Principiul etern al dragostei

Vârstnicul Hugo Montoya

din Cei Șaptezeci

Dragostea Tatălui nostru Ceresc pentru fiecare dintre copiii săi este reală. El este acolo pentru fiecare dintre noi.

Principiul etern al dragostei se manifestă prin trăirea celor două mari porunci: să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea și tăria ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.¹

Îmi amintesc prima mea iarnă în care am locuit aici, în Utah, cu zăpadă peste tot. Venind din Deșertul Sonoran, în primele zile m-am bucurat de ea, dar, după câteva zile, mi-am dat seama că trebuia să mă trezesc mai devreme pentru a îndepărta zăpada de pe alee.

Într-o dimineață, în mijlocul unei furtuni de zăpadă, transpiram îndepărtând zăpada cu lopata și l-am văzut pe vecinul meu deschizându-și garajul peste drum. El este mai în vârstă decât mine, așa că m-am gândit că, dacă terminam repede, îl puteam ajuta. Așa că, ridicându-mi glasul, l-am întrebat: „Frate, ai nevoie de ajutor?”.

A zâmbit și a spus: „Mulțumesc, vârstnice Montoya”. Apoi, a scos din garaj o suflantă de zăpadă, i-a pornit motorul și, în câteva minute a îndepărtat toată zăpada din fața casei sale. Apoi, a traversat strada cu suflanta și m-a întrebat: „Vârstnice, ai nevoie de ajutor?”.

Zâmbind am spus: „Da, mulțumesc”.

Suntem dornici să ne ajutăm unii pe alții pentru că ne iubim unii pe alții iar nevoile aproapelui meu devin nevoile mele și ale mele devin ale lui. Indiferent de limba pe care o vorbește aproapele meu sau din ce țară provine, ne iubim unii pe alții deoarece suntem frați, copii ai aceluiași Tată.

Când a fost anunțat programul privind păstorirea, președintele Russell Nelson a spus: „Vom implementa un mod mai nou și mai sfânt de a ne îngriji de ceilalți și de a-i păstori”². Pentru mine, mai sfânt înseamnă mai personal, mai profund, mai asemănător modului Salvatorului: „[Aveți] dragoste unii pentru alții”³, fiecare în parte.

Nu este suficient să evităm să fim o piatră de poticnire pentru alții; nu este suficient să-l observăm pe stradă pe cel nevoiaș și să trecem pe lângă el. Să profităm de fiecare ocazie de a ne ajuta aproapele, chiar dacă este prima și singura dată când îl întâlnim în această viață.

De ce este dragostea față de Dumnezeu prima mare poruncă?

Cred că este datorită însemnătății Sale pentru noi. Noi suntem copiii Săi, El veghează asupra bunei noastre stări, noi depindem de El și dragostea Sa ne protejează. Planul Său include libertatea de a alege; prin urmare, probabil vom face unele greșeli.

El permite, de asemenea, să fim încercați și ispitiți. Dar, indiferent dacă facem unele greșeli sau cădem în ispită, planul ne oferă un Salvator pentru a putea fi mântuiți și a ne întoarce în prezența lui Dumnezeu.

Adversitatea din viața noastră poate cauza îndoială cu privire la împlinirea promisiunilor care ne-au fost făcute. Vă rog să aveți încredere în Tatăl nostru. El Își ține întotdeauna promisiunile și noi putem învăța ce dorește El să ne învețe.

Chiar și atunci când facem ce este drept, circumstanțele din viața noastră se pot schimba de la bune la rele, de la fericite la triste. Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni potrivit milei și dragostei Sale infinite și la timpul ales de El.

Pârâul din care a băut Ilie apă a secat⁴.
Arcul din oțel fin al lui Nefi s-a rupt⁵.
Un băiat a fost discriminat și exmatriculat de la școală.
Un copil mult așteptat a murit la câteva zile după ce s-a născut.

Circumstanțele se schimbă.

Când circumstanțele se schimbă de la bune și pozitive la rele și negative, putem fi, totuși, fericiți, deoarece fericirea nu depinde de circumstanțe, ci de atitudinea noastră față de circumstanțe. Președintele Nelson a spus: „Bucuria pe care o simțim are puțin de-a face cu împrejurările din viața noastră, dar are de-a face în totalitate cu obiectivul vieții noastre”⁶.

Putem să stăm deoparte și să așteptăm ca circumstanțele să se schimbe de la sine sau putem căuta și crea circumstanțe noi.

Ilie s-a dus la Sarepta, unde o văduvă i-a dat să mănânce și să bea⁷.
Nefi a făcut un arc din lemn și a vânat animale pentru hrană⁸.
Tânărul băiat a stat la fereastră ascultând și luând notițe și astăzi este învățător la școala elementară.
Cuplul a dezvoltat o mare credință în Salvatorul Isus Hristos și încredere în planul salvării. Dragostea lor pentru copilul mult așteptat care a murit subit este mai mare decât durerea lor.

Când aud întrebările: „Tată, în Ceruri ești cu adevărat?, Tu chiar auzi și răspunzi când ești întrebat?”⁹, îmi place să răspund: „El a fost, El este și El va fi întotdeauna acolo pentru tine și pentru mine. Eu sunt fiul Său, El este Tatăl meu iar eu învăț să fiu un tată bun, așa cum este El”.

Soția mea și cu mine încercăm întotdeauna să fim alături de copiii noștri oricând, în orice situație și prin orice mijloace. Fiecare copil este unic; ei au o mare valoare înaintea lui Dumnezeu și, indiferent de încercările, păcatele și slăbiciunile pe care le au, Dumnezeu îi iubește și la fel și noi.

Când am primit această chemare de autoritate generală, în ziua de dinaintea călătoriei noastră la Salt Lake, toți copiii mei și familiile lor erau împreună în căminul nostru pentru o seară în familie, în care ne-am exprimat dragostea și recunoștința. După lecție, am dat o binecuvântare a preoției fiecăruia dintre copiii mei. Cu toții erau în lacrimi. După binecuvântări, fiul meu cel mai mare și-a exprimat recunoștința în numele tuturor pentru marea dragoste pe care le-am oferit-o din ziua în care s-au născut, până atunci.

Binecuvântați-vă copiii, fie că au 5 sau 50 de ani. Fiți cu ei, fiți acolo pentru ei. Deși asigurarea celor necesare este o responsabilitate stabilită prin plan divin, nu trebuie să uităm să petrecem timp plin de bucurie cu copiii noștri.

Dragostea Tatălui nostru Ceresc pentru fiecare dintre copiii Săi este reală. El este acolo pentru fiecare dintre noi. Nu știu cum face El aceasta, dar o face. El și Primul Său Născut sunt una în împlinirea lucrării și a slavei Tatălui, „[de a realiza] nemurirea și viața veșnică a omului”¹⁰. Ei ne-au trimis Duhul Sfânt pentru a ne călăuzi, pentru a ne avertiza și pentru a ne alina, dacă este necesar.

El L-a instruit pe Fiul Său Preaiubit să creeze acest pământ frumos. El i-a instruit pe Adam și Eva și le-a dat libertatea de a alege. El trimite mesageri de ani și ani, astfel încât să putem primi dragostea Sa și poruncile Sale.

El a fost în Dumbrava Sacră răspunzând la întrebarea sinceră a tânărului Joseph și chemându-l pe nume. El a spus: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”¹¹.

Cred că dovada supremă a dragostei lui Dumnezeu pentru noi a avut loc în Ghetsimani, unde Fiul Dumnezeului celui Viu S-a rugat: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”¹².

Am observat că mica parte pe care o pot înțelege despre ispășirea lui Isus Hristos îmi mărește dragostea față de Tatăl și Fiul Său, îmi diminuează dorința de a păcătui și de a fi nesupus și îmi mărește dorința de a fi mai bun și de a face mai bine.

Isus a mers fără teamă și fără îndoială în Ghetsimani, având încredere în Tatăl Său, știind că El trebuia să calce singur în teasc. A îndurat toată durerea și toată umilința. A fost acuzat, judecat și răstignit. În timpul agoniei și suferinței Sale pe cruce, Isus s-a concentrat asupra nevoilor mamei Sale și ale ucenicului Său preaiubit. El Și-a dat viața.

În a treia zi, a înviat. Mormântul este gol; El stă la dreapta Tatălui Său. Ei speră că vom alege să ne ținem legămintele și să ne întoarcem în prezența Lor. Această a doua stare nu este ultima noastră stare; locul nostru nu este în acest cămin pământesc, ci suntem ființe eterne care trăiesc experiențe vremelnice.

Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu. El trăiește și, deoarece El trăiește, toți copiii lui Dumnezeu vor trăi pentru totdeauna. Datorită sacrificiului Său ispășitor, noi, toți, putem trăi împreună cu Ei. În numele lui Isus Hristos, amin.