Conferința generală
Opoziție în toate lucrurile
Conferința Generală, aprilie 2024


Opoziție în toate lucrurile

Pentru a ne putea exercita libertatea de a alege, trebuie să avem opțiuni divergente pe care să le luăm în considerare.

Recent, în timp ce conduceam printr-un oraș pe care nu-l cunoșteam, am virat, din neatenție, pe un drum greșit, ceea ce ne-a dus pe soția mea și pe mine pe o autostradă kilometri întregi, fără a putea întoarce. Primisem o invitație călduroasă la casa unui prieten și eram îngrijorați că aveam să ajungem mult mai târziu decât ar fi trebuit.

În timp ce ne aflam pe această autostradă și căutam cu disperare o ieșire, m-am învinovățit că nu am acordat mai multă atenție sistemului de navigare. Această experiență m-a făcut să mă gândesc la modul în care, uneori, în viață, luăm hotărâri greșite și trebuie să trăim cu umilință și răbdare consecințele până când putem să ne schimbăm din nou cursul.

În viață, totul se rezumă la a face alegeri. Tatăl nostru din Cer ne-a dat darul divin al libertății de a alege, tocmai pentru ca noi să putem învăța din alegerile noastre – atât din cele bune, cât și din cele greșite. Ne îndreptăm alegerile greșite când ne pocăim. Atunci are loc progresul. Planul Tatălui Ceresc pentru noi, toți, este să învățăm, să ne dezvoltăm și să progresăm către viața eternă.

De când soția mea și cu mine am fost învățați de misionari și ne-am alăturat Bisericii cu mulți ani în urmă, am fost mereu impresionat de învățăturile profunde pe care Lehi i le-a dat fiului său Iacov, în Cartea lui Mormon. El l-a învățat că „Domnul Dumnezeu i-a dat posibilitatea omului să acționeze pentru el însuși” și că „trebuie să fie o opoziție în toate lucrurile”. Pentru a ne putea exercita libertatea de a alege, trebuie să avem opțiuni divergente pe care să le luăm în considerare. Pentru a face acest lucru, Cartea lui Mormon ne amintește, de asemenea, că am fost „instruiți îndeajuns” și că „Spiritul lui Hristos” a fost dat fiecăruia dintre noi pentru a „[cunoaște] binele și răul”.

În viață, avem de făcut, în mod constant, multe alegeri importante. Vă dau câteva exemple.

  • Alegerea de a urma sau nu poruncile lui Dumnezeu.

  • Alegerea de a avea credință și a recunoaște când au loc miracole sau de a aștepta cu scepticism să se întâmple ceva înainte de a alege doar atunci să credem.

  • Alegerea de a dezvolta încredere în Dumnezeu sau de a aștepta cu teamă o altă încercare de înfruntat a doua zi.

La fel ca atunci când am virat greșit pe acea autostradă, suferința pricinuită de consecințele propriilor hotărâri greșite poate fi, adesea, deosebit de dureroasă pentru că este doar din vina noastră. Cu toate acestea, putem alege mereu să primim alinare prin procesul divin al pocăinței, să îndreptăm lucrurile pe care le-am făcut greșit și, astfel, să învățăm câteva lecții care ne schimbă viața.

Uneori, putem, de asemenea, să avem parte de opoziție și încercări din cauza unor lucruri care nu depind de noi, cum ar fi:

  • momentele de sănătate și perioadele de boală;

  • vremurile de pace și vremurile de război;

  • orele de zi și de noapte și anotimpurile precum vara și iarna;

  • timpul de muncă urmat de timpul de odihnă.

Deși, de obicei, nu putem alege între astfel de situații deoarece ele pur și simplu se întâmplă, suntem totuși liberi să alegem cum să acționăm când ne confruntăm cu ele. Putem face aceasta având o atitudine optimistă sau pesimistă. Putem căuta să învățăm din experiența respectivă și să cerem ajutorul și sprijinul Domnului nostru sau putem crede că suntem singuri în acea încercare și că trebuie să trecem singuri prin ea. Ne putem „adapta pânzele” la noua realitate sau putem hotărî să nu schimbăm nimic. În întunericul nopții, ne putem aprinde luminile. În frigul iernii, ar trebui să alegem să purtăm haine groase. În perioadele de boală, putem căuta ajutor medical și spiritual. Noi alegem cum să acționăm în aceste circumstanțe.

A adapta, a învăța, a căuta, a alege sunt toate verbe care exprimă o acțiune. Amintiți-vă că noi suntem cei care acționează, nu obiecte asupra cărora se acționează. Să nu uităm niciodată că Isus a promis „că El va lua asupra Lui durerile și bolile poporului Său… ca El să… [ne] ajute” sau să ne sprijine pe măsură ce ne întoarcem către El. Putem alege să ne clădim temelia pe Isus Hristos, care este stânca, astfel încât, atunci când furtuna vine, „aceasta să nu aibă nicio putere asupra [noastră]”. El a promis că „oricine va veni [la El], pe acela [El îl va] primi; și binecuvântați sunt aceia care vin la [El]”.

Acum, există încă un principiu care este deosebit de important. Lehi a spus că „trebuie să fie o opoziție în toate lucrurile. Aceasta înseamnă că lucrurile opuse nu există separat una de cealaltă. Ele se pot chiar completa reciproc. Nu am putea identifica bucuria dacă nu am fi simțit și tristețe la un moment dat. Uneori, faptul de a ne simți flămânzi ne ajută să fim deosebit de recunoscători când avem din nou suficientă mâncare. Nu am putea identifica adevărul dacă nu am fi văzut uneori și minciuni.

Toate aceste lucruri opuse sunt ca cele două fețe ale aceleiași monede. Ambele fețe sunt mereu prezente. Charles Dickens a oferit un exemplu legat de această idee când a scris că „era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi”.

Permiteți-mi să vă dau un exemplu din viața noastră. Faptul de a ne căsători, de a ne întemeia o familie și de a avea copii ne-a adus cele mai mari momente de bucurie pe care le-am trăit vreodată în viață, dar și cele mai profunde momente de durere, suferință și mâhnire când s-a întâmplat ceva oricăruia dintre noi. Bucuria și fericirea infinite alături de copiii noștri au fost uneori urmate de perioade repetate de boli, spitalizări și nopți nedormite pline de suferință, precum și de găsirea alinării în rugăciuni și binecuvântări ale preoției. Aceste experiențe contrastante ne-au învățat că nu suntem niciodată singuri în momentele de suferință și ne-au arătat, de asemenea, cât de mult putem duce cu ajutorul și susținerea Domnului. Aceste experiențe ne-au ajutat să fim modelați în moduri minunate și totul a meritat pe deplin. Nu pentru acest lucru am venit aici?

În scripturi găsim, de asemenea, câteva exemple interesante.

  • Lehi l-a învățat pe fiul său Iacov că suferințele de care a avut parte în pustiu l-au ajutat să cunoască măreția lui Dumnezeu și că „El va sfinți suferințele [sale] spre binele [său]”.

  • În timpul crudei încarcerări a lui Joseph Smith în închisoarea Liberty, Domnul i-a spus că „toate aceste lucruri [îi] vor da experiență și vor fi pentru binele [său]”.

  • În cele din urmă, sacrificiul infinit al lui Isus Hristos a fost, cu siguranță, cel mai mare exemplu de durere și suferință văzut vreodată, dar a adus, de asemenea, binecuvântările minunate ale ispășirii Sale tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Acolo unde este soare, trebuie să fie și umbre. Șuvoaiele pot aduce distrugere, dar, de obicei, aduc și viață. Lacrimile de durere se transformă adesea în lacrimi de alinare și fericire. Sentimentele de tristețe când cei dragi pleacă sunt compensate ulterior cu bucuria reîntâlnirii. În perioade de război și distrugere, se înfăptuiesc, de asemenea, multe fapte mici de bunătate și dragoste pentru aceia care au „ochi să [vadă și] urechi să [audă]”.

Lumea noastră de astăzi este adesea caracterizată de teamă și anxietate – teama de ceea ce ne-ar putea aduce viitorul. Dar Isus ne-a învățat să ne încredem și să ne „[întoarcem] către [El] în fiecare gând; [să nu ne îndoim, să nu ne temem]”.

Fie ca noi să depunem, în mod constant, un efort conștient de a vedea ambele fețe ale fiecărei monede care ne este acordată în viața noastră! Chiar dacă, uneori, este posibil să nu ne fie vizibile imediat ambele fețe, putem ști și avea încredere că ele sunt întotdeauna acolo.

Putem fi siguri că greutățile, tristețile, suferințele și durerile noastre nu ne definesc; ci modul în care le biruim ne va ajuta să progresăm și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Atitudinile și alegerile noastre sunt cele care ne definesc mult mai bine decât încercările noastre.

Când sunteți sănătoși, prețuiți și fiți recunoscători pentru acest lucru în fiecare moment. Când sunteți bolnavi, căutați să învățați cu răbdare din această experiență și să știți că aceasta se poate schimba, potrivit voii lui Dumnezeu. Când sunteți întristați, aveți încredere că fericirea este imediat după colț; doar că, de multe ori, nu o putem vedea încă. Îndreptați-vă atenția în mod conștient și înălțați-vă gândurile spre aspectele pozitive ale încercărilor, deoarece și ele sunt, fără îndoială, întotdeauna acolo! Nu uitați niciodată să fiți recunoscători. Alegeți să credeți. Alegeți să aveți credință în Isus Hristos. Alegeți să vă încredeți întotdeauna în Dumnezeu. Alegeți să „gândiți din perspectivă celestială”, așa cum ne-a învățat recent președintele Russell M. Nelson!

Să fim mereu atenți la planul minunat al Tatălui nostru Ceresc pentru noi! El ne iubește și L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit să ne ajute în încercările noastre și să ne deschidă ușa pentru a ne întoarce la El. Isus Hristos trăiește și este acolo în fiecare moment, așteptând ca noi să alegem să-L chemăm pentru a ne oferi ajutor, tărie și salvare. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele lui Isus Hristos, amin.

Tipărește