Eram acasă

Steven Sainsbury, California, SUA

Ca parte a unui proiect de slujire, am călătorit în Rwanda alături de alţi câţiva medici pentru a oferi servicii medicale. După două săptămâni, spre finalul călătoriei mele, dorul de casă s-a strecurat în inima mea. Îmi era dor de familia mea, de patul meu confortabil şi de casa mea.

În ultima mea duminică în Africa, am reuşit să îmi coordonez programul astfel încât să pot participa la adunările Bisericii. Deşi în Rwanda Biserica nu era încă recunoscută oficial, am reuşit să găsesc pe site-ul Bisericii programul adunării şi indicaţii pentru a ajunge acolo.

Au fost nişte indicaţii foarte neobişnuite: „Mergeţi înainte pe caldarâm vis-à-vis de clădirea Ministerului. Căutaţi o poartă deschisă. Apoi coborâţi treptele”.

În timp ce urmam aceste indicaţii, am început să aud refrenul uşor de recunoscut al unui imn. Am coborât treptele şi am auzit cuvintele imnului „Ce trainică temelie” (Imnuri, nr. 47). La capătul treptelor se afla o mică clădire, unde, la intrare, stăteau zeci de oameni. În ciuda faptului că eram o persoană nouă în congregaţie, am simţit imediat că fac parte din grup. Zeci de fraţi şi surori din Rwanda au înaintat pentru a-mi strânge mâna şi, în timp ce făceau acest lucru, sentimentele mele de singurătate au dispărut – eram acasă!

După ce am intrat în clădire, am participat la o adunare obişnuită de trei ore care nu a fost deloc diferită de cea din episcopia mea de acasă, din California. Deţinătorii Preoţiei aaronice au distribuit împărtăşania, cuvântările au avut ca subiect principal Salvatorul şi chiar lecţia din cadrul Şcolii de duminica era aceeaşi cu cea predată în episcopia mea în acea săptămână.

Dar cel mai important este faptul că am simţit Spiritul Domnului cu putere în timpul adunărilor. În mod evident, Domnul era mulţumit de aceşti oameni buni care făceau totul pentru a-I sluji. Am aflat faptul că, în urmă cu un an, doar o mână de ruandezi participau la adunări în acel loc. Totuşi, am numărat mai mult de 100 de participanţi, dintre care jumătate erau copii care zâmbeau.

Acum, când Rwanda a fost deschisă pentru munca misionară, presupun că misionarii vor avea mult succes deoarece Spiritul depune mărturie numărului de simpatizanţi în creştere din Rwanda despre faptul că Biserica restaurată este împărăţia lui Dumnezeu pentru întreg pământul – pentru fiecare continent, pentru fiecare popor şi pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Cât de recunoscător sunt pentru Biserică, indiferent dacă aceasta se află pe coasta centrală a Californiei sau în josul unui caldarâm din Africa centrală!