Susţinerea oficianţilor Bisericii
Stimaţi fraţi şi stimate surori, preşedintele Hinckley m-a rugat să vă prezint acum Autorităţile Generale, Autorităţile Zonei-Cei Şaptezeci şi preşedinţiile generale ale organizaţiilor auxiliare ale Bisericii pentru a le susţine prin vot.
Se propune ca noi să susţinem pe Gordon Bitner Hinckley ca profet, văzător şi revelator şi preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, pe Thomas Spencer Monson ca primul consilier în Prima Preşedinţie şi pe James Esdras Faust ca al doilea consilier în Prima Preşedinţie.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Cei care se opun s-o arate prin ridicarea mâinii.
Se propune ca noi să susţinem pe Thomas Spencer Monson ca preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, pe Boyd Kenneth Packer ca preşedinte în exerciţiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi pe următorii ca membri ai acestui cvorum: Boyd K. Packer, L. Tom Perry, Russell M. Nelson, Dallin H. Oaks, M. Russell Ballard, Joseph B. Wirthlin, Richard G. Scott, Robert D. Hales, Jeffrey R. Holland, Henry B. Eyring, Dieter F. Uchtdorf şi David A. Bednar.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Se opune cineva?
Se propune ca noi să susţinem pe consilierii din Prima Preşedinţie şi pe Cei Doisprezece Apostoli ca profeţi, văzători şi revelatori.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Dacă se opune cineva, s-o arate prin acelaşi semn.
Se propune ca noi să eliberăm din oficiul de Autoritate a Zonei-Cei Şaptezeci, cu începere de la 1 mai 2006, pe următorii:
Salvador Aguirre, Jose C. Aleson, Daniel P. Alvarez, David S. Baxter, Shayne M. Bowen, Yatyr M. César, Robert M. Cowan, Keith R. Edwards, Stanley G. Ellis, Franz R. Gaag, Daniel L. Johnson, Joel H. McKinnon, Marcus B. Nash, Armando A. Sierra, Jeffrey C. Swinton, Remus G. Villarete.
Toţi cei care doresc să-şi exprime recunoştinţa alături de noi s-o arate prin ridicarea mâinii. Mulţumesc.
Se propune ca noi să susţinem ca noi membri ai Primului Cvorum ai celor Şaptezeci pe elderii Keith K. Hilbig, David S. Baxter, Shayne M. Bowen, Daniel L. Johnson, Marcus B. Nash şi Anthony D. Perkins şi ca membri noi ai celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci pe elderii Craig A. Cardon, Don R. Clarke, Keith R. Edwards, Stanley G. Ellis şi Larry W. Gibbons.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Cei care se opun s-o arate prin ridicare mâinii.
Se propune să susţinem ca noi Autorităţi ale Zonei-Cei Şaptezeci pe următorii:
Jose L. Alonso, Vladimiro J. Campero, Juan A. Etchegaray, Hernan I. Herrera, David J. Hoare, Cesar H. Hooker, Javier Ibañez, Daniel M. Jones, Stephen C. Kerr, Joni L. Koch, Daniel A. Moreno, Kent H. Murdock, J. Michel Paya, Stephen D. Posey, Carlos F. Rivas, Juan M. Rodriguez, Carlos Villanova.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Dacă se opune cineva, s-o arate prin acelaşi semn.
Se propune ca noi să susţinem celelalte Autorităţi Generale, Autorităţi de Zonă-Cei Şaptezeci şi preşedinţiile generale ale organizaţiilor auxiliare aşa cum sunt constituite în prezent.
Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.
Cei care se opun s-o arate prin ridicarea mâinii.
Se pare, preşedinte Hinckley, că toţi cei propuşi spre susţinere au fost votaţi în unanimitate.
Vă mulţumesc, stimaţi fraţi şi stimate surori, pentru credinţa şi rugăciunile dumneavoastră.
Vom ruga acum pe Autorităţile Generale nou chemate să-şi ocupe locurile pe podium.