Din toată inima
Trebuie să-L urmăm pe Isus, plini de bucurie și din toată inima în călătoria noastră personală de ucenici.
Uneori, este util să știi la ce să te aștepți.
Aproape de sfârșitul slujirii Sale, Isus le-a spus apostolilor Săi că aveau să vină vremuri grele. Dar, de asemenea, El a spus: „Vedeți să nu vă înspăimântați”1. Da, El avea să plece, dar nu avea să-i lase singuri.2 El avea să-Și trimită Spiritul pentru a-i ajuta să-și aducă aminte, să stea neclintiți și să găsească pace. Salvatorul Își îndeplinește promisiunea de a fi alături de noi, ucenicii Săi, dar noi trebuie să privim continuu către El pentru a ne ajuta să recunoaștem prezența Sa și să ne bucurăm de ea.
Ucenicii lui Hristos s-au confruntat întotdeauna cu vremuri grele.
Un prieten drag mie mi-a trimis un articol vechi din Nebraska Advertiser, un ziar din zona Vestul Mijlociu a Statelor Unite, datat 9 iulie 1857. În acesta am citit: „Devreme, în această dimineață, o companie de mormoni a trecut pe aici în călătoria lor spre Salt Lake. Femei (cu siguranță nu foarte delicate) trăgând cărucioare precum fiarele, una [dintre femei] s-a rostogolit în acest noroi negru, ceea ce a cauzat o mică oprire a procesiunii, copilașii înaintau cu greu, cu îmbrăcămintea lor străină [ciudată], părând a fi la fel de hotărâți ca mamele lor”3.
M-am gândit mult la această femeie plină de noroi. De ce trăgea singură? Era ea o mamă singură? Ce i-a dat tăria interioară, curajul, perseverența de a face o călătorie atât de chinuitoare prin noroi, trăgându-și toate bunurile într-un cărucior către un cămin din pustiul necunoscut – uneori fiind batjocorită de cei care o vedeau?4
Președintele Joseph F. Smith a vorbit despre tăria interioară a acestor femei pioniere, spunând: „Ați putea să întoarceți vreuna dintre aceste femei de la convingerile lor privind Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă? Ați putea să le întunecați mintea cu privire la misiunea profetului Joseph Smith? Ați putea să le orbiți cu privire la misiunea divină a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Nu, niciodată în această lume nu ați putea să o faceți. De ce? Pentru că ele știau toate acestea. Dumnezeu le-a revelat lor și ele au înțeles și nicio putere de pe pământ nu le putea întoarce de la ceea ce ele știau că era acel adevăr”5.
Frați și surori, a fi astfel de bărbați și femei este chemarea zilelor noastre – ucenici care sapă adânc pentru a găsi tăria de a continua să tragă când sunt chemați să meargă prin pustiu, ucenici cu convingeri care ne-au fost revelate de Dumnezeu, ucenici ai lui Isus care sunt bucuroși și din toată inima în călătoria noastră personală a uceniciei. În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, noi credem și putem progresa în trei adevăruri importante.
Primul, ne putem ține legămintele, chiar și atunci când nu este ușor
Când credința, familia sau viitorul dumneavoastră sunt puse la încercare – când vă întrebați de ce este viața atât de grea când faceți tot ce puteți pentru a trăi potrivit Evangheliei – aduceți-vă aminte că Domnul ne-a spus să ne așteptăm la necazuri. Necazurile fac parte din plan și nu înseamnă că ați fost abandonați; ele fac parte din ceea ce înseamnă să fim ai Săi.6 La urma urmei, El a fost un „om al durerii și obișnuit cu suferința”7.
Învăț că Tatăl Ceresc este mai interesat de progresul meu în calitate de ucenică a lui Isus Hristos decât este de alinarea mea. Poate că nu-mi doresc întotdeauna să fie așa – dar așa este!
Faptul de a trăi o viață comodă nu aduce putere. Puterea de care avem nevoie pentru a rezista necazurilor din zilele noastre este puterea Domnului iar puterea Sa se revarsă prin legămintele pe care le-am făcut cu El.8 Să ne bizuim pe credința noastră când ne confruntăm cu vânturi puternice – să ne străduim sincer în fiecare zi să facem ceea ce am făcut legământ cu Salvatorul că vom face – chiar, și mai ales, când suntem obosiți, îngrijorați și ne confruntăm cu întrebări și probleme tulburătoare – înseamnă să primim treptat lumina Sa, tăria Sa, dragostea Sa, Spiritul Său, pacea Sa.
Motivul pentru care mergem pe cărarea legămintelor este de a ne apropia de Salvator. El este ținta, nu progresul nostru perfect. Nu este o cursă și nu trebuie să ne comparăm călătoria cu a altora. Chiar și atunci când ne poticnim, El este acolo.
Al doilea, putem acționa cu credință
În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, înțelegem despre credința în El că necesită acțiune – mai ales în vremuri grele.9
Cu mulți ani în urmă, părinții mei au hotărât să schimbe mocheta în casă. Cu o seară înainte de sosirea noii mochete, mama i-a rugat pe frații mei să scoată mobilierul și să smulgă mocheta din dormitor pentru ca noua mochetă să poată fi pusă. Sora mea, Emily, pe atunci în vârstă de șapte ani, dormea deja. Așadar, în timp ce ea dormea, ei au scos în liniște tot mobilierul din camera ei, cu excepția patului, și, apoi, au smuls mocheta. Ei bine, așa cum fac uneori frații mai mari, ei s-au hotărât să facă o farsă. Au scos restul bunurilor ei din dulap și de pe pereți, lăsând camera goală. Apoi, au scris un bilețel și l-au lipit pe perete: „Dragă Emily, ne-am mutat. Îți vom scrie peste câteva zile și îți vom spune unde ne aflăm. Cu drag, familia ta”.
În dimineața următoare, când Emily nu a venit să ia micul dejun, frații mei s-au dus după ea – era tristă și singură în spatele unei uși închise. Emily a reflectat mai târziu la această experiență: „Am fost devastată. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi deschis pur și simplu ușa? Ce aș fi auzit? Ce aș fi mirosit? Aș fi știut că nu eram singură. Aș fi știut că eram cu adevărat iubită. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap să fac ceva în legătură cu situația mea. Pur și simplu am renunțat și am rămas în dulapul meu plângând. Și, totuși, dacă doar aș fi deschis ușa”10.
Sora mea a făcut o presupunere bazându-se pe ceea ce a văzut, dar nu a fost o reflectare a felului în care erau, de fapt, lucrurile. Nu este interesant că noi, asemenea lui Emily, putem fi atât de împovărați de tristețe, durere, descurajare, îngrijorare, singurătate, mânie sau frustrare, încât nici măcar nu ne dă prin minte să facem ceva, să deschidem ușa, să acționăm cu credință în Isus Hristos?
Scripturile sunt pline de exemple de bărbați și femei, ucenici ai lui Hristos care, când s-au confruntat cu imposibilul, pur și simplu au acționat – care s-au ridicat cu credință și au mers.11
Leproșilor care au căutat vindecare, Hristos le-a spus: „Duceți-vă și arătați-vă preoților! Și pe când se duceau, au fost curățiți”12.
Ei s-au dus să se arate preoților ca și cum fuseseră deja vindecați și, în procesul de a acționa, au fost.
Doresc, de asemenea, să spun că, dacă gândul de a acționa în mijlocul durerii dumneavoastră pare imposibil, vă rog să acționați pentru a cere ajutor – unui prieten, unui membru al familiei, unui conducător al Bisericii, unui specialist. Acesta poate fi un prim pas spre speranță.
Al treilea, putem fi devotați din toată inima și cu bucurie13
Când vin vremuri grele, încerc să-mi aduc aminte că am ales să-L urmez pe Hristos înainte de a veni pe pământ și că încercările privind credința, sănătatea și îndurarea mea fac toate parte din motivul pentru care sunt aici. Și, cu siguranță, nu ar trebui să mă gândesc niciodată că încercarea de astăzi pune sub semnul întrebării dragostea lui Dumnezeu pentru mine sau că ar transforma credința mea în El în îndoială. Încercările nu înseamnă că planul eșuează; ele fac parte din planul menit să mă ajute să-L caut pe Dumnezeu. Devin mai asemănătoare Lui când îndur cu răbdare și sper să mă rog și mai fierbinte, asemenea Lui, când era în agonie.14
Isus Hristos a fost exemplul perfect de a-L iubi pe Tatăl nostru cu toată inima Sa – de a face voia Sa, cu orice preț.15 Doresc să-I urmez exemplul, făcând același lucru.
Sunt inspirată de ucenicia de care a dat dovadă din toată inima și din tot sufletul văduva care și-a aruncat cei doi bănuți în vistieria templului. Ea a dat tot ce avea.16
Isus Hristos a recunoscut generozitatea ei, în timp ce alții au văzut doar puținul ei. Același lucru este valabil pentru fiecare dintre noi. El nu vede puținul nostru ca pe un eșec, ci ca pe o ocazie de a ne exercita credința și de a progresa.
Concluzie
Dragi ucenici ai lui Isus Hristos, din toată inima mea, aleg să fiu alături de Domnul. Aleg să fiu alături de slujitorii Săi aleși – președintele Russell M. Nelson și ceilalți apostoli – căci ei vorbesc în numele Său și sunt administratori ai rânduielilor și legămintelor care mă leagă de Salvator.
Când mă voi poticni, voi continua să mă ridic, bazându-mă pe harul și puterea care întăresc ale lui Isus Hristos. Voi rămâne în legământul meu cu El și voi lucra la întrebările mele studiind cuvântul lui Dumnezeu, având credință și ajutorul Duhului Sfânt, în a cărui îndrumare mă încred. Voi căuta Spiritul Său în fiecare zi făcând lucrurile mici și simple.
Aceasta este cărarea mea a uceniciei.
Și, până în ziua în care rănile de zi cu zi din viața muritoare vor fi vindecate, voi nădăjdui în Domnul și mă voi încrede în El – timpul ales de El, înțelepciunea Sa, planul Său.17
Împreună cu dumneavoastră, doresc să fim alături de El pentru totdeauna. Din toată inima. Știind că, atunci când Îl iubim pe Isus Hristos cu toată inima noastră, El ne dă totul în schimb.18 În numele lui Isus Hristos, amin.