Povestiri din scripturi
Persoane bine de știut


Persoane bine de știut

Aaron.Fiu al regelui Mosia și misionar printre lamaniți.

Abinadi.Profet trimis să-l învețe pe regele Noe care l-a ars pe rug pe Abinadi.

Adam.Primul bărbat de pe pământ.

Alma.Preot al regelui Noe care a crezut învățăturile lui Abinadi și, mai târziu, a devenit conducătorul Bisericii.

Alma cel Tânăr.Fiul lui Alma care s-a răzvrătit și a încercat să distrugă Biserica, dar a avut o schimbare în inimă și a început să propovăduiască Evanghelia. El a devenit conducătorul Bisericii și primul judecător-șef.

Amalichia.Bărbat ticălos care dorea să fie rege peste nefiți, dar ar fi luat libertatea oamenilor. Când a văzut că nu devine rege, a plecat și s-a alăturat lamaniților.

Amaron.Bărbat neprihănit care a dat cronicile lui Mormon ca acestea să fie în siguranță.

Amlici.Un bărbat ticălos care dorea să fie regele nefiților. Când nu a devenit rege, el și cei care l-au urmat i-au atacat pe nefiți, iar, apoi, s-au alăturat lamaniților.

Amliciți.Cei care l-au urmat pe Amlici. Ei și-au făcut un semn roșu pe frunte și s-au alăturat lamaniților.

Amon, poporul lui.Lamaniți convertiți de fiii lui Mosia. Oamenii și-au îngropat armele și au făcut legământul de a nu se mai lupta niciodată.

Amon1.Conducătorul unui grup de nefiți din Zarahemla care s-a dus în țara lui Nefi și i-a ajutat pe nefiții de acolo să fugă.

Amon2.Unul dintre fiii lui Mosia care a apărat turmele regelui Lamoni de tâlhari. El a propovăduit multor lamaniți și a convertit pe mulți dintre ei pe parcursul misiunii sale.

Amulec.Colegul misionar al lui Alma cel Tânăr. Au fost aruncați în închisoare, dar au folosit puterea lui Dumnezeu pentru a face ca pereții închisorii să se prăbușească.

Amulon.Un preot ticălos al regelui Noe care a fost făcut conducător peste oamenii lui Alma. I-a obligat să muncească din greu și a amenințat că avea să-i ucidă pe toți cei care erau prinși rugându-se.

Anti-nefi-lehiți.(vezi Amon, poporul lui).

Beniamin, regele.Un rege neprihănit care a stat într-un turn pentru a-și învăța oamenii despre Isus Hristos.

Corianton.Fiu al lui Alma cel Tânăr care nu a fost un misionar credincios și neprihănit.

Coriantumr.Un rege ticălos care a fost ultimul iaredit rămas în viață.

Corihor.Bărbat ticălos care a dorit un semn care să dovedească faptul că Dumnezeu trăiește. Dumnezeu a dat lui Corihor un semn luându-i graiul.

Două mii de tineri luptători.O armată de tineri amoniți condusă de Helaman. Ei au luptat pentru ca părinții lor, care făcuseră legământ să nu lupte, să nu trebuiască s-o facă.

Enos.Fiul lui Iacov care s-a rugat toată ziua și toată noaptea. El s-a rugat pentru nefiți și lamaniți.

Eter.Profet care i-a avertizat pe iarediți să se pocăiască și a scris despre distrugerea lor.

Eva.Prima femeie de pe pământ.

Fiii lui Mosia.Fiii regelui Mosia: Aaron, Amon2, Himni și Omner, ei toți au fost misionari curajoși printre lamaniți.

Fratele lui Iared.Un profet care I-a cerut lui Isus să atingă 16 pietre, astfel încât acestea să dea lumină în corăbiile pe care iarediții le-au folosit pentru a călători spre pământul făgăduit.

Ghedeon.Nefit neprihănit care a apărat Biserica atunci când Nehor a început să-i învețe pe oameni minciuni. Nehor l-a omorât.

Hagot.Constructor de corăbii nefit care a dus pe mulți nefiți în ținutul din nord.

Helaman.Cel mai mare fiu al lui Alma cel Tânăr. I s-au dat plăcile și i s-a spus să scrie istoria oamenilor săi. El a fost, de asemenea, conducătorul celor 2.000 de tineri luptători.

Himni.Fiu al regelui Mosia și misionar printre lamaniți.

Iacov.Fiul lui Lehi și al Sariei. L-a înfruntat pe Șerem, care a spus că Hristos nu există.

Iarediți.Cei care l-au urmat pe Iared și pe fratele său care au părăsit Babelul și au călătorit în corăbii spre pământul făgăduit.

Iosif.Fiu neprihănit al lui Lehi și al Sariei care s-a născut în pustiu.

Ismael.Bărbat din Ierusalim care a călătorit spre pământul făgăduit alături de familia lui Lehi. Fiicele sale s-au căsătorit cu fiii lui Lehi.

Joseph Smith jr.Profet din zilele din urmă care a tradus Cartea lui Mormon de pe plăcile de aur.

Laban.Bărbat ticălos din Ierusalim care nu dorea să dea plăcile de alamă fiilor lui Lehi.

Laman, regele.Rege lamanit ticălos care a dat lui Zenif și nefiților care l-au urmat două orașe, dar, mai târziu, i-a atacat.

Laman.Cel mai mare fiu al lui Lehi și al Sariei. El a fost ticălos și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Lamaniți.Urmași sau adepți ai lui Laman și Lemuel sau oameni care au respins Evanghelia.

Lamoni, regele.Rege lamanit care a fost învățat Evanghelia și a crezut. Amon2 a apărat turmele regelui de tâlhari.

Lamoni, tatăl regelui.Rege lamanit care a fost învățat Evanghelia și a crezut. A spus că avea să-și abandoneze toate păcatele pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Lehi1.Profet care a avertizat că Ierusalimul avea să fie distrus. El s-a supus când Dumnezeu i-a spus să-și ducă familia în pustiu.

Lehi2.Fiul lui Helaman. El și fratele său, Nefi, au fost aruncați în închisoare și înconjurați de foc.

Lemuel.Fiu ticălos al lui Lehi și al Sariei.

Limhi, regele.Fiul bun al regelui ticălos Noe. El și poporul său erau sclavii lamaniților, dar au reușit să scape.

Maria.Mama lui Isus.

Mormon.Conducător al armatelor nefite și unul dintre ultimii profeți nefiți. El a compilat Cartea lui Mormon.

Moroni, căpitanul.Conducător neprihănit al armatei nefite. El a făcut drapelul libertății și a spus oștirii sale să lupte pentru libertatea lor.

Moroni.Fiul lui Mormon și ultimul profet nefit. El a îngropat plăcile de aur și, mai târziu, s-a arătat lui Joseph Smith ca un înger.

Mosia, regele.Ultimul rege nefit. El a avut patru fii.

Nefi1.Fiu neprihănit al lui Lehi și al Sariei. El a luat plăcile de alamă de la Laban și a construit corabia care i-a dus familia pe pământul făgăduit.

Nefi2.Fiul lui Helaman. El și fratele său, Lehi, au fost aruncați în închisoare și înconjurați de foc. Nefi a făcut să fie foamete pentru ca oamenii să se pocăiască.

Nefi3.Bărbat neprihănit ales de Isus Hristos pentru a fi ucenic și conducător al Bisericii.

Nefiți.Cei care l-au urmat pe Nefi sau oameni care au acceptat Evanghelia.

Nehor.Bărbat ticălos care vorbea cu îndrăzneală împotriva Bisericii lui Dumnezeu. L-a omorât pe Ghedeon și a fost și el omorât.

Noe, regele.Rege nefit ticălos care a iubit bogățiile și și-a învățat oamenii să fie ticăloși. Propriul popor l-a ars pe rug.

Oameni liberi.Nefiți care doreau să trăiască în libertate și să preaslăvească așa cum doreau. Ei au fost conduși de judecători, nu de un rege.

Omner.Fiu al regelui Mosia și misionar printre lamaniți.

Pahoran.Judecător-șef al nefiților care l-a ajutat pe căpitanul Moroni să-i înfrângă pe nefiții ticăloși.

Regaliști.Nefiți care doreau să fie conduși de un rege, nu de judecători. Când au văzut că nu puteau avea un rege, s-au alăturat lamaniților și i-au atacat pe nefiți.

Sam.Fiu neprihănit al lui Lehi și al Sariei.

Samuel Lamanitul.Profet care a profețit nefiților despre semnele nașterii și morții lui Isus Hristos.

Saria.Soția lui Lehi1.

Seantum.Fratele și ucigașul lui Seezoram.

Seezoram.Judecătorul-șef care a fost ucis de către fratele său.

Șerem.Nefit ticălos care a dorit un semn înainte de a crede în Isus Hristos.

Șiz.Iaredit ticălos care a condus o armată împotriva lui Coriantumr și a fost unul dintre ultimii iarediți rămași în viață.

Zeezrom.Avocat care i-a oferit lui Amulec bani pentru a spune că Dumnezeu nu există. Alma cel Tânăr i-a propovăduit Evanghelia și el s-a pocăit.

Zenif.Conducător neprihănit care a dus un grup de nefiți din Zarahemla în țara lui Nefi, unde au devenit sclavii regelui ticălos Laman.

Zerahemna.Conducător lamanit care s-a luptat împotriva nefiților și a dorit ca aceștia să-i fie sclavi. I s-a tăiat scalpul într-o luptă împotriva armatei căpitanului Moroni.

Zoram.Slujitor al lui Laban care a călătorit alături de familia lui Lehi spre pământul făgăduit.

Zoramiți.Oameni ticăloși care, în trecut, făceau parte din Biserica lui Dumnezeu. Ei se rugau în sinagogi pe un piedestal numit Rameumptom.