Ispăşirea şi călătoria prin viaţa muritoare
Dintr-o cuvântare de devoţiune adresată la data de 23 octombrie 2001 la Universitatea Brigham Young. Pentru textul integral în limba engleză, accesaţi speeches.byu.edu.
Puterea sporită datorată ispăşirii ne întăreşte pentru a acţiona corect şi a fi buni şi pentru a sluji dincolo de dorinţele individuale şi puterea proprie.
Principalul obiectiv al Evangheliei Salvatorului a fost rezumat pe scurt de preşedintele David O. McKay (1873–1970): „Scopul Evangheliei este… să facă din oamenii răi oameni buni şi din oamenii buni oameni şi mai buni şi să schimbe firea umană”.1 Aşadar, călătoria prin viaţa muritoare este pentru a progresa de la rău la bun şi de la bun la şi mai bun şi pentru a simţi o schimbare mare în inimă – pentru a schimba firea noastră decăzută (vezi Mosia 5:2).
Cartea lui Mormon este manualul nostru de instrucţiuni în timpul călătoriei noastre pe calea de la rău la bine şi de la bine la şi mai bine şi ne străduim să ne schimbăm inimile. Regele Beniamin ne învaţă despre călătoria prin viaţa muritoare şi rolul ispăşirii în parcurgerea cu succes a călătoriei: „Căci omul prin firea lui este un duşman al lui Dumnezeu şi a fost de la căderea lui Adam şi va fi în vecii vecilor, dacă el nu se supune chemărilor Spiritului Sfânt şi înlătură omul firesc şi devine un sfânt prin ispăşirea lui Hristos Domnul” (Mosia 3:19; subliniere adăugată).
Vreau să evidenţiez două expresii importante. Prima – „înlătură omul firesc”. Călătoria de la rău la bine este un proces de înlăturare a bărbatului firesc şi a femeii fireşti din fiecare dintre noi. În viaţa muritoare, noi toţi suntem ispitiţi de dorinţele carnale. Acele elemente din care corpul nostru a fost creat sunt prin firea lor decăzute şi sunt mereu expuse păcatului, corupţiei şi morţii. Noi, însă, ne putem mări capacitatea de a birui dorinţele carnale şi ispitele „prin ispăşirea lui Hristos”. Atunci când greşim, atunci când încălcăm legea şi păcătuim, noi ne putem pocăi şi deveni curaţi prin puterea mântuitoare a ispăşirii lui Isus Hristos.
A doua – „devine un sfânt”. Această expresie descrie continuarea şi a doua fază a călătoriei prin viaţa muritoare, aceea de a face „din oamenii buni, oameni şi mai buni” sau, cu alte cuvinte, să devină asemănători unor sfinţi. Această a doua parte a călătoriei, acest proces de transformare din bun în şi mai bun, este un subiect pe care nu îl studiem sau despre care nu predăm destul de des sau pe care nu îl înţelegem destul de bine.
Cred că mulţi membri ai Bisericii sunt mult mai familiari cu puterea de mântuire şi curăţire a ispăşirii, decât cu puterea sporită şi întăritoare. Este un lucru să ştim că Isus Hristos a venit pe pământ pentru a muri pentru noi – aceasta este o parte esenţială a doctrinei lui Hristos. Dar trebuie, de asemenea, să luăm în considerare că Domnul doreşte, prin ispăşirea Sa şi prin puterea Duhului Sfânt, să trăiască în noi nu doar pentru a ne îndruma, dar şi pentru a ne da putere.
Mulţi dintre noi ştiu că atunci când greşim avem nevoie de ajutor pentru a birui efectele păcatului în vieţile noastre. Salvatorul a plătit preţul şi a făcut posibil ca noi să devenim curaţi prin puterea Sa mântuitoare. Cei mai mulţi dintre noi înţeleg că ispăşirea este pentru păcătoşi. Nu sunt, însă, atât de sigur că ştim şi înţelegem că ispăşirea este, de asemenea, pentru sfinţi – pentru bărbaţi buni şi femei bune care sunt supuşi, demni şi conştiincioşi şi care se străduiesc să devină mai buni şi să slujească dând dovadă de mai multă credinţă. Noi putem crede greşit că trebuie să fim singuri în timpul călătoriei de la bun la mai bun şi în procesul de a deveni sfinţi, având curaj, voinţă şi disciplină şi capacităţile noastre, evident limitate.
Evanghelia Salvatorului nu are legătură doar cu evitarea răului în viaţa noastră, ci şi cu faptul de a face bine şi de a deveni buni. Iar ispăşirea ne oferă ajutor pentru a birui şi evita răul şi pentru a face bine şi a deveni buni. Ajutorul de la Salvator este la îndemâna noastră pe parcursul întregii călătorii prin viaţa muritoare – de la rău la bine şi la mai bine şi pentru a ne schimba firea.
Nu vreau să spun că puterile de mântuire şi îndrumare ale ispăşirii sunt separate sau diferite între ele. Mai degrabă, aceste două dimensiuni ale ispăşirii au trăsături comune şi sunt complementare; ambele trebuie să fie în funcţiune în toate etapele călătoriei prin viaţă. Şi este de importanţă veşnică pentru noi să recunoaştem că amândouă dintre aceste elemente esenţiale ale călătoriei prin viaţa muritoare – atât înlăturarea omului firesc cât şi faptul de a deveni un sfânt, atât biruirea răului cât şi faptul de a deveni buni – sunt realizate prin puterea ispăşirii. Voinţa individuală, determinarea personală şi motivaţia, planificarea eficientă şi stabilirea de obiective sunt necesare, dar în cele din urmă insuficiente pentru a împlini cu succes această călătorie prin viaţa muritoare. Realmente, noi trebuie să ajungem să ne bazăm pe «meritele şi mila şi harul lui Mesia cel Sfânt» (2 Nefi 2:8)”.
Harul şi puterea sporită a ispăşirii
În Ghidul pentru scripturi învăţăm că acest cuvânt har este des folosit în scripturi cu înţelesul de putere sporită:
„[Harul este] un cuvânt care apare des în Noul Testament, în special în scrierile lui Pavel. Principalul înţeles al cuvântului este mijloc divin de ajutor sau putere, dat prin mila şi iubirea nemărginite ale lui Isus Hristos.
Prin harul Domnului Isus, obţinut prin sacrificiul Său ispăşitor, omenirea va fi înălţată în nemurire, fiecare persoană primindu-şi corpul său din mormânt într-o stare de viaţă nepieritoare. De asemenea, prin harul Domnului, oamenii, prin credinţă în ispăşirea lui Isus Hristos şi pocăirea de păcatele lor, primesc putere şi ajutor să facă lucrări bune pe care altfel nu ar fi fost în stare să le facă dacă ar fi fost lăsaţi să se descurce cu mijloacele lor proprii. Acest har este o putere sporită care le permite bărbaţilor şi femeilor să obţină viaţă veşnică şi exaltare după ce au depus toate eforturile proprii”.2
Harul este asistenţa divină sau ajutorul ceresc de care fiecare dintre noi are neapărată nevoie pentru a putea deveni demn de împărăţia celestială. Aşadar, puterea sporită pe care ne-o oferă ispăşirea ne întăreşte pentru a acţiona corect şi a fi buni, precum şi pentru a sluji dincolo de dorinţele individuale şi capacitatea proprie.
În studiul meu personal al scripturilor, deseori inserez termenul „putere sporită” de fiecare dată când dau de cuvântul har. Gândiţi-vă, de exemplu, la acest verset pe care noi toţi îl cunoaştem: „Căci noi ştim că, după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi” (2 Nefi 25:23). Cred că vom învăţa mai mult despre acest aspect vital al ispăşirii dacă vom insera „putere sporită şi întăritoare” de fiecare dată când găsim cuvântul har în scripturi.
Exemple şi înţelesuri
Călătoria prin viaţa muritoare constă în a trece de la rău la bine, apoi la şi mai bine şi de a ne schimba firea. Cartea lui Mormon este plină de exemple de ucenici şi profeţi care au ştiut, au înţeles şi au fost transformaţi de puterea sporită datorată ispăşirii în timpul călătoriei lor. Când vom ajunge să înţelegem mai bine această putere sacră, percepţia noastră privind Evanghelia va fi mai largă şi mai vastă. O asemenea perspectivă ne va schimba în mod remarcabil.
Nefi este un exemplu de persoană care a ştiut, a înţeles şi s-a bazat pe puterea sporită a Salvatorului. Amintiţi-vă că fiii lui Lehi s-au întors la Ierusalim pentru a-i recruta pe Ismael şi pe membrii familiei lui în cauza lor. Laman şi alţii din acel grup care călătoreau cu Nefi din Ierusalim înapoi în pustiu s-au răzvrătit şi Nefi i-a îndemnat pe fraţii săi să aibă credinţă în Domnul. Acesta a fost momentul clătoriei lor în care fraţii lui Nefi l-au legat cu sfori şi au plănuit să-l omoare. Fiţi atenţi la rugăciunea lui Nefi: „O, Doamne, pe măsura credinţei mele în Tine, vrei tu să mă eliberezi din mâinile fraţilor mei; da, dă-mi chiar putere să rup aceste legături cu care sunt legat” (1 Nefi 7:17; subliniere adăugată).
Ştiţi pentru ce cred că m-aş fi rugat eu dacă aş fi fost legat de fraţii mei? „Te rog, scoate-mă din această încurcătură ACUM!”. Este foarte interesant pentru mine că Nefi nu s-a rugat pentru ca împrejurările sale să se schimbe. În schimb, el s-a rugat să primească putere pentru a-şi schimba împrejurările. Şi cred că el s-a rugat astfel deoarece el cunoştea, înţelegea şi avusese parte de puterea sporită datorată ispăşirii.
Nu cred că legăturile cu care Nefi era legat au căzut, în mod magic din jurul mâinilor şi încheieturilor sale. În schimb, cred că el a fost binecuvântat cu stăruinţă şi tărie personală, mai presus de puterile sale înnăscute, pentru ca el, apoi, „cu puterea Domnului” (Mosia 9:17) să răsucească şi să tragă de legături şi, în final, să-şi poată rupe, pur şi simplu, legăturile.
Înţelesul acestei povestiri este simplu pentru fiecare dintre noi. Când dumneavoastră şi cu mine vom ajunge să înţelegem şi să folosim în viaţa noastră puterea sporită datorată ispăşirii, ne vom ruga şi vom căuta tăria de a ne schimba împrejurările în loc să ne rugăm ca împrejurările noastre să fie schimbate. Vom deveni factori care acţionează asupra lucrurilor, nu asupra cărora se acţionează (vezi 2 Nefi 2:14).
Gândiţi-vă la exemplul din Cartea lui Mormon în care Alma şi poporul său sunt persecutaţi de Amulon. Glasul Domnului a venit asupra acestor oameni buni în timpul suferinţei lor şi le-a spus:
„Şi Eu, de asemenea, voi uşura poverile care sunt puse pe umerii voştri pentru ca nici măcar să nu le simţiţi pe spinările voastre …
Şi acum, s-a întâmplat că poverile care erau puse asupra lui Alma şi a fraţilor săi s-au făcut uşoare; da, Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-şi poată purta poverile cu uşurinţă, iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului” (Mosia 24:14–15; subliniere adăugată).
Ce a fost schimbat în această situaţie? Nu povara s-a schimbat; încercările şi greutăţile persecuţiilor nu au fost imediat înlăturate. Dar Alma şi ucenicii săi au fost întăriţi, iar capacitatea şi puterea lor crescută au făcut ca poverile să fie mai uşoare. Aceşti oameni buni au primit putere prin ispăşire pentru a acţiona pentru ei înşişi şi a-şi schimba împrejurările. Şi, „în puterea Domnului”, Alma şi poporul său au fost îndrumaţi spre siguranţă în ţara lui Zarahemla.
Vă puteţi întreba, în mod legitim: „De ce este această povestire despre Alma şi poporul său un exemplu al puterii sporite datorate ispăşirii?”. Răspunsul se găseşte în comparaţia dintre Mosia 3:19 şi Mosia 24:15.
„Şi înlătură omul firesc şi devine un sfânt prin ispăşirea lui Hristos Domnul şi devine ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot aşa cum un copil se supune tatălui său” (Mosia 3:19; subliniere adăugată).
Pe măsură ce înaintăm în călătoria prin viaţa muritoare din rău în bun, iar apoi în mai bun, pe măsură ce înlăturăm bărbatul firesc sau femeia firească din fiecare dintre noi şi pe măsură ce ne străduim să devenim sfinţi şi să ne schimbăm firea, trăsăturile prezentate în acest verset ar trebui să descrie felul de persoană care ar trebui, treptat, să devenim. Vom deveni mai asemănători copiilor, mai ascultători, mai răbdători şi mai dornici să ne supunem.
Acum, comparaţi aceste caracteristici din Mosia 3:19 cu cele folosite pentru a-i descrie pe Alma şi poporul său: „Iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului” (Mosia 24:15; subliniere adăugată).
Paralela dintre trăsăturile descrise în aceste versete mi se pare uimitoare şi este o indicaţie a faptului că poporul bun al lui Alma devenea un popor mai bun prin puterea sporită datorată ispăşirii lui Hristos Domnul.
Amintiţi-vă povestea lui Alma şi a lui Amulec care se găseşte în Alma 14. În acest caz, mulţi sfinţi credincioşi au fost omorâţi prin ardere şi aceşti doi slujitori ai Domnului au fost încarceraţi şi bătuţi. Gândiţi-vă la rugămintea adresată de Alma pe când se ruga în închisoare: „O, Doamne, dă-ne nouă putere după credinţa noastră care este în Hristos, chiar până la eliberare” (Alma 14:26; subliniere adăugată).
Aici, observăm din nou înţelegerea şi încrederea lui Alma în puterea sporită datorată ispăşirii reflectate în rugămintea sa. Şi, fiţi atenţi la rezultatul rugăciunii sale:
„Şi ei [Alma şi Amulec] au rupt frânghiile cu care erau legaţi; şi atunci când oamenii au văzut aceasta, au început să fugă, pentru că frica distrugerii venise asupra lor …
Iar Alma şi Amulec au ieşit din închisoare şi nu erau răniţi; căci Domnul le-a dat putere potrivit credinţei lor care era în Hristos” (Alma 14:26, 28; subliniere adăugată).
Încă o dată puterea sporită se poate vedea atunci când oamenii buni se luptă cu răul şi se străduiesc să devină mai buni şi să slujească mai eficient „în puterea Domnului”.
Încă un exemplu instructiv din Cartea lui Mormon. În Alma 31, Alma conduce o misiune pentru a-i aduce înapoi la Hristos pe zoramiţii apostaţi care, după ce au construit Rameumptomul lor, oferă o rugăciune prestabilită şi plină de mândrie.
Observaţi ruga lui Alma pentru putere din rugăciunea sa personală: „O, Doamne, vrei Tu să-mi acorzi să pot avea putere ca să pot suferi cu răbdare aceste dureri care vor veni asupra mea din cauza nedreptăţii acestui popor” (Alma 31:31; subliniere adăugată).
Alma, de asemenea, s-a rugat ca şi colegii săi de misiune să primească aceeaşi binecuvântare: „Vrei Tu să le acorzi lor putere ca să poată să-şi suporte suferinţele care vor veni peste ei din cauza nedreptăţilor acestui popor” (Alma 31:33; subliniere adăugată).
Alma nu s-a rugat pentru ca suferinţele sale să dispară. El ştia că era un reprezentant al Domnului şi s-a rugat pentru puterea de a acţiona şi de a-şi schimba situaţia.
Punctul cheie al acestui exemplu se regăseşte în ultimul verset din Alma 31: „[Domnul] le-a dat putere ca să nu sufere niciun fel de suferinţe, ci doar să fie absorbiţi în bucuria pentru Hristos. Acum, aceasta a fost potrivit rugăciunii lui Alma; şi aceasta pentru că el s-a rugat în credinţă” (versetul 38; subliniere adăugată).
Suferinţele nu au fost îndepărtate. Dar Alma şi colegii săi au fost întăriţi şi binecuvântaţi prin puterea sporită datorată ispăşirii „să nu sufere niciun fel de suferinţe, ci doar să fie absorbiţi în bucuria pentru Hristos”. Ce binecuvântare minunată! Şi ce lecţie pe care fiecare dintre noi ar trebui să o înveţe!
Exemple ale puterii sporite nu se găsesc doar în scripturi. Daniel W. Jones s-a născut în anul 1830 în Missouri şi s-a alăturat Bisericii în California în anul 1851. În anul 1856, el a participat la acţiunea de salvare a companiilor de cărucioare care erau înzăpezite în Wyoming de furtuni puternice. După ce echipa de salvare i-a găsit pe sfinţii care sufereau, i-a ajutat cât de mult a putut pentru a le fi mai bine şi a aranjat ca cei bolnavi şi slăbiţi să fie transportaţi în oraşul Salt Lake, Daniel şi câţiva tineri băieţi s-au oferit voluntari să rămână şi să aibă grijă de bunurile companiei. Mâncarea şi ajutoarele lăsate pentru Daniel şi colegii lui au fost puţine şi s-au consumat repede. Următorul citat din jurnalul personal al lui Daniel Jones descrie evenimentele ce au urmat:
„Animalele s-au împuţinat atât de mult încât nu mai aveam ce vâna. Am mâncat toată carnea; nu ar fi ajuns nici pentru un om să se sature. În cele din urmă, s-a terminat toată şi nu ne-a mai rămas decât pielea animalelor. Am încercat să o mâncăm. Multă a fost gătită fără nimic altceva şi am mâncat-o şi întregii companii i s-a făcut rău …
Ne aflam într-o situaţie disperată, căci nu mai aveam nimic în afară de puţină piele crudă de la nişte vite moarte de foame. I-am cerut Domnului să ne îndrume ce să facem. Fraţii nu s-au plâns, ci au simţit că trebuie să aibă încredere în Domnul… În final, eu am primit inspiraţie cum să pregătim aceasta şi i-am spus companiei cum să o gătească: ei trebuiau s-o pârlească şi să îndepărteze părul; aceasta avea să-i îndepărteze gustul rău ce rezulta în urma fierberii. După ce am curăţat-o de păr, am fiert-o o oră aruncând apa în care se strânsese tot cleiul din ea şi apoi am spălat-o şi curăţat-o complet, spălând-o în apă rece, apoi am lăsat-o să fiarbă până s-a făcut gelatinoasă şi am lăsat-o să se răcească, apoi am mâncat-o cu puţin zahăr presărat pe deasupra. A fost foarte greu, dar nu aveam ce altceva să facem şi a fost mai bine decât să murim de foame.
L-am rugat pe Domnul să ne binecuvânteze stomacurile şi să le facă să poată digera această mâncare… Atunci când am mâncat toţi păreau să savureze ospăţul. Nu mâncasem de trei zile până la această a doua încercare. Ne-am bucurat de această mâncare delicioasă timp de aproape şase săptămâni”.3
În acele împrejurări, probabil că eu m-aş fi rugat să am altceva de mâncare: „Tată Ceresc, te rog trimite-mi o prepeliţă sau un bivol”. Probabil, nu mi-ar fi trecut prin cap să mă rog ca stomacul meu să fie întărit şi adaptat pentru a putea digera mâncarea pe care o aveam. Ce a ştiut Daniel W. Jones? El a ştiut despre puterea sporită datorată ispăşirii lui Isus Hristos. El nu s-a rugat ca împrejurările sale să fie schimbate. El s-a rugat să fie întărit pentru a putea face faţă circumstanţelor sale. Aşa cum Alma şi poporul său, cum Amulec şi Nefi au fost întăriţi, Daniel W. Jones a avut cunoaşterea spirituală să ştie ce să ceară în rugăciunea sa.
Puterea sporită datorată ispăşirii lui Hristos ne întăreşte pentru a face lucruri pe care niciodată nu le-am putea face pe cont propriu. Câteodată, mă întreb dacă în această lume a zilelor din urmă plină de confort – într-o lume a cuptoarelor cu microunde, a telefoanelor mobile, a aerului condiţionat şi a caselor confortabile – vom învăţa vreodată să ne recunoaştem dependenţa de puterea sporită datorată ispăşirii.
Sora Bednar este o femeie foarte deşteaptă şi are o credinţă remarcabilă, iar eu am învăţat multe lecţii importante despre puterea întăritoare din exemplul ei plin de modestie. Am observat-o perseverând în pofida greţurilor matinale continue şi intense – simţindu-se efectiv rău toată ziua, timp de opt luni, în fiecare zi – avute pe perioada fiecăreia dintre cele trei sarcini pe care le-a avut. Împreună ne-am rugat pentru ca ea să fie binecuvântată, dar acea încercare nu a fost îndepărtată niciodată. În schimb, ea a primit putere să facă fizic ceea ce nu ar fi putut face bazându-se doar pe puterile ei. De-a lungul anilor, am observat, de asemenea, cum ea a fost întărită pentru a face faţă batjocurii şi dispreţului venite din partea societăţii care urmează învăţăturile lumii atunci când o femeie sfântă din zilele din urmă urmează sfatul profetic şi face din familia sa şi din îngrijirea copiilor prioritatea ei numărul unu. Îi mulţumesc şi îi aduc un omagiu Susanei pentru că m-a ajutat să învăţ lecţii atât de importante.
Salvatorul ştie şi înţelege
În Alma, capitolul 7, noi învăţăm cum şi de ce a putut Salvatorul să ofere puterea sporită:
„Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său.
Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor” (Alma 7:11–12; subliniere adăugată).
Salvatorul a suferit nu doar pentru nelegiuirile noastre, dar şi pentru inegalitatea, nedreptatea, durerea, chinul şi suferinţa emoţională care, atât de des, vin asupra noastră. Nu este nicio durere trupească, niciun chin al sufletului, nicio suferinţă a spiritului, nicio boală sau slăbiciune de care dumneavoastră sau eu să avem parte în această călătorie prin viaţa muritoare de care Salvatorul să nu fi avut parte. Dumneavoastră şi cu mine, într-un moment de slăbiciune, am putea spune: „Nimeni nu înţelege. Nimeni nu ştie”. Probabil că nicio fiinţă umană nu ştie. Dar Fiul lui Dumnezeu ştie şi înţelege perfect, deoarece El a simţit şi a purtat poverile noastre înainte ca noi să fi făcut-o. Şi, deoarece El a plătit preţul suprem şi a purtat acea povară, El ne înţelege perfect sentimentele şi Îşi poate întinde braţul milei către noi în atât de multe momente ale vieţii noastre. El Îşi poate întinde braţele către noi, ne poate atinge inima, ne poate ajuta – poate veni, literalmente, în ajutorul nostru – şi ne poate întări să fim mai mult decât am putea fi vreodată şi ne poate ajuta să facem ceea ce nu am putea face niciodată dacă ne-am bizui numai pe puterile noastre.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28–30).
Îmi declar mărturia despre sacrificiul infinit şi etern al Domnului Isus Hristos şi aprecierea pentru acesta. Eu ştiu că Salvatorul trăieşte. Am simţit atât puterea Sa mântuitoare, cât şi puterea Sa sporită şi depun mărturie că aceste puteri sunt adevărate şi disponibile fiecăruia dintre noi. Într-adevăr „în puterea Domnului” noi putem face şi birui toate lucrurile pe măsură ce mergem înainte în călătoria prin viaţa muritoare.
Tatăl Meu, de Simon Dewey
Ilustraţie de Jeff Ward
Ilustraţie de Jeff Ward
Detaliu din Uitaţi-vă la mâinile Mele, ilustraţie de Jeff Ward