Idei pentru seara în familie
Acest număr conţine articole şi activităţi care ar putea fi folosite pentru seara în familie. Menţionăm două exemple.
„Binecuvântările seminarului”, pagina 20: citiți articolul dinainte şi decideţi cum puteţi prezenta mai bine mesajul familiei dumneavoastră. Dacă aveţi adolescenţi la seminar, începeţi prin a-i întreba de ce este important seminarul pentru ei. Apoi, citiţi secţiunea intitulată „Să primim binecuvântările promise”. Încurajaţi-i pe copiii mai mici să se pregătească să urmeze seminarul când au vârsta adecvată. Dacă nu aveţi tineri de vârsta seminarului, puteţi citi articolul după care să discutaţi despre importanţa seminarului pentru tinerii din ziua de azi.
„Toată lumea îl ştie pe Bleck”, pagina 42: gândiţi-vă să cântaţi: „Fă ce e drept” (Imnuri, nr. 152) ca imn de deschidere. Citiţi sau rezumaţi povestea despre Bleck. Rugați un membru al familiei să împărtăţească o experienţă în care a trebuit să ia o decizie grea, având de ales între mai multe soluţii, şi ce consecinţe a avut decizia luată. Încheiaţi cu citatul spus de preşedintele Thomas S. Monson.
Simplă, calmă şi de neuitat
A fost o seară în familie de neuitat cu cele două fetiţe ale noastre, Angélique, în vârstă de 6 ani, şi Béthanie, în vârstă de 4 ani. Eu şi soţul meu ne-am lăsat pe scaune, obosiţi şi neştiind de unde să începem. Fiicele noastre au luat iniţiativa şi au schimbat cursul obişnuit al desfăşurării serii în familie, dându-ne fiecăruia câte o îndatorire. Treaba soţului meu era de a conduce, Béthanie se ocupa de muzică, eu de activităţi şi Angélique trebuia să ţină lecţia.
Béthanie a ales „I Love to See the Temple” (Îmi place să privesc templul), (Children’s Songbook, nr. 95) şi am cântat împreună. Tata a spus rugăciunea de deschidere. Apoi, Angélique a luat numărul recent al revistei Liahona şi a ales un articol din secţiunea pentru copii. Ea învaţă să citească la şcoală, aşa că ne-a citit articolul. Sentimentul în casă era unul calm. Spiritul a depus mărturie că ceea ce ea citea era adevărat.
Am jucat împreună câteva jocuri şi eu am spus rugăciunea de încheiere. În timp ce mă rugam, nu puteam să nu mulţumesc Tatălui nostru Ceresc pentru Spiritul şi iubirea Sa, precum şi pentru că ne-a binecuvântat casa cu aceste spirite micuţe. Eu şi soţul meu ştim că este responsabilitatea noastră să le îngrijim şi să le învăţăm Evanghelia. O parte a responsabilităţii noastre sacre este să ţinem seara în familie.
Sylvie Poussin, Reunion