Totul nostru oferit din inimă
Dacă dorim ca Salvatorul să ne ridice spre cer, atunci devotamentul nostru față de El și Evanghelia Sa nu poate fi întâmplător sau ocazional.
O jertfă pentru El
Cu doar câteva zile înainte de a-Și da viața pentru noi, Isus Hristos Se afla la templul din Ierusalim, văzându-i pe oameni făcând donații către vistieria templului. „Mulți, care erau bogați, aruncau mult”, dar, apoi, a venit o văduvă săracă, „și a aruncat doi bănuți”. Era o sumă atât de mică, încât abia merita să fie înregistrată.
Și, totuși, această donație aparent lipsită de importanță a captat atenția Salvatorului. De fapt, L-a impresionat atât de profund, încât El „a chemat pe ucenicii Săi, și le-a zis: «Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie;
căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască»”1.
Cu această simplă observație, Salvatorul ne-a învățat cum sunt apreciate donațiile în împărăția Sa – și este destul de diferit de modul în care apreciem noi, de obicei, lucrurile. Pentru Domnul, valoarea donației nu a fost apreciată în funcție de efectul pe care l-a avut asupra vistieriei, ci în funcție de efectul pe care l-a avut asupra inimii donatorului.
Lăudând această văduvă credincioasă, Salvatorul ne-a oferit standardul după care să ne apreciem calitatea de ucenic în toate aspectele ei numeroase. Isus ne-a învățat că donația noastră poate fi mare sau mică, însă, oricum ar fi, trebuie să fie totul nostru oferit din inimă.
Acest principiu este reiterat în implorarea profetului Amalechi, din Cartea lui Mormon: „Veniți la Hristos, care este Cel Sfânt al [lui Israel], și [împărtășiți-vă] din salvarea Lui și din puterea mântuirii Lui. Da, veniți la El și oferiți-I sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El”2.
Dar cum este posibil acest lucru? Pentru mulți dintre noi, un astfel de standard privind devotamentul cu tot sufletul pare imposibil de atins. Suntem deja suprasolicitați. Cum putem să punem în echilibru numeroasele cerințe ale vieții cu dorințele noastre de a-I oferi Domnului tot sufletul nostru?
Poate că încercarea noastră este că noi credem că echilibrul înseamnă să ne împărțim timpul în mod egal între interese concurente. Privit în acest fel, devotamentul nostru față de Isus Hristos ar fi unul dintre numeroasele lucruri pe care trebuie să le cuprindem în programul nostru încărcat. Însă, probabil există un alt mod de a-l privi.
Echilibrul – asemenea mersului pe bicicletă
Soției mele, Harriet, și mie ne place să mergem, împreună, pe bicicletă. Este un mod minunat de a face puțină mișcare în timp ce petrecem, de asemenea, timp împreună. În timp ce mergem pe bicicletă, și eu nu gâfâi prea tare, ne bucurăm de lumea frumoasă din jurul nostru și avem chiar conversații plăcute. Rareori trebuie să fim atenți să ne păstrăm echilibrul pe biciclete. Am mers pe bicicletă atât de mult, încât acum nici nu ne mai gândim la acest lucru – a devenit ceva normal și firesc pentru noi.
Dar, ori de câte ori privesc pe cineva învățând să meargă pe bicicletă pentru prima dată, îmi aduc aminte că nu este ușor să-ți menții echilibrul pe cele două roți înguste. Este nevoie de timp. Este nevoie de exersare. Este nevoie de răbdare. Este nevoie chiar și de faptul de a cădea o dată sau de două ori.
Mai presus de toate, cei care reușesc să-și mențină echilibrul pe bicicletă învață următoarele lucruri importante.
Nu te uiți la picioare.
Te uiți în față.
Îți menții privirea pe drumul din fața ta. Te concentrezi asupra destinației tale. Și pedalezi. A-ți menține echilibrul înseamnă a merge înainte.
Principii asemănătoare sunt valabile când vine vorba despre găsirea echilibrului în viața noastră în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos. Modul în care vă împărțiți timpul și energia între numeroasele dumneavoastră sarcini importante va diferi de la persoană la persoană și de la o perioadă a vieții la alta. Dar obiectivul nostru comun, general este să urmăm calea Învățătorului nostru, Isus Hristos, și să ne întoarcem în prezența Preaiubitului nostru Tată din Cer. Acest obiectiv trebuie să rămână constant și consecvent, oricine am fi și orice altceva s-ar întâmpla în viața noastră.3.
Ridicarea: ca zborul unui avion
Acum, pentru cei care sunt bicicliști pasionați, compararea calității de ucenic cu mersul pe bicicletă poate fi o analogie utilă. Pentru cei care nu sunt, nu vă faceți griji. Am încă o analogie, în care sunt sigur că fiecare bărbat, femeie și copil se pot regăsi.
Calitatea de ucenici, asemenea celor mai multe lucruri din viață, poate fi comparată și cu zborul unui avion.
V-ați oprit vreodată să vă gândiți cât de uimitor este faptul că un avion imens de pasageri poate, de fapt, să se ridice de la sol și să zboare? Ce anume face ca aceste aparate de zbor să planeze cu eleganță pe cer, traversând oceane și continente?
Simplu spus, un avion zboară doar atunci când aerul se mișcă pe aripile lui. Acea mișcare creează diferențe ale presiunii aerului care-i oferă avionului portanță. Și cum puteți avea suficient aer care să se miște pe aripi pentru a crea portanță? Răspunsul este: propulsia!
Avionul nu câștigă altitudine stând pe pistă. Chiar și într-o zi cu vânt, nu se va crea suficientă portanță decât dacă avionul se deplasează înainte, cu suficientă propulsie pentru a contracara forțele care îl rețin.
Așa cum inerția menține o bicicletă în echilibru și în poziție verticală, tot așa înaintarea ajută un avion să învingă forța gravitațională și rezistența aerului.
Ce înseamnă aceasta pentru noi în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos? Înseamnă că, dacă dorim să găsim echilibru în viață și dacă dorim ca Salvatorul să ne ridice spre cer, atunci devotamentul nostru față de El și Evanghelia Sa nu poate fi întâmplător sau ocazional. Asemenea văduvei din Ierusalim, trebuie să-I oferim sufletul nostru întreg. Poate că donația noastră este mică, dar trebuie să vină din inima și sufletul nostru.
Să fii ucenic al lui Isus Hristos nu este doar unul dintre multe lucruri pe care le facem. Salvatorul este puterea motivatoare din spatele a tot ce facem. El nu este un popas în călătoria noastră. El nu este un drum pitoresc sau nici măcar un punct de reper major. El este „calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin [Isus Hristos]”4. Aceasta este calea și destinația noastră finală.
Echilibrul și ridicarea au loc pe măsură ce „[înaintăm] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii”5.
Sacrificiul și consacrarea
Și cum rămâne cu numeroasele sarcini și responsabilități care ne fac viața atât de ocupată? Petrecerea timpului cu cei dragi, mersul la școală sau pregătirea pentru o meserie, câștigarea existenței, îngrijirea familiei, slujirea în cadrul comunității – unde se încadrează toate acestea? Salvatorul ne asigură:
„Tatăl vostru Ceresc știe că voi aveți nevoie de toate aceste lucruri.
Dar căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate aceste lucruri vă vor fi date vouă”6.
Dar aceasta nu înseamnă că este ușor.7 Necesită atât sacrificiu, cât și consacrare.
Necesită renunțarea la unele lucruri și cultivarea altora.
Sacrificiul și consacrarea sunt două legi cerești față de care, în templul sfânt, facem legământ să ne supunem. Aceste două legi sunt asemănătoare, dar nu identice. A sacrifica înseamnă a renunța la ceva în favoarea unui lucru mai prețios. În vechime, cei din poporul lui Dumnezeu sacrificau primii născuți din turmele lor în onoarea lui Mesia care urma să vină. De-a lungul istoriei, sfinții credincioși au sacrificat propriile dorințe, propriul confort și chiar propria viață pentru Salvator.
Noi, toți, avem lucruri, mari și mici, pe care trebuie să le sacrificăm pentru a-L urma mai pe deplin pe Isus Hristos.8 Sacrificiile noastre arată ce prețuim cu adevărat. Sacrificiile sunt sacre și apreciate de Domnul.9
Consacrarea este diferită de sacrificiu în cel puțin un mod important. Când consacrăm ceva, nu-l lăsăm să fie mistuit pe altar. Ci, îl întrebuințăm în slujirea Domnului. Îl dedicăm Lui și scopurilor Sale sfinte.10 Noi primim talentele pe care Domnul ni le-a dat și ne străduim să le înmulțim, de multe ori, pentru a deveni și mai folositori în clădirea împărăției Domnului.11
Foarte puțini dintre noi vom fi rugați vreodată să ne sacrificăm viața pentru Salvator. Dar toți suntem invitați să ne consacrăm viața Lui.
O singură lucrare, o singură bucurie, un singur scop
Pe măsură ce căutăm să ne purificăm viața și să ne întoarcem către Hristos în fiecare gând12, toate celelalte încep să se alinieze. Viața nu mai pare a fi o listă lungă de eforturi aflate într-un echilibru firav.
În timp, totul devine o singură lucrare.
O singură bucurie.
Un singur scop.
Este lucrarea de a-L iubi pe Dumnezeu și de a-I sluji. Este faptul de a-i iubi pe copiii lui Dumnezeu și de a le sluji.13
Când ne uităm la viața noastră și vedem că avem o sută de lucruri de făcut, ne simțim copleșiți. Când vedem un singur lucru – iubindu-L pe Dumnezeu și pe copiii Săi și slujindu-I Lui și copiilor Săi în o sută de moduri diferite – atunci putem lucra, cu bucurie, la acele lucruri.
Acesta este modul în care ne oferim sufletul întreg – sacrificând tot ce ne reține și consacrând restul Domnului și scopurilor Sale.
Un cuvânt de încurajare și mărturie
Dragii mei frați și surori și dragii mei prieteni, vor fi momente în care vă veți dori să puteți face mai mult. Tatăl dumneavoastră din Cer vă cunoaște inima. El știe că nu puteți face tot ce vă dorește inima. Dar puteți să-L iubiți pe Dumnezeu și să-I slujiți. Puteți să faceți tot ce puteți pentru a ține poruncile Sale. Și puteți să-i iubiți pe copiii Săi și să le slujiți. Iar eforturile dumneavoastră vă purifică inima și vă pregătesc pentru un viitor glorios.
Aceasta este ce a părut să înțeleagă văduva de la vistieria templului. Ea știa, cu siguranță, că donația ei nu avea să schimbe bogățiile lui Israel, dar putea s-o schimbe și s-o binecuvânteze pe ea – deoarece, deși mică, era tot ce-i mai rămăsese.
Așadar, dragii mei prieteni și preaiubiți semeni ucenici ai lui Isus Hristos, fie ca noi să nu „[obosim] de a face bine, deoarece [noi punem] temelia unei mari lucrări”! Și, din lucruri mici iese „ceea ce este mare”14.
Depun mărturie că acest lucru este adevărat și depun, de asemenea, mărturie că Isus Hristos este Învățătorul nostru, Mântuitorul nostru și singura noastră cale de întoarcere la Preaiubitul nostru Tată din Cer. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.