Isus Hristos este comoara

Vârstnicul Dale G. Renlund

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Concentrați-vă asupra lui Isus Hristos. El este Salvatorul și Mântuitorul, „ținta” către care trebuie să ne uităm și cea mai mare comoară a noastră.

În anul 1907, un englez bogat, pe nume George Herbert, al cincilea conte de Carnarvon¹, s-a mutat în Egipt și a devenit pasionat de arheologie. El s-a dus la un egiptolog cunoscut, Howard Carter, și i-a propus un parteneriat. Carter avea să supravegheze excavările lor arheologice, iar Carnarvon avea să asigure fondurile.

Împreună, ei au explorat cu succes o varietate de locuri. Apoi, au primit permisiunea de a excava în Valea Regilor, situată lângă localitatea Luxor din zilele noastre, unde s-au găsit mormintele multor faraoni. Ei au hotărât să caute mormântul regelui Tutankhamon. Tutankhamon urcase pe tronul Egiptului cu mai bine de 3.000 de ani în urmă și domnise timp de zece ani înainte de moartea sa neașteptată.² Se știa că fusese îngropat în Valea Regilor³, dar nu se știa unde se afla mormântul său.

Carter și Carnarvon au petrecut cinci ani căutând, fără succes, mormântul lui Tutankhamon. În cele din urmă, Carnarvon l-a informat pe Carter că nu mai dorea să ia parte la această căutare fără succes. Carter a implorat ca excavarea să mai continue o perioadă și Carnarvon a acceptat și a fost de acord să o finanțeze.

Carter și-a dat seama că întreaga zonă a Văii Regilor fusese excavată cu meticulozitate – cu excepția zonei în care își făcuseră tabăra. După câteva zile de săpat acolo, ei au găsit primele trepte care duceau jos la mormânt.⁴

În cele din urmă, când Carter a ajuns în anticamera mormântului lui Tutankhamon, el a văzut aur peste tot. După trei luni de catalogare a conținutului anticamerei, ei au deschis camera sigilată a mormântului în luna februarie a anului 1923 – în urmă cu 100 de ani. Aceasta a fost cea mai faimoasă descoperire arheologică a secolului douăzeci.

În timpul acelor ani de căutări fără succes, Carter și Carnarvon trecuseră cu vederea ceea ce era literalmente sub picioarele lor. Cu aproximativ cinci secole înainte de nașterea Salvatorului, profetul Iacov din Cartea lui Mormon a numit faptul de a considera că ni se cuvine sau de a nu aprecia la adevărata valoare ceea ce se află lângă noi „[a te uita] dincolo de limite” sau de țintă. Iacov a prezis că oamenii din Ierusalim nu aveau să-L recunoască pe Mesia cel promis când El va veni. Iacov a profețit că ei aveau să fie „un popor încăpățânat [care avea să disprețuiască] cuvintele clare… și [care avea să caute] lucruri pe care [nu putea să le înțeleagă]. Prin urmare, din cauza orbirii lor, care orbire [avea să vină] pentru că s-au uitat dincolo de limite, ei trebuie să cadă”.⁵ Cu alte cuvinte, ei aveau să se împiedice.

Profețiile lui Iacov s-au dovedit a fi corecte. În timpul slujirii lui Isus din viața muritoare, mulți s-au uitat dincolo de limite, dincolo de El. Ei s-au uitat dincolo de Salvatorul lumii. În loc să recunoască rolul Său în îndeplinirea planului Tatălui Ceresc, ei L-au condamnat și răstignit. Ei au căutat și așteptat pe altcineva să le aducă salvarea.

Precum acei oameni din Ierusalim și precum Carter și Carnarvon, și noi putem fi înclinați să ne uităm dincolo de limite. Trebuie să ne păzim de această tendință pentru a nu-L pierde pe Isus Hristos din viața noastră și a nu eșua să recunoaștem nenumăratele binecuvântări pe care El ni le oferă. Avem nevoie de El. Suntem sfătuiți să ne bizuim „cu totul pe meritele Lui care are puterea de a salva”⁶.

El este ținta noastră. Dacă ne imaginăm incorect că este nevoie de ceva mai presus de ceea ce oferă El, noi negăm sau diminuăm scopul și puterea pe care El le poate avea în viața noastră. El a cerut drepturile asupra îndurării și ne oferă această îndurare.⁷ El este suprema „sursă [la care să ne uităm] pentru iertarea păcatelor [noastre]”⁸. El este Avocatul nostru la Tatăl și promovează ceea ce Tatăl a dorit tot timpul, și anume ca noi să ne întoarcem la El ca moștenitori ai împărăției Sale. Noi trebuie, potrivit cuvintelor profetului Alma, să „[ne aruncăm privirile] și [să începem să credem] în Fiul lui Dumnezeu, în faptul că El va veni ca să mântuiască poporul Său și că El va suferi și va muri ca să ispășească pentru păcatele [noastre]; și că El se va ridica iarăși din morți, ceea ce va face să se înfăptuiască învierea”⁹. Isus Hristos este comoara noastră.

Salvatorul ne-a oferit multe moduri de a ne concentra asupra Sa în mod voit, inclusiv ocazia zilnică de a ne pocăi. Uneori, noi subevaluăm cât de mare este această binecuvântare oferită. Când aveam opt ani, am fost botezat de tatăl meu. După aceea, l-am ținut de mână în timp ce mergeam să traversăm o stradă aglomerată. Nu eram atent și am făcut un pas înainte chiar când un camion mare a trecut cu viteză. Tatăl meu m-a tras înapoi din stradă pe trotuar. Dacă nu ar fi făcut asta, aș fi fost lovit de camion. Cunoscându-mi firea neastâmpărată, m-am gândit: „Poate ar fi fost mai bine pentru mine să fiu ucis de camion, deoarece nu voi mai fi niciodată la fel de curat cum sunt acum după botezul meu”.

Fiind un copil de opt ani, am presupus în mod greșit că apa botezului spală păcatele. Dar nu e așa. În anii care au trecut de la botezul meu, am învățat că păcatele sunt curățate de puterea lui Isus Hristos prin sacrificiul Său ispășitor, când facem legământ la botez și-l ținem.¹⁰ Apoi, prin darul pocăinței, noi putem rămâne curați. Am mai învățat că împărtășania aduce un ciclu puternic și virtuos în viața noastră, care ne permite să păstrăm o iertare a păcatelor noastre.¹¹

Precum comoara care era sub picioarele lui Carter și Carnarvon, prețioasele binecuvântări ale împărtășaniei sunt disponibile pentru noi de fiecare dată când participăm la adunarea de împărtășanie. Ni se promite că Duhul Sfânt va fi însoțitorul nostru permanent dacă privim împărtășania așa cum un nou convertit privește botezul și confirmarea, cu o inimă frântă și un spirit smerit și cu hotărârea de a trăi potrivit acelui legământ făcut la botez. Duhul Sfânt ne binecuvântează cu puterea Sa care sfințește, pentru ca noi să putem păstra mereu o iertare a păcatelor noastre, săptămână de săptămână.¹²

Temelia noastră spirituală este întărită prin pocăință și prin a ne pregăti în mod conștient pentru a lua din împărtășanie fiind demni. Doar având o temelie spirituală puternică putem face față ploii, vântului și inundațiilor metaforice cu care ne confruntăm în viața noastră.¹³ Pe de altă parte, temelia noastră spirituală este slăbită când alegem să lipsim de la adunarea de împărtășanie sau când nu ne concentrăm asupra Salvatorului în timpul împărtășaniei. S-ar putea ca noi, fără intenție, „[să ne depărtăm] de Spiritul Domnului și acesta nu va mai avea niciun loc în [noi] ca să [ne îndrume] pe drumurile înțelepciunii, ca să [putem] fi binecuvântați, prosperi și apărați”¹⁴.

Când Îl avem pe Duhul Sfânt cu noi, suntem inspirați și îndrumați să facem și să ținem alte legăminte, precum cele pe care le facem în temple. Aceasta ne aprofundează relația cu Dumnezeu.¹⁵ Este posibil să fi observat că, în ultimii ani, au fost anunțate multe temple noi, ceea ce a însemnat aducerea templelor mai aproape de membri.¹⁶ În mod paradoxal, pe măsură ce templele devin mai accesibile, poate fi mai ușor pentru noi să devenim mai superficiali privind mersul la templu. Când templele sunt departe, noi alocăm timp și resurse pentru a călători la templu, pentru a preaslăvi acolo. Noi acordăm prioritate acestor călătorii.

Având un templu aproape, poate fi ușor să lăsăm lucrurile mici să ne împiedice să mergem, spunându-ne: „Ei bine, voi merge altă dată”. A locui aproape de un templu aduce cu sine o flexibilitate mai mare privind planificarea timpului petrecut în templu, dar această flexibilitate poate duce la faptul de a considera că timpul petrecut în templu ni se cuvine. Când facem aceasta, noi „ratăm ținta”, subevaluând ocazia de a ne apropia mai mult de Salvator în casa Sa sfântă. Angajamentul nostru de a participa când templul este aproape trebuie să fie cel puțin la fel de puternic ca atunci când este departe.

După ce Carter și Carnarvon au săpat în altă parte în Valea Regilor, căutând mormântul lui Tutankhamon, și-au dat seama de greșeala lor. Noi nu trebuie să muncim fără succes, așa cum au făcut ei o perioadă, pentru a ne găsi comoara. Nici nu trebuie să căutăm sfaturi de la surse necunoscute, prețuind noutatea sursei și gândindu-ne că un astfel de sfat va fi mai luminat decât acela pe care îl putem primi de la un profet umil al lui Dumnezeu.

După cum este consemnat în Vechiul Testament, când a căutat un leac pentru lepra de care suferea, Naaman a fost indignat când i s-a cerut să se scufunde de șapte ori într-un râu obișnuit din apropiere. Dar el a fost convins să urmeze sfatul profetului Elisei în loc să se bizuie pe propriile idei preconcepute despre modul în care trebuia să aibă loc miracolul. Rezultatul a fost că Naaman a fost vindecat.¹⁷ Când avem încredere în profetul lui Dumnezeu pe pământ astăzi și acționăm potrivit sfatului său, noi vom găsi fericire și putem fi, de asemenea, vindecați. Nu trebuie să căutăm în altă parte.

Frați și surori, vă încurajez să vă amintiți de Isus Hristos și să vă concentrați întotdeauna asupra Sa. El este Salvatorul și Mântuitorul, „ținta” către care trebuie să ne uităm și cea mai mare comoară a noastră. Pe măsură ce veniți la El, veți fi răsplătiți cu tăria de a înfrunta încercările vieții, curajul de a face ceea ce este drept și capacitatea de a vă îndeplini misiunea în viața muritoare. Prețuiți ocazia de a vă pocăi, privilegiul de a lua din împărtășanie, binecuvântarea de a face și de a ține legămintele din templu, fericirea de a preaslăvi în templu și bucuria de a avea un profet în viață.

Îmi depun mărturia solemnă și sigură că Dumnezeu, Tatăl Etern, este Tatăl nostru Ceresc și că El trăiește; Isus este Hristosul; El este Prietenul nostru din cer, bun și înțelept¹⁸, iar aceasta este Biserica Sa restaurată. Vă mulțumesc pentru credința și fidelitatea dumneavoastră. Mă rog să fiți binecuvântați, prosperi și apărați, în numele lui Isus Hristos, amin.