Toată lumea îl cunoaşte pe Bleck
Pentru Honoura „Bleck” Bonnet, baschetul însemna totul. La vârsta de 15 ani, Bleck era o vedetă în devenire în Polinezia Franceză – unul dintre cei mai buni jucători care juca pentru una dintre cele mai bune echipe din prima divizie de seniori din ţară. Deşi porecla lui era varianta greşită a cuvântului englezesc black, talentul lui nu avea niciun defect.
Dar el îşi dorea mai mult. El dorea să joace baschet la nivel de profesionist în Europa. Şi, mai mult, el îşi dorea să câştige medalia de aur la Jocurile Pacificului de Sud.
Singurul obstacol care părea să-i stea în cale era Biserica.
Un bărbat în misiune
Deşi echipa pentru care juca Bleck la momentul respectiv era sponsorizată de Biserică, Bleck era foarte puţin interesat de Biserică sau de cererea profetului ca fiecare tânăr băiat demn şi capabil să slujească în misiune.
El îi spusese deja episcopului său că nu avea să meargă în misiune. El nu vedea cum ar fi putut să joace la profesionişti dacă ar fi făcut o pauză de doi ani.
Şi mai important, Jocurile Pacificului de Sud – desfăşurate din patru în patru ani – aveau să aibă loc în timpul misiunii sale, iar Federaţia tahitiană de baschet îşi dorea ca el să joace pentru echipa naţională. Ar fi avut în sfârşit şansa să-i închidă gura tatălui său care spunea mereu că Bleck începuse să se creadă prea bun: „Toată lumea îl cunoaşte pe Bleck, însă el nu are o medalie de aur”.
Tatăl lui Bleck, Jean-Baptiste, spunea aceste cuvinte cu intenţia de a-l motiva. Însă ele îl enervau pe Bleck. Ele îi aminteau că, deşi fanii baschetului din Tahiti îl cunoşteau, el nu câştigase nicio medalie la Jocuri. Tatăl lui câştigase o medalie de aur alături de echipa masculină la prima ediţie a Jocurilor Pacificului de Sud.
Misiunea lui Bleck era să anuleze acele cuvinte. El nu avea timp pentru nicio altă misiune.
O schimbare a mentalităţii, o schimbare a inimii
În pofida sentimentelor sale faţă de misiune, Bleck participa, totuşi, la activităţile Bisericii. La vârsta de 16 ani, pe când participa la o seară de dans organizată de Biserică, Bleck şi-a făcut curaj s-o invite la dans pe Myranda Mariteragi. Şi Myranda era o jucătoare bună de baschet – visând şi ea să câştige o medalie de aur. Şi tatăl ei a făcut parte din acea echipă masculină care a câştigat medalia de aur.
La câteva secunde după ce a invitat-o la dans, melodia s-a terminat. Prin urmare, au dansat pe următoarea melodie, care avea să fie ultima din acea seară. În acel moment, Bleck nu dorea ca seara de dans să se încheie.
Bleck nu-şi planificase să se căsătorească în templu sau nici măcar să se căsătorească cu o membră pentru acel scop. Dar acest lucru a început să se schimbe pe măsură ce a ajuns s-o cunoască mai bine pe Myranda în următorii doi ani. Într-o zi, la ea acasă, ceva ce ea a făcut la Tinerele Fete i-a captat atenţia. Era scris: „Mă voi căsători în templu”.
Interesul lui Bleck pentru Myranda şi angajamentul ei ferm de a se căsători în templu au fost motive suficiente pentru ca el să-şi revizuiască planurile. El s-a decis să trateze Biserica în mod serios. Deciziile lui au dus la fapte care I-au permis Duhului Sfânt să-i influenţeze viaţa.
Decizia
Una dintre aceste decizii a fost aceea de a se pregăti să-şi primească binecuvântarea patriarhală când va împlini 18 ani. Când patriarhul a afirmat în binecuvântare că Bleck avea să slujească în misiune şi să se căsătorească în templu, el a simţit Spiritul. „Ştiam că aceasta era ceea ce Dumnezeu dorea să fac”, spune el.
Deşi echipa naţională părea să aibă şanse la medalii, Bleck a hotărât, având sprijinul familiei sale, să pună ceea ce dorea Dumnezeu înaintea lucrurilor pe care le dorea el. Decizia nu a fost una uşoară. Presiunea de a juca a fost uriaşă. Şi, a învăţat repede că decizia lui de a se supune voinţei lui Dumnezeu avea să fie pusă la încercare de mai multe ori.
După ce a slujit ca misionar în Tahiti timp de un an, federaţia de baschet a întrebat dacă el s-ar putea întoarce la echipă pentru o lună pentru a participa la Jocuri.
Preşedintele de misiune al lui Bleck, fiind îngrijorat de efectul pe care această experienţă l-ar fi putut avea asupra abilităţii lui Bleck de a se întoarce şi de a sluji, s-a simţit inspirat să-i spună: „Poţi să te duci dacă doreşti, dar nu te vei mai putea întoarce”.
Bleck îşi dorea acea medalie, dar nu şi-o dorea mai presus de orice altceva. Misiunea lui fusese extraordinară. El nu dorea să renunţe la ultimul lui an, nici măcar pentru baschet.
Bleck a rămas.
Echipa a câştigat medalia de aur.
Circumstanţe diferite, aceeaşi decizie
După ce Bleck şi-a încheiat misiunea cu onoare, el s-a căsătorit cu Myranda în templul din Papeete, Tahiti şi au întemeiat o familie. El a reînceput, de asemenea, să joace pentru echipa naţională.
Myranda juca pe postul de coordonatoare de joc în naţionala feminină şi se pregătea şi ea pentru Jocurile Pacificului de Sud.
Cu toate acestea, în timp ce Jocurile se apropiau, cuplul a început să simtă foarte puternic faptul că trebuia să aibă al doilea copil.
Având în vedere că Jocurile urmau să aibă loc în mai puţin de un an de zile, le-ar fi fost uşor să amâne să aibă un alt copil un timp suficient de lung încât să-i permită Myrandei să joace. Echipa feminină avea mari şanse la medalii.
Însă cuplul a învăţat din experienţele trăite că supunerea faţă de Dumnezeu i-a adus binecuvântări mai mari decât orice lucru la care ar fi putut spera dacă şi-ar fi urmat dorinţele. După studiu aprofundat şi rugăciune, ei au hotărât să pună familia pe primul loc.
În anul 1999, când Myranda era însărcinată în opt luni, echipa feminină a câştigat medalia de aur.
Toată lumea îl cunoaşte pe Bleck
Bleck şi Myranda au putut să joace baschet la cel mai înalt nivel în Polinezia Franceză în ultimul deceniu – câştigând campionate naţionale şi cupe şi jucând pentru echipele naţionale la Jocurile din 2003 şi 2007.
La Jocurile din 2011, ambii au participat, însă de data aceasta Bleck a participat în calitate de antrenor al echipei masculine. În timp ce Myranda şi echipa feminină au câştigat medalia de aur, echipa masculină a câştigat bronzul, visul lui Bleck de a câştiga aurul spulberându-se din nou.
Uneori, Bleck se întreabă cum ar fi fost viaţa lui dacă ar fi făcut ce ar fi vrut în loc să facă ceea ce dorea Dumnezeu.
„Probabil că aş avea o medalie de aur”, spune el. „Poate că aş fi ajuns un baschetbalist profesionist, sau poate că nu.”
Dar cuplul nu regretă deciziile pe care le-a luat. Ei nu cred că ar fi putut fi mai fericiţi.
„M-am căsătorit în templu”, spune Bleck. „Am o soţie minunată, patru copii frumoşi şi sunt activ în Biserică. Baschetul nu mi-ar fi putut oferi niciunul dintre aceste lucruri. Acestea sunt binecuvântări care au venit ca rezultat al punerii Domnului pe primul loc.”
Faptul că l-a pus pe Domnul pe primul loc nu l-a scăpat de şicanarea verbală din partea tatălui său, însă le-a dat cuvintelor respective un înţeles nou. În urmă cu câţiva ani, când federaţia a luat în calcul programarea meciurilor din campionat în ziua de duminică, preşedinţii de club s-au adunat pentru a discuta propunerea respectivă. Cineva a întrebat: „L-aţi întrebat pe Bleck?”.
Propunerea nu a fost aprobată.
Pentru că Bleck L-a pus pe Domnul pe primul loc, nu numai că toată lumea îl cunoaşte pe Bleck – ea îi cunoaşte şi crezurile.
Honoura „Bleck” şi Myranda Bonnet au fost mult timp implicaţi în baschetul din Tahiti.
Pentru Bleck şi Myranda, succesul în sportul pe care-l practicau a fost mai puţin important decât succesul în familie.
Fotografii de Adam C. Olson, cu excepţia celor indicate.
Fotografie cu o minge de baschet, de Tamara Ratieta © IRI