Apărătoare ale declaraţiei oficiale
Bonnie L. Oscarson
preşedinta generală a Tinerelor Fete
Să ajutăm la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu ridicându-ne cu îndrăzneală şi fiind apărătoare ale căsătoriei, calităţii de părinte şi căminului.
Ce privilegiu şi câtă bucurie să participăm la această minunată adunare a fetelor şi femeilor! Cât suntem de binecuvântate noi, ca femei, să fim împreună în această seară în unitate şi dragoste!
Am citit recent povestirea lui Marie Madeleine Cardon care, împreună cu familia ei, a primit mesajul Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos de la primii misionari chemaţi să slujească, în Italia, în anul 1850. Era o tânără în vârstă de 17–18 ani când ea şi familia ei au fost botezaţi. Într-o duminică, în timp ce ţineau o adunare de preaslăvire în casa lor, aflată în Alpii din nordul Italiei, o gloată formată din bărbaţi furioşi, inclusiv unii clerici locali, s-a adunat în jurul casei şi a început să strige, să ţipe şi să ceară ca misionarii să fie scoşi afară. Nu cred că erau nerăbdători să li se propovăduiască Evanghelia – voiau să le facă rău fizic. Tânăra Marie a ieşit din casă pentru a înfrunta gloata.
Bărbaţii au continuat să-şi strige injuriile şi să ceară ca misionarii să fie aduşi afară. Marie şi-a ridicat Biblia în mână şi le-a poruncit să plece. Le-a spus că vârstnicii se aflau sub protecţia ei şi că ei nu se puteau atinge de nici măcar un fir de păr de pe capul lor. Ascultaţi cuvintele ei: „Toţi au încremenit… Dumnezeu a fost cu mine. El mi-a pus acele cuvinte în gură, altfel nu le-aş fi putut rosti. Totul s-a calmat pe loc. Acel grup încrâncenat, puternic de bărbaţi a stat neajutorat în faţa unei fete slabe, care tremura, dar era neînfricată”. Clericii au cerut gloatei să plece, ceea ce a făcut în linişte şi având sentimente de ruşine, teamă şi remuşcare. Mica turmă şi-a încheiat adunarea în pace.
Vi-o puteţi imagina pe acea tânără curajoasă, având vârsta multora dintre dumneavoastră, înfruntând gloata şi apărându-şi, cu mult curaj şi convingere, crezurile de curând descoperite?
Dragi surori, puţine dintre noi vor fi nevoite vreodată să înfrunte o gloată furioasă, dar, în această lume, are loc un război în care sunt atacate cele mai de preţ şi mai fundamentale doctrine ale noastre. Mă refer în special la doctrina cu privire la familie. Sfinţenia căminului şi scopurile esenţiale ale familiei sunt puse la îndoială, criticate şi atacate în toate felurile posibile.
În urmă cu 20 de ani, când preşedintele Gordon B. Hinckley a citit, prima oară, „ Familia: o declaraţie oficială către lume”, am fost recunoscători şi am preţuit claritatea, simplitatea şi adevărul acestui document inspirat. Atunci am înţeles foarte puţin cât de mult ne erau necesare, în lumea de azi, aceste declaraţii fundamentale pe baza cărora puteam judeca fiecare nouă învăţătură a dogmei lumeşti prezentată nouă prin mass-media, Internet, erudiţi, programe TV şi filme şi chiar legislatori. Declaraţia oficială despre familie a devenit etalonul nostru pentru judecarea filosofiilor lumii şi eu depun mărturie că principiile enunţate în această declaraţie sunt la fel de adevărate astăzi cum au fost când ne-au fost prezentate de un profet al lui Dumnezeu cu 20 de ani în urmă.
Îmi permiteţi să subliniez ceva evident? Viaţa se derulează rareori exact planului pe care ni-l stabilim şi ştim foarte bine că nu toate femeile au parte în viaţa lor de ceea ce descrie declaraţia. Este important totuşi să înţelegem şi să propovăduim modelul Domnului şi să ne străduim să punem în practică acel model cât putem mai bine.
Fiecare dintre noi are un rol de jucat în plan şi fiecare dintre noi este în egală măsură de preţ în ochii Domnului. Trebuie să ne aducem aminte că Tatăl Ceresc iubitor ne cunoaşte dorinţele neprihănite şi Îşi va onora promisiunile care spun că nimic nu va fi refuzat acelora care îşi ţin cu credinţă legămintele. Tatăl Ceresc are o misiune şi un plan pentru fiecare dintre noi, dar El are, de asemenea, propriul orar. Una dintre cele mai grele încercări din această viaţă este să avem credinţă în timpul stabilit de Domnul. Este o idee bună să avem un plan alternativ în minte, care să ne ajute să fim femei care, ţinând legămintele, fiind caritabile şi neprihănite, clădesc împărăţia lui Dumnezeu indiferent de direcţia în care se îndreaptă viaţa noastră. Trebuie să le învăţăm pe fiicele noastre să aibă ca ţel idealul, dar să-şi facă un plan pentru evenimente neprevăzute.
În acest an în care se aniversează 20 de ani de la emiterea declaraţiei privind familia, doresc să lansez un apel către toate femeile din Biserică de a fi apărătoare ale declaraţiei „Familia: o declaraţie oficială către lume”. Aşa cum Marie Madeline Cardon a apărat curajoasă pe misionari şi crezurile ei, noi trebuie să apărăm cu îndrăzneală doctrinele revelate ale Domnului cu privire la căsătorie, familii, rolurile divine ale bărbaţilor şi femeilor şi importanţa căminelor ca locuri sacre – chiar şi atunci când lumea ne strigă în urechi că aceste principii sunt depăşite, îngrăditoare şi nu mai au relevanţă. Fiecare dintre noi, indiferent de starea civilă şi numărul de copii, poate fi apărătoare a planului Domnului descris în declaraţia oficială privind familia. Dacă acesta este planul Domnul, ar trebui să fie şi planul nostru!
Există trei principii propovăduite în declaraţie care, cred eu, au nevoie să fie apărate cu fermitate. Primul este căsătoria dintre bărbat şi femeie. Învăţăm din scripturi: „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie”. Pentru ca cineva să dobândească plenitudinea binecuvântărilor preoţiei, este necesar ca soţul şi soţia să fie pecetluiţi în casa Domnului, lucrând împreună în neprihănire şi rămânând fideli legămintelor făcute. Acesta este planul Domnului pentru copiii Săi şi discuţiile sau criticile publice, oricât de numeroase ar fi, nu vor schimba ceea ce a declarat Domnul. Trebuie să continuăm să fim exemple de căsătorii neprihănite, să căutăm această binecuvântare în vieţile noastre şi să ne păstrăm credinţa dacă întârzie să vină. Să fim apărătoare ale căsătoriei aşa cum a rânduit-o Domnul, dar să continuăm să arătăm dragoste şi compasiune acelora care au păreri diferite.
Următorul principiu în a cărui apărare este nevoie să ne ridicăm glasurile este cinstirea rolurilor divine de mame şi taţi. Noi îi învăţăm insistent pe copiii noştri să ţintească sus în viaţă. Noi dorim să ne asigurăm că fiicele noastre ştiu că au potenţialul de a realiza şi a fi orice îşi pot imagina. Sperăm că le va plăcea să înveţe, că vor fi educate, talentate şi că, poate, vor deveni următoarea Marie Curie sau Eliza R. Snow.
Îi învăţăm noi, de asemenea, pe fiii şi pe fiicele noastre că nu există onoare mai mare, titluri mai înalte şi roluri mai importante în viaţă decât acelea de a fi mamă şi tată? Sper că, atunci când ne încurajăm copiii să tindă spre cei mai bun în această viaţă, îi învăţăm, de asemenea, să cinstească şi să preţuiască rolurile pe care mamele şi taţii îl joacă în planul Tatălui nostru Ceresc.
Fiica noastră cea mai mică, Abby, a înţeles că are o ocazie unică de a apăra rolul de mamă. Într-o zi, a primit un bileţel de la şcoala la care învăţau copiii ei prin care era anunţată că urma să fie organizată la şcoală Ziua Carierei. Părinţii erau invitaţi să trimită cereri de înscriere în cazul în care doreau să vină şi să predea copiilor lucruri despre profesiile lor şi Abby a simţit că trebuia să trimită o cerere oferindu-se să predea copiilor despre ce însemna să fii mamă. Nu a primit un răspuns din partea şcolii şi, când Ziua Carierei era aproape, a sunat la şcoală crezând că cererea ei de înscriere se pierduse. Organizatorii au găsit cu greu două învăţătoare care au fost de acord ca Abby să vină şi să vorbească în clasele lor la sfârşitul Zilei Carierei.
În prezentarea ei foarte veselă, Abby le-a spus copiilor, printre altele, că în calitatea ei de mamă ea trebuie să fie un fel de expert în medicină, psihologie, religie, predare, muzică, literatură, artă, finanţe, decoraţiuni, aranjarea părului, şofat, sport, artă culinară şi multe altele. Copiii au fost impresionaţi. Ea a încheiat rugându-i pe copii să-şi aducă aminte de mamele lor şi să le scrie un bileţel de mulţumire în care să-şi exprime recunoştinţa pentru numeroasele acte de slujire plină de dragoste făcute zilnic pentru ei. Abby a simţit că acei copii şi-au văzut mamele într-o lumină complet nouă şi că au înţeles că era important să fii mamă sau tată. Ea s-a înscris şi în acest an la acest eveniment şi a fost invitată să-şi expună prezentarea în şase clase.
Abby a spus următoarele despre experienţa ei: „Simt că ar putea fi uşor ca, în această lume, un copil să ajungă la concluzia că a fi părinte este o îndatorire lipsită de importanţă sau, uneori, chiar un lucru neplăcut şi inutil. Doresc ca fiecare copil să simtă că el este cea mai importantă prioritate pentru părinţii săi şi, poate, dacă îi spun cât este de important pentru mine să fiu părinte, îl ajut să înţeleagă tot ce fac părinţii lui pentru el şi de ce”.
Preaiubitul nostru profet, preşedintele Thomas S. Monson, este un exemplu minunat de cinstire a femeilor şi mamelor, în special a mamei dânsului. Referitor la mamele noastre pământene, dânsul a spus: „Fie ca fiecare dintre noi să preţuiască acest adevăr: Nu poţi să-ţi uiţi mama şi să-ţi aduci aminte de Dumnezeu. Nu poţi să-ţi aduci aminte de mamă şi să-L uiţi pe Dumnezeu. De ce? Pentru că aceste două persoane sacre, Dumnezeu şi mamele noastre [pământene], parteneri în creaţie, în dragoste, în sacrificiu, în slujire, sunt una”.
Ultimul principiu pe care trebuie să ne ridicăm şi să-l apărăm este sfinţenia căminului. Trebuie să luăm un cuvânt care este rostit uneori cu dispreţ şi să-i acordăm importanţa cuvenită. Este vorba de cuvântul casnică. Noi toţi – copii, tineri, femei şi bărbaţi, necăsătoriţi şi căsătoriţi – putem deveni casnici. Noi trebuie să facem din „căminele noastre” locuri de refugiu, de sfinţenie şi protecţie. Căminele noastre trebuie să fie locuri în care Spiritul Domnului să poată fi simţit din abundenţă şi în care scripturile şi Evanghelia să fie studiate, propovăduite şi trăite. Ce schimbare s-ar produce în lume dacă toţi oamenii ar fi creatori de cămine neprihănite! Să apărăm căminul ca loc pe care numai templul îl întrece în sfinţenie.
Dragi surori, sunt recunoscătoare să fiu femeie în aceste zile din urmă. Avem prilejuri şi posibilităţi pe care nicio altă generaţie de femei nu le-a avut în această lume. Să ajutăm la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu ridicându-ne cu îndrăzneală şi fiind apărătoare ale căsătoriei, calităţii de părinte şi căminului. Domnul are nevoie ca noi să fim luptătoare curajoase, ferme şi neclintite, care să apere planul Său şi să propovăduiască generaţiilor viitoare adevărurile Sale.
Depun mărturie că Tatăl Ceresc trăieşte şi ne iubeşte pe fiecare. Fiul Său, Isus Hristos, este Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Vă depun această mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.