Muzica Evangheliei

Vârstnicul Wilford W. Andersen

din Cei Şaptezeci

Muzica Evangheliei este sentimentul spiritual de fericire care vine de la Duhul Sfânt. El aduce o schimbare în inimă.

Cu ani în urmă, am ascultat la radio un interviu cu un tânăr doctor care lucra într-un spital din Navajo Nation. El a împărtăşit o experienţă pe care a avut-o într-o noapte, când un american nativ bătrân, cu părul lung şi împletit a intrat în camera de urgenţe. Tânărul doctor a luat o fișă medicală, s-a apropiat de bătrân şi a spus: „Cum pot să vă ajut?” Bătrânul s-a uitat drept înainte şi nu a spus nimic. Doctorul, fiind oarecum nerăbdător, a încercat din nou. „Nu pot să vă ajut dacă nu vorbiţi cu mine”, a spus el. „Spuneţi-mi de ce aţi venit la spital.”

Bătrânul s-a uitat atunci la el şi a spus: „Dumneavoastră dansaţi?” În timp ce tânărul doctor se gândea la această întrebare ciudată, i-a trecut prin minte că, probabil, pacientul lui era vraciul unui trib şi, conform obiceiurilor tribale străvechi, încerca să vindece bolnavii cu ajutorul cântecului şi dansului, mai degrabă decât prin prescrierea de medicamente.

„Nu”, a spus doctorul, „Nu dansez. Dumneavoastră dansaţi?” Bătrânul a încuviinţat cu capul. Apoi doctorul a întrebat: „Aţi putea să mă învăţaţi să dansez?”

Răspunsul bătrânului m-a făcut, timp de mulţi ani, să reflectez foarte mult. „Pot să vă învăţ să dansaţi”, a spus el, „dar trebuie să auziţi muzica”.

Uneori, în căminele noastre, predăm cu succes paşii de dans, dar nu avem la fel de mult succes în a-i ajuta pe membrii familiei noastre să audă muzica. Şi, după cum bătrânul vraci ştia, este greu să dansezi fără muzică. Să dansezi fără muzică este nepotrivit şi nesatisfăcător – chiar jenant. Aţi încercat vreodată?

În secţiunea 8 din Doctrină şi legăminte, Domnul i-a învăţat pe Joseph Smith şi Oliver Cowdery: „Da, iată, Eu îţi voi spune ţie, în inima şi în mintea ta, prin Duhul Sfânt, care va veni asupra ta şi care va trăi în inima ta” (versetul 2). Noi învăţăm paşii de dans cu mintea noastră, dar auzim muzica prin inima noastră. Paşii de dans ai Evangheliei reprezintă lucrurile pe care le facem; muzica Evangheliei este sentimentul spiritual de fericire care vine de la Duhul Sfânt. El aduce o schimbare în inimă şi este sursa tuturor dorinţelor neprihănite. Paşii de dans necesită disciplină, dar vom experimenta bucuria dansului numai atunci când vom reuşi să auzim muzica.

Unii oameni ne iau în râs pe noi, membrii Bisericii, pentru ceea ce facem. Aceasta este de înţeles. Pentru cei care nu pot auzi muzica, cei care dansează par, deseori, ciudaţi sau nepotriviţi sau, după cum spun scripturile, neobișnuiți (vezi 1 Petru 2:9). V-aţi oprit vreodată maşina la un semafor, alături de o maşină în care şoferul dansa şi cânta cât putea de tare – dar nu aţi putut auzi nimic pentru că ferestrele dumneavoastră erau închise? Nu arăta el puţin neobişnuit? Dacă paşii de dans sunt învăţaţi de către copiii noştri fără să înveţe să audă şi să simtă muzica frumoasă a Evangheliei, în cele din urmă se vor simţi incomodaţi de dans şi fie vor renunţa să danseze, fie, aproape la fel de rău, vor continua să danseze numai datorită constrângerii pe care o simt din partea altora care dansează în jurul lor.

Provocarea pentru noi toţi, care căutăm să propovăduim Evanghelia, este de a include în mesajul nostru mai mult decât paşii de dans. Fericirea copiilor noştri depinde de capacitatea lor de a auzi şi îndrăgi muzica frumoasă a Evangheliei. Cum facem acest lucru?

În primul rând, trebuie să ne menţinem vieţile acordate la frecvenţa spirituală corectă. Cu mult timp în urmă, înainte de era digitală, găseam postul de radio preferat rotind discul selector al radioului până când se alinia perfect cu frecvenţa postului. Când ne apropiam de numărul respectiv, puteam auzi numai interferenţe. Dar când, în sfârşit, reuşeam alinierea perfectă, muzica noastră preferată putea fi auzită clar. În vieţile noastre, trebuie să ne aliniem frecvenţei corecte, astfel încât să auzim muzica Spiritului.

Când primim darul Duhului Sfânt după botez, noi suntem pătrunşi de muzica divină care însoţeşte convertirea. Inimile noastre sunt schimbate şi „nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat” (Mosia 5:2). Dar Spiritul nu poate fi prezent acolo unde există răutate, mândrie sau invidie. Dacă pierdem din vieţile noastre acea influenţă delicată, armoniile ample ale Evangheliei pot repede deveni stridente şi pot, în cele din urmă, să nu mai fie auzite. Alma a pus întrebarea subtilă: „Dacă aţi simţit dorinţa să cântaţi cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteţi să simţiţi astfel acum?” (Alma 5:26).

Dragi părinţi, dacă vieţile noastre nu sunt în armonie cu muzica Evangheliei, trebuie să le acordăm cu aceasta. După cum ne-a învăţat preşedintele Thomas S. Monson, în luna octombrie a anului trecut, trebuie să cugetăm la cărarea pe care mergem (vezi „Cugetă la cărarea pe care mergi”, Liahona, nov. 2014, p.86–88). Ştim cum putem face aceasta. Trebuie să mergem pe aceeaşi cărare pe care am mers când am auzit prima dată cântecul ceresc al muzicii Evangheliei. Exercităm credinţă în Hristos, ne pocăim şi luăm din împărtăşanie; simţim mai puternic influenţa Duhului Sfânt; şi muzica Evangheliei începe să cânte din nou în vieţile noastre.

În al doilea rând, atunci când putem auzi muzica noi înşine, trebuie să facem tot ce putem pentru a o interpreta în căminele noastre. Nu este ceva ce poate fi forţat sau impus. „Nici o putere sau nici o influenţă nu poate şi nici nu trebuie să fie menţinută în virtutea preoţiei” – sau în virtutea faptului de a fi tatăl sau mama, sau cel mai mare, sau cel mai gălăgios – „decât prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate şi blândeţe, …prin dragoste sinceră; [şi] prin blândeţe” (D&L 121:41–42).

De ce determină aceste însuşiri o putere şi o influenţă din ce în ce mai mari într-un cămin? Pentru că sunt însuşirile care invită Spiritul Duhului Sfânt. Ele sunt însuşirile care ne pun inima în armonie cu muzica Evangheliei. Atunci când ele sunt prezente, paşii de dans vor fi executaţi într-un mod mai natural şi mai fericit de către toţi dansatorii din familie, fără să fie nevoie de ameninţări, intimidare sau constrângere.

Atunci când copiii noştri sunt mici, le putem cânta cântecul de leagăn al dragostei neprefăcute şi când ei sunt îndărătnici şi refuză să meargă seara la culcare, poate să fie nevoie să cântăm cântecul de leagăn al răbdării îndelungate. Atunci când sunt adolescenţi, putem ignora sunetele disonante ale certurilor şi ameninţărilor şi, în loc de aceasta, să interpretăm muzica frumoasă a convingerii – şi, poate, să cântăm a doua strofă din cântecul de leagăn al răbdării îndelungate. Părinţii pot interpreta în armonie perfectă însuşirile complementare de bunătate şi blândeţe. Putem să-i invităm pe copiii noştri să cânte la unison cu noi în timp ce practicăm bunătatea faţă de un vecin nevoiaş.

Nu se va întâmpla imediat. Aşa cum știe fiecare muzician desăvârșit, este nevoie de practică sârguincioasă pentru a interpreta muzică frumoasă. Dacă primele eforturi de a face muzică par disonante şi discordante, amintiţi-vă că disonanţa nu poate fi corectată prin critică. Disonanţa în cămin este ca întunericul într-o cameră. Nu este de folos să certăm întunericul. Trebuie să dispersăm întunericul aducând lumină.

Aşadar, dacă başii (părinţii) din corul familiei dumneavoastră sunt prea răsunători şi poruncitori sau dacă grupul de instrumente cu coarde (adolescenţii) din orchestra familiei dumneavoastră este prea strident sau puţin prea ascuţit, sau dacă acele piculine (copiii mai mici) impulsive sunt dezacordate şi nu pot fi controlate, aveţi răbdare. Dacă nu puteţi auzi muzica Evangheliei în căminele dumneavoastră, vă rog să vă amintiţi aceste două cuvinte: continuaţi să exersaţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, va veni ziua în care muzica Evangheliei vă va umple căminul de o bucurie indescriptibilă.

Chiar dacă este bine interpretată, muzica nu va rezolva toate problemele noastre. Vor fi încă urcuşuri şi coborâşuri în viaţa noastră, perioade de armonie şi perioade de conflict. Aceasta este natura vieţii muritoare.

Dar atunci când adăugăm muzică paşilor de dans, ritmurile uneori complicate ale căsniciei şi familiei tind să se apropie de un echilibru armonios. Chiar încercările noastre vor adăuga tonalităţi tânguioase bogate şi refrene emoţionante. Doctrinele preoţiei vor începe să cadă asupra sufletelor noastre ca roua din cer. Duhul Sfânt va fi tovarăşul nostru permanent şi sceptrul nostru – referinţă clară la putere şi influenţă – va fi un sceptru neschimbat al dreptăţii şi adevărului. Şi stăpânirea noastră va fi o stăpânire nepieritoare. Şi fără mijloace de constrângere va curge spre noi în vecii vecilor (vezi D&L 121:45–46).

Mă rog ca aşa să fie în viaţa şi în căminul fiecăruia dintre noi, în numele lui Isus Hristos, amin.