Un timp de pregătire
Ian S. Ardern
din Cei Şaptezeci
Trebuie să ne dedicăm timpul lucrurilor care contează cel mai mult.
Cel de-al optulea capitol din Predicaţi Evanghelia Mea ne explică importanţa folosirii înţelepte a timpului. În acest capitol, vârstnicul M. Russell Ballard ne aduce aminte că trebuie să stabilim obiective şi să învăţăm cum să stăpânim tehnicile de a le îndeplini (vezi Predicaţi Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară [2004], p. 156). Stăpânirea tehnicilor necesară pentru a ne îndeplini obiectivele include şi faptul de a deveni gestionarul suprem al timpului nostru.
Eu sunt recunoscător pentru exemplul preşedintelui Thomas S. Monson. Deşi are atât de multe lucruri de făcut în calitate de profet al lui Dumnezeu, dânsul se asigură, aşa cum a făcut şi Salvatorul, că îşi rezervă timp suficient pentru a-i vizita pe cei bolnavi (vezi Luca 17:12–14), a-i înălţa spiritual pe cei săraci în duh şi pentru a fi un slujitor pentru toată lumea. Sunt, de asemenea, recunoscător pentru exemplul multor altora care-şi oferă timpul pentru a fi în slujba aproapelui lor. Vă mărturisesc că oferirea timpului nostru pentru a fi în slujba altora este un lucru plăcut lui Dumnezeu şi că acest lucru ne va apropia mai mult de El. Salvatorul nostru Îşi va respecta promisiunea că „acela care este credincios şi înţelept în viaţă este considerat demn de a moşteni locaşurile pregătite pentru el de către Tatăl Meu” (D&L 72:4).
Timpul nu poate fi niciodată cumpărat; indiferent cât de mult aţi încerca, timpul nu este un produs care să se poată cumpăra de la vreun magazin pentru vreo sumă de bani. Totuşi, când este folosit în mod înţelept, valoarea lui este incomensurabilă. În fiecare zi, ne este tuturor alocat, în mod gratuit, acelaşi număr de minute şi de ore pe care să-l folosim şi, ne dăm seama repede, aşa cum atât de bine ne învaţă cunoscutul imn, că „timpul e ca un fulger, fuge, nu se-ntoarce” („Folosiţi bine timpul”, Imnuri, nr. 143). Trebuie să folosim cu înţelepciune timpul pe care-l avem. Preşedintele Brigham Young a spus: „Cu toţii Îi suntem îndatoraţi lui Dumnezeu pentru abilitatea de a folosi timpul în avantajul nostru şi El ne va cere o socoteală strictă pentru felul în care îl folosim” (Teachings of Presidents of the Church: Brigham Young [1997], p. 286).
Cunoscând cerinţele pe care trebuie să le îndeplinim, noi trebuie să învăţăm să ne punem alegerile într-o ordine care să corespundă obiectivelor noastre, altfel riscăm să ne expunem vânturilor amânării şi să fim purtaţi de la o activitate în care ne irosim timpul la alta. Suntem foarte bine învăţaţi despre priorităţi de către Învăţătorul Suprem, care, în cuvântarea Sa de pe munte, a spus: „De aceea, nu căutaţi lucrurile acestei lumi, ci căutaţi mai întâi să zidiţi împărăţia lui Dumnezeu şi să întemeiaţi dreptatea Lui” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 6:38). (Vezi, de asemenea, Dallin H. Oaks, „Focus and Priorities”, Liahona, iulie 2001, p. 99–102.)
Alma a vorbit despre priorităţi când ne-a învăţat că „această viaţă a devenit o stare de încercare; un timp de pregătire pentru a-L întâlni pe Dumnezeu” (Alma 12:24). Folosirea în cel mai bun mod posibil a preţiosului dar al timpului pentru a ne pregăti să-L întâlnim pe Dumnezeu poate necesita o anumită îndrumare, însă cu siguranţă, cele mai înalte priorităţi ale noastre trebuie să fie Domnul şi familia noastră. Preşedintele Dieter F. Uchtdorf ne aduce aminte că „în relaţiile de familie, dragostea este în mod real exprimată prin timpul pe care-l petrecem cu familia noastră” („Despre lucrurile care contează cel mai mult”, Liahona, noiembrie 2010, p. 22). Vă mărturisesc că atunci când ajutorul este cerut prin intermediul rugăciunii şi în mod sincer, Tatăl nostru Ceresc ne va ajuta să atribuim importanţa corespunzătoare lucrului care merită timpul nostru mai presus decât orice.
Folosirea neînţeleaptă a timpului este o rudă apropiată a lenei. În timp ce ţinem porunca de a înceta să fim leneşi (D&L 88:124), trebuie să ne asigurăm că atunci când suntem ocupaţi suntem şi eficienţi. De exemplu, este minunat să dispunem de mijloacele comunicării instantanee pe care le avem, pur şi simplu, la degetele de la mâini, însă trebuie să ne asigurăm că nu devenim dependenţi de tehnologiile de comunicare instantanee. Am sentimentul că unii dintre noi sunt prinşi într-un nou viciu care iroseşte timpul – unul care ne înrobeşte să ne verificăm şi să trimitem în mod constant mesaje dându-ne, astfel, falsa impresie că suntem ocupaţi şi eficienţi.
Există multe beneficii ca urmare a accesului nostru uşor la comunicare şi informaţii. Găsesc utilă posibilitatea de a căuta articole, cuvântări din cadrul conferinţei şi consemnări despre istoria familiei, precum şi pe aceea de a primi e-mailuri, mementouri pe Facebook, pe Twitter şi mesaje text instantanee. Indiferent de cât de bune sunt aceste lucruri, nu le putem permite să înlocuiască lucrurile care sunt cele mai importante. Cât de trist ar fi dacă telefonul şi calculatorul cu toate sofisticările lor ar înlocui simplitatea rugăciunii sincere către un Tată iubitor din Cer! Să fim tot la fel de dornici să îngenunchem cum suntem să trimitem mesaje text.
Jocurile electronice şi prietenii virtuali nu sunt un substitut de durată pentru prietenii adevăraţi care ne pot îmbrăţişa pentru a ne încuraja, care se pot ruga pentru noi şi care-şi doresc ce-i mai bine pentru noi. Cât de recunoscător am fost să văd membri ai cvorumului, ai clasei şi membre ale Societăţii de Alinare uniţi în scopul de a se sprijini unul pe celălalt! În astfel de ocazii, am înţeles mai bine ceea ce a vrut să spună apostolul Pavel atunci când a afirmat: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii” (Efeseni 2:19).
Eu ştiu că fericirea noastră absolută vine atunci când noi ne concentrăm atenţia asupra Domnului (vezi Alma 37:37) şi asupra acelor lucruri care aduc o răsplată de durată, şi nu atunci când, fără raţionament, petrecem ore în şir pe Facebook, jucând Farmville sau jucând Angry Birds catapultând păsări înfuriate în pereţi. Eu îndemn pe fiecare dintre noi să identifice acele lucruri care ne privează de timp preţios şi să ia decizia să fie stăpânul lor, în loc să le permitem ca prin natura lor care creează dependenţă să fie stăpânele noastre.
Pentru a avea pacea despre care vorbeşte Salvatorul (vezi Ioan 14:27), trebuie să ne dedicăm timpul lucrurilor care contează cel mai mult, iar cele care contează cel mai mult sunt lucrurile lui Dumnezeu. Atunci când comunicăm cu Dumnezeu în rugăciune sinceră, când citim şi studiem în fiecare zi din scripturi, când cugetăm la ceea ce am citit şi simţit, iar după aceea punem în practică în viaţa noastră lecţiile învăţate, ne apropiem mai mult de El. Dumnezeu ne promite că pe măsură ce noi vom studia cu sârguinţă din cele mai bune cărţi, „[El] [ne] va da prin Spiritul Său Sfânt… cunoaştere” (D&L 121:26; vezi, de asemenea, D&L 109:14–15).
Satana ne va ispiti să ne irosim timpul prin distragerea atenţiei în mod deghizat. Deşi ispitele vor veni, vârstnicul Quentin L. Cook ne-a învăţat că „sfinţii care răspund mesajului Salvatorului nu vor fi corupţi de lucrurile care tulbură şi distrug” („Are You a Saint?”, Liahona, noiembrie 2003. p. 96). Hiram Page, unul dintre cei opt martori ai Cărţii lui Mormon, ne-a învăţat o lecţie preţioasă despre abateri ale atenţiei. El avea o oarecare piatră şi, prin intermediul ei, a consemnat ceea ce el a crezut că erau revelaţii pentru Biserică (vezi D&L 28). După ce Hiram a fost corectat, o consemnare spune că piatra a fost luată şi îngropată în pământ pentru ca să nu mai fie vreodată o sursă de abatere a atenţiei1. Eu fac invitaţia ca noi să identificăm lucrurile din viaţa noastră care ne abat atenţia de la ceea ce este drept şi ne irosesc timpul şi care ar trebui să fie, simbolic, îngropate în pământ. Noi va trebui să fim înţelepţi în raţionamentul nostru pentru a ne asigura că modul în care ne folosim timpul este echilibrat în aşa fel încât să-L includă pe Domnul, să includă familia, munca şi activităţi de recreare sănătoase. Aşa cum mulţi am observat deja, există o creştere a fericirii în viaţă atunci când ne folosim timpul pentru a căuta acele lucruri care sunt „[virtuoase, vrednice de iubit, care au bună reputaţie sau sunt demne de laudă]” (Articolele de credinţă 1:13).
Timpul se scurge rapid odată cu ticăitul ceasului. Astăzi este o zi bună, în timp ce ceasul vieţii muritoare ticăie, să trecem în revistă ce facem pentru a ne pregăti să-L întâlnim pe Dumnezeu. Eu mărturisesc că există mari recompense pentru cei care-şi alocă timp în viaţa muritoare să se pregătească pentru nemurire şi viaţa eternă. În numele lui Isus Hristos, amin.