Raport al Departamentului pentru Audit al Bisericii pentru anul 2023
Adresat Primei Președinții a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă
Dragi frați, așa cum a fost stabilit prin revelația consemnată în secțiunea 120 din Doctrină și legăminte, Consiliul pentru folosirea zeciuielii – format din Prima Președinție, Cvorumul celor Doisprezece Apostoli și Episcopatul care prezidează – autorizează cheltuielile din fondurile Bisericii. Entitățile Bisericii cheltuiesc fonduri în conformitate cu bugetele, regulile și procedurile aprobate.
Departamentul pentru Audit al Bisericii, care este format din specialiști autorizați și este independent de toate celelalte departamente și entități ale Bisericii, are responsabilitatea de a efectua audituri cu scopul de a asigura buna gestionare a donațiilor primite, a cheltuielilor făcute și de a proteja bunurile Bisericii.
Pe baza auditurilor efectuate, Departamentul pentru Audit al Bisericii este de părere că, din toate punctele de vedere materiale, în anul 2023, donațiile primite, cheltuielile făcute și bunurile Bisericii au fost înregistrate și administrate în conformitate cu bugetele, regulile și practicile contabile aprobate ale Bisericii. Biserica urmează practicile predate membrilor ei, acelea de a trăi în limitele unui buget, de a evita datoriile și de a face economii pentru perioade grele.
Cu respect,
Departamentul pentru Audit al Bisericii
Jared B. Larson
director general