Nu mă uita
Dieter F. Uchtdorf
al doilea consilier în Prima Preşedinţie
Mă rog şi vă binecuvântez să nu uitaţi niciodată că sunteţi cu adevărat fiice preţioase în împărăţia lui Dumnezeu.
Dragile mele surori, este o mare bucurie să mă aflu alături de dumneavoastră astăzi. Întotdeauna, aştept cu nerăbdare această Adunare Generală Anuală a Societăţii de Alinare şi mesajele excelente care sunt prezentate aici. Vă mulţumesc, dragi surori. Este o onoare nepreţuită pentru mine să fiu numit de preşedintele Thomas S. Monson pentru a vorbi astăzi şi a rosti câteva gânduri cu privire la surorile din Biserică.
Cu puţin timp în urmă, eu, soţia şi fiica mea ne plimbam printr-o grădină frumoasă. Mă minunam de măreţia şi frumuseţea creaţiilor lui Dumnezeu. Atunci, am observat, printre toate splendidele flori, cea mai firavă floare. Cunosc numele acestei flori pentru că, de când eram copil, am o tandră legătură cu ea. Floarea se numeşte nu-mă-uita.
Nu ştiu sigur de ce această floare firavă a însemnat atât de mult pentru mine de-a lungul anilor. Ea nu atrage atenţia imediat; trece neobservată printre florile mai mari şi mult mai colorate; totuşi, este la fel de frumoasă, cu coloritul ei cald ca al celui mai albastru cer – poate acesta este un motiv pentru care îmi place atât de mult.
Şi mai este rugămintea insistentă pe care o reprezintă numele ei. O legendă germană spune că, după ce Dumnezeu a terminat de denumit toate plantele, una a rămas fără nume. Un glas subţirel a spus: „Nu mă uita, o, Doamne!”. Şi Dumnezeu i-a răspuns că acesta avea să fie numele ei.
În această seară, aş dori să folosesc această micuţă floare ca metaforă. Cele cinci petale ale micuţei flori de nu-mă-uita mă îndeamnă să mă gândesc la cinci lucruri pe care ar fi înţelept să nu le uităm niciodată.
Primul, nu uitaţi să fiţi răbdătoare cu dumneavoastră însevă.
Doresc să vă spun ceva ce, sper, veţi înţelege aşa cum trebuie: Dumnezeu ştie foarte bine că dumneavoastră şi cu mine nu suntem perfecţi.
De asemenea, Dumnezeu ştie foarte bine că oamenii pe care îi consideraţi perfecţi nu sunt.
Şi totuşi noi consumăm atât de mult timp şi energie comparându-ne cu alţii – de obicei, comparându-ne slăbiciunile cu punctele lor forte. Aceasta ne determină să ne stabilim ţeluri imposibil de realizat. Ca urmare, nu ne sărbătorim niciodată faptele bune, pentru că par să fie mai neînsemnate decât cele pe care le face altcineva.
Toţi oamenii au puncte forte şi puncte slabe.
Este minunat că aveţi puncte forte.
Iar faptul că aveţi puncte slabe face parte din experienţa vieţii dumneavoastră muritoare.
Dumnezeu doreşte să ne ajute ca, în cele din urmă, să transformăm toate punctele noastre slabe în puncte forte,1 dar El ştie că acesta este un obiectiv pe termen lung. El doreşte ca noi să devenim desăvârşiţi,2 şi, dacă rămânem pe calea care ne asigură calitatea de ucenici, într-o zi vom deveni. Este în regulă că nu sunteţi perfecte încă. Continuaţi să vă perfecţionaţi, dar încetaţi să vă pedepsiţi.
Dragi surori, multe dintre dumneavoastră aveţi multă compasiune şi răbdare faţă de slăbiciunile altora. Vă rog să vă amintiţi să aveţi compasiune şi răbdare şi faţă de dumneavoastră.
Fiţi recunoscătoare pentru toate micile succese din căminul dumneavoastră, relaţiile din cadrul familiei, educaţia şi viaţa dumneavoastră, participarea la adunările Bisericii sau perfecţionarea personală. Ca şi florile de nu-mă-uita, aceste succese vă pot părea neînsemnate şi pot trece neobservate de alţii, dar Dumnezeu le observă şi ele nu sunt neînsemnate pentru El. Dacă gândiţi că succesul este numai cel mai perfect trandafir sau cea mai impresionantă orhidee, aţi putea pierde unele dintre cele mai dulci experienţe ale vieţii.
De exemplu, insistenţa de a avea o seară în familie „perfectă” în fiecare săptămână – chiar dacă aceasta vă face nefericiţi pe dumneavoastră şi toţi cei din jur – ar putea să nu fie cea mai bună alegere. Întrebaţi-vă în schimb: „Ce lucruri plăcute şi spirituale, care să ne apropie mai mult, putem face ca familie?”. Seara în familie – chiar dacă va fi modestă ca subiect şi desfăşurare – ar putea avea rezultate pe termen lung mult mai bune.
Călătoria noastră spre perfecţiune este lungă, dar putem găsi lucruri minunate şi încântare chiar şi în cei mai mici paşi făcuţi în această călătorie.
Al doilea, nu uitaţi diferenţa dintre un sacrificiu înţelept şi un sacrificiu nesăbuit.
Un sacrificiu acceptabil este acela în care dăm ceva bun pentru ceva cu valoare mult mai mare.
Renunţarea la un pic de somn pentru a ajuta un copil care are un coşmar este un sacrificiu înţelept. Ştim cu toţii un lucru. Renunţarea la somn întreaga noapte, punându-ne în pericol sănătatea, pentru a confecţiona accesoriile perfecte pentru rochia de duminică a fiicei ar putea să nu fie un sacrificiu atât de înţelept.
Folosirea unei părţi din timpul nostru pentru a studia scripturile sau a pregăti o lecţie este un sacrificiu înţelept. Petrecerea multor ore cosând titlul unei lecţii pe şervete de bucătărie pentru fiecare membru al clasei dumneavoastră ar putea să nu fie.
Fiecare persoană sau situaţie este diferită şi un sacrificiu înţelept într-un caz ar putea deveni un sacrificiu nesăbuit în altul.
Cum putem face diferenţa în situaţia în care ne aflăm la un moment dat? Ne putem întreba: „Îmi dedic timpul şi energia lucrurilor care contează cel mai mult?”. Există atât de multe lucruri bune de făcut, dar nu le putem face pe toate. Tatăl nostru Ceresc este cel mai mulţumit când sacrificăm ceva bun pentru ceva cu mult mai bun în perspectivă eternă. Uneori, aceasta ar putea însemna udarea unor micuţe, dar frumoase flori de nu-mă-uita în loc de o grădină mare de flori exotice.
Al treilea, nu uitaţi să fiţi fericite acum.
În cunoscuta povestire pentru copii Charlie şi fabrica de ciocolată, misteriosul creator de dulciuri Willy Wonka ascunde câte un bileţel auriu în cinci dintre batoanele sale de ciocolată şi anunţă că cine găseşte unul dintre bileţele câştigă dreptul de a-i vizita fabrica şi de a primi ciocolată întreaga viaţă.
Pe fiecare bileţel auriu se afla înscris mesajul: „Felicitări, norocosule găsitor al acestui Bileţel Auriu … ! Te aşteaptă lucruri speciale! Te aşteaptă multe surprize deosebite!… Surprize misterioase şi minunate… te vor… încânta… uimi şi nedumeri”3.
În această cunoscută poveste pentru copii, oameni din toată lumea doresc cu disperare să găsească bileţelul auriu. Unii simt că întreaga lor fericire viitoare depinde de faptul dacă bileţelul auriu ajunge sau nu în mâinile lor. În nerăbdarea lor de a-l găsi, oamenii încep să uite bucuria pe care le-o aducea, în trecut, un baton de ciocolată. Un baton de ciocolată devine o amară dezamăgire dacă nu conţine bileţelul auriu.
Atât de mulţi oameni aşteaptă, astăzi, bileţelul lor auriu – bileţelul care, cred ei, deţine cheia fericirii la care au visat mereu. Pentru unii, bileţelul auriu poate fi o căsnicie perfectă; pentru alţii o casă ca-n reviste; pentru alţii, viaţa fără stres şi griji.
Nu este rău să ai dorinţe drepte – noi sperăm şi căutăm ceea ce este „virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă”4. Problema apare când amânăm să fim fericiţi aşteptând producerea, în viitor, a unui anumit eveniment – bileţelul nostru auriu.
O femeie a dorit mai mult ca orice altceva să se căsătorească, în templu, cu un deţinător al preoţiei şi să fie mamă şi soţie. Visase la aceasta întreaga viaţă şi, o, ce mamă minunată şi ce soţie iubitoare ar fi fost. Casa ei ar fi fost plină de iubire şi blândeţe. Nu s-ar fi rostit niciodată un cuvânt amar. Mâncarea nu s-ar fi ars niciodată. Iar copiii ei, în loc să-şi petreacă timpul cu prietenii, ar fi preferat să-şi petreacă serile şi sfârşiturile de săptămână cu mama şi tata.
Acesta era bileţelul ei auriu. Acesta a fost lucrul de care a simţit că depindea întreaga ei existenţă. A fost singurul lucru din lume pe care şi l-a dorit cu disperare.
Dar nu s-a întâmplat niciodată. Şi, pe măsură ce anii treceau, ea a devenit tot mai retrasă, mai plină de amărăciune şi chiar furioasă. Nu putea înţelege de ce Dumnezeu nu putea să-i împlinească această dorinţă îndreptăţită.
Ea a fost învăţătoare la o şcoală elementară şi faptul că se afla în preajma copiilor întreaga zi îi amintea că bileţelul ei auriu nu apăruse niciodată. Pe măsură ce anii au trecut a devenit tot mai nemulţumită şi singuratică. Oamenilor nu le făcea plăcere să se afle în preajma ei şi o evitau ori de câte ori puteau. Ea îşi manifesta nemulţumirea şi în faţa copiilor la şcoală. Îşi pierdea controlul şi viaţa ei oscila între momentele de furie şi cele de singurătate disperată.
Tragedia acestei povestiri este că această femeie dragă, fiind nemulţumită că nu a găsit bileţelul auriu, nu a reuşit să observe binecuvântările pe care le avea. Ea nu avea copii acasă, dar era înconjurată de ei în clasă. Ea nu era binecuvântată cu o familie, dar Domnul i-a oferit o şansă pe care puţini oameni o au – şansa de a influenţa în bine vieţile a sute de copii, ea fiind învăţătoare.
Concluzia este că, dacă ne petrecem zilele aşteptând fantasticii trandafiri, am putea pierde frumuseţea şi minunăţia firavelor flori de nu-mă-uita care ne înconjoară.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la speranţă sau să ne temperăm ţelurile. Nu încetaţi niciodată să vă străduiţi să daţi ce-i mai bun în dumneavoastră. Nu încetaţi niciodată să speraţi în împlinirea tuturor dorinţelor neprihănite ale inimii dumneavoastră. Dar nu vă închideţi ochii şi inimile în faţa frumuseţii simple şi elegante a unor momente neaşteptate care alcătuiesc o viaţă bogată şi bine trăită.
Cei mai fericiţi oameni pe care îi cunosc nu sunt aceia care-şi găsesc bileţelul auriu; ci aceia care, în timp ce urmăresc ţeluri demne, descoperă şi preţuiesc frumuseţea şi dulceaţa momentelor fiecărei zile. Ei sunt aceia care, zilnic fir cu fir, ţes o tapiserie a recunoştinţei şi mulţumirii întreaga lor viaţă. Aceştia sunt cei care sunt cu adevărat fericiţi.
Al patrulea, nu uitaţi „de ce” există Evanghelia.
Uneori, în rutina vieţilor noastre, fără să vrem, nu vedem un aspect vital al Evangheliei lui Isus Hristos, la fel cum cineva ar putea să nu vadă o frumoasă şi delicată floare de nu-mă-uita. În eforturile noastre sârguincioase de a ne îndeplini toate îndatoririle şi obligaţiile pe care ni le asumăm ca membri ai Bisericii, privim, uneori, Evanghelia ca pe o listă lungă de însărcinări pe care trebuie s-o adăugăm listei noastre, deja imposibil de lungi, cu lucruri pe care le avem „de făcut”, listă căreia trebuie să-i alocăm timp din programul nostru deja foarte ocupat. Ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce doreşte Domnul să facem şi cum am putea să facem şi uităm, uneori, de ce.
Dragile mele surori, Evanghelia lui Isus Hristos nu este o obligaţie; este o cale, marcată de Tatăl nostru iubitor, care duce la fericire şi pace în această viaţă şi slavă şi împlinire imposibil de exprimat în cuvinte în viaţa ce va veni. Evanghelia este o lumină care pătrunde în viaţa muritoare şi luminează calea înaintea noastră.
Deşi este necesar să înţelegem Evanghelia şi modul în care lucrează, focul veşnic şi maiestuozitatea Evangheliei rezidă din motivul pentru care există ea. Când înţelegem de ce ne-a dat Tatăl nostru Ceresc acest model de viaţă, când ne amintim de ce ne-am angajat să facem din el o parte esenţială a vieţilor noastre, Evanghelia încetează să fie o povară şi devine o bucurie şi o încântare. Devine preţioasă şi dulce.
Să nu păşim pe calea uceniciei cu ochii în pământ, gândindu-ne numai la însărcinările şi obligaţiile pe care le avem de îndeplinit. Să nu păşim fără să vedem frumuseţea peisajelor pământene şi spirituale glorioase, care ne înconjoară.
Dragile mele surori, vă propun să căutaţi maiestuozitatea, frumuseţea şi bucuria palpitantă a motivului existenţei Evangheliei lui Isus Hristos.
Faptul că suntem supuşi, că ştim „ce” şi „cum” să facem, ne marchează calea şi ne ţine pe cărarea dreaptă. Motivul pentru care suntem supuşi, „de ce-ul”, ne sfinţeşte faptele, transformând lumescul în maiestuos. El transformă actele mărunte de supunere în acte sfinte de consacrare.
Al cincilea, nu uitaţi că Domnul vă iubeşte.
Când eram copil şi priveam micuţele flori de nu-mă-uita, mă simţeam uneori ca această floare – mic şi neînsemnat. Mă întrebam dacă voi fi uitat de familia mea sau de Tatăl meu Ceresc.
După atâţia ani, pot privi înapoi la acel băiat cu tandreţe şi compasiune. Acum ştiu că nu am fost uitat niciodată.
Şi mai ştiu ceva: ca apostol al Învăţătorului nostru, Isus Hristos, declar cu toată certitudinea şi convingerea inimii mele – nici dumneavoastră nu aţi fost!
Nu aţi fost uitate.
Stimate surori, oriunde vă aflaţi, oricare ar fi circumstanţele în care trăiţi, nu sunteţi uitate. Oricât de întunecate vi s-ar părea zilele, oricât de neînsemnate v-aţi simţi, oricât de puse în umbră credeţi că sunteţi, Tatăl dumneavoastră Ceresc nu vă uită. El vă iubeşte cu dragoste infinită.
Gândiţi-vă la aceasta: pe dumneavoastră vă cunoaşte şi de dumneavoastră îşi aminteşte cea mai maiestuoasă, puternică şi glorioasă fiinţă din univers! Sunteţi iubite de Regele spaţiului infinit şi al timpului nesfârşit!
El care a creat şi cunoaşte stelele vă cunoaşte pe dumneavoastră şi vă cheamă pe nume – sunteţi fiicele împărăţiei Sale. Psalmistul a scris:
„Când privesc cerurile – lucrarea mânilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai fãcut,
îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? …
L-ai fãcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste»”5.
Dumnezeu vă iubeşte pentru că sunteţi copiii Săi. El vă iubeşte chiar dacă, uneori, vă simţiţi singure sau faceţi greşeli.
Dragostea lui Dumnezeu şi puterea Evangheliei restaurate sunt mântuitoare şi salvatoare. Dacă veţi permite dragostei Sale divine să existe în viaţa dumneavoastră, ea poate trata orice rană, poate vindeca orice suferinţă şi poate alina orice tristeţe.
Dragile mele surori din Societatea de Alinare, sunteţi mai aproape de cer decât credeţi. Destinul dumneavoastră este să realizaţi mai mult decât vă puteţi imagina. Continuaţi să creşteţi în credinţă şi neprihănire personală. Acceptaţi Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos ca modul dumneavoastră de viaţă. Preţuiţi darul activităţii în această măreaţă Biserică. Păstraţi ca pe o comoară darul slujirii în organizaţia binecuvântată a Societăţii de Alinare. Continuaţi să vă întăriţi căminele şi familiile. Continuaţi să-i căutaţi şi să-i ajutaţi pe aceia care au nevoie de ajutorul dumneavoastră şi al lui Dumnezeu.
Dragi surori, există ceva sublim şi care inspiră în firava floare de nu-mă-uita. Sper ca ea să fie un simbol al lucrurilor mici care vă fac vieţile vesele şi plăcute. Nu uitaţi niciodată că trebuie să aveţi răbdare şi compasiune faţă de dumneavoastră înşivă, că unele sacrificii sunt mai bune decât altele, că, pentru a fi fericite, nu trebuie să aşteptaţi să găsiţi bileţelul auriu. Vă rog să nu uitaţi niciodată că motivul pentru care există Evanghelia lui Isus Hristos este să vă inspire şi să vă înalţe. Şi nu uitaţi niciodată că Tatăl dumneavoastră Ceresc vă cunoaşte, vă iubeşte şi vă preţuieşte.
Vă mulţumesc pentru ceea ce sunteţi. Vă mulţumesc pentru nenumăratele acte de dragoste şi slujire pe care le oferiţi. Vă mulţumesc pentru tot ce veţi mai face încă pentru a duce bucuria Evangheliei lui Isus Hristos familiilor, Bisericii, comunităţilor dumneavoastră şi naţiunilor lumii.
Stimate surori, noi vă iubim. Mă rog şi vă binecuvântez să nu uitaţi niciodată că sunteţi cu adevărat fiice preţioase în împărăţia lui Dumnezeu, în numele sacru al iubitului nostru Salvator, Isus Hristos, amin.