Nevoia de mai multă bunătate

Preşedintele Gordon B. Hinckley

De ce unii dintre noi trebuie să fim atât de răi şi lipsiţi de bunăvoinţă faţă de alţii? De ce nu putem toţi să dăm dovadă de prietenie faţă de fiecare dintre noi?

Fratele Monson este un om pe care îl urmăreşti cu multă dificultate. El este plin de umor şi foarte sincer.

Vă mulţumesc, stimaţi fraţi, pentru credinţa şi rugăciunile dumneavoastră. Le apreciez profund.

Când un om îmbătrâneşte, el devine mai binevoitor, cu maniere mai prietenoase. M-am gândit mult la acest lucru în ultimul timp.

M-am întrebat de ce este atâta ură în lume. Suntem implicaţi în războaie teribile, cu vieţi pierdute şi multe răni care provoacă mari suferinţe. Dacă ne referim la noi, există atât de multă gelozie, mândrie, aroganţă şi critică cicălitoare; taţi care devin mânioşi pentru lucruri mici, neînsemnate, şi care provoacă lacrimi soţiilor şi teamă copiilor.

Lupta rasială încă îşi arată faţa periculoasă. Sunt informat că şi aici, chiar printre membrii Bisericii, există asemenea lucruri. Nu pot să înţeleg cum poate fi. Mi se pare că noi toţi ne bucurăm de revelaţia dată, în 1978, preşedintelui Kimball. Am fost acolo, în templu, atunci când aceasta a avut loc. Nu am avut nici o îndoială, nici eu, nici asociaţii mei că ceea ce a fost revelat în sufletele noastre era spiritul şi voinţa Domnului.

Acum, mi s-a spus că insultele rasiste şi remarcile denigratoare se aud, uneori, printre noi. Vă reamintesc că nici un om care îi critică pe cei care sunt de altă rasă nu se poate considera că este un adevărat ucenic al lui Hristos. Nici nu se poate considera că el este în armonie cu învăţăturile Bisericii lui Hristos. Cum poate un bărbat care deţine Preoţia lui Melhisedec să-şi asume cu aroganţă ideea că el este demn de preoţie în timp ce altul, care duce o viaţă dreaptă, dar a cărui piele este de o culoare diferită, nu este?

De-a lungul slujirii mele ca membru al Primei Preşedinţii, am cunoscut şi am vorbit de multe ori cu o diversitate de oameni pe care îi vedem în societatea noastră. Este vorba despre noi şi trebuie să facem un efort pentru a ne adapta acestei diversităţi.

Să recunoaştem că fiecare dintre noi este un fiu sau o fiică a Tatălui Ceresc care îi iubeşte pe toţi copiii Lui.

Stimaţi fraţi, nu există nici o bază pentru ura rasială în cadrul preoţiei din această Biserică. Orice persoană care poate auzi glasul meu acum, dacă este cumva înclinată să încurajeze ura rasială, să meargă înaintea Domnului să ceară iertare şi să nu mai fie implicată în aceasta.

Primesc, din când în când, scrisori care sugerează subiecte despre care cei care scriu consideră că ar trebui să fie tratate la conferinţă. Una de acest fel a venit zilele trecute. Este de la o femeie care menţionează că prima ei căsătorie s-a încheiat cu un divorţ. După aceea, ea a întâlnit un bărbat care părea a fi o persoană blândă şi politicoasă. Totuşi, a descoperit, curând după căsătorie, că situaţia lui financiară era dezorganizată; avea puţini bani şi cu toate acestea şi-a părăsit slujba şi refuza un serviciu. Atunci, ea a fost forţată să meargă să muncească pentru a asigura cele necesare familiei.

Anii au trecut şi el încă nu are un serviciu. După aceea, ea vorbeşte despre alţi doi oameni care urmează acelaşi model, refuzând să muncească, în timp ce soţiile lor sunt obligate să muncească multe ore pentru asigurarea celor necesare gospodăriei lor.

Pavel i-a spus lui Timotei: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios“ (1 Timotei 5:8). Acestea sunt cuvinte foarte puternice.

Domnul a spus într-o revelaţie modernă:

„Femeile au dreptul la sprijin din partea soţilor până când ei sunt luaţi…

Toţi copiii au dreptul la sprijin din partea părinţilor până la majorat“ (D&L 83:2, 4).

Din timpurile străvechi ale Bisericii, soţii au fost consideraţi ca fiind cei care trebuie să fie susţinătorii familiei. Cred că nici un bărbat nu poate fi considerat un membru cu o bună reputaţie dacă refuză să muncească pentru a întreţine familia, dacă este capabil din punct de vedere fizic.

Am menţionat mai devreme că nu ştiu de ce au fost aşa de multe conflicte, ură şi amărăciune în lume. Desigur, ştiu că toate aceste lucruri sunt lucrarea adversarului. El lucrează asupra fiecăruia dintre noi separat. El distruge oameni puternici. De când s-a organizat această Biserică el a făcut aşa. Preşedintele Wilford Woodruff a spus următoarele:

„L-am văzut pe Oliver Cowdery când părea că pământul tremura sub piciorul lui. Nu am auzit niciodată un om depunând o mărturie mai puternică decât el când era sub influenţa Spiritului. Dar în momentul în care el a părăsit împărăţia lui Dumnezeu, în acel moment puterea lui s-a pierdut… Puterea lui a fost înlăturată, la fel cum Samson şi-a pierdut puterea pe genunchii Dalilei. El a pierdut puterea şi mărturia de care se bucurase şi, niciodată, nu le-a mai recuperat în plinătatea lor atâta timp cât a fost în carne, deşi a murit fiind membru al Bisericii“ (Teachings of Presidents of the Church: Wilford Woodruff, [2004], pag. 105).

Am permisiunea să vă relatez povestea unui tânăr care a crescut în comunitatea noastră. Nu era membru al Bisericii. El şi părinţii lui erau activi în cadrul altei religii.

El îşi aminteşte că atunci când a crescut, unii dintre prietenii lui sfinţi din zilele din urmă l-au umilit şi au râs de el.

El a ajuns să urască literalmente această Biserică şi pe oamenii ei. Nu a văzut nimic bun în niciunul dintre ei.

După aceea, tatăl lui şi-a pierdut slujba şi au trebuit să se mute. În noul loc, la vârsta de 17 ani s-a înscris la colegiu. Acolo, pentru prima oară în viaţa lui, el a simţit căldura prietenilor, unul dintre ei, pe nume Richard, cerându-i să li se alăture într-un club al cărui preşedinte era. El scrie: „Pentru prima oară în viaţa mea cineva mă dorea în jurul lui. N-am ştiut cum să reacţionez, dar recunoscător am intrat în acel club… Era un sentiment pe care-l iubeam, sentimentul că am un prieten. Mă rugasem să am un prieten întreaga mea viaţă. Şi acum, după 17 ani de aşteptare, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune“.

La vârsta de 19 ani, în timpul unui serviciu pe timp de vară, el a împărţit cortul cu Richard. A observat că Richard citea în fiecare seară. L-a întrebat ce citeşte. I-a răspuns că citea Cartea lui Mormon. El adaugă: „Am schimbat repede subiectul şi m-am culcat. În definitiv, asta era cartea care îmi distrusese copilăria. Am încercat să uit, dar a trecut o săptămână şi nu puteam să dorm. De ce citea cartea în fiecare seară? Curând, n-am mai putut suporta întrebările fără răspuns în capul meu. Astfel că, într-o seară, l-am întrebat ce anume era aşa de important în acea carte. Ce conţinea? El mi-a întins cartea. Repede, am spus că nu vreau să ating niciodată acea carte. Vroiam doar să ştiu ce era în ea. El a început să citească de unde se oprise. A citit despre Isus şi despre o apariţie în America. Am fost şocat. Nu m-am gândit că mormonii credeau în Isus“.

Richard l-a rugat să cânte în cor cu el la o conferinţă de ţăruş. Ziua a venit şi conferinţa a început. „Elder Gary Coleman din Cvorumul celor Şaptezeci era vorbitorul invitat. Am aflat, în timpul conferinţei, că şi el, de asemenea, era convertit. La sfârşit, Richard a început să mă tragă de mână să merg să vorbesc cu el. În final am fost de acord şi în timp ce mă apropiam, el s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit. M-am recomandat şi am spus că nu sunt membru şi că venisem doar să cânt în cor. A zâmbit şi a spus că e încântat de faptul că eram acolo şi a menţionat că muzica a fost frumoasă. L-am întrebat cum a ştiut că Biserica este adevărată. Mi-a spus o scurtă versiune a mărturiei sale şi m-a întrebat dacă am citit Cartea lui Mormon. Am spus că nu. El mi-a promis că prima dată când o voi citi, am să simt Spiritul.“

Mai târziu, cu altă ocazie, acest tânăr şi prietenul lui călătoreau. Richard i-a întins Cartea lui Mormon şi i-a cerut să citească cu glas tare. El a făcut astfel şi, brusc, a simţit inspiraţia Spiritului Sfânt.

Timpul a trecut şi credinţa lui creştea. A fost de acord să fie botezat. Părinţii lui s-au opus, dar el a mers înainte şi a fost botezat ca membru al acestei Biserici.

Mărturia lui continuă să crească. Cu numai câteva săptămâni în urmă, s-a căsătorit cu o frumoasă fată sfântă din zilele din urmă pentru timp şi eternitate în Templul din Salt Lake. Elder Gary Coleman a realizat pecetluirea.

Acesta este sfârşitul scrisorii, dar sunt lucruri mari de învăţat din această povestire. Unul este maniera ruşinoasă cu care tinerii lui prieteni mormoni l-au tratat.

Următorul este modul în care noul lui prieten, Richard, l-a tratat. A fost cu totul opus faţă de prima sa experienţă. L-a condus la convertirea lui şi la botez, deşi era foarte puţin probabil că se va întâmpla aşa.

Acest fel de miracol se poate întâmpla şi se va întâmpla atunci când este bunăvoinţă, respect şi dragoste. De ce unii dintre noi trebuie să fim atât de răi şi lipsiţi de bunăvoinţă faţă de alţii? De ce nu putem toţi să dăm dovadă de prietenie faţă de fiecare dintre noi? De ce există aşa de multă amărăciune şi animozitate? Aceasta nu face parte din Evanghelia lui Isus Hristos.

Toţi ne poticnim câteodată. Toţi facem greşeli. Parafrazez cuvintele lui Isus în rugăciunea Domnului: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“ (vezi Matei 6:12; Traducerea lui Joseph Smith, Matei 6:13).

William W. Phelps, care era apropiat de profetul Joseph Smith, l-a trădat în 1838, fapt care a determinat întemniţarea lui Joseph Smith în Missouri. Recunoscând răul mare care l-a făcut prin fapta sa, fratele Phelps a scris profetului cerându-i iertare. Profetul a răspuns, în parte, după cum urmează:

„Este adevărat că am suferit mult ca urmare a comportamentului tău – cupa de fiere, fiind deja mai mult decât ar fi putut îndura cei mai mulţi dintre muritori, a fost într-adevăr plină, chiar mai mult decât am putut noi suporta, când te-ai întors împotriva noastră.

Totuşi, cupa a fost băută, voinţa Tatălui a fost împlinită şi noi suntem în viaţă, fapt pentru care Îi mulţumim Domnului…

Crezând că mărturisirea ta este reală şi pocăinţa ta este adevărată, voi fi fericit să-ţi dau, încă o dată, mâna dreaptă a prieteniei şi să mă bucur de întoarcerea risipitorului.

Scrisoarea ta a fost citită sfinţilor duminica trecută şi ei au dat glas sentimentelor lor, când în unanimitate au hotărât, că W. W. Phelps trebuie să fie primit în frăţie.

Vino, iubit frate, războiul a trecut,

Vom fi din nou prieteni, ca la început“ (Teachings of the Prophet Joseph Smith, selecţiuni de Jospeh Fielding Smith, [1976], pag. 165-166).

Stimaţi fraţi, acesta este spiritul, exprimat de profet, care trebuie cultivat în vieţile noastre. Nu putem fi satisfăcuţi cu privire la el. Noi suntem membri ai Bisericii Domnului. Avem o obligaţie faţă de El, la fel ca şi faţă de noi şi faţă de alţii. Această lume păcătoasă are atât de multă nevoie de oameni puternici, virtuoşi, de oameni cu credinţă şi neprihăniţi, de oameni doritori să ierte şi să uite.

Acum, în încheiere, vă rog să reţineţi că exemplele şi povestirile pe care le-am prezentat nu reprezintă faptele şi atitudinile marii majorităţi a oamenilor noştri. Văd în jurul meu o revărsare minunată de dragoste şi de grijă pentru alţii.

Acum o săptămână această sală a fost plină de tinere fete care se străduiesc să trăiască conform cu principiile Evangheliei. Ele sunt generoase una faţă de alta. Ele caută să se întărească una pe alta. Ele sunt o onoare pentru părinţii lor şi pentru căminele de unde provin. Ele se apropie de vârsta de măritat şi vor duce de-a lungul vieţilor lor idealurile care le motivează în prezent.

Gândiţi-vă la vastele lucruri bune realizate de către femeile din cadrul Societăţii de Alinare. Influenţa activităţilor lor benevole se extinde în toată lumea. Femeile întind mâna şi dau din timpul lor, dau dragostea plină de grijă şi resursele lor pentru a-i ajuta pe cei bolnavi şi săraci.

Gândiţi-vă la programul de bunăstare cu voluntare care ajută cu hrană, cu îmbrăcăminte şi cu alte lucruri necesare pe cei care se află în suferinţă.

Gândiţi-vă cât de mult se extind eforturilor noastre umanitare, mergând şi la cei care nu sunt membri ai Bisericii, la naţiunile în care există multă sărăcie. Plaga pojarului a fost eradicată în multe zone prin contribuţia acestei Biserici.

Reţineţi lucrările Fondului de Educaţie Permanentă în ridicarea a mii de persoane din deznădejdea sărăciei în lumina cunoaşterii şi a prosperităţii.

Şi astfel, aş putea să continui amintindu-vă de vastele eforturi ale oamenilor buni din Biserica aceasta, care-şi binecuvântează viaţa unul altuia şi caută să-şi extindă ajutorul în toată lumea faţă de persoanele nevoiaşe şi în suferinţă de pe pământ.

Faptele bune pe care le putem face şi influenţa pe care putem să o avem asupra altora nu au sfârşit. Să nu stăruim asupra criticii sau a lucrurilor negative. Să ne rugăm pentru tărie, să ne rugăm pentru capacitatea şi dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Să lăsăm să radieze lumina Evangheliei în orice moment şi în orice loc, pentru ca Spiritul mântuirii să radieze din noi.

Stimaţi fraţi, să reţinem cuvintele Domnului către Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face“ (Iosua 1:9).

În numele Domnului Isus Hristos, amin.