Binecuvântările seminarului
În toată lumea, seminarul aduce tineri asemenea ţie, mai aproape de Isus Hristos.
Nu eşti singur în decizia ta de a participa la seminar. În întreaga lume, sute de mii de tineri fac din seminar o parte a vieţii lor, ajungând la clasele lor cu ajutorul autobuzelor, bărcilor, bicicletelor sau chiar prin intermediul Internetului. Unii tineri se trezesc de dimineaţă devreme şi parcurg distanţe mari pentru a ajunge la timp, alţii fac această călătorie seara, iar alţii studiază de acasă pe parcursul a câtorva zile ale săptămânii.
Prezenţa la seminar cere sacrificii, dar tineri din toată lumea consideră că participarea la seminar merită orice efort. Şi cei care participă au ceva în comun: experienţa lor la seminar îi aduce mai aproape de Salvator şi de Tatăl nostru Ceresc.
Să primim promisiunile promise
De ce este seminarul atât de important pentru tine? Câteva dintre motive includ aceste promisiuni ale profeţilor şi apostolilor din zilele din urmă:
-
„A devenit o binecuvântare de la Domnezeu pentru salvarea Israelului modern într-o perioadă cu atât de multe încercări”.1
-
„Vă [va] pregăti pentru a prezenta mesajul Evangheliei restaurate celor pe care aveţi ocazia să-i întâlniţi”.2
-
Te ajută să „primeşti o cunoaştere importantă despre adevăr”.3
-
Seminarul „îţi oferă minunata ocazie de a învăţa doctrine care te vor face fericit. Oferă minunata ocazie de a socializa cu cei care au aceeaşi credinţă ca şi tine”.4
-
„Cunoaşterea ta despre Evanghelie va creşte. Credinţa ta va fi întărită. Îţi vei face cunoştinţe şi vei forma prietenii minunate”.5
-
„Are ca rezultat… îmbogăţirea spirituală, puterea morală pentru a rezista răului care este peste tot în jurul nostru şi, de asemenea, o creştere în cunoaşterea Evangheliei”6
-
Este „una dintre cele mai bune modalităţi de pregătire pentru misiune”.7
Găsirea unei modalităţi de a participa
Participarea la seminar implică, deseori, renunţarea la un lucru care îţi place să îl faci pentru a avea timp să participi. Dar este un sacrificiu care merită făcut. Elijah Bugayong din Filipine a ales să ia această decizie în ultimul ei an de liceu. De-a lungul anilor de liceu, ea a fost întotdeauna a doua în clasa ei. Era hotărâtă să fie pe locul întâi în ultimul an de liceu şi, pentru a-şi atinge scopul, se gândise chiar să nu se mai înscrie la seminar, clasă la care participase în anii anteriori.
Apoi, într-o zi, s-a răzgândit. „[M-am uitat] la biroul meu”, spune ea. „Am văzut un teanc de cărţi lângă el, scripturile împreună cu manualul şi caietul meu pentru seminar. M-am întrebat „Ce este mai important?”.
Elijah şi-a găsit răspunsul în Matei 6:33: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Ea s-a decis să participe la seminar cu credinţă şi să găsească alte modalităţi de a-şi gestiona timpul pentru ca să studieze pentru şcoală. La sfârşitul anului, ea a fost şefă de promoţie şi a primit chiar şi o bursă la universitate.
Spencer Douglas din Alabama, SUA, s-a hotărât să renunţe la câteva evenimente sociale pentru a învăţa cât mai mult pentru seminar. În primii săi doi ani de seminar, s-a trezit la ora 4 dimineaţa pentru a participa, iar în ultimii doi ani, la ora 5 dimineaţa. El spune: „Nu am putut participa împreună cu prietenii mei la activităţi care se terminau seara târziu pentru că trebuia să mă culc devreme. Dacă nu aş fi făcut asta, nu aş fi fost în stare să particip activ şi să învăţ în dimineaţa următoare”. Pentru Spencer, nu a fost important doar să fie prezent la lecţie, ci şi să fie treaz şi pregătit să înveţe.
Vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Doar pentru că un lucru este bun nu este un motiv întemeiat pentru a-l face. Numărul lucrurilor bune pe care le putem face depăşeşte cu mult timpul pe care-l avem la dispoziţie pentru a le realiza. Unele lucruri sunt mai mult decât bune şi acestea sunt cele cărora trebuie să le acordăm o atenţie sporită în viaţa noastră”.8 Acesta este un sfat important de ţinut minte atunci când decideţi ce prioritate să acordaţi seminarului în programul vostru.
Pregătirea pentru misiuni
Seminarul este, de asemenea, o foarte bună pregătire pentru munca misionară pe care o veţi face – ca membru misionar astăzi şi, de asemenea, dacă veţi slujiţi în calitate de misionar cu timp deplin în viitor. Franco Huamán Curinuqui din Peru ştie că studiul scripturilor realizat la seminar l-a pregătit pentru misiunea sa.
El spune să această pregătire merită efortul de a te trezi la ora 4 dimineaţa, de a merge cu barca atunci când inundaţiile lovesc zona şi, apoi, de a merge prin noroi pentru a ajunge la clasă. El spune: „Vreau să termin clasele de seminar şi să încep clasele de institut pentru a fi pregătit pentru misiune. Voi continua să cresc în Biserică”. Seminarul este important pentru el, deoarece el învaţă despre scripturi şi memorează versete importante care îl vor ajuta să fie un misionar mai bun.
Fiind binecuvântaţi în toate aspectele vieţii
Pe măsură ce tinerii din întreaga lume fac eforturi pentru a participa la seminar, ei primesc tărie nu doar în studiul scripturilor. Cameron Lisney, din Anglia, a văzut că el este binecuvântat în toate aspectele vieţii sale. „Seminarul nu doar mă ajută din punct de vedere spiritual, dar mă ajută şi cu şcoala şi educaţia”, spune Cameron.
El spune că „începutul matinal îţi pune creierul în funcţiune. Unii dintre prietenii mei au spus că sunt prea ocupaţi să participe – doar nu repeţi la matematică la ora 6 dimineaţa, nu?”. Pe măsură ce înveţi, „Domnul te va ajuta la examenele tale, iar dacă mergi la seminar, El te va ajuta şi mai mult”, spune Cameron.
Desigur, seminarul l-a ajutat pe Cameron să-şi întărească şi mărturia. El spune: „Mărturia mea a venit odată cu seminarul. La frageda vârstă de 14 ani aveam mari probleme să trăiesc conform Evangheliei. Nu îmi plăcea să merg la Biserică şi am făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac. Probabil că ar mai fi trecut doar câteva luni şi aş fi renunţat total la Biserică”. Dar, când o prietenă l-a invitat pe Cameron să participe la seminar, el s-a decis să meargă cu ea. Apoi, binecuvântările au început să vină.
„Am început, din nou, să simt Spiritul”, spune Cameron. „Am început să fiu mai atent la Biserică şi să particip la Şcoala de duminică şi la lecţiile din cadrul preoţiei. A devenit mai uşor şi eu am început să mă simt mai fericit. În cele din urmă, am dobândit o mărturie proprie despre Evanghelie”. La două luni după ce Cameron a început să vină la seminar, el a avut o întâlnire cu episcopul său şi a fost rânduit la oficiul de învăţător în cadrul Preoţiei aaronice.
Cameron ştie că seminarul îl ajută să rămână puternic în faţa ispitelor lumii. „Pe măsură ce seminarul a continuat”, spune el, „îmi era mai uşor să fac faţă încercărilor din lume. Este destul de greu să fi tânăr în lumea în care trăim – păcatul este peste tot în jurul nostru. Eu vă depun mărturie că dacă voi participaţi la seminar, veţi găsi puterea necesară pentru a vă apăra de păcatele ce vă înconjoară. Seminarul creează un scut spiritual pentru a vă proteja. Am avut de trecut prin multe încercări şi de făcut faţă multor ispite, iar seminarul mi-a fost de mare ajutor în a mă ţine pe calea dreaptă şi îngustă”.
Să ne întărim unul pe altul
Seminarul îţi oferă, de asemenea, oportunitatea de a te întâlni cu alţii adolescenţi de aceeaşi credinţă. Vika Chelyshkova, din Rusia, spune: „Sunt inspirată de oameni care au idealuri asemănătoare mie, care au standarde morale asemănătoare şi care cred în Dumnezeu, ca şi mine”. Ea adaugă: „Dacă am întrebări, le pot discuta cu învăţătorul meu de la seminar şi cu alţi cursanţi. Îmi pot împărtăşi ideile şi mărturia cu alţii pentru a întări credinţa mea şi a altora. Citind scripturile împreună şi meditând asupra conţinutului spiritual ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi unul faţă de altul”.
Ksenia Goncharova din Ucraina a observat rezultate asemănătoare. Ea spune: „Atunci când împărţăşim experienţa noastră unii cu alţii devenim mai puternici şi înţelegem scripturile mai bine. Atunci când vorbim despre exemple din vieţile noastre în timpul lecţiei, văd cum Evanghelia lucrează în viaţa mea şi a celorlalţi”.
Să ajungem să-I cunoaştem pe Tatăl Ceresc şi pe Isus Hristos
Un grup de tineri a fost întrebat, de curând, cum a fost binecuvântat datorită seminarului. Răspunsurile lor dezvăluie un subiect comun – faptul că seminarul îi ajută să se apropie de Tatăl Ceresc şi de Salvator. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Toate subiectele despre care învăţaţi la seminar sunt importante. În fiecare an, pe măsură ce studiaţi unul dintre volumele de scriptură, punctul central îl constituie Domnul Isus Hristos”. 9
Aici puteţi citi ce au spus câţiva dintre adolescenţi despre felul în care seminarul îi aduce mai aproape de Isus Hristos.
-
„Am învăţat despre ce face Salvatorul pentru mine, citind aceste cronici scrise de numeroşi profeţi şi înţelegând cât de important sunt pentru El. Ştiu că El mă iubeşte suficient de mult încât a murit pentru mine şi a suferit pentru durerile mele”.
-
„Seminarul este o modalitate minunată de a-mi începe ziua. Oricât de obosită sunt, simt Spiritul şi sunt întărită, pentru ca atunci când lucruri dificile îmi ies în cale de-a lungul zilei, eu să ştiu, fără nicio îndoială că Salvatorul mă iubeşte şi să am mai multă încredere să îmi apăr convingerile”.
-
„Eu sunt un convertit la Biserică. Am început să particip la seminar înainte să fiu botezat. Fără seminar, nu ştiu dacă aş fi acceptat să fiu botezat. Fără seminar, nu L-aş fi avut pe Salvator acum în viaţa mea sau nu aş şti că pot primi iertare pentru păcatele mele. Niciodată nu I-am prea avut pe Tatăl Ceresc şi Isus Hristos prezenţi în viaţa mea. Seminarul m-a ajutat să Îi găsesc şi să Îi aduc pentru totdeauna în viaţa mea şi în viaţa viitorilor mei copii”.
-
„Participarea la seminar în fiecare dimineaţă m-a ajutat să mă apropii de Domnul şi Salvatorul meu, Isus Hristos, studiind învăţăturile Sale, dragostea Sa măreaţă pentru mine şi modul în care mă pot întoarce să trăiesc alături de El”.
-
„Atunci când sunt la seminar, înţeleg mai profund scripturile. Mă ajută să îmi amintesc în fiecare dimineaţă să fiu asemănător lui Hristos în activităţile mele zilnice”.
-
„Seminarul m-a învăţat cum să citesc scripturile şi nu doar să găsesc bucurie în aceasta, dar şi să găsesc modalităţi de a pune în practică ceea ce citesc. Am învăţat doctrine şi principii care m-au ajutat să îmi întăresc mărturia despre un Tată Ceresc iubitor şi despre Isus Hristos, lucruri pe care le voi avea pentru tot restul vieţii”.
Cu atât de multe binecuvântări care vin datorită participării la seminar, este uşor de înţeles de ce tineri din toată lumea fac din acesta o prioritate.