Să stăm de vorbă
„Îmi voi onora părinţii şi îmi voi face partea pentru a-mi întări familia” (Standardele Evangheliei mele)
„Toată lumea, atenţie! Haideţi să stăm de vorbă”, spuse mama.
Josie aşteptase toată ziua să stea de vorbă. În fiecare seară, Josie şi cei doi frăţiori mai mici, Ben şi Wes, se adunau în sufragerie cu mama şi tata să vorbească despre ce se întâmpla în vieţile lor.
În seara aceasta tatăl a spus că o va ajuta pe Josie să repete textul cu anunţurile pentru dimineaţă. Era un privilegiu important să citeşti anunţurile de dimineaţă la şcoala lui Josie. Mâine urma ca Josie să interpreteze o parte mică din imnul ei preferat în difuzoarele şcolii şi să folosească microfonul pentru a anunţa activităţile zilei şi meniul de la prânz.
Josie a dat fuga în sufragerie, entuziasmată să repete textul.
„Iat-o pe faimoasa noastră prezentatoare!”, a spus tatăl când Josie a zbughit-o pe canapea lângă el. „Cum te simţi legat de ziua de mâine?”
„Sunt entuziasmată, dar puţin emoţionată. Mi-e teamă să nu mă încurc cumva în faţa întregii şcoli”, a spus Josie.
„De aceea repeţi”, spuse tatăl. „Hai să citeşti textul, iar eu voi asculta să văd unde poţi să aduci îmbunătăţiri.”
„Mulţumesc, tată”, spuse Josie.
Ea şi tatăl ei au trecut în revistă textul de atât de multe ori încât Josie a pierdut şirul. Apoi, Josie s-a ridicat şi a citit textul încă o dată pentru familia ei. Mama şi tatăl s-au bucurat. Ben a dat palma cu ea, iar Wes a zâmbit şi a bătut din palme.
Josie s-a dus la culcare fericită şi încrezătoare.
A doua zi, totul a decurs perfect. Chiar dacă era emoţionată, Josie a zâmbit când şi-a auzit cântecul în difuzoarele şcolii. Era bucuroasă că repetase textul cu tatăl ei şi l-a citit rar şi clar fără să greşească.
„Te-ai descurcat de minune”, spuse doamna Blake, directoarea adjunctă.
La sfârşitul orelor, Josie a stat la rând să aştepte autobuzul. Un băiat mai mare s-a întors şi a întrebat: „Tu eşti fata care a citit anunţurile azi?”.
Josie a zâmbit. „Da”, a spus ea.
„De ce ai ales acel cântec?”, a întrebat băiatul. „A fost un cântec prostesc. Ai stricat de-a binelea anunţurile de dimineaţa.” Apoi, el i-a spus ceva urât şi a râs cu prietenii lui.
Josie a stat singură pe scaunul din faţă al autobuzului. Simţea că o doare stomacul.
Când a ajuns acasă, Josie a găsit-o pe mama sa jucându-se cu Wes.
„Mamă, ştiu că nu e încă timpul să stăm de vorbă, dar mă întrebam dacă am putea totuşi vorbi acum”, spuse Josie.
„Desigur, Josie”, spuse mama. „Ce s-a întâmplat? A fost ceva în neregulă când ai citit anunţurile de dimineaţă?”
„Nu”, spuse Josie. „Totul a fost perfect. Cel puţin aşa am crezut, până când un băiat mi-a spus că am ales un cântec prostesc. Şi m-a făcut şi într-un anume fel.”
Mama i-a făcut semn să vină lângă ea pe podea. Josie a venit şi s-a aşezat. Mama a îmbrăţişat-o cu drag. Josie şi mama au vorbit despre tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi, inclusiv despre complimentul doamnei Blake.
„Îmi pare rău că acel băiat şi prietenii lui au fost răutăcioşi cu tine”, spuse mama. „Dar mi se pare că alte persoane pe care le respecţi, precum doamna Blake, au fost încântate de modul în care ai citit anunţurile. Eu şi tata suntem foarte mândri de tine. Te-ai străduit din greu, şi a dat roade!”
Josie a îmbrăţişat-o pe mama ei din nou. „Mulţumesc, mami”, spuse Josie. „Mă simt mult mai bine.” Josie era bucuroasă că oricând putea să stea de vorbă.
Ilustraţii de Jared Beckstrand