Privilegiul de a ne ruga
J. Devn Cornish
din Cei Şaptezeci
Rugăciunea reprezintă unul dintre cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu date omului.
Preaiubitele mele surori şi preaiubiţii mei fraţi, Dumnezeu, Tatăl nostru, nu este un sentiment sau o idee ori o forţă. El este o persoană sfântă care, aşa cum ne învaţă scripturile, are un chip, mâini şi un trup glorios, nemuritor. El există; El ne cunoaşte pe fiecare în parte şi ne iubeşte pe fiecare în parte. El doreşte să ne binecuvânteze.
Isus a spus:
„Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:9–11).
Poate că o experienţă personală ar fi un exemplu bun pentru a ilustra acest principiu. Când eram un tânăr doctor rezident la spitalul de copii din Boston, am lucrat în ture lungi şi, de cele mai multe ori, călătoream între spital şi casa noastră din Watertown, Massachusetts, cu bicicleta, deoarece soţia şi tânăra mea familie aveau nevoie de maşina noastră. Într-o seară, mergeam cu bicicleta spre casă după o tură lungă la spital, fiind obosit şi înfometat, precum şi destul de descurajat. Ştiam că trebuia să le ofer soţiei şi celor patru copilaşi ai noştri nu numai timpul şi energia mea când ajungeam acasă, ci şi o atitudine veselă. Sincer, îmi era greu chiar şi să pedalez.
Drumul meu spre casă mă ducea pe lângă o rotiserie de pui şi m-am gândit că aş fi fost mai puţin înfometat şi obosit dacă m-aş fi oprit puţin pentru a mânca o bucată de pui înainte de a ajunge acasă. Ştiam că aveau o ofertă conform căreia plăteai 29 de cenţi pentru o pulpă de pui, însă când m-am uitat în portofel, tot ce aveam era doar o monedă de cinci cenţi. În timp ce continuam să merg pe bicicletă, i-am spus Domnului despre situaţia mea şi L-am rugat, ca datorită milei Sale, să-mi permită să găsesc o monedă de 25 de cenţi pe marginea drumului. I-am spus că nu aveam nevoie de aceasta ca de un semn, dar că aş fi profund recunoscător dacă El ar considera potrivit să-mi dea această binecuvântare.
Am început să mă uit pe jos cu mai multă atenţie, dar nu am văzut nimic. Încercând, în timp ce pedalam, să păstrez o atitudine încrezătoare, dar în acelaşi timp de supunere, m-am apropiat de rotiserie. Apoi, exact vizavi de rotiserie, am văzut pe jos o monedă de 25 de cenţi. Cu recunoştinţă şi uşurare, am luat-o, am cumpărat bucata de pui, am savurat fiecare înghiţitură şi am pedalat fericit spre casă.
În mila Sa, Dumnezeul Cerului, Creatorul şi Conducătorul tuturor lucrurilor de pretutindeni, a auzit o rugăciune despre un lucru foarte neînsemnat. Cineva s-ar putea întreba de ce S-ar preocupa El de ceva atât de neînsemnat. Eu cred că Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte atât de mult, încât lucrurile care sunt importante pentru noi devin importante şi pentru El, tocmai pentru că El ne iubeşte. Şi cu cât mai mult doreşte El să ne ajute cu lucrurile importante pe care I le cerem, care sunt drepte (vezi 3 Nefi 18:20)?
Dragi copilaşi, tineri, precum şi adulţi, vă rog să credeţi cât de mult doreşte Tatăl dumneavoastră Ceresc iubitor să vă binecuvânteze! Dar pentru că El nu ne-ar încălca libertatea de a alege, noi trebuie să-I cerem ajutorul. În principiu, acest lucru se face prin intermediul rugăciunii. Rugăciunea reprezintă unul dintre cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu date omului.
La un moment dat, ucenicii lui Isus au spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1). Ca răspuns, Isus ne-a dat un exemplu care ne-ar putea folosi ca îndrumar al principiilor cheie ale rugăciunii (vezi Russell M. Nelson, „Lecţii din rugăciunile Domnului”, Liahona, mai 2009, p. 46–49; vezi, de asemenea, Matei 6:9–13; Luca 11:1–4). Conform exemplului lui Isus:
Începem adresându-ne Tatălui nostru Ceresc: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” (Matei 6:9; Luca 11:2). Acesta este privilegiul nostru de a ne adresa direct Tatălui nostru. Noi nu ne rugăm niciunei alte fiinţe. Nu uitaţi că am fost sfătuiţi să evităm rostirea aceloraşi vorbe, inclusiv folosirea prea des a numelui Tatălui în timp ce ne rugăm.1
„Sfinţească-se Numele Tău” (Matei 6:9; Luca 11:2). Isus I s-a adresat Tatălui Său având o atitudine de preaslăvire, recunoscându-I măreţia, slăvindu-L şi mulţumindu-I. Cu siguranţă, faptul de a fi pios faţă de Dumnezeu şi de a-I mulţumi sincer şi concret reprezintă una dintre cheile rugăciunii eficiente.
„Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta” (Matei 6:10; Luca 11:2). Noi acceptăm de bunăvoie faptul că depindem de Domnul şi ne exprimăm dorinţa de a face voinţa Sa, chiar dacă aceasta nu corespunde cu a noastră. Dicţionarul Bibliei în limba engleză explică: „Rugăciunea este actul prin care voia Tatălui şi voia copilului sunt puse de acord. Scopul rugăciunii nu este de a schimba voinţa lui Dumnezeu, ci de a ne asigura nouă şi celorlalţi binecuvântările pe care Dumnezeu este deja dornic să ni le ofere, doar că trebuie să le cerem pentru a le obţine” (Bible Dictionary, „Prayer”).
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11; vezi, de asemenea, Luca 11:3). Noi cerem acele lucruri pe care le dorim de la Domnul. Cinstea este esenţială în procesul de a-I cere lucruri lui Dumnezeu. De exemplu, nu ar fi în totalitate cinstit să-I cer Domnului ajutor pentru un examen la şcoală dacă nu am fost atent la ore, dacă nu am făcut tema pentru acasă sau dacă nu m-am pregătit pentru examen. Deseori, în timp ce mă rog, Spiritul mă îndeamnă să recunosc că sunt multe alte lucruri pe care ar trebui să le fac pentru a primi ajutorul pe care-l cer din partea Domnului. Apoi, trebuie să-mi iau angajamentul şi să-mi fac partea. Este contrar planului lui Dumnezeu ca Domnul să facă pentru noi ceea ce noi putem face singuri.
„Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (Matei 6:12) sau, într-o altă versiune, „Şi ne iartă nouă păcatele noastre” (Luca 11:4). O parte esenţială şi uneori uitată a rugăciunii personale este pocăinţa. Ca pocăinţa să aibă efect, ea trebuie să fie concretă, profundă şi de durată.
„Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12; vezi, de asemenea, Luca 11:4). Salvatorul a făcut o legătură clară între faptul de a fi iertaţi de păcatele noastre şi acela de a-i ierta pe cei care au greşit faţă de noi. Uneori, lucrurile greşite pe care alţii le-au făcut faţă de noi sunt foarte, foarte dureroase şi foarte greu atât de iertat, cât şi de uitat. Eu sunt foarte recunoscător pentru alinarea şi vindecarea pe care le-am găsit în invitaţia Domnului de a da drumul durerilor noastre şi de a le I le înmâna. În Doctrină şi legăminte, secţiunea 64, El spune:
„Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertaţi pe toţi oamenii.
Şi voi trebuie să spuneţi în inima voastră: să judece Dumnezeu între mine şi tine şi să te răsplătească după faptele tale” (versetele 10–11).
După aceea, dacă dorim să fim vindecaţi, trebuie să uităm complet problema respectivă, lăsându-L pe Domnul s-o preia.
„Şi nu ne lăsa să fim duşi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 6:14, în Ghidul pentru scripturi; vezi, de asemenea, Luca 11:4). Astfel, în rugăciunile noastre putem începe procesul protector de a îmbrăca toată armura lui Dumnezeu (vezi Efeseni 6:11; D&L 27:15) având încredere în ziua care urmează şi cerând ajutor atunci când avem de-a face cu lucruri înspăimântătoare. Vă rog, dragii mei prieteni, să nu uitaţi să-L rugaţi pe Domnul să vă ocrotească şi să fie alături de dumneavoastră.
„Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci” (Matei 6:13). Cât de instructiv este faptul că Isus a încheiat această rugăciune slăvindu-L din nou pe Dumnezeu şi exprimându-Şi pioşenia şi supunerea faţă de Tatăl! Când credem cu adevărat că Dumnezeu Îşi conduce împărăţia şi că El are toată puterea şi slava, recunoaştem că El conduce cu adevărat, că ne iubeşte cu o dragoste perfectă şi că doreşte ca noi să fim fericiţi. Am învăţat că unul dintre secretele unei vieţi fericite este acela de a recunoaşte că sunt mai fericit atunci când fac lucrurile în felul Domnului decât dacă le fac în felul meu.
Există riscul ca o persoană să nu se simtă suficient de demnă pentru a se ruga. Această idee vine de la acel spirit rău, el fiind cel care ne învaţă să nu ne rugăm (vezi 2 Nefi 32:8). Este la fel de grav să credem că suntem prea păcătoşi pentru a ne putea ruga cum este şi pentru o persoană foarte bolnavă să creadă că este prea bolnavă pentru a mai merge la doctor!
Nu trebuie să ne imaginăm că orice fel de rugăciune, indiferent cât de sinceră este, va fi foarte eficientă dacă tot ceea ce facem este doar să spunem rugăciunea. Noi nu trebuie doar să ne spunem rugăciunile, trebuie să fim neprihăniţi şi să ne facem partea pentru a primi lucrul pentru care ne-am rugat. Domnului Îi place mult mai mult o persoană care se roagă şi care, apoi, se duce să-şi facă partea decât o persoană care doar se roagă. Asemenea medicamentului, rugăciunea are efect doar atunci când o folosim conform indicaţiilor.
Când spun că rugăciunea este un privilegiu plăcut, nu o spun doar pentru că sunt recunoscător că pot să vorbesc cu Tatăl Ceresc şi să simt Spiritul Său atunci când mă rog. O spun şi pentru că El chiar ne răspunde şi ne vorbeşte. Bineînţeles, felul în care El ne vorbeşte nu este, de regulă, cu un glas pe care îl auzim. Preşedintele Boyd K. Packer a explicat: „Acel glas dulce, şoptit al inspiraţiei vine mai mult ca un sentiment decât ca un sunet. Inteligenţei pure i se poate vorbi prin minte… Această îndrumare vine sub forma gândurilor, sentimentelor, prin îndemnuri şi impresii” („Rugăciune şi îndemnuri”, Liahona, noiembrie 2009, p. 44).
Uneori, ni se pare că nu primim niciun răspuns la rugăciunile noastre sincere pe care le rostim cu ardoare. Avem nevoie de credinţă pentru a ne aminti că Domnul răspunde la timpul stabilit de El şi în felul Său pentru a ne putea binecuvânta în cel mai bun mod posibil. Sau, dacă ne gândim mai mult la aceasta, ne vom da des seama că ştim deja exact ce ar trebui să facem.
Vă rog să nu vă descurajaţi dacă aceasta nu are pentru dumneavoastră efecte imediate. Asemenea învăţării unei limbi străine, este nevoie de exerciţii şi efort. Vă rog să ştiţi că puteţi învăţa limba Spiritului şi, când veţi face aceasta, acest lucru vă va oferi o credinţă mare şi putere în neprihănire.
Eu preţuiesc sfatul preaiubitului nostru profet, preşedintele Thomas S. Monson, care a spus: „Celor care îmi auziţi glasul, care vă luptaţi cu încercări şi greutăţi mari şi mici, vă spun că rugăciunea este furnizoarea tăriei spirituale, este paşaportul către pace. Rugăciunea este mijlocul prin care ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, care ne iubeşte. Vorbiţi-I în rugăciune şi, apoi, ascultaţi răspunsul. Miracole sunt înfăptuite prin rugăciune” („Fiţi cât mai buni cu putinţă”, Liahona, mai 2009, p. 68).
Sunt profund recunoscător pentru privilegiul de a mă adresa Sfântului meu Tată Ceresc prin intermediul rugăciunii. Sunt recunoscător pentru nenumăratele ocazii în care El m-a auzit şi mi-a răspuns. Deoarece îmi răspunde, uneori în moduri profetice şi miraculoase, eu ştiu că El trăieşte. Mărturisesc, de asemenea, cu umilinţă că Isus, Fiul Său Sfânt, este Salvatorul nostru Viu. Aceasta este Biserica şi împărăţia Sa pe pământ; această lucrare este adevărată. Thomas S. Monson, pentru care noi ne rugăm cu ardoare, este profetul Său. Despre aceste lucruri, eu mărturisesc cu convingere deplină, în numele lui Isus Hristos, amin.