Iubeşte, protejează şi întăreşte

Studiaţi acest material, rugându-vă şi, după cum este potrivit, discutaţi-l împreună cu surorile pe care le vizitaţi. Adresaţi întrebările pentru a vă ajuta să le întăriţi pe surori şi pentru a face ca Societatea de Alinare să devină o parte activă în propria dumneavoastră viaţă.

Credinţă, familie, alinare

Precum Salvatorul, învăţătoarele vizitatoare slujesc una alteia (vezi 3 Nefi 11:15). Ştim că avem succes în slujirea în calitate de învăţătoare vizitatoare atunci când surorile noastre pot spune: (1) învăţătoarea mea vizitatoare mă ajută să cresc spiritual, (2) ştiu că învăţătoarei mele vizitatoare îi pasă mult de mine şi de familia mea şi (3) dacă am probleme, ştiu că învăţătoarea mea vizitatoare va acţiona fără să aştepte să i se ceară acest lucru.¹

Cum putem noi, în calitate de învăţătoare vizitatoare, să iubim, să protejăm şi să întărim pe una dintre surorile noastre? Mai jos, sunt nouă sugestii care se găsesc în capitolul 7 din Daughters in My Kingdom: The History and Work of Relief Society pentru a le ajuta pe învăţătoarele vizitatoare să le slujească surorilor:

rugaţi-vă zilnic pentru ea şi familia ei;
căutaţi inspiraţie pentru a o cunoaşte pe ea şi familia ei;
vizitaţi-o în mod regulat pentru a vedea ce mai face şi pentru a o alina şi întări;
ţineţi frecvent legătura cu ea prin vizite, telefoane, scrisori, e-mailuri, mesaje text şi simple acte de bunătate;
salutaţi-o la adunările Bisericii;
ajutaţi-o atunci când are o problemă, când este bolnavă sau când are o altă nevoie urgentă;
învăţaţi-o Evanghelia din scripturi şi din mesajul învăţătoarelor vizitatoare;
inspiraţi-o prin exemplul dumneavoastră bun;
raportaţi unei conducătoare a Societăţii de Alinare despre slujirea lor şi despre bunăstarea spirituală şi materială a surorii respective.

Din scripturi

Luca 10:38–39; 3 Nefi 11:23–26; 27:21

Din istoria noastră

„Învăţământul prin vizite a devenit pentru femeile sfinte din zilele din urmă de pe întreg pământul un instrument folosit pentru a arăta dragoste, a hrăni şi a sluji – pentru a «acţiona în conformitate cu acele emoţii pe care Dumnezeu le-a plantat în inimile [noastre]» aşa cum Joseph Smith ne-a învăţat”.²

O soră care nu cu mult timp în urmă devenise văduvă a spus despre învăţătoarele ei vizitatoare: „Ele m-au ascultat. M-au alinat. Au plâns cu mine. M-au îmbrăţişat… [Ele] m-au ajutat să trec peste depresia şi tristeţea pe care le-am simţit în acele prime luni de singurătate”.³

Ajutorul oferit pentru nevoile temporale este, de asemenea, o modalitate de slujire. La conferinţa generală din luna octombrie a anului 1856, preşedintele Brigham Young a anunţat că pionierii şi cărucioarele lor erau împotmoliţi în zăpadă la 270–370 mile (435–595 km) depărtare de ei. El i-a rugat pe sfinţii din zilele din urmă din oraşul Salt Lake să îi salveze şi „să îi ajute anume în acele lucruri pe care le numim temporale”.⁴

Lucy Meserve Smith a consemnat că femeile, chiar în acel moment în tabernacol, şi-au scos jupele şi şosetele lor călduroase şi le-au strâns în căruţe pentru a le trimite pionierilor înfriguraţi. Apoi, au adunat aşternuturi şi haine pentru cei care urmau să vină cu doar câteva lucruri. Atunci când companiile de cărucioare au ajuns, o clădire din oraş a fost «umplută cu provizii pentru ei».”⁵

Unul câte unul, de Walter Rane, prin amabilitatea Muzeului de istorie al Bisericii