată băiețelul cuiva, care încă mai avea nevoie să simtă că este prețuit și că aparține cuiva. Dacă ar fi știut cine era cu adevărat și cui aparținea cu adevărat, pentru că noi, toți, „am fost cumpărați cu un preț”5.
În filmul Prințul Egiptului, există o replică înțeleaptă: „Privește-ți viața prin ochii cerului”5. Pe măsură ce cunoașterea descendenței noastre divine și potențialului nostru etern pătrunde adânc în sufletul nostru, vom putea să ne vedem viața, așa cum „vedem într-o oglindă, în chip întunecos”7 o perioadă scurtă, ca pe o aventură în desfășurare, pe care s-o folosim pentru a învăța și crește.
A treia caracteristică a fericirii este să ne aducem aminte întotdeauna de valoarea unui suflet. Facem aceasta cel mai bine urmând îndemnul Salvatorului: „Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu”8.
El ne-a învățat, de asemenea: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut”9.
Cartea Proverbele cuprinde acest sfat înțelept: „Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci”10.
Nu vom regreta niciodată că suntem prea buni. În ochii lui Dumnezeu, bunătatea este sinonimă cu măreția. O parte din a fi bun înseamnă a fi iertător și a nu critica.
Cu mulți ani în urmă, tânăra noastră familie urma să vadă un film în cadrul serii în familie. Eram toți în mașină cu excepția unuia dintre fiii noștri și a soției mele, Valerie. Se întunecase deja și, în timp ce fiul nostru a deschis repede ușa și a alergat spre mașină, a lovit pe verandă, din întâmplare, ceea ce credea că era pisica noastră. Din nefericire pentru fiul nostru și soția mea, care era chiar în spatele lui, nu era pisica, ci un sconcs foarte nefericit, care le-a arătat că este astfel! Toți am revenit în casă, unde amândoi au făcut duș și și-au spălat părul cu suc de roșii, presupusul remediu sigur, pentru a elimina duhoarea sconcsului. Până când s-au curățat și și-au schimbat hainele, niciunul dintre noi nu mai simțea mirosul urât și am hotărât că, totuși, puteam merge la film.
După ce ne-am așezat în spatele sălii, unul câte unul oamenii din jurul nostru au hotărât brusc să meargă să-și cumpere floricele. Totuși, când au revenit, niciunul nu și-a ocupat locul inițial.
Râdem când ne amintim acea experiență, dar cum ar fi dacă toate păcatele noastre ar avea un miros urât? Cum ar fi dacă am simți mirosul necinstei, desfrâului, invidiei sau mândriei? Dacă slăbiciunile noastre ar ieși la iveală, am fi, sper, mai respectuoși și atenți cu alții și, la fel, ei cu noi, când fac și facem schimbările necesare în viața noastră. Îmi place să simt miros de tutun în biserică, pentru că arată că cineva încearcă să se schimbe. Ei au nevoie de brațele noastre primitoare.
Președintele Russell M. Nelson a spus cu înțelepciune: „Unul dintre cele mai ușoare moduri de a identifica un adevărat ucenic al lui Isus Hristos este de a vedea cu câtă compasiune tratează acea persoană alți oameni”11.
Pavel a scris în Efeseni: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos”12.
În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, ni se cere să ne încredem în Tatăl Ceresc și în Salvatorul nostru și să nu încercăm să-I înlocuim. Isus Hristos cunoaște perfect imperfecțiunile tuturor și le va judeca în mod perfect.
A patra caracteristică a fericirii este să păstrăm o perspectivă eternă. Planul Tatălui nostru se întinde în eternități; este ușor să te concentrezi pe aici și acum și să uiți ce va fi de aici înainte.
Am învățat această lecție într-un mod impresionat, cu ani în urmă, de la fiica noastră Jennifer, care avea, atunci, 16 ani. Urma să i se facă un dublu transplant de plămâni, prin care cei cinci lobi bolnavi ai plămânilor ei aveau să fie scoși complet și înlocuiți cu doi lobi sănătoși, mai mici, donați de doi uimitori prieteni creștini. Era o procedură extrem de riscantă și, totuși, în noaptea de dinaintea operației, Jennifer, cu forța celor 40 de kilograme pe care le avea, aproape mi-a predicat, spunând: „Nu te teme, tati! Mâine mă voi trezi cu plămâni noi sau mă voi trezi într-un loc mai bun. Oricare va fi situația, va fi grozav”. Aceasta este credința; aceasta este perspectiva eternă! Privind viața din perspectiva eternă primim claritate, alinare, curaj și speranță.
Când a venit ziua mult-așteptată să-i fie scos tubul de respirat și să-i fie oprit ventilatorul care o ajutaseră pe Jennifer să respire, am așteptat cu nerăbdare să vedem dacă cei doi lobi mai mici ai ei aveau să funcționeze. După ce a inspirat prima oară, a început imediat să plângă. Observând îngrijorarea noastră, ea a exclamat repede: „E atât de bine să respiri”.
Din acea zi, Îi mulțumesc Tatălui Ceresc dimineața și seara pentru că pot respira. Suntem înconjurați de nenumărate binecuvântări, pe care le putem considera cu ușurință drept cuvenite, dacă nu suntem atenți. Dimpotrivă, când nimic nu este considerat cuvenit și totul este apreciat, viața devine magică.
Președintele Nelson a spus: „Fiecare nouă dimineață este un dar de la Dumnezeu. Chiar și aerul pe care îl respirăm este un împrumut plin de iubire de la El. El ne ocrotește zi după zi și ne susține clipă după clipă. Ca urmare, prima faptă nobilă a dimineții trebuie să fie a-I oferi o rugăciune umilă de recunoștință”13.
Aceasta mă aduce la a cincea și ultima constare, și anume că nu veți fi niciodată mai fericiți decât veți fi recunoscători.
Domnul a declarat: „Și acela care primește toate lucrurile cu recunoștință va fi slăvit”14. Probabil pentru că recunoștința dă naștere unei mulțimi de alte virtuți.
Cum s-ar schimba cunoașterea noastră dacă, în fiecare dimineață, ne-am trezi doar cu binecuvântările pentru care am fost recunoscători în seara precedentă. A nu ne aprecia binecuvântările ar putea avea ca rezultat un sentiment de nemulțumire, care ne poate răpi bucuria și fericirea pe care le generează acea recunoștință. Cei din clădirea mare și spațioasă ne ispitesc să privim dincolo de limite, pierzând astfel, total, din vedere limitele.
În realitate, cea mai mare fericire și binecuvântare a vieții muritoare va fi să aflăm cine devenim prin harul lui Dumnezeu pe măsură ce facem și ținem legăminte sacre cu El. Salvatorul nostru ne va îmbunătăți și perfecționa prin meritele sacrificiului Său ispășitor și El spune despre cei care doresc să-L urmeze: „Ei vor fi ai Mei în acea zi când voi veni să-Mi adun comorile”15.
Vă promit că, dacă ne clădim viața pe temelia lui Isus Hristos, ne prețuim adevărata identitate de fii și fiice ale lui Dumnezeu, ne aducem aminte de valoarea sufletului, ne păstrăm perspectiva eternă și mulțumim recunoscători pentru multele noastre binecuvântări, în special pentru invitația lui Hristos de a veni la El, noi putem găsi adevărata fericire pe care o căutăm în timpul aventurii noastre în această viață muritoare. Viața va continua să aibă încercările ei, dar noi vom putea să le înfruntăm mai bine pe fiecare cunoscând scopul și pacea datorită adevărurilor eterne pe care le înțelegem și potrivit cărora trăim.
Depun mărturia mea despre realitatea lui Dumnezeu, Tatăl nostru iubitor, și a Fiului Său Preaiubit, Isus Hristos. Depun, de asemenea, mărturie despre profeții, văzătorii și revelatorii în viață. Ce binecuvântare este să primim sfat din cer prin ei! Așa cum Salvatorul a afirmat limpede: „Fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este același lucru16”. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.