Voi muri!
Ramona Ross, Tennessee, SUA
În calitate de soră medicală într-o unitate de tratament post-chirurgical, am primit un telefon, într-o zi, despre un pacient pe nume Bill care tocmai avusese o operaţie. El ar fi trebuit să fie dus într-o unitate de reanimare, însă a fost transferat la mine pentru că unitatea respectivă era plină.
Pacientul a sosit la scurt timp împreună cu familia lui. M-am simţit uşurată să văd că el era conştient şi nu avea dureri mari.
După ce i-am luat pulsul, tensiunea şi temperatura şi după ce le-am arătat lui şi familiei sale salonul lui, am ieşit pe hol pentru a scrie ceva pe fişa lui. Chiar în momentul în care pixul meu a atins hârtia, am auzit un glas spunând: „Întoarce-te în salonul lui”. M-am oprit din scris şi m-am uitat în spatele meu. Nu era nimeni acolo. Am crezut că mi s-a părut că auzisem un glas când, dintr-o dată, l-am auzit a doua oară – mai tare.
Am intrat în grabă în salonul lui Bill unde am constatat că gâtul lui se umflase foarte tare şi abia putea să respire. Crezând că artera lui carotidă era perforată, i-am apăsat pe gât cu mâna mea dreaptă în timp ce cu mâna stângă îl sunam pe chirurgul care-l operase. Chirurgul mi-a spus că va trimite urgent o echipă la Bill. „Şi nu-ţi mişca mâna!”, a spus el.
În timp ce-i ţineam gâtul apăsat, am remarcat, lângă patul lui Bill, o carte a Bisericii cunoscută. „Sunteţi membru al Bisericii?”, l-am întrebat eu.
El a încercat să dea afirmativ din cap iar, apoi, mi-a spus că era un lucrător în templul din Atlanta, Georgia. Apoi, a clipit lăcrimând şi a spus: „Voi muri!”.
I-am spus că nu va muri, afirmând categoric: „Mă voi căsători luna viitoare în templul din Atlanta, iar dumneavoastră veţi fi acolo”. Imediat după aceea, a sosit echipa chirurgicală care l-a luat imediat pe Bill.
În luna următoare, fiind foarte ocupată cu planurile nunţii mele, aproape că am uitat de Bill, care se pare că avusese o reacţie la medicaţie. Însă, în timp ce soţia preşedintelui de templu mă conducea în ziua nunţii mele în camera de pecetluire, am văzut un chip cunoscut: soţia lui Bill, Georgia. Când i-am spus că urma să mă căsătoresc, ea s-a dus să-l caute pe Bill. Cu numai câteva clipe înainte de începerea ceremoniei, uşa s-a deschis şi el a intrat. După săptămâni de dureri de cap, de senzaţii de greaţă şi oboseală, Bill s-a simţit suficient de bine în acea zi încât să poată veni la templu, neştiind că era ziua nunţii mele.
Doi ani mai târziu, soţul meu şi cu mine am fost chemaţi să fim lucrători în templul din Nashville, Tennessee. Când am ajuns la templu pentru a fi puşi deoparte, un domn mi-a ţinut uşa şi a spus: „Bine aţi venit la templul din Nashville!”. Era fratele Bill.
Am slujit împreună timp de trei ani. Bill a spus tuturor că eu i-am salvat viaţa, dar eu ştiam că Domnul îl salvase. În acel proces, El m-a învăţat importanţa de a da ascultare îndemnurilor Spiritului.