„Iată postul plăcut Mie”
Preşedintele Henry B. Eyring
primul consilier în Prima Preşedinţie
Donaţia dumneavoastră de post va face mai mult decât să ajute la hrănirea şi îmbrăcarea oamenilor. Va tămădui inimi şi va duce la schimbări în ele.
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, sunt bucuros să îmi exprim dragostea faţă de dumneavoastră în cadrul acestei conferinţe generale a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Această bucurie rezultă din mărturia Spiritului că dragostea Salvatorului este oferită fiecăruia dintre dumneavoastră şi tuturor copiilor Tatălui Ceresc. Tatăl nostru Ceresc doreşte să-i binecuvânteze pe copiii Săi spiritual şi temporal. El înţelege fiecare dintre nevoile, durerile şi speranţele lor.
Când oferim ajutor cuiva, Salvatorul simte ca şi cum ne-am fi oferit să-L ajutăm.
El ne-a spus că este adevărată descrierea pe care El a făcut-o despre momentul din viitor în care cu toţii Îl vom vedea, după ce viaţa noastră în această lume se va fi încheiat. În mintea mea, imaginea acelei zile a devenit mai limpede în zilele în care m-am rugat şi am postit pentru a şti ce să spun în această dimineaţă. Descrierea pe care Domnul a făcut-o acelui viitor interviu a fost oferită ucenicilor Săi şi ea relatează ceea ce ne dorim din inimă să fie valabil şi pentru noi:
„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine».
Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?».
Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut»”.
Dumneavoastră şi cu mine ne dorim acea întâmpinare călduroasă din partea Salvatorului. Dar cum putem ajunge s-o merităm? Sunt mult mai mulţi copii ai Tatălui Ceresc flămânzi, fără adăpost şi singuri decât putem noi ajuta, ca persoane individuale. Şi numărul lor continuă să crească.
Prin urmare, Domnul ne-a dat ceva ce poate fi făcut de fiecare dintre noi. Este vorba de o poruncă atât de simplă, încât şi un copil o poate înţelege. Este o poruncă ce conţine o promisiune minunată adresată atât celor nevoiaşi, cât şi nouă.
Este vorba despre legea postului. Cuvintele din cartea lui Isaia reprezintă descrierea pe care Domnul a făcut-o poruncii şi binecuvântării puse la dispoziţia noastră, cei care facem parte din Biserica Sa:
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi.
Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: «Iată-Mă!». Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”.
Aşadar, Domnul ne-a dat o poruncă simplă care este însoțită de o promisiune minunată. Astăzi, în cadrul Bisericii, ni se oferă ocazia de a posti o dată pe lună şi de a oferi o donaţie de post generoasă, prin intermediul episcopului sau preşedintelui nostru de ramură, spre folosul celor săraci şi nevoiaşi. O parte din banii pe care-i donaţi vor fi folosiţi pentru a-i ajuta pe cei din jurul dumneavoastră, poate chiar pe cineva din familia dumneavoastră. Slujitorii Domnului se vor ruga şi vor posti pentru a primi revelaţia prin care vor şti pe cine să ajute şi ce fel de ajutor să ofere. Ceea ce nu este necesar pentru a ajuta oamenii din unitatea dumneavoastră locală a Bisericii va fi oferit pentru a binecuvânta alţi membri ai Bisericii, din întreaga lume, care au nevoie de ajutor.
Porunca de a posti pentru cei săraci este însoțită de multe binecuvântări. Preşedintele Spencer W. Kimball a numit eşecul de a urma acea lege un păcat al omiterii care are o consecinţă gravă. El a scris: „Mari promisiuni le sunt făcute de către Domnul celor care postesc şi îi ajută pe cei nevoiaşi… Inspiraţie şi îndrumare spirituală vor rezulta ca urmare a neprihănirii şi apropierii de Tatăl nostru Ceresc. Omiterea acestui gest neprihănit de a posti ne va priva de aceste binecuvântări”.
Am primit una dintre aceste binecuvântări în urmă cu doar câteva săptămâni. Având în vedere că, de obicei, conferinţa generală se desfăşoară într-un sfârşit de săptămână în care, în mod normal, ar avea loc adunarea de post şi mărturii, am postit şi m-am rugat pentru a şti cum trebuia să mă supun totuşi acestei porunci de a mă îngriji de cei nevoiaşi.
Într-o sâmbătă, în timp ce posteam, m-am trezit la ora 6:00 dimineaţa şi m-am rugat din nou. Am simţit îndemnul de a citi ştiri din lume. Am citit următorul raport:
Ciclonul tropical Pam a distrus multe case când a lovit direct oraşul Port Vila, capitala statului Vanuatu. A ucis cel puţin şase oameni în Vanuatu, primele decese raportate în mod oficial provocate de cea mai puternică furtună care a avut vreodată contact cu pământul.
„Abia dacă a mai rămas vreun copac netrântit la pământ [după ce ciclonul] s-a abătut” asupra acelei insule din Pacific.
Echipa de evaluare a organizaţiei World Vision a planificat să vadă pagubele după liniştirea furtunii.
I-au sfătuit pe rezidenţi să se adăpostească în clădiri rezistente, precum universităţi şi şcoli.
Şi, apoi, scria: „«Cele mai rezistente clădiri pe care le au sunt bisericile din beton»”, a spus Inga Mepham, membră a organizaţiei CARE International… «Unii dintre ei nu au acces la o astfel de clădire. Este greu să găseşti o clădire care să reziste unei furtuni de categorie 5»”.
Când am citit acel articol, mi-am adus aminte de vizitele făcute în căsuţe din Vanuatu. Mi-am putut imagina oamenii ghemuiţi în case în timp ce acestea erau distruse de vânt. Apoi, mi-am adus aminte de primirea călduroasă pe care mi-au făcut-o oamenii din Vanuatu. Mi-i imaginam fugind, alături de vecinii lor, spre siguranţa oferită de capela noastră din beton.
Apoi, mi i-am imaginat pe episcop şi pe preşedinta Societăţii de Alinare mergând printre ei, alinându-i şi oferindu-le pături, hrană şi apă. Mi i-am putut imagina pe copiii înspăimântaţi ghemuiţi împreună.
Deşi erau atât de departe de casa în care am citit acel raport, ştiam ce avea Domnul să facă prin intermediul slujitorilor Săi. Ştiam că ceea ce le permitea să-i ajute pe acei copii ai Tatălui Ceresc erau donaţiile de post, oferite de bunăvoie de ucenicii Domnului care, deşi erau departe de ei, erau aproape de Domnul.
Prin urmare, nu am aşteptat până duminică. I-am dus episcopului meu donaţia de post chiar în acea dimineaţă. Ştiu că este posibil ca acea donaţie să fi fost folosită de episcop şi de preşedinta Societăţii de Alinare pentru a ajuta pe cineva din cartierul meu. Poate că donaţia mea mică nu este necesară acolo unde familia mea şi cu mine locuim, dar surplusul local poate ajunge chiar şi până în Vanuatu.
Alte furtuni şi tragedii se vor abate asupra lumii şi a oamenilor pe care Domnul îi iubeşte şi ale căror tristeţi El le simte. O parte din donaţiile de post pe care dumneavoastră şi cu mine le-am făcut luna aceasta vor fi folosite pentru a ajuta pe cineva, undeva, a cărui alinare Domnul o va simţi ca şi cum ar fi a Lui.
Donaţia dumneavoastră de post va face mai mult decât să ajute la hrănirea şi îmbrăcarea oamenilor. Va tămădui inimi şi va duce la schimbări în ele. Rodul unei donaţii făcută de bunăvoie poate fi dorinţa inimii destinatarului de a oferi ajutor altor nevoiaşi. Acest lucru se întâmplă în întreaga lume.
S-a întâmplat în viaţa surorii Abie Turay, care trăieşte în Sierra Leone. În anul 1991, a izbucnit un război civil. Acesta a devastat ţara timp de mulţi ani. Sierra Leone era oricum una dintre cele mai sărace ţări din lume. „În timpul războiului, nu era clar cine [controla] ţara – băncile… erau închise, oficiile guvernamentale îşi trăseseră obloanele, forţele poliţieneşti [erau ineficiente în faţa forţelor rebele]… şi pretutindeni erau haos, moarte şi tristeţe. Zeci de mii de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste două milioane de persoane au trebuit să-şi abandoneze casele pentru a nu fi ucise.”
Chiar şi în astfel de vremuri, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a crescut.
Una dintre primele ramuri a fost organizată în oraşul în care locuia sora Turay. Soţul dânsei a fost primul preşedinte de ramură. Dânsul a slujit în calitate de preşedinte de district în timpul războiului civil.
„Acum, când casa surorii Turay este vizitată de oaspeţi, dânsei îi place să le arate două [obiecte preţioase] de pe vremea războiului: o cămaşă cu dungi albe şi albastre pe care a luat-o dintr-o grămadă de haine folosite [donate de membri ai Bisericii] şi o pătură, care este acum uzată şi plină de găuri.”
Dânsa a spus: „Această cămaşă este primul… articol de îmbrăcăminte pe care l-am primit… Obişnuiam s-o port când mă duceam la muncă – era atât de plăcut. [Mă făcea să mă simt atât de frumoasă.] Nu aveam alte haine.
În timpul războiului, această pătură ne-a ţinut de cald, mie şi copiilor mei. Când rebelii [veneau] să ne atace, ea era singurul lucrul pe care îl [puteam] lua cu noi [când fugeam să ne ascundem în tufişuri]. Aşadar, [luam] pătura cu noi. Ne ţinea de cald şi ne proteja de ţânţari”.
„Sora Turay vorbeşte despre recunoştinţa pe care o are faţă de un preşedinte de misiune care a intrat în acea ţară măcinată de război având la el [bani].” Acele fonduri, rezultate din donaţiile de post făcute de oameni asemenea dumneavoastră, le-au permis sfinţilor să cumpere alimente pe care cei mai mulţi locuitori din Sierra Leone nu şi le puteau permite.
Sora Turay, vorbind despre cei care au fost suficient de generoşi încât să facă donaţii pentru ca ei să supravieţuiască, a spus: „Când mă gândesc la oamenii care au făcut aceasta… simt că [au fost] trimişi de Dumnezeu, căci oameni obişnuiţi au făcut acest act de bunătate pentru noi”.
Un vizitator din Statele Unite s-a întâlnit cu Abie nu cu mult timp în urmă. În timpul petrecut cu dânsa, ochii „i-au fost atraşi de un set de scripturi aflat pe masă”. Şi-a putut da seama că scripturile erau o comoară, căci erau „bine marcate cu însemnări în coloane. Paginile erau uzate; unele erau rupte. Coperta era dezlipită de carte”.
El a luat scripturile „în mână şi a început să-i răsfoiască paginile cu grijă. În timp ce făcea aceasta, a găsit exemplarul galben al unei chitanţe de zeciuială. A văzut că, într-o ţară în care dolarul avea valoarea greutăţii sale în aur, Abie Turay plătise un dolar drept zeciuială, un dolar pentru fondul pentru misionari, un dolar drept donaţie de post pentru cei care, citând-o, erau «cu adevărat săraci»”.
Vizitatorul a închis scripturile surorii Turay şi şi-a dat seama, în timp ce stătea alături de această mamă africană credincioasă, că se afla pe pământ sacru.
Aşa cum primirea binecuvântării reprezentată de donaţia dumneavoastră de post şi de a mea poate duce la schimbări în inimă, tot aşa face şi postul ţinut pentru binele altuia. Chiar şi un copil poată să simtă acest lucru.
Mulţi copii şi unii adulţi consideră, din motive personale, că postul ţinut timp de 24 de ore este un lucru dificil. Pot chiar să simtă, aşa cum a spus Isaia, că postul „[le chinuie sufletul]”. Părinţii înţelepţi recunosc acea posibilitate şi, prin urmare, au grijă să urmeze sfatul preşedintelui Joseph F. Smith: „Este mai bine să-i înveţi principiul şi să-i laşi să-l pună în practică atunci când sunt suficient de mari, astfel încât să aleagă în mod inteligent”.
Am văzut recent binecuvântarea asociată acelui sfat. Unul dintre nepoţii mei considera, la un moment dat, că postul de 24 de ore era peste puterile lui. Însă, părinţii lui înţelepţi au continuat să-i sădească principiul în inimă. Unul dintre prietenii lui de la şcoală şi-a pierdut, recent, un văr tânăr într-un accident. Nepotul meu şi-a întrebat mama, în ziua de post, cam în momentul în care el simţea mereu că îi era prea greu să-şi continue postul, dacă prietenul său îndurerat s-ar fi simţit mai bine dacă el îşi continua postul.
Întrebarea lui a fost confirmarea sfatului preşedintelui Joseph F. Smith. Nepotul meu a ajuns la stadiul în care nu doar că înţelesese principiul postului, dar acesta prinsese, de asemenea, rădăcini în inima lui. El a ajuns să simtă că postul şi rugăciunile sale aveau să aducă o binecuvântare a lui Dumnezeu cuiva care avea nevoie. Dacă va trăi potrivit acestui principiu suficient de des, acest lucru va avea, în viaţa lui, efecte minunate, aşa cum a promis Domnul. El va avea binecuvântarea spirituală asociată puterii de a primi inspiraţie şi capacitatea sporită de a se împotrivi ispitei.
Nu cunoaştem toate motivele pentru care Isus Hristos S-a dus în pustiu pentru a posti şi a Se ruga. Dar cunoaştem cel puţin unul dintre efecte: Salvatorul S-a împotrivit în totalitate ispitelor lui Satana de a-Şi folosi în mod necorespunzător puterea divină.
Scurtul timp pentru care postim în fiecare lună şi suma mică pe care o oferim pentru cei săraci ne pot face să ne schimbăm doar puţin în ceea ce priveşte dorinţa noastră de a nu mai face rău. Dar există o promisiune minunată, dacă facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne ruga, a posti şi a face donații pentru cei nevoiaşi:
„Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi.
Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: «Iată-Mă!»”.
Mă rog ca noi să facem tot ce putem pentru a primi acele binecuvântări minunate pentru noi înşine şi pentru familiile noastre.
Îmi depun mărturia că Isus este Hristosul, că în Biserica Lui suntem invitaţi să-L ajutăm având grijă de cei săraci în felul Său, precum şi că El promite că binecuvântări nepieritoare vor rezulta din ajutorul pe care I-l oferim. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.