O mare schimbare în inimă:
„Nu am nimic mai mult să-ți ofer”.
Această schimbare în inimă nu este un eveniment; necesită credință, pocăință și muncă spirituală constantă pentru a se produce.
Introducere
Vineri, 28 octombrie 1588, după ce și-a pierdut cârma și a fost navigată doar cu ajutorul vâslelor, corabia La Girona, care aparținea măreței Armade spaniole, s-a ciocnit de stâncile din Lacada Point, Irlanda de Nord.1
Corabia s-a scufundat. Unul dintre naufragiații care se străduiau să supraviețuiască purta un inel de aur, primit cu câteva luni înainte de la soția sa, având inscripția: „Nu am nimic mai mult să-ți ofer”2.
„Nu am nimic mai mult să-ți ofer” – o frază și un inel cu un model înfățișând o mână care ține o inimă, o expresie a dragostei de la o soție pentru soțul ei.
Legătura cu scripturile
Când am citit această poveste, am fost profund impresionat și m-am gândit la cererea făcută de Salvator: „Și voi va trebui să-Mi oferiți Mie ca jertfă o inimă frântă și un spirit smerit”3.
M-am gândit, de asemenea, la reacția oamenilor la cuvintele regelui Beniamin: „Da, noi credem toate cuvintele pe care ni le-ai spus… care [au] lucrat o schimbare mare în noi sau în inimile noastre, pentru că nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat”4.
Legătura personală
Permiteți-mi să vă împărtășesc o experiență pe care am trăit-o când aveam 12 ani, a cărei consecință durează până în ziua de azi.
Mama mea a spus: „Eduardo, grăbește-te. Întârziem la adunările Bisericii”.
„Mamă, astăzi voi sta cu tata”, i-am răspuns.
„Ești sigur? Trebuie să participi la adunarea cvorumului tău al preoției”, a spus ea.
Am răspuns: „Săracul tata! Va rămâne singur. Astăzi, voi sta cu el”.
Tata nu era membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Mama și surorile mele s-au dus la adunările de duminica. Așadar, m-am dus la tata în atelierul său, unde îi plăcea să fie duminica și, după cum îi spusesem mamei, am petrecut un timp, anume câteva minute cu el și, apoi, l-am întrebat: „Tată, este totul în regulă?”.
Și-a continuat hobby-ul de a repara radiouri și ceasuri și doar mi-a zâmbit.
Apoi, i-am spus: „Mă duc să mă joc cu prietenii mei”.
Tata, fără să-și ridice privirea, mi-a spus: „Astăzi este duminică. Nu ar fi trebuit să mergi la biserică?”.
„Da, dar astăzi i-am spus mamei că nu voi merge”, i-am răspuns. Tata și-a continuat treaba și, pentru mine, aceasta a însemnat că aveam permisiunea de a pleca.
În acea dimineață avea loc un meci de fotbal important și prietenii mei îmi spuseseră că nu puteam să-l pierd deoarece trebuia să câștigăm acel meci.
Provocarea mea a fost că trebuia să trec prin fața capelei pentru a ajunge la terenul de fotbal.
Hotărât, m-am grăbit spre terenul de fotbal și m-am oprit înainte de a ajunge la marea piatră de poticnire, capela. Am alergat spre trotuarul opus, unde erau câțiva copaci mari, și am hotărât să alerg printre ei, astfel încât nimeni să nu mă vadă, deoarece era momentul în care membrii soseau la adunări.
Am ajuns la timp pentru începerea meciului. Am putut să joc și să merg acasă înainte ca mama să ajungă acasă.
Totul mersese bine; echipa noastră câștigase iar eu eram încântat. Dar acea alergare bine executată spre teren nu a rămas neobservată de sfătuitorul cvorumului diaconilor.
Fratele Félix Espinoza mă văzuse alergând iute printre copaci, încercând să nu fiu descoperit.
La începutul săptămânii, fratele Espinoza a venit la mine acasă și a dorit să-mi vorbească. Nu a spus nimic despre ceea ce văzuse duminică, nici nu m-a întrebat de ce lipsisem de la adunare.
Doar mi-a dat un manual și a spus: „Aș dori să predai duminică la clasa de preoție. Ți-am marcat lecția. Nu este foarte grea. Doresc s-o citești și voi veni peste două zile să te ajut să te pregătești pentru lecție”. După ce a spus aceasta, mi-a dat manualul și a plecat.
Nu doream să predau lecția, dar nu am îndrăznit să-l refuz. Plănuisem ca în acea duminică să stau din nou cu tatăl meu – adică era un alt meci de fotbal important.
Fratele Espinoza era o persoană pe care tinerii o admirau.5 El găsise Evanghelia restaurată și își schimbase viața sau, cu alte cuvinte, inima.
Când a sosit după-amiaza de sâmbătă, m-am gândit: „Poate că mâine mă voi trezi bolnav și nu va trebui să merg la biserică”. Nu jocul de fotbal era cel care mă îngrijora acum; era lecția pe care trebuia s-o predau, în special o lecție despre ziua de sabat.
Ziua de duminică a venit și m-am trezit mai sănătos ca niciodată. Nu aveam nicio scuză – nicio scăpare.
Era prima dată când aveam să predau o lecție, dar fratele Espinoza era alături de mine, iar aceea a fost ziua unei schimbări mari în inima mea.
Din acel moment, am început să țin ziua de sabat sfântă și, cu timpul, potrivit cuvintelor președintelui Russell M. Nelson, ziua de sabat a devenit o desfătare.6
„Doamne, Îți ofer totul; Nu am nimic mai mult să-Ți ofer.”
Dobândirea
Cum dobândim această mare schimbare în inimă? Începem să facem aceasta și, în cele din urmă, se produce:
-
când studiem din scripturi pentru a dobândi cunoașterea care ne va întări credința în Isus Hristos, ceea ce va da naștere dorinței de a ne schimba;7
-
când cultivăm această dorință prin rugăciune și post;8
-
când acționăm potrivit cuvântului studiat sau primit și facem legământ să-I oferim inima, la fel ca poporul regelui Beniamin.9
Recunoașterea și legământul
Cum știm că inima noastră se schimbă?10
-
Când dorim să-I fim plăcuți lui Dumnezeu în toate lucrurile.11
-
Când îi tratăm pe ceilalți cu dragoste, respect și prețuire.12
-
Când vedem că însușirile lui Hristos devin parte a caracterului nostru.13
-
Când simțim constant îndrumarea Duhului Sfânt.14
-
Când ținem o poruncă pe care ne-a fost greu să o respectăm și, apoi, continuăm să trăim potrivit acesteia.15
Când ascultăm cu atenție sfaturile conducătorilor noștri și hotărâm cu bucurie să le urmăm, nu avem oare o mare schimbare în inimă?
„Doamne, Îți ofer totul; Nu am nimic mai mult să-Ți ofer.”
Păstrarea schimbării și beneficiile acesteia
Cum păstrăm marea schimbare?
-
Când luăm din împărtășanie în fiecare săptămână și reînnoim legământul de a lua asupra noastră numele lui Hristos, de a ne aminti totdeauna de El și de a ține poruncile Sale.16
-
Când ne îndreptăm viața către templu.17 Participarea cu regularitate la rânduielile din templu ne va ajuta să păstrăm o inimă nouă și reînnoită pe măsură ce participăm la rânduieli.
-
Când îl iubim pe aproapele nostru și îi slujim prin activități de slujire și muncă misionară.18
Apoi, spre marea noastră bucurie, acea schimbare lăuntrică este întărită și se răspândește până când abundă în fapte bune.19
Această mare schimbare în inimă ne aduce un sentiment de libertate, încredere și pace.20
Această schimbare în inimă nu este un eveniment; necesită credință, pocăință și muncă spirituală constantă pentru a se produce. Începe când dorim să ne supunem voinței Domnului și se materializează când facem legăminte cu El și le ținem.
Această acțiune individuală are un efect pozitiv atât asupra noastră, cât și asupra oamenilor din jurul nostru.
Președintele Russell M. Nelson a spus: „Imaginați-vă cât de repede ar putea fi rezolvate conflictele devastatoare din întreaga lume – și cele din viața fiecăruia dintre noi – dacă toată lumea ar alege să-L urmeze pe Isus Hristos și să dea ascultare învățăturilor Sale”21. Această acțiune de a urma învățăturile Salvatorului duce la o mare schimbare în inimă.
Dragi frați și surori, tineri și copii, în timp ce participăm la conferința desfășurată în acest sfârșit de săptămână, să permitem cuvintelor profeților noștri, care vor veni de la Domnul, să intre în inima noastră pentru a avea parte de o mare schimbare.
Pe cei care nu s-au alăturat încă Bisericii restaurate a Domnului, vă invit să-i ascultați pe misionari cu dorința sinceră de a ști ce așteaptă Dumnezeu de la dumneavoastră și să aveți parte de acea transformare lăuntrică.22
Astăzi este ziua în care trebuie să vă hotărâți să-L urmați pe Domnul Isus Hristos. „Doamne, Îți ofer inima mea; Nu am nimic mai mult să-Ți ofer.”
Așa cum inelul a fost recuperat din acel naufragiu, când Îi oferim inima noastră lui Dumnezeu, suntem salvați din mările furioase ale acestei vieți și, în acest proces, suntem purificați și perfecționați prin ispășirea lui Hristos și devenim „copii ai lui Hristos”, fiind „născuți spiritual din El”.23 Despre aceasta, depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.