Ucenicie trainică
Putem găsi încredere și pace spirituale în timp ce cultivăm obiceiuri sfinte și rutine neprihănite care pot susține și alimenta focul credinței noastre.
În cursul verii trecute, peste 200.000 de tineri din toată lumea au crescut în credință după ce au participat la una dintre sutele de sesiuni Pentru întărirea tineretului sau conferințe FSY, cu durata de o săptămână. Ieșind din izolarea impusă de pandemie, pentru mulți dintre ei participarea în sine a fost un act de credință în Domnul. Mulți dintre tinerii participanți par să aibă o tendință ascendentă similară spre o convertire mai profundă. La sfârșitul săptămânii lor, îmi plăcea să întreb: „Cum a fost?”.
Uneori, ei spuneau ceva de genul: „Ei bine, luni am fost atât de supărat pe mama mea pentru că m-a făcut să vin. Și nu cunoșteam pe nimeni. Nu credeam că era pentru mine. Nu aș fi avut prieteni… Dar, acum, este vineri și îmi doresc să rămân aici. Doresc să simt Spiritul în viața mea. Doresc să trăiesc în acest mod”.
Fiecare dintre ei are propriile povești despre momente de claritate și despre darurile spirituale care i-au învăluit și i-au purtat de-a lungul acelei căi de dezvoltare. Și eu am fost schimbat de această vară plină de conferințe FSY, pe măsură ce am văzut Spiritul lui Dumnezeu răspunzând neobosit dorințelor neprihănite ale fiecărei inimi din această mulțime de tineri, care au găsit fiecare curajul de a avea încredere în El petrecând o săptămână în grija Sa.
Asemenea vapoarelor cu coci de oțel strălucitor pe mare, noi trăim într-un mediu coroziv din punct de vedere spiritual, în care cele mai strălucitoare convingeri trebuie păstrate cu grijă, în caz contrar pot rugini, se pot coroda și, apoi, se pot destrăma.
Ce lucruri putem face pentru a menține focul convingerilor noastre?
Experiențe precum conferințele FSY, taberele, adunările de împărtășanie și misiunile pot ajuta la întărirea mărturiei noastre, ducându-ne prin căi de dezvoltare și descoperire spirituală spre locuri de pace relativă. Dar ce trebuie să facem pentru a rămâne acolo și a continua „să [înaintăm] cu fermitate în Hristos” (2 Nefi 31:20) în loc să alunecăm înapoi? Trebuie să continuăm să facem acele lucruri care ne-au dus acolo de la bun început, cum ar fi să ne rugăm des, să ne cufundăm în scripturi și să slujim cu sinceritate.
Pentru unii dintre noi, poate necesita o exercitare a încrederii în Domnul chiar pentru a participa la adunarea de împărtășanie. Dar odată ajunși acolo, influența vindecătoare a împărtășaniei Domnului, infuzia de principii ale Evangheliei și îngrijirea oferită de comunitatea Bisericii ne pot trimite acasă mai puternici din punct de vedere spiritual.
De unde vine puterea de a ne aduna împreună în persoană?
La FSY, peste 200.000 dintre tinerii noștri au venit să-L cunoască mai bine pe Salvator folosind formula simplă de a se întâlni să discute acolo unde doi sau mai mulți dintre ei au fost adunați în numele Său (vedeți Matei 18:20), studiind Evanghelia și scripturile, cântând împreună, rugându-se împreună și găsind pace în Hristos. Aceasta este o rețetă puternică pentru deșteptare spirituală.
Acești frați și surori din întreaga lume s-au dus acum acasă pentru a stabili ce înseamnă să continuăm să „[ne încredem] în Domnul” (Proverbele 3:5; tema din anul 2022 a tinerilor) când suntem înconjurați de multe și diferite influențe lumești de nestăpânit. Este un lucru să urmăm îndemnul „ascultă-L” (Joseph Smith – Istorie 1:17) într-un loc liniștit de contemplare cu scripturile complet deschise. Dar este cu totul alt lucru să ne demonstrăm ucenicia în această avalanșă de distrageri a vieții muritoare, unde trebuie să ne străduim să urmăm îndemnul „ascultă-L” chiar prin negura preocupărilor personale și a încrederii șovăitoare. Să nu existe nicio îndoială: tinerii noștri demonstrează însușiri și trăsături eroice, când sunt hotărâți în inima și mintea lor să rămână fermi împotriva schimbării continue a principiilor morale din vremurile noastre.
Ce pot face familiile acasă pentru a clădi pe avântul creat de activitățile Bisericii?
Odată, am slujit în calitate de soț al președintei Tinerelor Fete la nivel de țăruș. Într-o seară, am fost însărcinat cu aranjarea prăjiturilor în hol, în timp ce soția mea conducea o seară la gura sobei, în capelă, pentru părinți și fiicele lor care se pregăteau să participe la tabăra Tinerelor Fete în săptămâna următoare. După ce le-a explicat unde să fie și ce să aducă, ea a spus: „Marți dimineață, când vă veți lăsa prețioasele fiice la autobuz, să le îmbrățișați strâns. Și să le sărutați de rămas bun – deoarece ele nu se mai întorc”.
Am auzit pe cineva căruia i s-a tăiat răsuflarea, apoi mi-am dat seama că eram eu. „Nu se mai întorc?”
Dar ea a continuat: „Când vă veți despărți marți dimineață de aceste fete, ele vor lăsa în urmă distragerile lucrurilor mai puțin importante și vor petrece o săptămână împreună învățând și crescând spiritual și încrezându-se în Domnul. Ne vom ruga împreună și vom cânta, vom găti, vom sluji împreună și ne vom împărtăși mărturiile și vom face lucruri care ne vor permite să simțim Spiritul Tatălui Ceresc, toată săptămâna, până când ne va pătrunde până în oase. Iar sâmbătă, acele fete pe care le veți vedea coborând din autobuz nu vor fi cele pe care le-ați lăsat marți. Ele vor fi ființe noi. Și, dacă le veți ajuta să continue de la acel nivel spiritual crescut, ele vă vor uimi. Ele vor continua să se schimbe și să crească. Și familia dumneavoastră, de asemenea, se va schimba”.
În acea sâmbătă, a fost întocmai cum a anticipat ea. În timp ce încărcam corturi, am auzit glasul soției mele în micul amfiteatru din pădure, unde fetele se adunaseră înainte de a pleca spre casă. Am auzit-o spunând: „O, iată-vă. Am vegheat asupra voastră toată săptămâna. Fetele noastre de sâmbătă”.
Tinerii curajoși ai Sionului călătoresc prin vremuri năucitoare. Găsirea bucuriei în această lume plină de perturbări profețite fără a deveni parte a acestei lumi, cu orbirea ei față de sfințenie, este însărcinarea lor concretă. Acum o sută de ani, G. K. Chesterton a vorbit aproape ca și cum ar fi văzut această căutare care se concentrează asupra căminului și este susținută de Biserică, când a spus: „Acum trebuie să simțim universul ca fiind castelul unui căpcăun care urmează să fie luat cu asalt și, în același timp, ca fiind căsuța noastră la care să ne putem întoarce seara” [Ortodoxy (1909), p. 130].
Din fericire, ei nu trebuie să meargă să se lupte singuri. Se au unul pe altul. Și vă au pe dumneavoastră. Și, ei îl urmează pe profetul în viață, președintele Russell M. Nelson, care conduce cu optimismul cunoscut al unui văzător proclamând că marea acțiune a acestor vremuri – adunarea lui Israel – va fi atât măreață, cât și maiestuoasă [vedeți „Speranța lui Israel (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org].
În această vară, soția mea, Kalleen, și cu mine am avut escală în Amsterdam, unde, cu mulți ani înainte, am fost un misionar nou. După ce am petrecut luni în care m-am străduit să învăț limba olandeză, avionul nostru KLM ateriza și căpitanul a făcut un anunț incoerent prin sistemul de comunicare. După un moment de tăcere, colegul meu a murmurat: „Cred că a fost în olandeză”. Ne-am aruncat o privire, citindu-ne gândurile unul altuia: totul era pierdut.
Dar nu era totul pierdut. În timp ce mă minunam de salturile în credință pe care le făcusem atunci, în timp ce traversam acest aeroport în drum spre miracolele care aveau să fie revărsate asupra noastră ca misionari, am fost adus brusc înapoi în prezent de un misionar în viață, care respira și care se îmbarca într-un avion pentru a se duce acasă. El s-a prezentat și a întrebat: „Președinte Lund, ce să fac acum? Ce să fac pentru a rămâne puternic?”.
Aceasta este aceeași întrebare care este prezentă în mintea tinerilor noștri când pleacă de la conferințele FSY, taberele pentru tineri, excursiile la templu și orice împrejurare în care simt puterile cerului: „Cum poate dragostea față de Dumnezeu să se transforme în ucenicie de durată?”.
Am simțit un val de dragoste pentru acest misionar realist care slujea în ultimele ore ale misiunii sale și, în acea liniște momentană a Spiritului, mi-am auzit glasul plin de emoție spunând cu simplitate: „Nu trebuie să porți un ecuson pentru a purta numele Său”.
Am dorit să-mi pun mâinile pe umerii lui și să spun: „Iată ce să faci. Du-te acasă și fii persoana care ai devenit. Ești atât de bun, încât aproape că strălucești în întuneric. Disciplina din misiune și sacrificiile pe care le-ai făcut au făcut din tine un fiu excepțional de bun al lui Dumnezeu. Continuă să faci acasă ceea ce a funcționat atât de bine pentru tine aici. Ai învățat să te rogi și cui să te rogi și limbajul rugăciunii. Ai studiat cuvintele Sale și ai ajuns să-L iubești pe Salvator încercând să fii ca El. L-ai iubit pe Tatăl Ceresc așa cum El Și-a iubit Tatăl, ai slujit altora așa cum a slujit El și ai trăit conform poruncilor așa cum a trăit El – și, când nu ai făcut aceasta, te-ai pocăit. Ucenicia ta nu este asemenea unui slogan de pe un tricou – a devenit o parte din viața ta trăită în mod intenționat pentru alții. Așa că, du-te acasă și fă aceasta. Fii aceasta. Poartă acest avânt spiritual tot restul vieții tale”.
Știu că, încrezându-ne în Domnul Isus Hristos și în cărarea Sa a legămintelor, putem găsi încredere și pace spirituale în timp ce cultivăm obiceiuri sfinte și rutine neprihănite care pot susține și alimenta focul credinței noastre. Fie ca noi, fiecare în parte, să ne apropiem tot mai mult de acele focuri care ne încălzesc și, orice s-ar întâmpla, să rămânem lângă ele! În numele lui Isus Hristos, amin.