Alegeţi să credeţi
Vârstnicul L. Whitney Clayton
din Preşedinţia celor Şaptezeci
Salvatorul oferă Evanghelia Sa pentru a fi o lumină care să-i îndrume pe cei care aleg să creadă în El şi să-L urmeze.
În luna ianuarie a anului trecut, Sailor Gutzler, în vârstă de şapte ani, şi familia ei zburau din Florida spre Illinois într-un avion privat. Tatăl lui Sailor se afla la comanda avionului. Chiar după căderea nopţii, avionul a început să aibă probleme tehnice şi s-a prăbuşit cu susul în jos pe dealurile întunecate din Kentucky, pe un teren foarte accidentat. Toţi, cu excepţia lui Sailor, au murit în accident. În urma prăbuşirii, ea şi-a rupt încheietura mâinii. Ea se tăiase, avea zgârieturi şi îşi pierduse pantofii. Afară erau 38 de grade Fahrenheit (3 grade Celsius) – era o noapte de iarnă rece şi ploioasă în Kentucky – iar Sailor purta doar nişte pantaloni scurți, un tricou şi o şosetă.
Şi-a strigat mama şi tatăl, dar nimeni nu a răspuns. Adunându-şi ultima fărâmă de curaj, ea a pornit la drum desculţă pentru a căuta ajutor, traversând cu greu pârâuri, şanţuri şi trecând cu mult curaj printre arbuşti cu spini. Din vârful unui mic deal, Sailor a văzut o lumină aflată la aproximativ doi kilometri distanţă. Împiedicându-se în întuneric de tufişuri şi mergând spre lumină, ea a ajuns în cele din urmă la casa unui om bun pe care nu îl cunoştea şi care i-a sărit în ajutor. Sailor se afla în siguranţă. Ea avea să fie dusă la spital şi ajutată să îşi revină.
Sailor a supravieţuit deoarece ea a văzut o lumină în depărtare şi s-a luptat să ajungă la ea – fără a ţine seama de regiunea rurală sălbatică, de tragedia oribilă prin care a trecut şi de rănile pe care le avea. Este greu de imaginat modul în care Sailor a reuşit să facă ceea ce a făcut în acea seară. Dar ceea ce ştim este că ea a considerat că lumina de la acea casă îndepărtată era o şansă de salvare. Exista speranţă. Ea a prins curaj ştiind că, indiferent de cât de rele erau lucrurile, avea să găsească salvarea în acea lumină.
Puţini dintre noi vor trece printr-o experienţă atât de cumplită precum cea a lui Sailor. Dar noi toţi vom fi nevoiţi, la un moment dat, să trecem prin propriul pustiu spiritual şi să facem călătorii emoţionale dificile. În astfel de momente, oricât de întunecate sau lipsite de speranţă ar fi, dacă vom căuta, va exista întotdeauna o lumină spirituală care ni se va arăta, oferindu-ne speranţa salvării şi a alinării. Acea lumină vine de la Salvatorul întregii omeniri, care este Lumina lumii.
Perceperea luminii spirituale diferă de perceperea luminii obişnuite. Recunoaşterea luminii spirituale a Salvatorului începe cu disponibilitatea noastră de a crede. Iniţial, Dumnezeu ne cere ca măcar să avem dorinţa de a crede. Profetul Alma ne învaţă: „Dacă vă veţi trezi şi vă veţi deştepta aptitudinile… şi dacă dovediţi un pic de credinţă, da, chiar dacă nu faceţi nimic mai mult decât să doriţi să credeţi, lăsaţi această dorinţă să lucreze în voi, chiar până când credeţi într-un fel în care puteţi face loc pentru o parte din cuvintele [Salvatorului]”.
Îndemnul pe care Alma ni l-a făcut de a dori să credem şi de a „face loc” în inimile noastre pentru cuvintele Salvatorului ne aminteşte că, pentru a crede şi a avea credinţă, trebuie să facem o alegere personală şi să acţionăm. Trebuie „[să ne trezim] şi [să ne deşteptăm] aptitudinile”. Trebuie să cerem înainte de a primi, trebuie să căutăm înainte de a găsi şi trebuie să batem înainte de a ni se deschide. Apoi, ne este făcută această promisiune: „Căci oricine va cere va primi; iar acela care va căuta va găsi; iar aceluia care va bate i se va deschide”.
Nu ni s-a adresat nicio rugăminte mai sinceră decât cea rostită de Salvator în timpul slujirii Sale pe pământ, când a făcut un apel către ascultătorii lipsiţi de credinţă:
„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl”.
În fiecare zi, fiecare dintre noi are de trecut un test. Acesta reprezintă testul vieţii noastre: vom alege să credem în El şi să permitem luminii Evangheliei Sale să crească în interiorul nostru sau vom refuza să credem şi vom alege să călătorim singuri în întuneric? Salvatorul oferă Evanghelia Sa pentru a fi o lumină care să-i îndrume pe cei care aleg să creadă în El şi să-L urmeze.
După accident, Sailor a avut de ales. Ea ar fi putut să rămână lângă avion în întuneric, singură şi înfricoşată. Dar o aştepta o noapte lungă şi urma să se facă tot mai frig. Ea a ales altceva. Sailor a urcat un deal şi, de acolo, a văzut o lumină la orizont.
Treptat, pe măsură ce şi-a croit drumul prin noapte către lumină, aceasta a devenit mai strălucitoare. Totuşi, probabil au fost momente în care nu mai putea s-o vadă. Poate că lumina a dispărut când ea s-a aflat într-o viroagă sau în spatele unor copaci sau tufişuri, dar a mers mai departe. Ori de câte ori putea să vadă lumina, Sailor avea dovada că se află pe drumul cel bun. Încă nu ştia exact ce era cu acea lumină, dar a continuat să meargă înainte ţinând cont de ceea ce ştia, având încredere şi sperând că avea să o vadă din nou dacă continua să meargă în direcţia potrivită. Făcând aceste lucruri, poate că şi-a salvat viaţa.
Şi vieţile noastre pot fi aşa. S-ar putea să existe momente în care am fost răniţi şi suntem obosiţi, iar vieţile noastre par a fi întunecate şi reci. S-ar putea să existe momente în care nu putem vedea nicio lumină la orizont şi simţim că trebuie să renunţăm. Dacă suntem dispuşi să credem, dacă dorim să credem, dacă alegem să credem, atunci învăţăturile şi exemplul Salvatorului ne vor arăta calea pentru a merge înainte.
Alegeţi să credeţi
Aşa cum Sailor a trebuit să creadă că va fi în siguranţă acolo unde vedea acea lumină îndepărtată, tot aşa trebuie şi noi să alegem să ne deschidem inimile realităţii divine a Salvatorului – luminii Sale eterne şi îndurării Sale vindecătoare. Profeţii din toate timpurile ne-au încurajat şi chiar ne-au implorat să credem în Hristos. Îndemnurile lor reflectă un lucru fundamental: Dumnezeu nu ne forţează să credem. În schimb, El ne invită să credem trimiţând profeţi şi apostoli pentru a ne propovădui, oferindu-ne scripturi şi făcându-Şi cunoscută prezenţa prin Spiritul Său. Noi trebuie să alegem să îmbrăţişăm acele invitaţii spirituale, alegând să vedem cu ajutorul simţurilor spirituale lumina spirituală cu care El ne cheamă. Decizia de a crede este cea mai importantă alegere pe care o facem vreodată. Aceasta afectează toate celelalte decizii pe care le luăm.
În pofida dorinţei Sale perfecte de a ne binecuvânta, Dumnezeu nu ne obligă să credem, tot aşa cum nu ne obligă să ţinem vreo poruncă. Totuşi, rugămintea Sa de a crede în El – de a exercita un pic de credinţă şi de a lăsa loc pentru cuvintele Sale – este valabilă şi astăzi. Salvatorul a spus: „Eu depun mărturie cum că Tatăl porunceşte tuturor oamenilor de oriunde să se pocăiască şi să creadă în Mine”.
Crezul, credinţa şi mărturia nu sunt principii pasive. Nu le dobândim fără a face nimic. Credinţa este ceva ce alegem – sperăm să o avem, muncim şi facem sacrificii pentru ea. Noi nu vom ajunge să credem în Salvator şi Evanghelia Sa în mod accidental, tot aşa cum nu ne vom ruga sau plăti zeciuiala în mod accidental. Noi alegem într-un mod activ să credem, tot aşa cum alegem să ţinem alte porunci.
Puneţi credinţa în practică
Sailor nu putea să ştie de la început dacă ceea ce făcea pe măsură ce înainta printre tufişuri avea să fie un lucru bun. Se rătăcise şi era rănită; afară era întuneric şi frig. Dar ea a plecat de la locul accidentului şi s-a aventurat având speranţa că va fi salvată, mergând înainte târându-se şi lovindu-se până când a văzut o lumină în depărtare. După ce a văzut-o, a făcut tot ce a putut pentru a merge spre aceasta, amintindu-şi ce văzuse.
Noi, de asemenea, trebuie să facem loc speranţei că vom găsi lumina spirituală îmbrăţişând credinţa în loc de a alege să ne îndoim. Faptele noastre sunt dovada credinţei noastre şi devin esenţa acesteia. Noi alegem să credem atunci când ne rugăm şi când citim din scripturi. Alegem să credem atunci când ţinem post, când ţinem ziua de sabat sfântă şi când preaslăvim în templu. Alegem să credem atunci când suntem botezaţi şi când luăm din împărtăşanie. Alegem să credem atunci când ne pocăim şi căutăm iertare divină şi dragoste vindecătoare.
Nu renunţaţi niciodată
Uneori, progresul privind lucrurile spirituale poate părea lent sau intermitent. Uneori, simţim că ne-am îndepărtat, că am făcut greşeli sau că cele mai bune eforturi ale noastre de a-L găsi pe Salvator nu dau roade. Dacă simţiţi aşa, vă rog, nu renunţaţi – niciodată. Mergeţi înainte crezând în El şi în Evanghelia şi Biserica Sa. Faceţi ca faptele dumneavoastră să fie în concordanţă cu acea credinţă. În acele momente în care lumina credinţei dumneavoastră s-a diminuat, lăsaţi speranţa pe care o aveţi în dragostea şi harul Salvatorului, care se găsesc în Evanghelia şi Biserica Sa, să învingă îndoiala dumneavoastră. Vă promit că El este gata să vă primească. În timp, veţi vedea că aţi făcut cea mai bună alegere posibilă. Decizia dumneavoastră curajoasă de a crede în El vă va binecuvânta fără măsură pentru totdeauna.
Binecuvântările credinţei
Am simţit dragostea plină de milă a Salvatorului în viaţa mea. L-am căutat în momentele mele întunecate şi El m-a ajutat oferindu-mi lumina Sa vindecătoare. Una dintre marile bucurii ale vieţii mele a fost să călătoresc alături de soţia mea, Kathy, pentru a ne întâlni cu membri ai Bisericii din toate colţurile lumii. Aceste întâlniri minunate m-au învăţat despre dragostea lui Dumnezeu faţă de copiii Săi. Mi-au arătat potenţialul nelimitat de a fi fericit care devine binecuvântarea acelora care aleg să urmeze învăţăturile Domnului Isus Hristos. Am învăţat că a crede în El şi în puterea Sa mântuitoare reprezintă adevărata cale către „pace în această lume şi viaţa veşnică în lumea care va veni”.
Eu depun mărturie că Isus Hristos este sursa luminii şi speranţei pentru noi toţi. Mă rog ca noi toţi să alegem să credem în El. În numele lui Isus Hristos, amin.